Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 23 martie 2016

Surorile gemene din Moldova: Varatec si Agapia

Cele mai mari mănăstiri de maici din România s-au așezat într-un cadru pitoresc, chiar poetic, la numai 5 km distanță una de cealaltă, într-o zonă considerată a doua mare concentrare monahală după Muntele Athos. În Moldova, la o margine de pădure, unde zimbrii hoinăresc liberi și pe unde a pășit chiar și Eminescu, ce pe loc a fost fascinat de o pădure de... argint.

Dragi navigatori la bord, nu mai lungesc vorba, și vă invit la Mănăstirile Văratec și Agapia!

manastirea agapia iarna

Mănăstirea Văratec

Este cea mai mare mănăstire de maici din țară, 400 de suflete pure trăind în armonie în județul Neamț. Poate nici n-ați bănui că vă aflați pe teritoriul unei mănăstiri, dacă nu le-ați vedea pe locuitoare purtând sutane și n-ați auzi rugăciunile ce se înalță spre cer. Spre deosebire de alte lăcașuri de cult ortodoxe, Mănăstirea Văratec arată ca un sat tradițional din Moldova, cu căsuțe pitorești ce se adună laolaltă în jurul unei biserici vechi. Chiliile, astfel, sunt înconjurate de grădini pitice, printre care se strecoară câte o uliță bătrână. Liniștea obișnuită de la un sat populat numai de bătrâni, pierdut parcă într-un timp pururea același.

Primul așezământ a fost fondat în 1785, iar probabil cea mai faimoasă locatară a sfintei mănăstiri în cele peste două secole de existență a fost nimeni alta decât iubirea cea mare a lui Mihai Eminescu – Veronica Micle. Ea s-a refugiat aici la două săptămâni după trecerea în neființă a poetului nostru național și l-a urmat la cele veșnice sinucindu-se cu arsenic. Mormântul Veronicăi se află în curtea unei mici biserici din complex, putând ajunge ușor la el dacă urmați indicatoarele din fața bisericii principale a mănăstirii Văratec.

manastirea varatec manastirea varatec mormant veronica micle varatec manastirea varatec


Mănăstirea Agapia

Este a doua cea mai mare mănăstire de maici din România, aici locuind în jur de 300-400 de călugărițe. Ca și la Văratec, n-ai bănui că te plimbi printr-o mănăstire și nu printr-un sătuc de munte, atât de frumos este organizată mănăstirea și atât de obișnuită pare viața de aici. Chiar sunt multe pisici de care te poți împiedica, zilieri care taie lemne și turiști care fac poze. Câte o măicuță răsărită cine știe de unde îți reamintește unde te afli, de fapt.

Primele așezăminte la Agapia s-au înființat cu peste un secol înainte de Văratec, între 1641-1643, iar alt personaj celebru care vizita des mănăstirea a fost Alexandru Vlahuță, a cărui casă memorială poate fi vizitată în sezonul concediilor de vară, printre chiliile măicuțelor.

Ce îi aduce Agapiei, însă, poate o mai mare recunoaștere decât Văratec este pictura interioară a bisericii, realizată de Nicolae Grigorescu. Evident, ca mai peste tot în România, fotografiatul este interzis, însă admiratul este permis, atât cât vă permite lumina exterioară ce se strecoară în lăcaș sau buna voastră vedere. Deși vă puteți chinui nițel, merită să admirați pictura deosebită, așa cum poate nu ați mai văzut în alte biserici ortodoxe. Dacă v-a impresionat, nu uitați să treceți și pe la mănăstirea Zamfira sau pe la biserica parohială Puchenii Mari, ambele din Prahova, pe unde Grigorescu a mai dat iscusit din pensulă.

manastirea agapia manastirea agapia manastirea agapia manastirea agapia
chilii manastirea agapia casa memoriala vlahuta manastirea agapia manastirea agapia biserica manastirea agapia biserica manastirea agapia

Pădurea de Argint

Pe drumul care leagă cele două mănăstiri (DC 168) se află o arie protejată de interes național, unde pe un areal de două hectare veți găsi mestecenii seculari care l-au inspirat pe Eminescu în a scrie celebrele versuri din poemul “Călin (file din poveste)”: De treci codri de aramã, de departe vezi albind / S-auzi mândra glãsuire a pãdurii de argint.

padurea de argint varatec
padurea de argint varatec

Cum ajungeți?

Ambele mănăstiri se găsesc în județul Neamț și sunt accesibile din DN 15 C (Piatra Neamț – Târgu Neamț). Sunt indicatoare la drumul național, din satele Bălțățești și Săcălușești, nu aveți cum să ratați drumurile spre ele. Starea carosabilului este impecabilă.


Dacă tot sunteți aici, nu ratați și:


__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!