Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 20 septembrie 2013

14 zile prin Romania, asa cum numai un navigator de la bord poate calatori

În urmă cu câteva zile, Ioana, o fidelă navigatoare la bord, mi-a trimis un e-mail care mi-a înseninat ziua. Îi mulțumesc și pe această cale că prin prisma cuvintelor așternute pe "hârtia" digitală m-a făcut să călătoresc instant prin iubita noastră Românie. Mi-a povestit cel mai recent concediu petrecut alături de iubitul său (Ion), fără să-i fi cerut cineva asta, doar din plăcerea de a vorbi despre locurile frumoase ale patriei și pentru a-mi mulțumi că i-am fost o sursă de inspirație. A scris așa de interesant, cu informații utile și experiențe personale, încât ar fi fost o cruzime să țin totul doar pentru mine.

Așadar, cu acordul Ioanei și cu speranța că vă veți inspira și voi din pățaniile și obiectivele vizitate în perioada 19 august - 1 septembrie, să pornim la drum, 14 zile prin România în doar câteva minute!

grota cu aburi
La Grota cu Aburi

Ziua 1

Plecare din Bucureşti, tras pe dreapta între Cetatea Poienari şi Barajul Vidraru, pentru - deja - primul traseu. 

Când am făcut planificarea finală, am vrut să începem neapărat de aici, pentru că am văzut o groază de poze şi am citit atâtea lucruri interesante (şi palpitante!) despre partea aceasta ascunsă de care nu auzisem până recent. Pur şi simplu m-a fascinat şi ardeam de nerăbdare să încerc acest canion cu propriile-mi picioare.

Aşadar, Valea lui Stan – un loc superb, cu multă varietate, atât pentru ochi, cât şi pentru picior :) Sper ca locul să nu devină foarte circulat şi să îşi păstreze… sălbăticia; ah… şi să nu devină teritoriul multor urşi care să te împiedice să te bucuri în voie/nestresat de peisaj(e) şi de ce îţi oferă natura, în general.

În schimb, la final, traseul parcă nu se mai termina, cu toate tunelele, cu toate serpentinele de pe Transfăgărăşan…

*traseul a fost inspirat de blog

Anda şi Ionuţ nu au avut parte de exeperienţa noastră - am studiat pozele de pe blog - trecutul prin apă, aproape de final, înainte de ultima scară. Mie, una, apa mi-a ajuns la şold şi, cu toate că mi-am suflecat pantalonii „până în gât”, am fost nevoită să suport răceala apei până la cazare. Adică ore bune.

valea lui stan
click pe imagine pentru vizualizare în detaliu; de la stânga la dreapta: 1 - Pe acolo tre’ s-o luăm!; 2 - O cascadă şi mai multe scări; 3 - Cu capul în jos!; 4 - Şi aici, la treabă!; 5 - Crăpătura aia de pare mică mi-a dat cel mai mult de furcă, fiindcă se aluneca şi jos era apă. Aici, eu am luat-o prin apă. Nu-i nimic, că peste câţiva metri a trebuit şi Ion să facă la fel, fiindcă în porţiunea asta nu sunt cabluri, nici scoabe. Dacă ai noroc, prinzi apa mică şi ai loc pe lângă stâncă; 6 +7- Aici m-am înfundat. Oamenii din spate, pe care i-am întâlnit pe drum, mă priveau cu ceva îngrijorare; 9 - Nu, n-am ajuns la final, dar am scăpat de „forestier” de aici 

*cazare în comuna Corbeni, la poalele Făgăraşilor

 --- 

Ziua 2 

Din Corbeni, am luat maşina şi am mers până la Bâlea Lac (vreo oră şi jumătate), unde, ca de obicei când ajungem acolo, ne-am cocoţat până la Lacul Capra, apoi pe Vârful Iezerul Caprei şi, de acolo, ca să încercăm ceva nou (un fel de motto al acestei excursii de două săptămâni), am luat-o pe sus, pe un drum ocolitor, înapoi la Lac. 
Ah… şi am dat peste destulă răcoare – erau 11-15 grade -, ceea ce a fost mană cerească. Şi nu ne-a bătut nici soarele în cap, ca în alți ani. 
(am vrut ca a doua zi să dăm o raită la Muntele Cozia, însă era prea cald…)

fagaras balea lac iezerul caprei


*cazare în continuare în comuna Corbeni, la poalele Făgăraşilor


---


Ziua 3 

nari cheile sohodoluluiPlecare spre Băile Herculane. Voiam să mă mai opresc o dată la Casa lui Brâncuşi din Hobiţa şi la Târgu-Jiu, la Masa Tăcerii, la Poarta Sărutului, la Coloană. În final, nu am avut timp decât de vreo 10-15 minute în parcul cu Coloana Infinitului.

