Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 9 ianuarie 2012

Singura cale de acces: scarile

Dacă credeai că mai nașpa ca la Cerna Sat nu există, te-ai înșelat. Dacă credeai că numai acolo civilizația modernă și-a întors spatele, refuzând să-și facă simțită prezența, din nou te-ai înșelat. Ei bine, la nici 30 de km de "capătul lumii", timpul se întoarce cu repeziciune înapoi, când curentul electric nu era cunoscut, trocul era cea mai avansată formă de comerț și asfaltul mai avea mulți ani înainte până să fie folosit. Pentru sătenii din Scărișoara, din județul Caraș-Severin, viața este pe atât de simplă, pe atât de periculoasă. Singura modalitate de comunicare cu lumea din exterior este un făgaș anevoios prin stâncă, facilitat de 4 scări din lemn vechi de peste 4 decenii. Dacă ele ar ceda, oamenii care trăiesc la capătul lor ar fi izolați complet. Un scenariu pe care curajoșii din vârful muntelui și-l imaginează zilnic. Dar, înghit în sec și merg mai departe... Viața continuă și la 1000 m altitudine, chiar dacă depinde doar de rezistența unor scări...


Nu știm cât de mare este șocul sau cât de grea este acomodarea cu civilizația, atunci când sătenii coboară din vârful muntelui și se amestecă printre muritorii de rând, din vale. Dar știm cât de mare a fost șocul și cât de grea acomodarea când am experimentat, pe pielea noastră, stilul de trai al celor din Scărișoara. Să vii din imensul București, cu semafoare și străzi fără număr, cu gălăgie infernală, magazine la orice pas și lume multă, să vii din locul pe care-l numești "acasă" într-un loc în care viața se numără în serpentine înguste, în triluri cristaline ale păsărilor, în scări care țin loc de străzi și într-un spațiu în care nu am dat de nicio ființă omenească. Pentru unii oameni, aici e "acasă".

Dacă vrei și tu să te întorci în timp, pleacă din Băile Herculane, pe DN 67D, în direcția Baia de Aramă și când ajungi în dreptul pensiunii "Dumbrava", începe să numeri 7 km. Când ai ajuns la cifra indicată, vei vedea, pe stânga, o stație de autobuz din lemn, improvizată. În interior, un binevoitor a făcut o băncuță și a pregătit o vatră de foc, pe care se găsesc lemne. Așa că, dacă te prinde ploaia, te poți adăposti foarte bine înăuntru. Chiar lângă stație, îți poți lăsa, fără grijă, mașina. Nu e vreo parcare și nici nu ai prea mult loc de manevre, dar nici nu ai cu cine să te "bați" pentru un loc unde să parchezi. Cei din cătune, clar, nu au autoturisme, iar turiștii nu dau iama pe aici, pentru că cei mai mulți nu au auzit de aceste așezări.

În dreapta stației de autobuz, coboară o cărare spre râul Cerna, apoi treci un pod suspendat (pe care, apropo, până la ora 15, în ziua de 3 ianuarie 2012, nu trecuse nimeni!) și urmezi cărarea care urcă în serpentine. Până de curând, te puteai rătăci. Nu era niciun indicator sau marcaj turistic și multe cărări șerpuiau dealul. Dacă nu luai ca reper o ruină, la care ajungi după două serpentine, și urmai cărarea din dreapta sa, puteai să ajungi, într-un final la Peștera Ion Birzoni, dacă nimereai unde trebuie (traseul e nemarcat și cam invadat de vegetație - am mers puțin pe el), dar pierdeai destul timp până să-ți dai seama că n-ai luat-o pe unde trebuie. Dar, alt binevoitor a rezolvat problema direcției. Din loc în loc, îndemnuri de bine și rugăciunea "Tatăl Nostru", scrijelite pe panouri din lemn lăcuit, îți marchează drumul pe care să-l urmezi și, pe câteva, apare chiar numele unuia dintre cătunele care compun satul Scărișoara, în varianta bănățeană - Inelăț.





Drumul până la baza scărilor este chiar destul de înclinat și nu e "floare la ureche". Când ajungi lângă ele, te poți odihni pe o bancă din lemn, extrem de binevenită după un urcuș vertiginos. După ce te-ai odihnit, poți aborda scările vechi de peste 40 de ani. Spre surprinderea noastră, acestea erau foarte trainice, nu se mișcau, nu pârâiau sub greutatea noastră. Erau fixate cu cuie ruginite și sârme idem și deși erau strânse între două stânci ascuțite, te simțeai cât de cât în siguranță. Dacă nu priveai în jos :D Ne-am gândit aproape imediat cât de greu le este localnicilor să circule pe aici, împovărați de bagaje. Noi am renunțat imediat la gecile de pe noi!

După ce te-ai cățărat pe cele patru scări, mai ai 4 km până-n sat. În Scărișoara trăiesc 130 de persoane, din care 6 familii într-unul din cătunele componente, Ineleț. Celelalte cătune sunt Cracu Mare, Crouri, Țațu și Gura Iuții. Ce nume pitorești, nu-i așa?


Spre scări 

La baza scărilor, o băncuță din lemn 

De la Dan Gheorghe, jurnalist la "România Liberă", am aflat cum s-au construit scările astea: "Au fost făcute pe la începutul anilor '70, cu lemn de salcâm, care e mai rezistent. Scările au fost coborâte pe versant cu funiile. Două echipe munceau. Unii erau sus - ţineau funiile şi lăsau scările în jos. Alţii coborâseră pe „burta" muntelui, să „intercepteze" produsul finit, pe care l-au prins de stâncă".


Cam asta e înclinarea. Nici pomii nu mai pot sta drepți...


Podul peste Cerna 

Ruina - punct de reper. Cărarea continuă în dreapta ei. Nu în stânga! 


Dacă în Cerna Sat, ambulanța ajungea prea târziu, aici nu vine niciodată. Tot Dan Gheorghe povestește "Dacă eşti bolnav prin locurile astea, te întremezi cu fierturi din ierburi sau chemi vecinii în ajutor când situaţia devine critică. În cazul în care suferindul nu se mai poate ridica pe picioarele lui, vecinii fac o targă din crengi, pun bolnavul pe ea, îl leagă bine cu o frânghie, să nu cadă, şi hai la vale, pe scurtătură. Se coboară cu targa pe scări. Pentru treaba asta e nevoie de patru-cinci oameni vânjoşi. Aşa s-a întâmplat cu un consătean de-al lor. L-au dus până la şoseaua spre Herculane şi de acolo au găsit o maşină de ocazie, de-a ajuns omul cu bine la spital, în cele din urmă".


La baza scărilor, o băncuță din lemn 

La capătul de sus al scărilor. Pe aici continuă drumul 


Lângă stația de autobuz. Un fel de indicator 


Ca și în localitatea de la "capătul lumii", iarna e cel mai greu anotimp, care îi izolează total pe localnici, pentru câteva luni, așa că sunt nevoiți să ia exemplul furnicii, să strângă toată vara, ca să poată supraviețui în lunile friguroase. Și pentru ei, și pentru cei din Cerna-Sat, dar și pentru noi, că am putut parcurge lesne cărarea spre un timp demult apus, încălzirea globală este un fenomen binevenit. La 10 grade, în a treia zi din ianuarie, nu te poți simți decât bine și tot ce îți mai poți dori este un drum, în adevăratul sens al cuvântului, care să-i lege pe oamenii ăștia de civilizație...

Stația de autobuz


Vis-a-vis de scări. Un peisaj de vis... 

_______________________________________________
- Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI  -