Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 7 mai 2016

Primul meu 1 Mai la Vama Veche

Poate părea un pic incredibil ca o bucureșteancă de 26 de ani, care n-a ratat an din viață fără să fi ajuns la malul Mării Negre, să trăiască de-abia la această vârstă experiența Întâiul de Mai în stațiunea unde celebrarea acestei date a devenit tradiție. Ei bine, recunosc, aveți în față această persoană și sunt... eu. 

Din start, trebuie să mărturisesc că nu regret dățile de 1 Mai pe care le puteam petrece aici și n-am făcut-o și asta nu pentru că Vama Veche nu ar mai fi ce-a fost (sâc!), ci pentru că aici nu sunt omul potrivit la momentul potrivit. Dar satul aflat la mai puțin de 1 kilometru de granița cu Bulgaria are farmecul lui aparte, o atmosferă pe care chiar nu am mai întâlnit-o în altă parte și cred că îți poate fi gazdă oricând poftești, nu numai la început de Mai. 

Cum a fost în 2016? Câteva impresii, în rândurile de mai jos:

vama veche 30 aprilie 2016

Țin să precizez că în scurta mea vizită în Vama Veche m-am simțit nevoită să mă camuflez, ca să mă încadrez cât de cât în peisaj, fără a face prea mare notă discordantă. Adică mi-am pus ochelari de soare, pentru că absolut fiecare persoană pe lângă care am trecut purta acest accesoriu! :) Apoi am observat că ținuta obișnuită la băieți era bustul gol, iar la fete - hainele cât mai extravagante, nelipsită fiind fusta lungă și colorată cu care să se măture nisipul și o bluză lălâie. 

Am văzut atât oameni cu bani, cât și cei care se vedea că nu prea au, tineri și mai în etate laolaltă, un peisaj pestriț care cred că ar fi făcut deliciul oricărui artist sosit pe aceste meleaguri, dar și sociologii ar fi avut material suficient pentru un studiu interesant. Oamenii stăteau exclusiv în grupuri, răsfirați pe plajă sau pe la terase, singurele persoane pe care le puteai prinde singure erau fetele care se grăbeau plângând. 

Un alt amănunt de consemnat: prețurile mi s-au părut excesiv de mari pentru o stațiune a libertății și a oamenilor care vin aici, teoretic, pentru a se simți bine cu cât mai puțini bani. Nu mi s-a părut adecvat spiritului pe care se pretinde că-l are, să văd la fast food-uri același șnițel de pui pe care în Costinești îl iei cu 7 lei, la Vama Veche cu 13! Sau preparate ca scoici la vreo 30 de lei porția de 200 g :)  

Dar trecând peste mici amănunte mai mult sau mai puțin deranjante, dar care conferă, totuși, caracterul deosebit al stațiunii, și închizând un ochi la alcoolul peste care am dat, vrând-nevrând, oriunde întorceam privirea, m-am bucurat de două momente chiar frumoase, memorabile, pe care le-aș recomanda oricui, chiar și în zi de Sfântă Sărbătoare ce s-ar petrece în poate cel mai păcătos loc în acele clipe, așa cum s-a nimerit anul acesta, ca Paștele Ortodox să coincidă cu 1 Mai: 

- o plimbare pe faleza înaltă spre graniță, unde am avut o trăire senzațională mergând pe jos printr-un tablou natural greu de egalat (cu marea în stânga, după un hău, zărită de la înălțime, printre floricele de câmp și terenul plat, nesfârșit în dreapta), simțind mai acut ca niciodată cum las, cu fiecare pas, România în spate :)

drumul spre bulgaria vama veche panorama marea neagra vama veche panorama marea neagra vama veche


o masă de prânz la Cherhana, unde se află și cel mai folosit simbol în fotografiile geolocalizate în Vamă, și anume... acea ușă spre nicăieri. La un cidru de mere și niște midii ceva mai accesibile financiar, cu vântul primăverii bătându-mi încetișor prin păr, cu un grup de francezi în spate și marea impasibilă la tot ce se petrecea pe malurile sale, am simțit că-mi place la Vamă, dar m-aș întoarce când aerul e mai degajat, ulițele mai lejere și lumea mai plecată în alte treburi :)

relaxare vama veche usa cherhana vama veche usa cherhana vama veche usa cherhana vama veche

_________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!