Am ajuns şi la Cheile Sohodolului (inspiraţie de pe blog), ne-am băgat prin Nări, am admirat Inelul/Oglinda. Păcat că apa era spre deloc, aşa, ca să fie tacâmul complet. Dar să nu mă plâng prea tare, nu? 

În Băile Herculane, abia am găsit cazare, după care am făcut o plimbare în centru, de la 20.00 la 22.00-22.30 (fusesem pe aici şi anul trecut, dar fără să ne cazăm, doar într-o trecere de două ore). 

*cazare în Băile Herculane

---


Ziua 4 

Citisem despre Grota cu Aburi şi ţineam să vedem minunea verde şi caldă. 

Am găsit traseul, după ce am trecut prin Centrul Vechi din Herculane şi i-am „admirat” incredibila paragină. Ca la români… Din păcate. Au pus şi ei câteva plăcuţe cu "monument istoric" şi au termina! Sunt acolo nişte clădiri prin care au pus piciorul, printre mulţi alţii, Împărătesa Sissi şi Împăratul Franz Josef. Azi, printre zidurile crăpate şi uitate de timp şi de oameni, printre geamurile sparte, se puteau zări, în sălile imense de baie pentru „VIP-uri”, câteva candelabre şi rămăşiţe din băile enorme puse la dispoziţie mai-marilor.

baile herculane centru


După câteva minute de mers pe lângă Cerna, am intrat pe traseu şi am ajuns în vreo 45 de minute la Grotă, însă ulterior am citit că pe parcurs (sau pe lângă, mă rog) sunt şi Foişoarele de diverse culori (roşu, galben şi, pe altundeva, albastru), de unde poţi admira o panoramă superbă. Probabil că o să revenim, să mergem şi la Crucea Albă, deşi eu am o teamă maaaare de viperele din zonă. 

Să nu uit: la întoarcerea de la Grotă, ne-am oprit şi la Grota Haiducilor. Aceasta, fiind la 5-10 minute de şosea, e foarte frecventată. Şi se vede: din gunoaie cu duiumul şi inscripţii idioate care îţi iau toată pofta de peisaj şi de istoria/legenda ce înconjoară locul. 

cheile corcoaiei
Am mâncat, apoi am pornit spre Cheile Corcoaia (inspiraţie blog). De la Drumul Naţional spre Cerna Sat a fost un peisaj superb, păcat de faptul că maşina cea cu 250.000 km la bord (nu exagerez) a cam făcut pe nebuna. 

Cheile au fost ceva de vis, nu-mi venea să plec, am tot zăbovit pe acolo, făcând diverse poze la apă, în special, după ce ne-am delectat cu Valurile. E unul dintre locurile din Top 3 din această vacanţă

Un fapt interesant: puţin după Chei, e un drum forestier, cam pe ăla pe care laşi maşina. Am pornit întâmplător pe el şi… ce crezi că scria pe o plăcuţă? Citez: Drum auto forestier Naiba. Aşa… să mă mai trimită cineva la Naiba, că acum ştiu unde e… :)


drum forestier naiba


*cazare în continuare în Băile Herculane

---


Ziua 5

Cineva ne spusese, la Grotă, să mergem să vedem şi Cheile Pecinişcăi.

În afară de faptul că nici aici nu am găsit apă printre Chei, abia ne-am dat seama că am mers chiar prin chei. 

