Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 15 august 2013

La bordul obiectivului turistic al anului 2013

"Pielea-i" neagră strălucește sub mângâierea razelor dimineții... Este pregătită pentru o nouă călătorie, aceeași pe care o realizează zilnic*. Își anunță sosirea printr-un strigăt prelung și, deodată, glasul i se astupă de zgomotul zecilor de aparate de fotografiat care încearcă să-i surprindă fiecare mișcare. "Parcă aș fi vedetă internațională!", își spune în sinea ei. Se aud voci ungurești, iar în parcarea pe lângă care trece, pentru a ajunge să-i ia la bord pe toți "disperații" care o pozează, zărește numere de Germania și Cehia, ba chiar și-un steag al Elveției, pe plafonul unei rulote! "De fapt, chiar sunt!", își dă seama brusc... Mocănița.

mocanita gara viseu iulie 2013

Își întinde vagoanele până în dreptul gării Vișeu de Sus, iar în timp ce așteaptă ca pasagerii să i se cocoațe în spinare, recapitulează ce are de făcut: 21 km de parcurs, la al șaselea e prima oprire, pentru ca Mihnea și ceilalți controlori să schimbe vagoanele, apoi la km 15 mă opresc ca să mă alimentez cu apă, iar odată ajunsă la stația Paltin, pauză de 1 oră și jumătate, prilej ca pasagerii să se bucure de un grătar și o bere în mijlocul unui petic de Românie unde civilizația a pătruns exact cât am lăsat-o noi, doar prin intermediul acestei căi ferate forestiere, ultima activă din Carpați.

mocanita iulie 2013


mocanita iulie 2013


mocanita iulie 2013


mocanita iulie 2013


mocanita iulie 2013


"Oh, e deja ora 9. Trebuie să mă urnesc!", se precipită Mocănița. "Dar, vai, mai este un grup care încă nu s-a urcat! O să am întârziere, dar asta este, nu pot lăsa pe nimeni în spate!". Un grup de peste 10 persoane pornește agale spre capătul trenului, spre ofuscarea Mocăniței, dar și a pasagerilor de la bord, nerăbdători. Echipa Mocăniței, extrem de bine organizată, un real exemplu pentru turismul românesc, face rost rapid de încă un vagon pe care-l atașează la ultimul și îi îmbarcă acolo pe întârziați. "Oare de ce nu i-au dus la sora mea, care va pleca peste jumătate de oră? Probabil, mie le era mai ușor să-mi atașeze încă o povară. Dar... să nu mă plâng. Am o muncă frumoasă!". În proaspătul penultim vagon sunt doi pasageri mai nervoși decât ceilalți. Îi cheamă Anda și Ionuț. Se urcaseră dinadins în ultimul vagon, pentru a avea o perspectivă interesantă cu șina care rămâne în urmă, dar uite cum planurile lor s-au năruit odată cu venirea întârziaților. "Nu-i nimic", își spun, "la întoarcere, acolo suntem!", dar nici n-apucă bine să fie mândri de raționamentul lor, că la câteva minute după ce Mocănița, în sfârșit, a plecat de pe loc, controlorul, un băiat foarte tânăr care pretinde că știe atât engleză, cât și germană (bineînțeles, și română :D) îi roagă frumos să-și păstreze aceleași locuri la întoarcere. În mintea Andei se înfiripă un gând conform căruia nimeni nu o să dorească să-și păstreze același loc, dorindu-și fiecare, poate, unul mai bun, dar pe la 12:30, când Mocănița dă semnalul de plecare, acel șuierat prelung, incredibil de atrăgător, doar două persoane, pasagerii surorii Mocăniței în care se aflau Anda și Ionuț, își schimbaseră locurile, din dorința de a pleca mai devreme cu jumătate de oră. Din păcate pentru dânșii, după câteva minute de când se instalaseră fericiți pe noile locuri, această echipă de ispravă îi poftește jos, oferind locurile celor care le ocupau inițial. Fără scandal! Anda și Ionuț rămân impresionați de asemenea operativitate. "Se vede influența Elveției, de unde provine fundaţia <<Hilfe für die Wassertalbahn**>>, un important susținător al Mocăniței și al acestei afaceri", recunosc cei doi.

cale ferata mocanita iulie 2013
cale ferata mocanita iulie 2013
cale ferata mocanita iulie 2013
controlor mocanita
mocanita iulie 2013
mocanita iulie 2013
mocanita iulie 2013
statia paltin mocanita 2013

