duminică, 11 septembrie 2016

La biserica din Cristian: Cand omul chiar sfinteste locul

De obicei nu reușesc să vă povestesc "la cald", chiar în ziua în care am fost acolo sau cel târziu următoarea, despre locul pe care tocmai l-am vizitat. Dar acum este o excepție, pentru că m-am simțit atât de bine primită și nu mai am stare :) 

Duminică, 11 septembrie 2016, am trecut (pentru a nu știu câta oară) prin comuna Cristian, din județul Brașov, aflată la numai 5 km depărtare de Râșnov. De data asta, poate intuiția, poate cine știe ce alt impuls, m-a determinat să mă opresc, ca să studiez nițel mai bine biserica fortificată din localitate. De pe afară o mai văzusem la un moment dat, pe un final de zi, dar niciodată nu i-am acordat atenția pe care aveam să aflu curând că o merita din plin. 

biserica cristian brasov

miercuri, 7 septembrie 2016

Tocmai o sa dezvalui cel mai bine pastrat secret din Baile Herculane. Si o sa-mi multumesti pentru asta :)

Băile Herculane este o stațiune plină de surprize chiar plăcute, dacă știi unde să le cauți :)
Deși n-are niciun indicator la strada principală și nimic nu îl dă de gol, chiar în centrul vechi al stațiunii odată considerată cea mai frumoasă de pe continent, se află... Paradisul. Sau, cel puțin, interpretarea lui în versiunea bănățeană. Printre ruine, igrasie, mucegai și bube, unii investitori chiar își doresc să schimbe imaginea locului, încercând și ei ce pot. Unora, ca de exemplu celor de la Hotelul Ferdinand, planurile le ies chiar bine. Un hotel cu tradiție adus în timpurile noastre, la standarde de 3 stele, o bază de tratament ca la carte și, în spatele complexului, așa cum chiar ei o denumesc - "cea mai plăcută surpriză pe care o oferă oaspeților" - Grădina de Vară 

La ea te invit și pe tine chiar acum să iei o pauză de destresare, de detensionare a mușchilor, de excitare a simțurilor și de visat cu ochii deschiși. 

gradina hotel ferdinand baile herculane

duminică, 4 septembrie 2016

De la Balea la Caltun si inapoi: 10 ore de testare a vointei pe creasta Muntilor Fagaras

În loc de introducere, spun repede câteva gânduri. A trecut un an de la momentul în care am făcut, cu chiu, cu vai, acest traseu până în clipele acestea, când aștern aceste rânduri. Încă dinainte de a se încheia această aventură, știam că trebuie să treacă nițel timp, să se estompeze impresiile de atunci, pentru a putea povesti cât mai obiectiv despre drumul care duce de la Bâlea Lac spre Lacul Călțun și cel de întoarcere, ce iese la tunelul de la Cota 2000. Nu mă așteptam să las chiar așa de multă vreme să curgă, dar mă bucur că pot să vă arăt astăzi un traseu deosebit de frumos, dar al dracului de greu. 

Dacă ați mai fost pe munte până acum, dar n-ați mai traversat vreo creastă ascuțită de genul celor din Făgăraș sau Piatra Craiului (platourile sau golurile alpine sunt mici copii, vă zic!), uitați tot ce știați despre traseele montane și de valoarea capabilităților voastre fizice. This is the shit! Vorbim deci de un traseu din altă ligă, PRIMUL unde am simțit că într-adevăr AI NEVOIE de condiție fizică pentru a-l duce la capăt cu bine și singurul de altfel de până acum unde îmi ziceam că eu n-am ce să caut pe munte, că nu voi mai face niciun alt traseu, gata, mi-a ajuns. Bineînțeles, nu m-am ținut de cuvânt :P

Ca să înțelegeți mai bine cum de ajunsesem la aceste concluzii, NU EXISTĂ vreo opțiune pentru ca drumul de întoarcere să fie MAI UȘOR decât cel de la dus. TOT TIMPUL se urcă și se coboară, se urcă și se coboară iarăși, în bătaia directă a soarelui și vântului, la marginea prăpastiei (all the time!), deci nu aveți nicio clipă de respiro, de schimbare a ritmului. Așa că ajungeți ca de la o culme unde ați atins 2.345 m până la un vârf care e doar cu 45 m mai mare (doar atât!) să faceți... atenție... 2 ore! 

