miercuri, 30 noiembrie 2011

Statiunea Mamaia, in noiembrie (+ GALERIE FOTO)

Se zice că toamna se numără bobocii. Dar noi suntem de altă părere: în acest anotimp se pot numără și valurile. Mai ales când ele atentează la încălțămintea ta care a îndrăznit să calce-n picioare nisipul rece al plajei mohorâte de noiembrie...


Cu bacul spre capatul Romaniei

Acum doi ani, în noiembrie, ni s-a făcut dor de mare. Da, în noiembrie! Și da, de aia Neagră. Nu credem că ne simțeam prea bine...:P În fine, când dorul nu te mai lasă, ce faci? Faci pe dracu' în patru și ți-l potolești. Ne-am urcat în mașină și am pornit...în zorii zilei. Iar ca să facem așteptarea și mai insuportabilă, am făcut un ocol până la...capătul României. La propriu.


marți, 29 noiembrie 2011

Pestera Ialomitei - La 1660 m, in muntele Batrana (+GALERIE FOTO)

Dacă ne permiți, am începe printr-o ghicitoare la care te rugăm să încerci să găsești un răspuns. Nu e greu. Așadar, ce e ud, rece, de obicei strâmt și mereu alunecos, vechi, dar în același timp o constantă atracție pentru turiști? Ți-ai dat seama, nu-i așa, că vorbim despre o...peșteră? Dacă nu, atunci suntem curioși să aflăm la ce te-ai gândit, așa că te așteptăm să ne zici într-un comentariu.

Biserica mănăstirii de la Peștera Ialomiței. Vedere din peșteră.

N-am inclus ghicitoarea de mai sus în această poveste degeaba, ci sperăm că ea ne-a deschis drumul spre un tărâm mereu fascinant, al misterelor "numărate" în stalactite și stalacmite, a legendelor șoptite de pârâuri subterane și a formațiunilor calcaroase de orice fel care suscită imaginația, în permanență, imaginația. Acest tărâm, care se numește simplu "peșteră", nu se află peste mări și țări, în zări îndepărtate sau patrii de care nu a auzit nimeni. E chiar în România. Și nu se găsește într-un singur loc. Ceea ce-l face și mai interesant, fiindcă îl poți găsi, mereu, din întâmplare. Tot ce trebuie să faci este să ajungi lângă un perete de calcar al unui munte și să-i explorezi "cicatricile" - galerii întunecate spre inima sa. Dacă ai puțin noroc, ceea ce vei descoperi te va fascina pentru totdeauna. Dar nu porni în expediție fără un echipament adecvat, asta dacă nu vrei să fii eroul/eroina "Știrilor de la ora 5". 

Pentru cei care preferă să calce pe cărări bătătorite, peșterile amenajate fac suspansul aventurii accesibil tuturor. Sau...aproape tuturor: celor cu spate trainic ("must-have" pentru aplecările dese de sub tavanele peșterii) și picioare agere (alunecușul este "accesoriul" standard al cavernelor). Propunerea noastră de astăzi, pentru o aventură în adâncurile negre și umede, este Peștera Ialomiței, din masivul Bucegi. 


vineri, 25 noiembrie 2011

Circuitul Muntele Puturosu (II): Grota cu Alaun si Pestera Puturosu

De la ucigașul invizibil despre care am vorbit ieri, AICI, am pornit, din nou, pe punctul albastru și după puțin timp am ajuns la o nouă bifurcație. Spre stânga, drumul se deschide spre Tinovul Buffogo (la care nu am mai ajuns, deși ne-am fi dorit, din cauza unei mocirle asemănătoare cu un nisip mișcător care ne-a acoperit încălțămintea - ca să avem dovadă că am încercat:P - și ne-a împiedicat să înaintăm - pe noi, și pe încă un grup de excursioniști, singurii care îndrăznisem să abordăm traseul din acea direcție. Promitem să revenim, dintr-un alt sens). Spre dreapta, pe unde am luat-o până la urmă, circuitul continuă pe la Grota cu Alaun și, într-un final, ajunge și la Peștera Puturosu. Deci, să pornim!

