duminică, 11 septembrie 2016

La biserica din Cristian: Cand omul chiar sfinteste locul

De obicei nu reușesc să vă povestesc "la cald", chiar în ziua în care am fost acolo sau cel târziu următoarea, despre locul pe care tocmai l-am vizitat. Dar acum este o excepție, pentru că m-am simțit atât de bine primită și nu mai am stare :) 

Duminică, 11 septembrie 2016, am trecut (pentru a nu știu câta oară) prin comuna Cristian, din județul Brașov, aflată la numai 5 km depărtare de Râșnov. De data asta, poate intuiția, poate cine știe ce alt impuls, m-a determinat să mă opresc, ca să studiez nițel mai bine biserica fortificată din localitate. De pe afară o mai văzusem la un moment dat, pe un final de zi, dar niciodată nu i-am acordat atenția pe care aveam să aflu curând că o merita din plin. 

biserica cristian brasov

miercuri, 7 septembrie 2016

Tocmai o sa dezvalui cel mai bine pastrat secret din Baile Herculane. Si o sa-mi multumesti pentru asta :)

Băile Herculane este o stațiune plină de surprize chiar plăcute, dacă știi unde să le cauți :)
Deși n-are niciun indicator la strada principală și nimic nu îl dă de gol, chiar în centrul vechi al stațiunii odată considerată cea mai frumoasă de pe continent, se află... Paradisul. Sau, cel puțin, interpretarea lui în versiunea bănățeană. Printre ruine, igrasie, mucegai și bube, unii investitori chiar își doresc să schimbe imaginea locului, încercând și ei ce pot. Unora, ca de exemplu celor de la Hotelul Ferdinand, planurile le ies chiar bine. Un hotel cu tradiție adus în timpurile noastre, la standarde de 3 stele, o bază de tratament ca la carte și, în spatele complexului, așa cum chiar ei o denumesc - "cea mai plăcută surpriză pe care o oferă oaspeților" - Grădina de Vară 

La ea te invit și pe tine chiar acum să iei o pauză de destresare, de detensionare a mușchilor, de excitare a simțurilor și de visat cu ochii deschiși. 

gradina hotel ferdinand baile herculane

duminică, 4 septembrie 2016

De la Balea la Caltun si inapoi: 10 ore de testare a vointei pe creasta Muntilor Fagaras

În loc de introducere, spun repede câteva gânduri. A trecut un an de la momentul în care am făcut, cu chiu, cu vai, acest traseu până în clipele acestea, când aștern aceste rânduri. Încă dinainte de a se încheia această aventură, știam că trebuie să treacă nițel timp, să se estompeze impresiile de atunci, pentru a putea povesti cât mai obiectiv despre drumul care duce de la Bâlea Lac spre Lacul Călțun și cel de întoarcere, ce iese la tunelul de la Cota 2000. Nu mă așteptam să las chiar așa de multă vreme să curgă, dar mă bucur că pot să vă arăt astăzi un traseu deosebit de frumos, dar al dracului de greu. 

Dacă ați mai fost pe munte până acum, dar n-ați mai traversat vreo creastă ascuțită de genul celor din Făgăraș sau Piatra Craiului (platourile sau golurile alpine sunt mici copii, vă zic!), uitați tot ce știați despre traseele montane și de valoarea capabilităților voastre fizice. This is the shit! Vorbim deci de un traseu din altă ligă, PRIMUL unde am simțit că într-adevăr AI NEVOIE de condiție fizică pentru a-l duce la capăt cu bine și singurul de altfel de până acum unde îmi ziceam că eu n-am ce să caut pe munte, că nu voi mai face niciun alt traseu, gata, mi-a ajuns. Bineînțeles, nu m-am ținut de cuvânt :P

Ca să înțelegeți mai bine cum de ajunsesem la aceste concluzii, NU EXISTĂ vreo opțiune pentru ca drumul de întoarcere să fie MAI UȘOR decât cel de la dus. TOT TIMPUL se urcă și se coboară, se urcă și se coboară iarăși, în bătaia directă a soarelui și vântului, la marginea prăpastiei (all the time!), deci nu aveți nicio clipă de respiro, de schimbare a ritmului. Așa că ajungeți ca de la o culme unde ați atins 2.345 m până la un vârf care e doar cu 45 m mai mare (doar atât!) să faceți... atenție... 2 ore! 