Să explicitez: am lăsat maşina la 500 m înainte de a se termina asfaltul şi am luat-o pe jos, să nu ne… băbim (e cam un kilometru de mers, nu e nici o problemă cu maşina). Am luat praf la bord până la Carieră (am vrut plimbare!) şi imediat după. Am dat de nişte stânci ciudate, cineva de la carieră ne-a zis să nu mergem pe traseu, că e foarte periculos (mă rog), la cum era îmbrăcat, îl cred. Am trecut printre pietre, pe ele, fără să ştim pe unde mergem, abia era un semnuleţ turistic (sau nu), a fost ciudat. Din 30 în 30 de secunde, Ion zicea că se întoarce, că nu ştie pe unde şi de ce merge. Chiar m-a stresat! În final, am mers până s-au terminat cât de cât stâncile (rămăseseră doar nişte pietricele), ne-am întors, cum am zis şi de teama că nu ştim (ştiam) unde mergem. Înainte să ajungem la carieră, am avut semnal la telefon şi am deschis blogul, să vedem dacă Anda a fost şi ea pe acolo şi… da, fusese… şi noi am mers chiar prin chei! Ne-am lămurit, mulţumesc! Dacă te laşi pe mâna autorităţilor în materie de plăcuţe, mai bine o laşi moartă…!

Celebra perdea de apă de la BigărAm pornit spre Oraviţa, vremea s-a nasolit. Am oprit la Cascada Bigăr, unde fuseserăm şi anul trecut - eram doar noi atunci, că deh, de atunci a devenit celebră, graţie unora care au votat după nişte fotografii că ar fi cea mai cea din lume. Nu că nu e o mândrie că am avea „cea mai cea” din lume, dar să o compari cu Niagara...

Am avut ceva probleme în ceea ce privește cazarea – am facut un circuit Oravița – Sasca Montană – Sasca Română – Podul Bei – Oraviţa, de toată frumuseţea, dar, asta e, nu puteam planifica la sânge cazarea, că nu ştiam exact unde vom ajunge şi când.

*cazare în Oraviţa. Norocul nostru că oraşul e linistit, iar maşinile ne-au sâcâit puţin la geam.

---


Ziua 6 şi Ziua 7 

În prima, am avut marea surpriză să ne trezim… în ploaie. Ne-am uitat pe geam şi ploua de nu puteai să faci nimic dacă erai turist. În 2012, fusesem la „Mihai Eminescu”, cel mai vechi teatru din ţară (cum mai vezi prin filmele cu acţiunea pe la 1800), unde Eminescu fusese sufleur. Probabil, trebuia să repetăm experienţa. Nu că mi-ar fi părut rău, însă voiam NATURĂ în ziua aceea! A plouat până pe la 11.30 şi, deci, ni se cam diluaseră planurile. Din fericire, s-a oprit la timp pentru a ne putea urni.

Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa


Revenim. 


Ziua 6 şi Ziua 7 au fost cele mai aglomerate (ca timp de mers pe jos, timpul în maşină nu l-am pus la socoteală) din această călătorie. Traseele le făcuserăm şi anul trecut, cunoşteam locurile. 

cascada mare beusnita
Aşadar, am fost plecaţi de la 13 la 20 (cu pauza aferentă de masă) în prima zi, pe traseul Podul Bei – La tunele (cum spunea și Anda într-un post, sunt extraordinare şi merită să revii oricând) – Cascada La Văioagă - Ochiul Bei – Cascadele Beuşniţa. Pe ultima, iar am prins-o secată, deşi plouase cel puţin două zile. De fapt, ca să fim corecţi, sunt multe căderi de apă, reunite sub numele generic „Cascadele Beuşniţa”, însă m-am referit la „piesa de rezistenţă”, cea principală, uscată cam 95%. 

Iar Ochiul m-a uimit din nou - are o culoare de-a dreptul specială, nemaiîntâlnită, un de fel de turcoaz/albastru transparent, de nu te mai dezlipeşti de el.
A doua zi nu era programat să mai stăm în zona, pentru că în Cheile Nerei fuseserăm şi în 2012, de la cap la coadă. Însă, ştiind că o să fie o zi frumoasă, iar următoarea se anunţau numai ploi, am decis să rămânem, ca să nu pierdem o zi ok pe drum; a fost de preferat una urâtă pentru mers cu maşina. În fine, nici aia nu a fost una totalmente urâtă, dar… a fost bine, până la urmă, că am mers şi în Chei, de la 11 la 19.