Din Grota cu Alaun

joi, 24 noiembrie 2011

Circuitul Muntele Puturosu: hai la ucigasi prin...mirosuri

Probabil doar în România un traseu care pute (la propriu!) poate constitui un obiectiv turistic. Și asta nu pentru că nu am avea ce vizita, că Slavă Domnului avem destule atracții, ci pentru că avem cu ce: mai exact, sulf din belșug. Așa că pentru cei care vor sănătate pe gratis sau sunt curioși să observe un fenomen...misterios și periculos în același timp, Muntele Puturosu îi așteaptă. Lângă stațiunea Băile Balvanyos. Județul Covasna.

Peștera Puturosu, cunoscută și ca Grota Sulfuroasă

miercuri, 23 noiembrie 2011

Padina - Unde ursii si manelele convietuiesc in varf de munte

Unul dintre dezavantajele pe care le atrage după sine accesibilitatea unui munte sunt "valurile" de turiști care-l invadează. Poate că nu am fi vorbit de un dezavantaj, dacă majoritatea dintre ei ar fi înțeles că muntele nu este prelungirea vieții de la oraș, că trebuie să fii umilit în fața forțelor naturii și să cunoști legile sale pe de rost. Și cel mai important: să-ți pese.

Padina. Vedere de pe platoul Bucegi

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Cheile Tatarului - Titanilor li se face mila de o apa

De la minunatul lac Bolboci, ne continuăm drumul în sus, spre izvoarele Ialomiței - râul care se acumulează în lacul amintit anterior, pentru a asigura alimentarea cu apă a capitalei Dâmboviței. Deși este de o importanță capitală pentru bunul curs al vieții târgoviștenilor, râul a trebuit "să cucerească inima" unor titani de piatră, impresionanți prin duritate și înălțime, pentru a putea să-și ducă la îndeplinire nobilul scop. Sau, cel puțin, asta e impresia care ți se creează imediat ce zărești Cheile Tătarului.



vineri, 18 noiembrie 2011

Aleile romantice ale Cismigiului de noiembrie

Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată un parc englezesc în mijlocul toamnei, acum ai ocazia să afli răspunsul. Trei indicii: cărămiziu pe frunze, galben cald pe altele și un verde crud - pentru a ne aminti de vara trecută...


joi, 17 noiembrie 2011

Lacul Bolboci - Mai sus nu se poate

La 1438 m, în masivul Bucegi, nu te simți la o mare înălțime. Până la urmă, te despart 1067 m până la punctul maxim cunoscut sub numele de Vârful Omu. Totuși, aici se află barajul situat la cea mai mare altitudine din țară. Practic, mai sus de 1438 m nu există alt baraj în România și, deși ar merita măcar din punctul acesta de vedere, nu sunt mulți români care știu de existența sa, chiar dacă mulți au trecut pe lângă el în drumul spre cunoscutul loc de grătare - Padina. Dar acum, vor ști!

Lacul Bolboci, vedere de pe baraj

marți, 15 noiembrie 2011

Covrigul de dupa...

Acum un an, tot în noiembrie, îți povesteam despre cum am parcurs Cheile Turzii, recent inundate. Ce nu am relatat atunci este că Ionuț nu m-a impresionat doar pe mine (n.a. Anda), ci și pe niște olandezi, prinși între aceleași întrebări "existențiale": trecem sau nu mai departe? Că spiritul de aventură din români le-a fost prezentat ad-hoc e una, dar că sunt și generoși și împart cu ei bucuria simplă de a fi capabil să termini un traseu turistic e alta. Și suntem mândri că am putut să le demonstrăm că românii sunt și altfel decât pungași, criminali sau cine mai știe cum, doar schimbând câteva cuvinte și savurând, împreună, covrigi. Și nu orice covrigi. Covrigii de Buzău de la Boromir.

foto: boromir.ro

duminică, 13 noiembrie 2011

Cabana Piatra Arsa. Daca nu mai vrei sa pleci din Bucegi...