În momentul acestei constatări, Valea Vaserului era deja cunoscută de Anda și Ionuț, atât cât este disponibilă turiștilor (tot traseul forestier are aproape 50 km + încă 13 km pe o vale adiacentă, Nolovăț; traseul turistic se limitează la 21 km). Entuziasmul a fost la cote maxime în primii kilometri, când trenul trecea, destul de rapid, pe lângă case și curți unde celor doi nu le-ar fi displăcut să-și petreacă o vacanță, poate chiar viața la pensie. Călătoria nu era dintre cele mai confortabile, căci nici traseul nu fusese, original, gândit să transporte oameni, ci lemne! Iar în ciuda datei din calendar, 21 iulie 2013, simțeai nevoia unui pulover, căci valea, la orele dimineții, era răcoroasă, iar mișcarea produsă de Mocăniță antrena un vânt care te biciuia, dacă ai avut plăcerea să stai într-un vagon deschis, fără geamuri. Când au lăsat în urmă și ultima casă, dar și ultimul drum de acces auto, care șerpuise până atunci, ca și cum s-ar fi luat la întrecere cu Mocănița, într-un joc de-a cine ajunge mai departe, peisajul s-a schimbat, devenind... natural, sălbatic, cu excepția căii ferate pe care trenul cu aburi trăgea din greu, asuda, dar și "cânta", din când în când, cu glasu-i de neuitat. Pe o parte, muntele cu o pădure deasă, pe cealaltă, aceeași pădure imposibil de pătruns cu privirea, iar între cele două tărâmuri stăpânite de lighioane fioroase, o altă lume, cea a apei. Vaserul, un râu larg și nu foarte adânc, mereu același partener de călătorie pentru Mocăniță.

valea vaserului iulie 2013


valea vaserului iulie 2013


valea vaserului iulie 2013


valea vaserului iulie 2013


Treptat, entuziasmul lor a scăzut, când peisajul nu trecea de acest grad de spectaculozitate. Obișnuiți oameni ai muntelui, călători în atâtea colțuri de patrie, peisajul le devenea banal, nu era nimic ce nu văzuseră până acum. Un colț verde și nedomesticit, la doi pași de Ucraina, dorindu-se a fi uitat de lume, dar cu vreo 100 de oameni deja la bord, acesta era doar un vis frumos! Spre final, un zvâc de interes, când Mocănița a trecut printr-un pasaj strâmt, trecând razant pe lângă câteva stânci, de jurai că se va zgârâia de ele, apoi au zărit intrarea într-un fost spital militar al germanilor și intrările în două foste depozite de armament, dar dezamăgirea repede și-a făcut apariția când au constat că le este imposibil să ajungă la ele.

La destinație, stația Paltin, au fost singurii care au abordat circuitul marcat cu bulină roșie, care promitea să le ofere un punct de belvedere asupra văii și a Mocăniței care s-ar fi odihnit, undeva jos. Traseul le-a luat 40 de minute, a început cu un urcuș destul de abrupt, continuat de o pantă lină și o coborâre destul de abruptă, dar panorama nu s-a lăsat admirată din cauza zecilor de copaci care o blocau fix unde niște oameni binevoitori construiseră o platformă din lemn. Plimbarea, însă, a fost extrem de plăcută. Pe traseu au întâlnit diferite panouri informative despre viața pădurii în general și s-au delectat cu frăguțe proaspete, în detrimentul grătarelor care sfârâiau undeva jos, rotocoale de fum groase ridicându-se deasupra pădurii, mai ceva ca cele născute de Mocăniță!

traseu belvedere mocanita
traseu belvedere mocanita
traseu belvedere mocanita
traseu belvedere mocanita
traseu belvedere mocanita
traseu belvedere mocanita
intrare traseu belvedere mocanita
traseu belvedere mocanita
floare traseu belvedere mocanita
platforma belvedere mocanita iulie 2013

Întoarcerea pe aceeași rută este lipsită de interesul sporit al tuturor pasagerilor pe care îl întâlneai la dus, când aveau în față necunoscutul, acum toată lumea moțăie și doar rar mai auzi câte un click, semn că se pozează în apropiere. Anda și Ionuț au preferat să dea drumul la filmat, cât le-a ținut bateria, și ce a ieșit, puteți vedea mai jos. Dacă nu aveți răbdare să urmăriți secvențe din călătoria lor de întoarcere, puteți sări direct la finalul celui de-al doilea clip video, unde veți putea auzi cum "urlă" Mocănița.