Din fericire, locurile sunt superbe (trecerea prin apă, de pe un mal pe altul, e inedită pentru un traseu, chiar dacă acum apa era murdară şi… cam mare, de nu vedeai pietrele de oareşce dimensiuni de prin ea), iar, din nefericire, e şi zona viperelor. Dacă în ziua precedentă nu am stat cu frica în sân, fiindcă drumul forestier până la păstrăvăria care duce la Ochi era circulat (şi) de maşini, acum mi se învârteau ochii de la atâta privit în jos. Pe stânci le mai puteam eventual vedea pe vipere, dar în pădure… Şi în ţara noastră nu se mai fabrică de ceva ani Antiviperin, că cică viperele din România nu ar fi veninoase. Dar sunt!

lacul ochiul beiului
Claritatea-clarităţii la Ochiul Beiului

Nu, până la urmă nu am întâlnit „simpaticele” vieţuitoare. Sunt omul exagerărilor, ce vreţi?! 

*cazare, aşadar, tot în Oraviţa

---


Ziua 8 

1. Oraviţa - Muzeul locomotivelor din Reşiţa

locomotiva resita
O roată de locomotivă de pe la 1930, care locomotivă atingea 110 km/h!

2. Geaogiu Băi (inspiraţie de pe blog) şi Băile Romane de aici – frumoase, istorie, dar aproape nesemnalizate, pline de gunoaie şi total neîntreţinute. Aş fi preferat să dau 5 lei la intrare şi să văd bazinele de sus fără buruieni, să disting canalale etc 

geoagiu bai
Ajutor! La Geoagiu Băi

3. După o serie de peripeţii – ploaie torenţială, noi cu maşina pe un drum forestier uitat de lume, cu mari pante de urcat, cică o scurtătură, maşina împotmolită şi cred că ar mai fi – am ajuns în locul nostru preferat, pe care nu îl ratăm de cel puţin 7 ani, o dată pe an. APUSENII!!! Mai prescis, zona Gârda de Sus-Arieşeni.

Cred că am făcut aproape toate traseele pe acolo, dar nu ne săturăm de aer, de peisaj, de oamenii aceia drăguţi. Ce mai, e altă lume; niciodată nu ştim când plecăm de acolo, mereu „mai stăm o zi”. Ah, şi e un loc unde se mănâncă bine: dacă ai noroc şi au în bucătărie, aici poţi savura cele mai bune sarmale şi o porţie de Găluşcă Şomloi!!! Deja mor de poftă… "Mama Uţa" îi zice. Da, personajul chiar există, te poţi aştepta să îţi ureze personal „Poftă bună!”, iar localul (pensiunea s-a făcut mulţi ani după aceea) datează din anii ’70, dacă nu greşesc, cu îmbunătăţirile aferente – adică luat de la zero în anii recenţi. Au acum şi o pârtie de schi cu telescaun. Ce mai, aş putea scrie la infinit despre această zonă! 

Cei de la „Mama Uţa” deţin şi câteva microbuze eco (fără benzină/motorină) sau geamuri, aşa că poţi respira aerul curat de pe traseu, nu te poţi rătăci pe drumurile forestiere uneori tare încâlcite şi îţi poţi proteja maşina. Dânsele sunt dotate cu ghid şi te duc la Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, Cascadele Pătrăhăţeşti şi Vârciorog etc. Bineînţeles, te duc şi ele până unde pot ajunge, pe urmă fiecare trebuie să îşi pună în funcţiune picioarele.

Dar, să revenim în prezent. 

*cazare pe Valea Cobleşului

---


Ziua 9 

Am vrut să ajungem din nou în Cheile Galbenei (după experienţa 2012), deşi plouase imens zilele precedente. Era înnorat şi se putea repeta fenomenul. Am avut noroc, însă pietrele erau destul de ude, başca nişte turişti ne-au spus că au văzut mai sus nişte câini care păreau răi şi care i-au lătrat, nelăsându-i să treacă mai departe! Apropo, eu am o teamă enormă faţă de câini, mai ales că bănuiam că erau de stână. Au lătrat şi la noi, însă cred că s-au speriat când am luat pietre în mâini – nu am aruncat cu ele. 

