Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 12 martie 2013

Rimetea: Visul unei vacante viitoare

N-am zăbovit mai mult de o oră în satele Rimetea și Colțești, din județul Alba, dar a fost de-ajuns să mă îndrăgostesc de auriul câmpului cu porumb, de căpițele care se prăjeau sub soarele văratic, de stâncile ascuțite care sfidau gravitația, de istoria ciuntită a Cetății Trascăului, de gospodăriile săsești ordonate, de pomii îndopați cu verde...

Mărturie îmi stau imagini precum cea de mai jos, care, dacă mă întrebați pe mine, aș fi jurat că e de prin Franța. Când mi-am dat seama că am realizat-o chiar eu, pe 23 august 2012, mai că nu-mi venea a crede. Dar atunci m-au năpădit amintirile pline de culoare și, pentru alte câteva momente, am crezut că am visat. Prea m-am grăbit când am trecut pe aici... Se terminase prea curând arătosul peisaj... Dar când am consultat harta acasă, mi-am dat seama că DA, există un asemenea loc paradiziac și în România!

peisaj cetatea coltesti

Fie că vii dinspre Turda, ori de la Aiud, peisajul va fi la fel de încântător. Pe o parte șade măreața Piatra Secuiului, din care se revarsă ghirlande de grohotiș...

piatra secuiului rimetea

piatra secuiului rimetea

piatra secuiului rimetea

piatra secuiului rimetea


...pe partea cealaltă, vecinii săi, sunt trei lanțuri de chei (Siloșului, Plaiului, Bedeleului) și, cel mai atractiv obiectiv, cetatea Trascăului/Colțești, care trăiește în această zonă încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea. 

turn cetatea coltesti rimetea


peisaj cetatea coltesti

peisaj cetatea coltesti

peisaj cetatea coltesti

peisaj cetatea coltesti

cetatea coltesti

cetatea coltesti


Între vecini se întind câmpuri înțesate de culoare, pe care răsar lanuri de porumb, iar deasupra lor se întind la bronzat culmi liliputane, brăzdate de cărări bătute de căruțe, care se strecoară printre arbori pitici și căpițe de fân.

peisaj rimetea

peisaj rimetea

v

peisaj rimetea

peisaj rimetea

peisaj rimetea

peisaj rimetea


Prinse laolaltă de DJ 107 M, satele Rimetea și Colțești sunt populate de oameni gospodari, care au mare grijă de casele lor, chiar dacă nu toate ulițele sunt asfaltate. Cele mai multe sunt bucuroase de oaspeți,  agroturismul fiind în floare, altele au trecut la un statut mai înalt, fiind pensiuni - bijuterii arhitectonice, care aduc mai aproape de turiștii "fițoși" conceptul "de la țară". Amândouă variantele promovează "turismul încet/slow travel", care invită musafirii să ia o pauză de la stresul cotidian, să se așeze la masa plină de bucate tradiționale, pe care să le servească fără grabă, în "minim" 1 oră, să facă plimbări lungi pe ulițele "machiate" cu glod, parfumate cu aromele îmbietoare ce ies din fiecare curte și însuflețite fie de bătaia ceasului de la biserică, fie de simfonia orătănilor...

sat rimetea
sat coltesti


Cu siguranță mă voi întoarce aici, într-un perimetru nu foarte extins, dar care m-a cucerit prin simplitate și culoare și care mă determină să spun că zona Rimetea este o "nestemată a Ardealului". Și am ochit deja câteva trasee de pe harta pe care am găsit-o la margine de drum județean ;)

harta trasee obiective bedeleu
// pentru vizualizare la dimensiune mare, click pe imagine. Sau click dreapta=>open in new tab //


P.S. Dacă sunteți în zonă, nu ratați Cascada Șipote și Cheile Râmețului



Acestea sunt doar câteva dintre locurile fascinante pe care le-am vizitat în perioada 18-26 august 2012. Vrei să le vezi și pe celelalte? 
Hop direct în vacanță!