Iar după ce ați văzut prin ce ați trecut la dus, vă gândiți că N-ARE CUM ca drumul de întoarcere, pe sub toată acea creastă blestemată, să fie mai rău. V-ați înșelat! Așa că după ce veți avea vreo 6 ore deja în picioare și veți tot căuta în zare pe unde va trece poteca, sperând că nu, nu pe acolo o va lua drumul, constatați, după ce ați coborât iarăși enorm până într-o poiană unde vă simțiți niște furnici, că fix la final, când sunteți terminați, cele mai negre așteptări se confirmă. Pentru a vă întoarce înapoi în civilizație TREBUIE SĂ URCAȚI exact tot ce ați coborât, un bloc de munte ce se ridică în fața voastră ca un tsunami de peste 100 m. Gândiți-vă la imaginea asta și veți înțelege de ce consider că pentru acest traseu, pe lângă condiție fizică, echipamentul de bază de nelipsit și vreme bună, vă mai trebuie neapărat o doză enormă de VOINȚĂ și mai ales o TĂRIE de CARACTER de invidiat. Eu, pur și simplu, am clacat psihic când am văzut acea ultimă urcare! Îmi venea să fac tot drumul înapoi și să pornesc pe drumul de-l știam la dus oricum crunt, numa' să nu urc pe acea pantă. Mi se părea că cineva își bate joc de mine. Mi-a luat, astfel, o oră s-o dovedesc, deși dacă eram undeva pe la începutul traseului, cu tot cu opriri dese, o reușeam într-o jumătate de oră sau chiar mai bine :)

Dar, repet, este un traseu ABSOLUT GENIAL, însă pentru care mi-ar trebui o motivație prea bună ca să-mi doresc să-l reiau vreodată.  

Lacul Caltun vedere Varful Laitel Fagaras

joi, 25 august 2016

Poate sa fie ceva mai frumos ca Mocanita de pe Valea Vaserului? Da, Mocanita din Sovata!

Foarte subiectiv și extrem de personal, experiența călătoriei la bordul Mocăniței care leagă Sovata de comuna Câmpu Cetății mi-a plăcut mult, mult mai mult decât experiența asemănătoare cu mai faimoasa Mocăniță de pe Valea Vaserului, din Maramureș. Poate o să vă mire, dar, da, avem mai multe astfel de trenuri și trasee în țară și, recunosc, toate celelalte profită de celebritatea maramureșencei pentru a-și justifica existența și a atrage interesul turiștilor. Dacă nu ar fi atât de mult promovată ultima cale ferată forestieră activă din Europa, nici mocănițele de la Moldovița, Sovata, Covasna, Abrud-Câmpeni sau Brad-Criscior nu ar avea succesul (mai moderat, ce-i drept) pe care-l au. Cine ar ști ce e aia o Mocăniță și de ce ar fi ea o atracție turistică?

Revenind pe meleagurile Ținutului Secuiesc, mă declar ușor de impresionat, dacă mă nimeresc la locul potrivit în momentul potrivit. Poate mi-a plăcut mai mult pe acest traseu de cale ferată îngustă pentru că am călătorit în plină vară, iar peisajul din zonă parcă își pusese înadins cele mai faine straie, poate că aici, spre deosebire de Maramureș, nu îți îngheață oasele cât timp te benoclezi la ce e în jur, poate pentru că drumul este mai scurt și oricât de superficial ar părea la prima vedere, ești la fel de entuziasmat și la întoarcere, ca și cum ai vedea locurile întâia oară, sau pentru că pur și simplu mi s-a părut că sunt mai multe locuri faine de văzut aici.

Sau poate m-au manipulat așa de bine cei doi ghizi de primă mână, care ne-au introdus într-o atmosferă specială și au menținut-o pe tot parcursul călătoriei, încât am fost hipnotizată și nu m-am putut abține să mă îndrăgostesc. Cine știe? Poate chiar nu e atât de mișto Mocănița din Sovata. Sau poate e. "Adevărul" îl puteți afla doar descoperind și voi traseul de la Sovata la Câmpu Cetății.

peisaj mocanita sovata 2016

sâmbătă, 20 august 2016

Am descoperit verdele cel mai VERDE! Intr-un loc unic in Carpati - Crovurile din Mehedinti

Una dintre calitățile României este că-ți arată locuri care te lasă mască fără să te cocoațe la cine știe ce înălțimi și fără să te supună la un efort ieșit de comun. Un exemplu - Munții Măcin. Ai la 300 m înălțimi cum mai vezi la peste 2.000! Nici cazul de față nu face o excepție: ajungi la nițel peste 1.000 m și ai în față un peisaj unic în Carpați. Să tot fi român și să ai aceste minunății la îndemână! 

Vorbesc de Crovurile din Munții Mehedinți, adică niște stadioane naturale, cu tribune din piatră și teren din... iarbă. Jucătorii sunt cai sălbatici, iar galeria o face, inevitabil, orice turist ajunge aici-șea, la circa 20 km depărtare de Băile Herculane. Ca să ajungi să vezi cele mai mari depresiuni carstice din țară nu e chiar floare la ureche, dar nici imposibil! Te așteaptă o călătorie de aproximativ două ore, în urcuș continuu, trecând printr-o pădure condimentată cu roci, apoi ajungi într-o poieniță prin care pare că n-a trecut niciodată picior de om, nimerești într-o nouă porțiune împădurită, apoi străbați Cheile Tâmnei, urcând în serpentine scurte ca și cum ți-ai face loc printr-o pâlnie și într-un final nimerești direct pe gazon, la primul stadion, numit Crovul Mare. Nu o să-ți vină să crezi cât de mult verde este posibil să vezi într-o zi de vară frumoasă și o să te chinui enorm să reușești să părăsești spectacolul naturii, să te întorci acasă. E inadmisibil să lași în spate un asemenea loc!

crovul mare 2016

marți, 9 august 2016

SINAIA - Orasul elitelor, pe urmele regilor si a bunului gust, prin acea Romanie care ne place si inca nu s-a pierdut

Imaginați-vă o Românie fără Sinaia. Fără Peleș, fără emblematicele ei hoteluri, fără Casino, fără cochetele și simandicoasele sale vile, adevărate bijuterii realizate de cei mai mari arhitecți români. Imaginați-vă o carte de istorie a României din care paginile legate de Sinaia au fost smulse. Este de neconceput!
Câte evenimente istorice ratate, câte decizii importante neluate, câte bibliografii celebre știrbite, câte texte istorice ori literare nescrise, câte întâmplări rămase nepovestite.
Arhitect Dan Nicolae Manea 

Odată ce ai cunoscut-o, pe Sinaia n-o s-o uiți! Chiar și dacă ai poposit doar la inegalabilul Peleș și tot ai simțit un pic din atmosfera sa boemă, unică în peisajul Văii Prahova și greu de imitat în restul țării. Bineînțeles, orașul de 10.000 de locuitori are mult mai mult de oferit decât unul dintre cele mai frumoase castele ale Europei. La această concluzie încearcă să te aducă și arhitectul Dan Nicolae Manea, autorul unei cărți fabuloase - Sinaia, Orașul Elitelor -, în a cărei 252 de pagini descoperi, cu surprindere și bucurie, totodată, că România care ne place încă există!

Castelul Peles Sinaia

sâmbătă, 6 august 2016

Trebuie sa-ti arat asta: singurul oras din Romania unde nu te-ai astepta sa te dai cu telescaunul si totusi poti!

telescaun iasi
Mi se pare incredibil că a trecut aproape un an și jumătate fără să vă fi povestit încă de una dintre cele mai mari minuni pe care mi-a fost dat să le văd în țărișoara noastră dragă. Acum, însă, îmi voi îndrepta greșeala :)

Se făcea că îmi petreceam Întâiul de Mai în capitala Moldovei, într-una din perioadele ideale de a te afla la Iași, când totul în jur este colorat și parfumat, de înțelegi mai bine de ce Eminescu tot insista să treacă pe sub Plopii fără soț. Te înnebunește atâta verdeață în jur, zumzetul gâzelor și moldovencele frumoase, măi.

Căutând locurile verzi ale orașului, de care tocmai v-am zis că te fac să te îndrăgostești de Iași, am descoperit că în est, la câteva minute de aeroport, se află o zonă de agrement în jurul Lacului Ciric. Mă gândeam că nu este un loc turistic (ca Parcul Copou, de exemplu), însă știam că dacă ajung acolo unde se distrează localnicii mă atașez și mai mult de Iași și-l descopăr dincolo de poleiala din ghidurile turistice. Adică îl văd așa cum este acasă, în pijamale. Nu m-a dezamăgit deloc!

lacul ciric iasi

marți, 19 iulie 2016

Sa fie Salina Turda al doilea cel mai frumos loc subteran din lume, dupa o pestera din Filipine?

Fără nicio îndoială, cea mai faină salină de la noi din țară este cea din orașul clujean Turda. Dar oricât ar fi ea de impresionantă și oricât de mult aș iubi eu România, nu pot să bag mâna în foc că nu există multe alte locuri ascunse în pământ care s-o întreacă în frumusețe. Nici nu trebuie să plecăm din țară ca să găsim alte exemple poate și mai atractive, de exemplu - peșterile. Aproape oricare, mai ales cele deschise doar speologilor, te pot fascina mai mult decât o salină. Pentru că nu sunt create de mâna omului, iar ce face natura e din start superior :)

Dar poate nu cunosc eu așa de bine lumea asta mare și poate Turda chiar o fi mai cu moț. Sigur cei de la CNN sunt mai pricepuți în a desemna locurile frumoase de pe mapamond, ei fiind cei pe care i-a citat presa românească într-o încercare de a ne crește stima de sine, de a fi mândri că suntem români și avem asemenea minunăție în România. Jurnaliștii de la CNN au publicat în 2014 un articol care lista, după părerea lor (subiectivă, evident!), cele mai cool 10 minuni subpământene din lume. Ca și în cazul Cascadei Bigăr, nicăieri nu este menționat că Salina Turda ar ocupa un onorabil loc secund, efectiv obiectivele sunt trecute într-o ordine aleatorie, maxim se poate spune că lumea de sare clujeană se află printre cele mai cool (nu frumoase, e și aici o diferență de nuanță!) minuni subterane din lume. Ceea ce sună mai real și mai corect.

Dar în industria turismului nu contează așa de mult adevărul, ci esențială este povestea.

mina terezia salina turda

miercuri, 13 iulie 2016

Cea mai frumoasa cladire din Baile Herculane este, totodata, una dintre cele mai ruinate. Dar, zau, ca nu trebuie ratata!

baile neptun baile herculaneNu ar avea rival, dacă un suflet iubitor de frumos și cu buzunarul larg i-ar acorda o nouă viață. 

Ai nevoie de un semnificativ aport de imaginație și multă determinare pentru a-ți astupa nările, a ignora mizeria ce ți se agață de picioare și a trece cu vederea igrasia, îndemânarea ți-ai folosit-o deja pentru a pătrunde aici, iar acum ești pregătit să privești cu alți ochi ce ți se arată de la holul central spre culoarele laterale. 

Câtă eleganță au văzut acești pereți mâncați de carii! 

Câte capete încoronate au pășit pe lespezile sparte!

Te uiți cu ochii larg deschiși și nu-ți vine să crezi.

Cât potențial se degradează chiar în timp ce admiri!

Parcă auzi într-un colț foșnetul unei rochii de altădată, parcă în spate dibui o conversație în germană și într-o încăpere zici că se aude apa șiroind, umplând o cadă.

Apoi te trezești brusc! A fost doar o fantezie... 

luni, 11 iulie 2016

Ungurii stiu sa faca turism si asta ne costa scump

Unul dintre cele mai mișto și bine puse la punct muzee din țară se află unde nici nu te aștepți, tocmai în Ținutul Secuiesc, mai exact în Miercurea Ciuc. Muzeul Secuiesc al Ciucului, organizat în Cetatea Miko, fix în inima orașului, peste drum de Primărie, este un exemplu excelent de turism ca la carte și mă bucur nespus că avem un asemenea loc în România! E încă un obiectiv cu care ne putem mândri și unde poți să duci un străin fără nicio problemă, un loc care îl va cuceri și te va cuceri instant!

De aici pleci cu amintiri de-o viață, dar și cu un bagaj de învățăminte noi, pe care le-ai acumulat fără să-ți fi dat seama, doar trecând dintr-o sală în alta, vizionând un scurt documentar, tastând pe un ecran inteligent, răsfoind un ghid prietenos, făcând o poză la un detaliu ce ți-a atras atenția sau doar privind expunerile muzeale, aranjate cu atâta pricepere încât nici nu te plictisesc, ba din contră - istoria, etnografia și informațiile greoaie devin atât de ușor de digerat încât te întrebi ce dracu' a fost așa de greu la școală :) 

Ajungi să te simți atât de bine într-un muzeu încât uiți că ai lăsat o grămadă de bani în taxa de vizitare. Asta e, din punctul meu de vedere, definiția turismului făcut cum trebuie: să ți se ia banii din buzunar și tu să accepți cu zâmbetul pe buze! :P

cetatea miko miercurea ciuc

vineri, 8 iulie 2016

O destinatie care nu se va demoda niciodata:
Poiana Brasov - Mica Bavarie din Romania

Pentru o fiică de brașovean ce sunt, cea mai scumpă stațiune din țară și una dintre cele mai selecte din Europa cred că nu mai are niciun secret. A fost nevoie însă doar de o scânteie, stârnită de o ofertă găsită pe cazare.online, pentru a-mi dori să revin (oare pentru a câta oară?) într-un loc atât de familiar.

Știam deja ce aveam să primesc de la Poiana Brașov: nițică aglomerație (suportabilă în zilele de vară), frumusețe și mândrețe turistică de pus în vreun manual pentru a fi luate ca exemplu de multele locuri ce tânjesc la o asemenea atenție și prețuri ce-ți golesc rapid buzunarul, cu zâmbetul pe buze. Mă aștepta acea siguranță dulce, pe care o simți când te întorci spre amintirile copilăriei, dar aveam să o redescopăr cu ochi de adult: cu un parfum ce nu-l țineam minte atât de fresh, într-adevăr scumpă cum o știam, dar și provocându-mă să o asemuiesc cu Zakopanele din Polonia sau chiar să îndrăznesc să zăresc bucățele de arhitectură ce m-au purtat spre Bavaria germană, cu acele hoteluri dichisite, pline de ghivece cu flori, picturi pe fațadă și bârnele de lemn într-un decor fără de reproș.

heraldic club poiana brasov

miercuri, 6 iulie 2016

Am descoperit unul dintre cele mai pitoresti drumuri din Romania! Nu, nu e Transfagarasan :)

peisaj halta caracau harghitaÎn ziua când treceam de borna de 7.000 de navigatori la bordul Facebookist, se făcea să înfrunt o puternică furtună în mijloc de Ținut Secuiesc, însă în loc să fac cale-ntoarsă spre zări mai senine, mi-am scos troller-ul din mașină și m-am pus pe o ședință foto ad-hoc :) Era păcat să fi ajuns în acest loc și să nu profit de tot ce oferă. Aveam în față unul dintre cele mai pitorești drumuri din România și nimic nu avea să mă împiedice să mă bucur de el! 

Toate imaginile pe care urmează să le vezi au fost făcute printre picături de ploaie, mai slabe sau mai dolofane, prin vânt, mai lent sau mai nervos, într-o duminică de iulie în care mi-am permis să zăbovesc (prea) mult la peste 300 km distanță de casă, când eram conștientă că a doua zi e luni și datoria mă cheamă înapoi în București. Dar zău că nu mă puteam desprinde de acest peisaj! 

O să înțelegi și tu de ce, mai jos...

joi, 23 iunie 2016

Cat de tare e sa inveti istorie la fiecare pas: prin Cheile Tasnei, pe fosta granita dintre Austro-Ungaria si Romania

cheile tasnei iunie 2016Dacă lași Băile Herculane în spate, în direcția Baia de Aramă, și te depărtezi cale de 12 kilometri, vei nimeri în fața Motelului Dumbrava. Nu i-aș face o reclamă deosebită, dacă nu chiar pe lângă dânsul s-ar deschide o cărare prin pădure. Nu sunt multe semne la drumul principal (DN 67D) care să-ți atragă atenția, dar crede-mă că merită să oprești în parcarea de vis-a-vis de motel, să-ți pui bocancii în picioare și să pornești la pas pe acea potecă. Va urma o oră și jumătate de scos exclamații de genul "Vai, dar greu mai e!" (la început) și "Extraordinar! N-am mai văzut așa ceva" (în restul timpului).

Aici, în Parcul Național Domogled-Cerna, sunt multe locuri extraordinare, după cum ți-am mai zis de-a lungul timpului, iar acesta este unul dintre ele, bineînțeles de neratat: în secolul XIX și până la 1918, pe acest petec de pământ treceai, de fapt, dintr-o țară în alta! Pe partea dreaptă, cum vei călători prin munte, era Austro-Ungaria, iar pe cealaltă - Regatul României. Granița, așadar, era marcată de o potecă săpată în stâncă, pe unde își făceau gărzile grănicerii. Da, pe acea potecă, te invit și pe tine acum!

Astăzi, locul este cunoscut drept Cheile Tasnei (sau Tășnei/Țâșnei și alte variațiuni). 

vineri, 17 iunie 2016

Cetatile de la poalele Retezatului, perlele medievale din Tara Hategului: Colt, Malaiesti, Salasu de Sus

Nu multe se pot spune despre oamenii care trăiau în Evul Mediu prin România, pe de o parte pentru că nu ne-au rămas multe scrieri/inscripții și cine mai știe ce formă de comunicare, iar pe de altă parte pentru că efectiv nu au consemnat prea multe informații la vremea aceea, "întârziații Europei" atunci, ca și acum. Însă un lucru e cert, nu erau proști :) Cel puțin cei care sălășluiau prin Țara Hațegului. 
Poți să-ți dai seama de asta fără să citești mii de pagini de istorie, doar venind pe aceste meleaguri și dând cu ochii de cetățile de secol XIV. 

Remarci ușor o mare diferență între cetățile de aici și celelalte din România: nu sunt cocoțate pe vreun deal impresionant, cu panoramă la 360 de grade și ziduri odată de nepătruns. Oamenii anilor 1300 au știut să profite de mediul înconjurător, transformând într-un mare avantaj poziționarea în teritoriu care astăzi ni se poate părea dezavantajoasă. NU aveau nevoie de ziduri înalte și groase, deci nu le-au făcut așa, cheltuind banii inutil. Unde ne-a dispărut această chibzuire? Toate cele 3 cetăți au câte un turn impunător, cu ferestruici înguste, de unde se ocheau inamicii, acestora fiindu-le imposibil să riposteze. Erau loviți, dar să nimerească înapoi prin găurile alea... good luck with that! Apoi, se putea preconiza clar din ce direcție ar fi venit răul, pentru că dintr-o anumită parte, din spate mai exact, sigur-sigur nu venea nimeni. Pentru că acolo era cel mai mare aliat al hațeganilor, și anume... Retezatul! Clar, pe vremurile acelea, o barieră de nepătruns pentru o ființă omenească. Iar ca să vii ca intrus, neobișnuit cu atmosfera locului dintr-o depresiune de munte, cu vremea de un specific local, era ca și cum ai fi plecat din start la luptă cu o șansă în minus.

Cu asemenea gânduri în minte plecam ultima oară când am fost în zonă, câte povești s-ar putea spune și câte urechi ar fi dispuse să le asculte! Cetatea Colț, Cetatea Mălăiești și Cetatea Sălașu de Sus, la câțiva kilometri unele de altele, cuibărite la călcâiele Retezatului, atipice și fascinante...

cetatea malaiesti

sâmbătă, 11 iunie 2016

Cetatea Alba Iulia se vede cel mai bine stand jos, la o terasa ☕

Acest articol este dedicat celor care au vizitat deja cel puțin o dată Alba Iulia, au făcut slalom printre clădirile și zidurile superbe, s-au liniștit, formându-și deja o părere despre cea mai mare cetate din România. 

M-am trezit într-o zi de vineri, la apogeul primăverii, într-un loc în care mai fusesem de cel puțin 3 ori (la un calcul rapid făcut în minte), ridicând privirea spre un soare orbitor și temându-mă deja de dogoarea care avea să mă însoțească în cele circa 2 ore în care îmi permiteam să "pierd vremea". După câțiva pași timizi pe dalele altădată arzânde, strecurându-mă printre cohorte de elevi scoși la culturalizat cu ocazia "Școala Altfel", mi-am dat seama că avea să fie, totuși, o vizită plăcută, cel puțin din pricina vremii. Un soare decent, un aer blând și o veche prietenă-cetate de redescoperit. Și primăvara cu acele înfloriri și înverziri, pe care acasă nici nu le bag în seamă :)

Aveam, de această dată, o misiune nouă: să arăt soacrei mele, pe scurt, frumusețile locului, ea fiind o persoană foarte curioasă, mereu gata pentru o poză de efect, dar și o bunică, în fond, care are nevoie des de odihnă. Când m-am întors la mașină și am pornit din loc spre alte destinații de neuitat (nu știu dacă e loc în România pe care să-l poți uita, apropo), am ajuns să-i mulțumesc (în gând atunci, dar sper să mă citească acum) pentru că, vrând-nevrând, m-a "obligat" să mă adaptez ritmului ei, felului său de a fi și a vedea lumea. Nu aș fi crezut niciodată că Alba Iulia îmi va putea plăcea mai mult nezorind de la un obiectiv la altul, ratând cu intenție anumite puncte sau stând pur și simplu degeaba cu fundul într-un butoi de lemn gândindu-mă cum alții muncesc într-o zi de vineri și eu mă simt ca plecată în vacanță de o lună!

panorama cetate alba iulia

duminică, 29 mai 2016

Taramul fantastic din basmele copilariei exista in realitate! Il gasiti in Simeria

Imaginați-vă un loc verde, cu miliarde de frunze și mii de copaci, cu alei întortocheate și dese ascunzișuri, populat numai de păsări și stăpânit de mici "dragoni", numiți pisici. Adăugați câteva podețe roșiatice peste pârâiașe liniștite, alături de bănci ca de jucărie, căsuțe din povești și iazuri care poate îndeplinesc dorințe, și ați creat cadrul ideal pentru un copil, adică pentru fiecare dintre noi; sper că în adâncul inimii ne simțim la fel de tineri, nevinovați și cu poftă de joacă ;)

Singurul element care lipsește este o zână bună, dar sunt sigură că odată ajunși aici, nu vă va fi greu să continuați procesul imaginației. Stop! "Ai spus cumva să... ajungem aici? Există un asemenea loc în realitate?"... Dragii mei, răspunsul este pur și simplu DA, v-am păcălit puțin punându-vă să vă închipuiți vreun tărâm magic, ipotetic, dar adevărul este că magia există în realitate, chiar în România, în județul Hunedoara. V-am captivat atenția?

Atunci vă rog să pășiți, momentan virtual, în Parcul Dendrologic din Simeria:

parc simeria primavara 2016

vineri, 27 mai 2016

Poti calatori ca un rege si la bordul unui autocar. Convinge-te chiar acum, printr-un drum spre Castelul Peles!