Viteza: max. 30 km/h; Cai-putere: 150

Întorși în gara Vișeu de Sus, pasagerii coboară grăbiți spre mașinile care deja s-au încins în parcarea supra-aglomerată. Au și uitat de Mocăniță, deja le e familiară și acum au treburi mai importante de făcut. Ca de exemplu, să ajungă la pensiunile unde sunt cazați, să revină total la civilizație. Mocănița, obosită, este deja obișnuită cu un asemenea tratament. În gândul ei spune: "Eu v-am plimbat, v-am arătat un loc deosebit, foarte celebru și voi așa mă răsplătiți? Niciun mulțumesc, nici măcar un rămas bun?". Deja mașinile trec rapid prin fața ei. Oare câți dintre pasagerii vehiculelor mai întorc o dată privirea spre cea pe care toți românii și mulți străini vor s-o cunoască, spre poate singurul obiectiv din România care nu mai are nevoie de marketing***?

Înainte să se retragă pentru a se odihni, căci următoarea zi o ia de la capăt, Mocănița face un scurt inventar al numerelor de înmatriculare, în încercarea de a-i cunoaște mai bine pe cei pe care i-a transportat astăzi, 21 iulie 2013. "Ei deja mă cunosc. Hai să-i cunosc și eu. Am avut pasageri din Mureș, Bacău, Italia, Sălaj, Germania, Satu Mare, Maramureș, Galați, București, Timiș, Cluj, Arad, Vaslui, Bihor, Ilfov, Iași, Sibiu, Botoșani, Cehia, Prahova, Constanța, Bistrița-Năsăud, Spania, Suceava, Ungaria, Elveția. Hmmm... nu au venit la mine chiar toate județele și nici din toată Europa, dar și dacă veneau, cum îi transportam pe toți, că și cu atâția nu mi-e prea ușor?". Ce dileme au unii! :)

Bine de știut

* traseul turistic marcat cu bulină roșie descris mai sus începe fie din stânga căbănuței din lemn pe care stă scris numele gării, fie imediat după colțul ultimei stânci pe lângă care a trecut Mocănița. Nu-l abordați în papuci, așa cum încercase o doamnă pe care am întâlnit-o la capătul traseului, și e de preferat să aveți picioarele acoperite, pentru că veți trece printr-un sector plin de vegetație lăsată în voia ei, având riscul să vă urzicați, tăiați sau să plecați cu o căpușă drept suvenir! Dacă nu sunteți amatori de drumeții și sperați să vedeți ceva cu adevărat deosebit pe traseu, nu pierdeți nimic dacă renunțați să-l parcurgeți. Puteți merge împreună cu un ghid, dar trebuie să așteptați destul de mult până apare și se formează un grup de doritori.

* dacă vreți să vă alegeți locul în tren și să nu stați unde apucați, vă recomand să ajungeți la gara Vișeu de Sus cu cel puțin o oră înainte de plecare, adică la ora 8 dimineața. Imediat cum este tras trenul în gară, nu mai căscați gura și căutați-vă locul preferat. Noi am ajuns undeva în jurul orei 6 a.m., dar era prea devreme :P. Casa de bilete se deschide la 7, iar rezervare puteți face doar dacă doriți să luați oferta care include și mâncare asigurată de companie.

* prețul unei călătorii era în 2013 destul de mare (în condițiile în care peisajul este departe de a fi extrem de spectaculos și pasagerii mai suportă și costul transportului până aici, care poate fi destul de ridicat dacă vii tocmai din sudul țării): 48 lei/adult. Pentru cei care nu suportă să stea prea mult cu fundul direct pe un scaun de lemn, de la gară se pot închiria perne. De asemenea, dacă ai uitat să-ți iei ceva gros cu tine, poți cere pături. Parcarea este gratuită.

bilete mocanita iulie 2013


* dacă vreți să vedeți cum arată o vale asemănătoare, prin care trecea secolul trecut o altă mocăniță, vale care a fost devastată din cauza exploatării forestiere excesive, dar care a renăscut, cu un peisaj mult mai spectaculos decât veți găsi pe Valea Vaserului, vă invit în Cheile Tișiței.

