Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 11 decembrie 2013

Carmina (TravelWithaSmile.net si TurismMarket.com): "Viziteaza Romania ori de cate ori ai ocazia. Ceva nou este acolo si te asteapta"

De Carmina, cea care îndrăznește să se supună astăzi interogatoriul condus de însăși România, mă leagă destule amintiri. Alături de ea și chiar de ziua ei de naștere, am descoperit cum călătoriile se pot transforma într-un business în toată regula, iar mai recent, mulțumită tot Carminei, m-am dat cu Jeep-ul pe un munte unde visam să ajung și, practic, am revăzut Valea Prahovei cu totul alți ochi. După cum se înțelege deja, Carminei de la TravelWithaSmile și TurismMarket trebuie să-i mulțumesc pentru un șir serios de amintiri intense, la care sper să se adauge, în timp, multe altele. 

Dacă doriți să cunoașteți o fată care este capabilă de lucruri frumoase dedicate, cu predilecție, turismului românesc, puteți fie să parcurgeți răspunsurile de mai jos, fie să petreceți Revelionul alături de ea, în București. Orice ați alege, eu sunt sigură că veți avea parte de momente senine și, de ce nu, de amintiri, cel puțin la fel de puternice precum mi-a dăruit mie. 
Pasionată de călătorii, am ales să fac din călătorie un mod de viață. Pentru că ceea ce conteaza este drumul și nu destinația finală.
carmina travelwithasmile
Din mai 2013, după 8 ani de lucrat în agenții de turism, am pornit pe calea freelancingului. Este o provocare pentru mine și un vis realizat! Fac consultanță pe social media pentru companiile de turism, sunt trainer și coach, organizez evenimente și tabere tematice, tabere în care participanții au parte de vizitarea unor locuri inedite și de învățarea unor lucruri cu care rămân.
Pe TravelWithaSmile.net scriu cu drag despre dezvoltare personală prin călătorii și experiențe. Scriu despre locurile în care am ajuns până acum, despre lucrurile pe care le-am învățat.
carmina travelwithasmileDin aprilie 2013, am început să organizez tabere tematice cu teme precum fotografie, abilități culinare, descoperirea unor zone puțin cunoscute din România. Taberele pe care le-am organizat sunt acestea: Calatorii Culinare, #ExploreazaDelta, #FotoExpeditia și #PovestiCuScortisoaraÎn 2014 urmează câteva teme și provocări noi.
În august 2011, am fondat blogul specialiștilor din turism, TurismMarket.com, alături de Mădălin Măncilă. Astăzi suntem 13 autori și fiecare dintre noi își aduce aportul prin experiența pe care o are. Astfel, TurismMarket.com abordează subiecte împărțite pe categorii precum Agenții de turism și touroperatori, Companii Aeriene, Hotelieri, Antreprenoriat în turism, HR în turism, Educație în Turism, Evenimente în turism, Social Media, Marketing și Comunicare în turism, Blogosfera de Travel.
Tot cu blogul Turism Market organizez workshopuri și traininguri cu teme legate de turism, dar și tabere pentru bloggerii de travel, tabere în care cu toții avem ocazia de a (re)vedea câteva locuri unice ale țării noastre și de a povesti și altora despre ele (ex. #CalatorPeValeaPrahovei).

1. Caracterizează-mă într-un singur cuvânt, maxim două.

Frumusețe. Locuri nedescoperite încă. Diversitate. Peisaj superb. Oameni cu suflet.

Până în prezent am vizitat doar Europa și un pic din Asia (dacă se pune Turcia),  însă de departe România are un peisaj care cuprinde de toate: munți înalți, mare, zone cu păduri, dealuri și câmpii. Avem o țară pe care nici noi nu am descoperit-o încă în totalitate și mi-am propus ca în fiecare an să cunosc bine cel puțin o zonă nouă. Anul acesta am descoperit și explorat Munții Trascău. O zona care mi-a rămas în suflet și pe care o voi vizita întotdeauna cu drag.


2. Dacă mâine ai putea pleca oriunde în teritoriul meu, care ar fi destinația unde n-ai fost niciodată, dar ți-ai dori să ajungi?

Am cutreierat România destul de mult și am mers cam peste tot. Cazanele Mari ale Dunării însă nu le-am văzut. Anul acesta am dat o tură în zonă, însă am ajuns doar la Cazanele Mici și la Statuia lui Decebal. Sunt tare curioasă ce se află în continuare.



3. Care este locul tău preferat din "casa" mea, indiferent că este restaurant/ hotel/ munte/ mare/ obiectiv turistic? Care este locul pe care nu-l agreezi deloc?