Traseul în sine e foarte palpitant, cu corzi, lanţuri deasura apei, porţiuni abrupte, dar şi frumoooos, presărat cu căderi/ochiuri de apă, o cascadă ("Evantai" îi e numele), un izbuc. Şi te poţi întoarce pe altă parte, prin ceea ce se cheamă Poiana Florilor. Noi am mai avut, după asta, de mers şi vreo 4 km în urcare pe un drum forestier, până la un ocol silvic – poţi să mergi cu maşina, dar are şi porţiuni mai urâte.

cheile galbenei
Fără scoabe

cascada evantai
Cascada Evantai

cheile galbenei
Lanţuri şi pe jos, şi pe sus în Cheile Galbenei

*cazare în continuare pe Valea Cobleşului

---


Ziua 10 

Ploaie de la cap la coadă, a fost ziua peşterilor. 

Adică Peştera cu cristale din Mina Farcu – acolo, am aflat de ce se poate vizita aşa o raritate care ar fi putut rămâne rezervaţie speologică: fiindcă a fost devastată în proporţie de 70%! Excelent… În fine, e bine că ne putem bucura şi noi, aştia de rând, ochii cu ea (loc inspirat de blog).

pestera cu cristale
Formaţiuni peste tot

Peştera Meziad mi s-a părut cea mai frumoasă din câte am vizitat până acum (sincer, cu toată „lauda de sine”, ştiţi vorba ceea, nu au fost puţine), prin înălţime şi stalactitele atât de spendid desenate şi rotunjite de natură, prin podul natural, prin multitudinea de „draperii” (stalactite), de formaţiuni. Şi… da… şi prin faptul că de anul ăsta (ce noroc pe noi că am poposit tocmai acum!) a fost electrificată! Şi prin faptul că am ajuns la ea oarecum din întâmplare, căci nu era în plan când am plecat din Valea Cobleşului/Arieşeni. 

Paranteză cu un pic de legătură. Acum vreo doi ani, am fost aici: Podul natural de la Grohot. Un loc pe care îl foarte recomand, dacă pot să mă exprim aşa. De la şosea, sunt vreo 15-20 de minute până la obiectiv. Dăcă mergi în august, o să găseşti foarte multe mure pe marginea drumului – care e foarte puţin circulat – la şosea mă refer, de fapt. 

*cazare în continuare pe Valea Cobleşului

---


Ziua 11 

O zi cu ploaie „la greu”, în care singura bucurie a fost că am mâncat afine muuulte, singurele şi ultimele de anul acesta, aduse de gazda unde am stat. 

Periplul în Apuseni s-a încheiat, din păcate, cu mult mai puţine drumeţii montane ca altă dată. Dacă eram în altă parte, ploaia m-ar fi urcat pe pereţi de-a dreptul, însă aici... nu ştiu, e altceva, nu pot descrie în cuvinte ce simt acolo, fiindcă pentru mine e un fel de magie... sau chiar magie... un tărâm magic, în care sper să mai fiu transportată – la propriu şi la figurat – mulţi ani de aici înainte. 

Am încercat, în Ziua 11, să mergem şi prin „banalele” (zic aşa, dar sunt fermecătoare şi astea, însă e un loc unde mai circulă maşini, locale sau spre Scărişoara) Chei ale Ordâncuşei. Bang!, a început să plouă după ce am mers numai câteva minute. Am rămas cu regretul că nu am ajuns măcar până în dreptul Peşterii lui Ionele, un drum pe care nu l-am ratat în nici un an, de cel puţin trei ori, pe jos (cam 1 km). 

*cazare în continuare pe Valea Cobleşului

---


Ziua 12 

N-am părăsit chiar de tot Apusenii, am mers în Trascău. În „linie”, drumul ar fi fost scurt, însă nu există altă cale de acces decât ocolitoare prin Alba-Iulia, un fel de „U” de unde eram noi. Era tot înnorat, bătea vântul, ce să facem noi în Cheile Râmeţului? (inspiraţie de pe blog). Să ne apuce ploaia?! Am mers în zonă, totuşi, măcar ne cazam pe aproape, poate ziua următoare am fi fost ceva mai norocoşi! 