* dacă v-a plăcut această călătorie, o puteți repeta la nivel micro, la Moldovița (doar în week-end), Abrud (doar de Zilele Orașului sau cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina), Covasna (la Zilele Covasnei) sau între Brad și Criscior (V,S,D cu locomotivă diesel; cu aburi doar cu anumite ocazii). Detalii pe site-ul CFI.


* FOARTE IMPORTANT:
1. Chiar dacă ajungi aici în aceeași perioadă cu noi, adică în mijlocul verii, cel puțin la dus vei simți nevoia să ai ceva gros pe tine. Crede-mă, chiar dacă vrei să te răcorești, sunt câteva ore la care te expui la răcoare destul de severă!

2. Dacă vrei să faci poze interesante, cu Mocănița fumegând, preferabil într-o curbă, atunci pune-te pe pozat la dus, căci la întoarcere Mocănița circulă pe dos, cu "botul" spre vagoane, scoate mai puțin fum (sau chiar mai mult de te îneacă și nu mai vezi nimic, cum am pățit noi la un moment dat) și nu mai e la fel de estetică.

3. Țineți seama că o tură cu Mocănița vă va ocupa aproape toată ziua, călătoria dus-întors durează circa 6 ore.

4. Recent, asociaţia „Cele mai frumoase sate din România“ a întocmit un clasament al celor mai frumoase locuri din ţara noastră, obiective turistice ce trebuie neapărat vizitate. Mocănița este fericita ocupantă a locului 1, considerată a fi "Obiectivul turistic al Anului 2013 în România". Ea a fost aleasă dintr-o listă cu 51 de propuneri și a fost votată de 16 specialiști în turism (sursa).

Cum ajungi?

Mocănița pleacă din orașul Vișeu de Sus, situat pe DN 18, între Sighetu Marmației și Borșa, în județul Maramureș. În centrul orașului există un indicator spre Mocăniță. La data la care povestea de față face referire, drumul spre gara Vișeu de Sus, celebru pentru starea sa deplorabilă, era în plin proces de reabilitare, prin urmare am fost deviați pe diferite ulițe, dar nu vă faceți probleme că v-ați rătăci, la fiecare bifurcație exista un indicator edificator.

Călătorie plăcută! Ciuuu-ciuuuuuu!

portret mocanita iulie 2013
portret mocanita iulie 2013
---

Aceasta a fost povestea mea cu prima și (probabil) ultima tură cu Mocănița de pe Valea Vaserului. Cele 2000 de cuvinte de mai sus s-ar putea rezuma la doar 15:

Călătoria pe care trebuie s-o faci o dată-n viață, dar nu și a doua oară...

A meritat?

DA. Am fi ipocriți să susținem altceva. Nouă ne plac trenurile și trenulețele și să fim la bordul unui tren tras de o locomotivă cu aburi a fost, cu siguranță, pe placul nostru. Din curiozitate, și tot am fi vrut să facem cunoștință cu Mocănița. Dar ca să revenim, ar trebui să se îndeplinească mai multe condiții: să se ieftinească tariful, să se deschidă tot traseul de 50 km, mai ales că imediat după Paltin am descoperit niște tunele, sau să se meargă și pe Valea Nolovăț, să se asigure accesul turiștilor spre acel spital+depozitele de armament, să putem ajunge din București până în Vișeu de Sus în mai puțin de o zi, să existe mai multe trenuri, deci mai multe posibilități orare de plecare.


*în perioada 9 mai - 3 noiembrie și la ocazii speciale (Paște, Crăciun, Revelion, Ziua Muncii, vacanță de primăvară, Rusalii s.a., program aferent anului 2013). Orarul, tarifele și pachetele speciale actualizate la zi pot fi consultate pe site-ul oficial

**"Sprijin pentru Valea Vaserului"

***cu referire la cei 4p - în ciuda prețului ridicat, în sezon, zilnic, pleacă în cursă cel puțin două trenuri arhipline; plasament - Maramureșul este una dintre cele mai vizitate zone din țara noastră; promovare - sunt ~ 200.000 de articole pe internet, descoperite într-o simplă căutare pe Google, care fac trimitere la Mocăniță. Este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România, pozele postate pe pagina de Facebook a blogului cu Mocănița adunând, poate, cele mai multe like-uri și comentarii pe care le-au strâns vreodată pozele pe care le-am postat pe această platformă; produsul în sine este un succes: trenul este vintage, inedit, fiind tras de o locomotivă cu aburi, iar accesul în Valea Vaserului este asigurat exclusiv pe cale ferată

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!