Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 23 noiembrie 2012

Manastirea Snagov: Alcatraz de Romania

În imediata apropiere a Bucureștiului, în mijlocul unui lac pitoresc, se afla, acum câteva secole, un lăcaș al supliciului. Aici erau închiși boierii, dar și pașoptiștii. Evadarea nu era în mintea nimănui, căci asemeni faimosului Alcatraz, amplasamentul închisorii o făcea, practic, impenetrabilă. Azi, acel loc îl mai ține prizonier doar pe cel mai faimos personaj istoric al României: Vlad Țepeș (pentru străini, Dracula). Asta e varianta oficială, care aduce încasări astronomice administratorilor lăcașului, azi o mănăstire cochetă, care se ia la întrecere în frumusețe cu lacul care o înconjoară. Pentru că adăpostește cel mai mare ansamblu mural care se mai păstrează într-o biserică din România (fresce din secolul XV), eu cred că a câștigat concursul în detrimentul Lacului Snagov.

turle manastirea snagov

Mi-am dorit de foarte mult timp să ajung să-l văd pe Vlad Țepeș și la Snagov. L-am întâlnit la Comana, la Poenari, la Târgoviște, la Sighișoara, chiar și la Bran și în Pasul Tihuța. Dar niciodată nu ajunsesem să-l cunosc în cea mai nefioroasă stare: odihnindu-se într-o lume, sper, mai bună, unde să n-aibă dușmani și unde să vegheze mulțumit că Țara Românească a ajuns pe mâini bune și că strămoșii săi au grijă de ea (mă rog, aici e cu "cântec"; mulți ar putea spune că e mai rău ca-n vremea lui).

Am reușit să-mi îndeplinesc visul de-abia duminica trecută, pe 18 noiembrie 2012. Deși părăsisem Capitala într-un nor prea gros de ceață, la Snagov m-a întâmpinat un soare prea puternic pentru penultima lună din an. Am intrat în comuna celebră mai mult pentru vedetele care-și au vilele aici, de pe noua autostradă București-Ploiești, dar chiar dacă nu era "intrarea clasică" (de pe DN 1), tot am găsit repede mănăstirea, căci indicatoare erau la fiecare intersecție, îndreptându-mă spre "Mănăstirea Snagov. Ostrovul Vlad Țepeș". De rătăcit, era oricum imposibil. Localnicii erau ieșiți în număr mare pe ulițe, chioșcuri erau destule și nu cred că e cineva aici să nu știe să te îndrume spre locul de veci al lui Dracula!

La capătul străzii Mănăstirea Vlad Țepeș, drumul o ia vertiginos în jos ca apoi să te pună față-n față cu un pod finalizat în 2010. E trainic, destul de larg (dar mașinile nu încap pe el) și are marele avantaj de a-ți oferi pe tavă un tablou minunat: lacul care-l atrage în adâncuri, cu mare poftă, pe soare, o bărcuță care, timid, își croiește drum pe luciul său sau vilele care, sătule de atâta snobism, par să se sinucidă în lacul prea atrăgător...

barca si pod snagov


peisaj barca snagov


Palatul Snagov. Ca și cel de la Buftea, destinat celor cu bani, pentru evenimente cu ștaif, nu turiștilor
panorama palatul snagov


vile snagov


salcie lacul snagov


La capătul podului, te așteaptă o mică panoramă asupra domeniului unde își doarme somnul de veci nenea Țepeș...

livada manastirea snagov


...Apoi, pașii te poartă printr-o delicioasă livadă, unde te izbește liniștea mult prea apăsătoare, mai ales dacă ești un bucureștean și claxoanele îți sunt singura muzică permisă. Dacă aș fi avut răgazul necesar, m-aș fi trântit sub un pom sau direct în căruța grăsană de frunze și aș fi savurat o carte. Atmosfera nici că era mai nimerită, aici funcționând prin 1600 și ceva o tipografie înființată de Antim Ivireanu, unde au luat naștere primele cărți în limba română cu caractere latine.

livada manastirea snagov


livada manastirea snagov


flori manastirea snagov


pisica manastirea snagov


În biserica pictată dumnezeiește, am avut câteva șocuri. La măsuța unde se vând obiecte bisericești și se cumpără lumânări era trecută taxa de vizitare: 15 lei de persoană! Sincer, m-am făcut că nu văd nimic, prea mi se părea exagerat prețul și cum nimeni nu mi-a cerut expres vreun ban, am înaintat spre altar, când... să-mi stea inima-n loc și nu altceva... zăresc taxa de fotografiere: 80 €!!! Prima dată, am crezut că nu am citit bine, dar DA, aproximativ 360 de lei costă o poză cu mormântul lui Vlad Țepeș și, implicit, catapeteasma extraordinară. Printr-un șiretlic pus la cale alături de Ionuț, de inspirația de a-mi camufla aparatul foto în geacă și cu ajutorul structurii bisericii, m-am pitit după un zid despărțitor și am tras repede două cadre. Deci, te rog să privești două poze care m-ar fi costat 360 de lei sau dublu (nu știu dacă taxa era per fotografie):

interior biserica snagov

mormant vlad tepes


După ce am răsuflat ușurată că mi-am dus "misiunea imposibilă" la bun sfârșit, mă gândeam așa... Pe piatra de mormânt nu era scrijelit nimic. Niciun nume, niciun simbol. Având în vedere că sunt atâtea dubii în privința celui care-i înmormântat aici (dacă e cineva), au venit și americanii să cerceteze, dacă, totuși, dă cineva 80 de euro ca să pozeze o iluzie? E jecmăneală din partea Bisericii sau un excelent instrument de marketing care ne poate ajuta turismul? Pentru cine nu știe,Țepeș a murit în Pădurea Comana, iar slujba de înmormântare i-ar fi fost slujită, într-adevăr, la Snagov. Dar fiindcă dușmanii săi erau pe urmele lui, turcii chiar dorind să-i ia scăfârlia ca trofeu și să se laude cu ea prin tot Istanbulul, acoliții lui Țepeș, credincioși lui chiar și după moarte, i-ar fi ascuns trupul, cine știe unde. După părerea lui Elizabeth Kostova, în "Colecționarul de Istorie", Vlad Țepeș s-ar odihni, de fapt, la Mănăstirea Rila, din Bulgaria. Ssssshhhtttt... să nu mai spunem nimănui. Mai bine să se creadă că e înmormântat în România;)

De la atâtea șocuri și îndoieli, am uitat să-ți arăt biserica mai de aproape, din exterior. Of, rușine să-mi fie! 

biserica snagov


intrare biserica snagov

Sub clopotniță
sub clopotnita snagov


turle manastirea snagov


În încheierea celei de-a 490-a poveste de la bord, sper să-ți fur un zâmbet. Insulița care adăpostește mănăstirea, beneficiază și de un ponton. Aici pot acosta șalupele baștanilor de Snagov, presupun, atunci când sunt urmăriți de presă și vor să dea bine. Când își coboară fițoasele funduri din șalupele de 'nșpe sute de dolari, îi întâmpină acest mesaj:

interzis costum de baie snagov


Sunt sigură că au pățit-o monahii, că se știe, de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit:D

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca nu ratezi vreo poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI