Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 28 februarie 2016

Doar in Romania, pana si armata poate fi romantica

Nu aș fi crezut vreodată că voi sărbători Valentine's Day într-un loc care numai la romantism nu te duce gândul! Mai exact, pe teritoriul unei foste fabrici de armament, astăzi transformată în singurul complex turistic cu tematică militară din România și din această parte a Europei. 

Dar știți cum e, ochii văd, inima cere, iar când aici ordinele se execută, nu se discută, atunci nu puteam să nu ascult de ordinele primite de la inimă: "nu cumva să ratezi oferta bună lansată cu această ocazie", îmi zicea ea! 

camera TAB arsenal park orastie
Nu știu cine a creat-o, dar mare om a fost și țin pe această cale să îi mulțumesc, pentru că m-am ales cu amintiri de neuitat și cu un timp de calitate petrecut nu doar în army style, ci și în atipic mode :)) Au fost poate cei mai bine cheltuiți 500 de lei din viața mea, pentru care am primit două nopți de cazare în cel mai ciudat loc în care am dormit până acum (în jumătate de TAB!), o cină romantică de lux (cocktail Kir Royal, piept de pui umplut cu mousse de ardei și sos brun, cocktail de creveți cu sos de avocado, lava cake), 1 oră de SPA privat (numai noi doi și un spa la dispoziția noastră!) și două mic dejunuri, dintre care unul la pat. Opțional, fără costuri suplimentare, s-au organizat pentru îndrăgostiți două concursuri cu premii (de tir cu arcul și o rundă de airsoft). 

Astfel m-am ales cu o nouă recomandare din suflet specială pentru navigatorii la bord: oricând aveți prilejul (oferte sunt tot timpul anului), duceți-vă de bună voie și nesiliți de nimeni la Arsenal Park. Nu vă temeți că o să fiți puși la munci grele, spălat podele, făcut flotări și alergat în zori de zi! Bine, puteți face și asta, sau mai degrabă puteți descoperi cum armata poate fi și foarte distractivă, ori chiar romantică :)

arsenal park februarie 2016

Dacă ați fost pe frecvență și în anii trecuți, s-ar putea ca Arsenal Park să nu vă fie străin. În 2013 m-am încumetat prima dată să mă duc la armată din proprie inițiativă (:P) și a rezultat, contrar așteptărilor, într-o experiență de mare amuzament, explorând întinsul parc de agrement la bordul unui golf car. Așa că, anul acesta, ce mi-am zis? Fie ce-o fi, știu ce mă așteaptă, o fac și pe asta. Mă duc de Valentine's Day în armată :)

Probabil deja sunteți nerăbdători să aflați cum e să dormi într-un TAB. Răspunsul este: așa cum vă așteptați să fie! În primul rând, trebuie să te obișnuiești cu ideea. Am intrat în cameră pe la 10 seara și nu găseam întrerupătorul, prin urmare m-am uitat în direcția patului și am văzut un... sicriu! După ce am aprins, în sfârșit, lumina și m-am apropiat de locul unde aveam să-mi petrec următoarele două nopți, am început să-i fac poze fără număr și să realizez, la un moment dat, că e chiar... drăguț. De-a lungul sejurului m-am lovit de două ori la cap, dar în rest eram foarte ocupată să încerc să mă joc cu toate "jucăriile" din pat, așa că pot spune că merită, măcar o dată, încercat. Bineînțeles, dacă nu sunteți claustrofobi. Nu știu de câte ori vă puteți lăuda că ați dormit într-un TAB veritabil, datând din 1971 (cel puțin cel de la camera 17B are 45 de ani), deci într-un vehicul blindat original format din 8 roți (dormi pe patru dintre ele), cu o greutate de 11 tone, care pe deasupra mai putea circula și prin apă! În privința căldurii, nu vă faceți griji, este asigurată și în TAB, și în restul camerei.

Bineînțeles, există și alte tipuri de cazare, în vile general sau ofițer, în jumătate de tun s.a., dar aceasta, în TAB, mi se pare cea mai tareee!

camera TAB arsenal park orastie TAB arsenal park orastie camera TAB arsenal park orastie
arsenal park februarie 2016 camera TAB arsenal park orastie arsenal park februarie 2016 vila ofiter arsenal park

Cu ce vă mai puteți ocupa timpul în Arsenal Park? Oho, activități sunt destule pentru un week-end sau chiar mai mult, garantez că nu vă puteți plictisi nici măcar o secundă! 

La SPA aveți mai multe tipuri de saune, dușuri emoționale, o piscină și o zonă de relaxare, de asemenea puteți primi masaje diverse.

spa arsenal park


La restaurantul amenajat, cum altfel decât în stil army, e locul unde vă reîncărcați bateriile pentru noi ture de aventură.

cina romantica arsenal park


Puteți să descoperiți toate atracțiile parcului, care este un muzeu în aer liber, pe jos (chiar și pe ploaie, e o experiență de încercat, promit :D), pe două roți (biciclete clasice sau MTB disponibile), cu ATV-uri, golf car-uri sau, de ce nu, pe șenile (dacă vă adunați mai mulți curajoși, cum vă surâde o tură cu tancul?). Puteți circula chiar și pe cale ferată, mânuind o drezină. Sau puteți coborî dintr-un turn de 45 m, pe tiroliană sau sărind, prin ceea ce se numește Power Fan. Trageți cu arcul sau încingeți o partidă de paintball, ori cățărați-vă prin copaci și treceți de la un nivel la altul prin traseele de adventure park. Sau, de ce nu, ce spuneți să încercați un sport al minții, jucând șah supradimensionat?

sah arsenal park


Iar activitățile pot continua... Din vara lui 2016 se deschide și un aqua park, noi motive de a fi recruții unui loc unicat. 

Eu declar cu mâna la chipiu că sunt cucerită definitiv de Arsenal Park și sunt tare mândră că România deține o asemenea atracție. Să trăiți!






__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!