Iar după ce ați văzut prin ce ați trecut la dus, vă gândiți că N-ARE CUM ca drumul de întoarcere, pe sub toată acea creastă blestemată, să fie mai rău. V-ați înșelat! Așa că după ce veți avea vreo 6 ore deja în picioare și veți tot căuta în zare pe unde va trece poteca, sperând că nu, nu pe acolo o va lua drumul, constatați, după ce ați coborât iarăși enorm până într-o poiană unde vă simțiți niște furnici, că fix la final, când sunteți terminați, cele mai negre așteptări se confirmă. Pentru a vă întoarce înapoi în civilizație TREBUIE SĂ URCAȚI exact tot ce ați coborât, un bloc de munte ce se ridică în fața voastră ca un tsunami de peste 100 m. Gândiți-vă la imaginea asta și veți înțelege de ce consider că pentru acest traseu, pe lângă condiție fizică, echipamentul de bază de nelipsit și vreme bună, vă mai trebuie neapărat o doză enormă de VOINȚĂ și mai ales o TĂRIE de CARACTER de invidiat. Eu, pur și simplu, am clacat psihic când am văzut acea ultimă urcare! Îmi venea să fac tot drumul înapoi și să pornesc pe drumul de-l știam la dus oricum crunt, numa' să nu urc pe acea pantă. Mi se părea că cineva își bate joc de mine. Mi-a luat, astfel, o oră s-o dovedesc, deși dacă eram undeva pe la începutul traseului, cu tot cu opriri dese, o reușeam într-o jumătate de oră sau chiar mai bine :)

Dar, repet, este un traseu ABSOLUT GENIAL, însă pentru care mi-ar trebui o motivație prea bună ca să-mi doresc să-l reiau vreodată.  

Lacul Caltun vedere Varful Laitel Fagaras

joi, 25 august 2016

Poate sa fie ceva mai frumos ca Mocanita de pe Valea Vaserului? Da, Mocanita din Sovata!

Foarte subiectiv și extrem de personal, experiența călătoriei la bordul Mocăniței care leagă Sovata de comuna Câmpu Cetății mi-a plăcut mult, mult mai mult decât experiența asemănătoare cu mai faimoasa Mocăniță de pe Valea Vaserului, din Maramureș. Poate o să vă mire, dar, da, avem mai multe astfel de trenuri și trasee în țară și, recunosc, toate celelalte profită de celebritatea maramureșencei pentru a-și justifica existența și a atrage interesul turiștilor. Dacă nu ar fi atât de mult promovată ultima cale ferată forestieră activă din Europa, nici mocănițele de la Moldovița, Sovata, Covasna, Abrud-Câmpeni sau Brad-Criscior nu ar avea succesul (mai moderat, ce-i drept) pe care-l au. Cine ar ști ce e aia o Mocăniță și de ce ar fi ea o atracție turistică?

Revenind pe meleagurile Ținutului Secuiesc, mă declar ușor de impresionat, dacă mă nimeresc la locul potrivit în momentul potrivit. Poate mi-a plăcut mai mult pe acest traseu de cale ferată îngustă pentru că am călătorit în plină vară, iar peisajul din zonă parcă își pusese înadins cele mai faine straie, poate că aici, spre deosebire de Maramureș, nu îți îngheață oasele cât timp te benoclezi la ce e în jur, poate pentru că drumul este mai scurt și oricât de superficial ar părea la prima vedere, ești la fel de entuziasmat și la întoarcere, ca și cum ai vedea locurile întâia oară, sau pentru că pur și simplu mi s-a părut că sunt mai multe locuri faine de văzut aici.

Sau poate m-au manipulat așa de bine cei doi ghizi de primă mână, care ne-au introdus într-o atmosferă specială și au menținut-o pe tot parcursul călătoriei, încât am fost hipnotizată și nu m-am putut abține să mă îndrăgostesc. Cine știe? Poate chiar nu e atât de mișto Mocănița din Sovata. Sau poate e. "Adevărul" îl puteți afla doar descoperind și voi traseul de la Sovata la Câmpu Cetății.

peisaj mocanita sovata 2016

sâmbătă, 20 august 2016

Am descoperit verdele cel mai VERDE! Intr-un loc unic in Carpati - Crovurile din Mehedinti

Una dintre calitățile României este că-ți arată locuri care te lasă mască fără să te cocoațe la cine știe ce înălțimi și fără să te supună la un efort ieșit de comun. Un exemplu - Munții Măcin. Ai la 300 m înălțimi cum mai vezi la peste 2.000! Nici cazul de față nu face o excepție: ajungi la nițel peste 1.000 m și ai în față un peisaj unic în Carpați. Să tot fi român și să ai aceste minunății la îndemână! 

Vorbesc de Crovurile din Munții Mehedinți, adică niște stadioane naturale, cu tribune din piatră și teren din... iarbă. Jucătorii sunt cai sălbatici, iar galeria o face, inevitabil, orice turist ajunge aici-șea, la circa 20 km depărtare de Băile Herculane. Ca să ajungi să vezi cele mai mari depresiuni carstice din țară nu e chiar floare la ureche, dar nici imposibil! Te așteaptă o călătorie de aproximativ două ore, în urcuș continuu, trecând printr-o pădure condimentată cu roci, apoi ajungi într-o poieniță prin care pare că n-a trecut niciodată picior de om, nimerești într-o nouă porțiune împădurită, apoi străbați Cheile Tâmnei, urcând în serpentine scurte ca și cum ți-ai face loc printr-o pâlnie și într-un final nimerești direct pe gazon, la primul stadion, numit Crovul Mare. Nu o să-ți vină să crezi cât de mult verde este posibil să vezi într-o zi de vară frumoasă și o să te chinui enorm să reușești să părăsești spectacolul naturii, să te întorci acasă. E inadmisibil să lași în spate un asemenea loc!

crovul mare 2016