Dacă ajungi pe platoul Bucegi și nu mai vrei să pleci, există o soluție: cabana/hotelul Piatra Arsă. Cocoțată pe Jepii Mari, la o altitudine respectabilă (1950 m), ea dispune de 140 de locuri, în camere cu 2,3,4 și 8 paturi. Cabana veche se află în fața unui somptuos hotel cotat la 3 stele, ca și cum muntele ar face diferențe...pe care le apreciem: fițoșii să stea în spate, aventurierii au locul asigurat în primul rând :D


sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Platoul Bucegi: Unde nici natura nu te deranjeaza

Pornește din Sinaia, pe DN 71, urmărind indicatorul pe care stă scris, simplu, Târgoviște. Mergi pe drumul care șerpuiește pe sub bolțile bogate ale copacilor, blestemând că asfaltul nu e chiar perfect. Dar, profită de micile cicatrici, pentru că mai încolo, îți va fi dor de ele. După un timp, trecând de o serie de serpentine, cam după 7 kilometri de la pornire, vei vedea pe dreapta un indicator spre "Cabana Cuibul cu Dor" și un drum. La început, pare bun - pe cât de bun poate fi un drum forestier. Totuși, este un drum județean, DJ 713 - ca să fim mai exacți. Și chiar dacă nu pare la prima vedere, el promite multe: peisaje care te tulbură, stânci care te amețesc, nori pe care poți să-i atingi... Atenție: urmează imagini de basm!


marți, 8 noiembrie 2011

Craiova (VI): Parcul Englezesc, replica la scara mai mica a Cismigiului

În centrul Craiovei, în fața Primăriei și în spatele Prefecturii, între Bulevardul Alexandru Ioan Cuza și străzile Olteț, Theodor Aman și Nicolaescu Plopșor, se află replica la scară mai mică a Cișmigiului: Parcul Englezesc din capitala Olteniei.

La 1937
foto: craiova.infarom.ro

vineri, 4 noiembrie 2011

Pietrele cresc? Da! La Costesti


În județul Vâlcea, pe DN 67, într-o curbă periculoasă, este o pajiște. Aceasta pare locul de joacă a unui gigant, care s-a distract cu niște pietre de diferite dimensiuni, vizibil grele, apoi s-a plictisit și le-ar aruncat. Dacă cunoști legendele locului, care vorbesc de câmpuri magnetice și de animalele care se feresc să se hrănească cu iarba din jurul pietrelor, sigur păsești temător pe lângă "jucării". Când te aproprii și le vezi forma stranie, "cicatricile" și înălțimea care poate să te întreacă, parcă ai vrea să te întorci. Apoi vezi un panou explicativ și parcă te mai liniștești: "pietrele care cresc" sau "trovanții" (și numele lor e ciudat! :D) au o explicație rațională.

joi, 3 noiembrie 2011

Povestea nr.200: Transalpina, cu masina la 2145 m

La finalul lunii iulie, îți făceam cunoștință cu o stațiune lipsită de curent stradal, dar situată într-un peisaj de basm, de unde nu ai mai vrea să pleci. Acum, te invităm să te relaxezi și să-ți dedici câteva momente pentru a fi lăsat cu gura căscată. Pregătește-te să uiți de Transfăgărășan și să te îndrăgostești de Transalpina, șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România.


miercuri, 2 noiembrie 2011

Parcul Luigi Cazzavillan: Micul Paris din centrul Bucurestiului


Despre unul dintre avantajele de a locui în capitala României am vorbit AICI, dar simțim nevoia de a mai adăuga unul, după ce am descoperit o fărâmă de "Mic Paris". Având în vedere dimensiunile metropolei și timpul destul de limitat în care bucureștenii mai au chef și răgaz de a o explora, este foarte ușor să descoperi locuri noi, chiar în centrul orașului. La o plimbare în miez de toamnă, am nimerit între străzile Temişana, intrarea Temişana, Transilvania şi Luigi Cazzavillan, în sectorul 1. În afară de clădirile care încă mai amintesc de începutul secolului XX, "ruginite", scorojite, "bolnave", ai zice că nu mai e nimic de văzut, dar un pâlc mari de arbori, care înconjoară un scuar, pare promisiunea unei schimbări de opinie.