Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 5 octombrie 2011

Manastirea (cu) Humor

Dacă ai auzi acum pentru prima dată de Mănăstirea Humor situată în localitatea cu același nume, din județul Suceava, probabil nu ți-ar veni să crezi că poate exista un lăcaș de cult care să aibă... umor și nu sfioșenie sau austeritate. Dar dacă ai vedea-o, ai înțelege imediat de ce e "amuzantă". Când vezi atâtea culori, care te binedispun, nu ai cum să nu zâmbești...

manastirea humor iarna

Noi am ajuns sub ștreașina acoperișului de lemn de brad al mănăstirii veche de 481 de ani, iarna trecută. Toată natura din jur dormita sub mantaua pufoasă a zăpezii și liniștea te învăluia din toate părțile. Nici măcar măicuțele nu-și făceau de lucru prin grădina amorțită în brațele frigului. În timp ce ne plimbam pe lângă biserica din curtea mănăstirii ctitorită de Toader Bubuiog, senzația de protecție și de abandon total fără griji nu ne-a părăsit deloc. Simțeai că niciun rău nu te poate atinge, că ești în siguranță doar în incinta străveche din nordul Moldovei.

Toader Bubuiog, ctitorul mănăstirii
foto: Wikipedia

După ce ne-am încărcat cu spiritualitate și încă cu zâmbete largi pe chipuri, după ce am admirat frescele de o minunăție coloristică, ne-am așezat pe o băncuță și ne-am lăsat purtați prin istoricul mănăstirii...




Ctitorită în 1530 de marele logofăt (conform DEX, logofăt = întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul) Toader Bubuiog, care a deținut această funcție în timpul domnitorilor Ștefăniță și Petru Rareș, biserica are hramul "Adormirea Maicii Domnului", care este prăznuit de toți românii pe data de 15 august. I-au trebuit însă, 463 de ani, pentru ca în 1993 să fie inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, alături de alte 6 biserici din nordul Moldovei (ultra-celebra Voroneț, multi-inundata Arbore, ctitoria lui Ștefan cel Mare - Pătrăuți, ctitoria lui Petru Rareș - Moldovița și Sfântul Ioan cel Nou din Suceava).

manastirea humor iarna

turn manastirea humor


Pictura exterioară este CEA MAI VECHE din țară, a fost realizată de meșterul Toma și ilustrează 4 scene:

* Imnul acatist al Bunei Vestiri (24 de strofe-scene cuprinzând printre altele Glorificare Mariei)
* Asediul Constantinopolului
* Legenda fiului risipitor
* Judecata de Apoi


manastirea humor iarna

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!