Era vreo 16.30 – poate un pic mai devreme – când am ajuns aproape de Chei. Era noroi, aşa că o parte din drumul forestier l-am parcurs pe jos. Soare nu era deloc, cheile au părut cam... cenuşii. Traseul mi s-a părut un pic solicitant (dar asta fiindcă eu sunt mai mică de statură şi le-am zis ceva ălora care au instalat scoabele atât de depărtate una de alta :D), Cuptorul şi Poarta/Portalul (eu aş prefera Podul) impresionante. Însă am rămas cu ceva neterminat – cu Brâna Caprei, cu nişte chei mai luminoase. Bineînţeles, partea asta de ţară e la loc de cinste într-o listă de concediu (deja!) pe 2014.

cheile rametului
Lăsând în urmă Podul din Cheile Râmeţului

cuptor cheile rametului
Celebrul „Cuptor”. Sunt nişte scoabe şi nişte lanţuri subţiri, dar nu prea ai pe unde să o iei decât prin apă

cheile rametului
Şi acum... pe unde?


*cazare în Geoagiu de Sus

---

Ziua 13 

Dimineaţa, o scurtă vizită la Mănăstirea Râmeţ.

manastirea ramet
Ce piesaje văd zilnic măicuţele de Mănăstirea Râmeţ!

Cu o seară înainte, în căutarea rutei până la Castelul din Arcalia (inspiraţie de pe blog), descoperisem un loc, destul de aproape de cazarea noastră, cu o denumire mai mult decât... interesantă: Tăul fără fund de la Băgău. Ia să vedem ce-i aici... De abia când am ajuns în localitate, ştia careva de lacul ăsta! Nu e vreun punct de mare interes turistic (e făcut un fel de traseu, cu 10 plăcuţe, e de fapt un traseu tematic, de două-trei ore, unde ţi se povesteşte de flora, fauna din zonă, iar una dintre plăcuţe, a patra parcă, se opreşte la tău). Însă Tăul ăsta de la Băgău e atipic pentru relieful deluros/montan, în sensul că e vegetaţie de mlaştină în jurul lacului. 

taul de la bagau
Tăul fără fund de la Băgău (scuzaţi, aşa se cheamă)

Am văzut și Castelul de la Arcalia, plăcut castel; erau, când am ajuns, noi nişte oameni care făceau poze pentru o nuntă. Însă ne-am plimbat liniştiţi pe domeniu. Ceea ce mie mi-a dat o senzaţie de „singuri în parc” şi „libertate”. De fapt, eram singuri, înconjuraţi numai de verdeaţă. Paradis pentru mine! Cred că am mers până aproape de marginea „parcului”, că se auzeau deja trenurile. M-am gândit la bieţii servitori de la castel şi le-am invidiat pe tinerele bogătaşe care aveau aşa ceva la dispoziţie. Şi, sincer, dacă tot e în proprietatea Universitaţii Babeș-Bolyai, poate n-ar strica şi o renovare. Pe alocuri, se văd cam urât pereţii exteriori – căci interiorul nu e vizitabil.

castel arcalia
Poza clasică de la Arcalia

*cazare în Sovata

---


Ziua 14 - ultima :(

Am înnoptat la Sovata şi eram cu gândul să plecăm de dimineaţă către Piatra Neamţ. Am ratat Piatra (din motive de depărtare şi de simţit foarte bine în localitate, de dorinţa de explorare într-un timp limitat, până spre prânz), dar ne-am ales cu o plimbare foarte faină prin centru şi pe la lacuri.

lacul ursu sovata
Lacul Ursu, Sovata

Şi, din păcate, ne-am întors acasă. A doua zi, la serviciu. 


P.S. Mi-am amintit recent de prima mea excursie combinată/mixtă: a fost pe cont propriu, adică am plecat eu şi un rucsac în spate, 10 zile, în 2003, pe traseul: Bucureşti – Buşteni - Babele (drumuri la Omu, Cruce, Piatra Arsă, Padina+Bolboci, Peştera Ialomicioara) – Sinaia – Buşteni – Braşov – Sighişoara – Sibiu (Păltiniş, Muzeul Bruckenthal) – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeş – Bucureşti. Cu trenul şi cu microbuze.


~ Dacă aveți întrebări în legătură cu traseele, cazările sau obiectivele prezentate mai sus, nu vă sfiiți să le adresați printr-un comentariu (sau mai multe), imediat sub articol, sau direct Ioanei, la lavinia_ioana_gin@yahoo.com ~


text, foto & adnotări: Ioana

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!