Grea decizie, așă că voi răspunde la toate cele de mai sus :)

portret delta dunarii travelwithasmile
Restaurant: Restaurantul Oscar din Iași 

Hotel: Casa Wagner din Sighișoara, aflată în mijlocul cetății, Casa Wagner este un hotel care păstrează atmosfera de demult, care îmi place mie atât de mult. E liniște la ei și m-am simțit mereu ca acasă. Am și o cameră preferată - 34.

Munte: Piatra Secuiului- Munții Trascău. A fost cel mai pitoresc munte pe care l-am “cucerit” anul acesta, de când m-am apucat de ture pe munte.

Mare: Delta Dunării este cea care m-a cucerit. Nu e chiar la mare, dar e în apropiere :)

Obiectiv Turistic: Cetatea Sighișoara. Singura cetate încă locuită din estul Europei. Mă fascinează istoria și locurile vechi. Mi-ar plăcea să locuiesc măcar 2-3 luni pe an aici.

sighisoara travelwithasmile


4. Care este mijlocul preferat de transport prin ograda mea?

Am două. Mersul pe jos și mașina.

Mașina mă ajută să ajung oriunde, mai ales acolo unde nu există alte mijloace de transport.
Mi-a plăcut întotdeauna să merg pe jos, însă anul acesta am luat decizia de a merge ceva mai mult. De a merge pe munte. Și a fost extraordinar să descopăr “mersul pe jos” ca și… mijloc de transport în locurile în care nu poți ajunge cu nimic altceva.

cheile rametului travelwithasmile


5. Mare sau munte?

Munte. Locuri izolate, frumoase, liniștite și perfecte pentru fotografii. Anul ăsta m-am întors la vechea mea pasiune legată de fotografie, iar turele la munte au fost un bun motiv pentru a face câteva fotografii tare frumoase. Și asta pentru că România e frumoasă oriunde te-ai duce.

piatra secuiului travelwithasmile


portret fotografa travelwithasmile


6. Care este “CEL MAI FRUMOS ORAS” al meu, după părerea ta și de ce?

Brașov.
Oraș vechi, cu tradiție și istorie. Îmi place că este îngrijit, că centrul vechi a rămas “centrul vechi” și a fost restaurat în mare parte. Îmi place faptul că au aranjat zona din centru cu terase pe timpul verii și că au inclusiv umbrele cu “Brașov” și se pastrează, astfel, o unitate vizuală.


7. Dacă ar fi să alegi un singur simbol care să mă reprezinte, ce ai alege?

Când mă gândesc la “simbol”, mă gândesc la ceva pentru care România este cunoscută în afară.

Aleg Castelul Bran. Este destul de comercial, însp legenda lui Dracula este ceva reprezentativ pentru România. Mai rămâne să aducem cumva legenda la viață, pentru ca toți cei care vizitează castelul să se simtă ca în “castelul lui Dracula”.


8. M-ai recomanda turiștilor străini ca destinație de vacanță?

Da. Și aș face trasee tematice în funcție de preferințele acestora: cetăți și castele, rezervații naturale, activități în aer liber, orașe reprezentative, frumusețile naturii... Iar lista poate continua.


9. Recomandă 3 bloguri de turism, care includ și turismul pe meleaguri mioritice, în afară de hailabord.ro.


Ar fi mai multe de menționat, dar primele care îmi vin în gând sunt DrumLiber.ro, Trans-ferro.com și Bloguldecalatorii.ro.


10. Transmite un mesaj turiștilor români care mă vizitează.

Când a fost ultima oară când ai vizitat ceva în țara ta?

Eu am fost lunar plecată prin România din iunie încoace. Și nu o singură dată. De mai multe ori. Încă mai am multe locuri de descoperit. Și îmi place la nebunie că pot merge chiar și în același loc de mai multe ori și de fiecare dată să descopăr ceva nou.

Vizitează România ori de câte ori ai ocazia. Ceva nou este acolo și te așteaptă.

Care au fost noutățile anului pentru mine în România?


Te invit și pe tine să o descoperi. Oriunde te vor duce picioarele, dacă deschizi ochii, asculți și simți atmosfera din jurul tău, cu siguranță vei găsi ceva potrivit pentru tine.

carmina travelwithasmile

---

"România întreabă, bloggerii răspund" este o inițiativă marca HailaBord, prin care încerc să promovez, încă o dată, ideea de a călători prin România și frumusețea unei asemenea excursii, totodată prezentându-vă câțiva dintre bloggerii de turism, oameni minunați de la care mă inspir de multe ori și pe care îi citesc mereu cu drag. Timp de câteva luni, în fiecare zi de miercuri, un alt blogger va răspunde acelorași 10 întrebări adresate de cine altcineva, dacă nu chiar de... România? Sunt sigură că dacă ar avea ocazia, ar pune chiar și mai multe întrebări, ca să afle ce face bine și unde/cum ar trebui să se schimbe.

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!