Confort. Curățenie. Wi-Fi. Probabil nu te-ai gândi să asociezi aceste trei cuvinte cu un transport atât de ancorat negativ în mentalul nostru, cel cu autocarul. Dar iată că România ne surprinde. Din nou! 

De curând, în flota Christian Tour, prin divizia sa de transport - Memento Bus, au intrat zece autocare Neoplan moderne, o investiție de 3 milioane € prin care cursele lungi vor deveni, în sfârșit, suportabile :) Ce e și mai tare este că tarifele sunt inteligente, începând de la 1 €/sens și scăzând cu cât rezervi mai din timp! Nu-i așa că sună fantastic să călătorești de la București la Cluj-Napoca, să zicem, plătind doar 30 de lei pe tur/6.6 € (am făcut o astfel de simulare în mai pentru plecare în septembrie) și pe deasupra să nici nu simți când a trecut timpul? Stai confortabil, într-un scaun cu piele ecologică, într-o atmosferă plăcută chiar și pe caniculă, cu un aer condiționat excelent distribuit, navighezi gratuit pe internet (funcționează perfect hotspot-ul de la Vodafone disponibil în autocare, pe testate :D), ești servit cu bomboane de un însoțitor de bord, care îți stă la dispoziție cu orice informație, admiri peisajele prin geamuri heliomate și... ai ajuns :)

memento bus parcare hotel mara

castel peles sinaia mai 2016

luni, 23 mai 2016

Locatie zen: Lacul Racilor. Sau de ce nu trebuie sa cauti mereu camera cu vedere la mare

Litoralul, acel tărâm magic al plajelor, nisipului, aerului parfumat, gustului sărat și al pescărușilor gălăgioși, va fi mereu pentru mine în antiteza muntelui, cel strigător la acțiune și mișcat fundul de pe scaun. 

Fâșia de 245 km de la malul Mării Negre mă va îmbia mereu la stat degeaba, tolănit cât e ziua de lungă și încercat de a descifra care a fost valul cel mai mare sau câte tonuri diferite ale mării am putut ghici. Nici nu-mi dau seama când încep să filosofez, atunci când în urechi se aude universalul sunet al liniștii și de piele mi se agață firicile nenumărate de nisip...

Cum viața nu e mereu dreaptă, nu mi-a oferit multe zile când să uit de mine cu un astfel de răsfăț al sufletului. Mi-a permis o "fereastră" ideală de aproximativ 3 luni pe an, în acel anotimp format din 4 litere, când ar fi cel mai propice să evadez pe malul mării, dar mai mereu planurile sunt date peste cap, zilele se scurg pe nesimțite și iată vara cum a trecut, fără să simt că am profitat din plin de ea. Și mă apucă un dor nebun de sare, valuri și nisip, fix când vraja mării s-a preschimbat într-o domnișoară cu toane, de care ți-e cam imposibil să te apropii.

Pentru acele momente când vrei să te bucuri de aerosoli, dar marea îți face în ciudă că nu poți intra în dânsa, pentru zilele când tot ce vrei este să scapi de tortura claxoanelor și să te întorci acolo unde știi că te apucă meditația vrând-nevrând sau chiar în mini-vacanța de Paște, cum am fost și eu în 2016, poposește la Lacul Racilor, situat la circa 1 km de stațiunea Olimp.

terasa complex lacul racilor olimp

miercuri, 18 mai 2016

Chiar si un oras mic are cu ce se mandri! Invitatie la Gradina Botanica din JIBOU

Chiar dacă nu era întâia oară când o vizitam, tot mă minunam la fiecare pas și mă întrebam ce mai urmează. Anticiparea revenirii nu a fost lipsită de emoții pozitive, de-abia așteptam să o revăd și efectiv nu mai puteam suporta cât de greu se mișca timpul sau cât de lungi deveniseră cei 90 de kilometri care o despărțeau de Cluj-Napoca, ultimul oraș pe care îl lăsasem în spate. Nici acum nu pot să înțeleg cum de într-un orășel de care nu mulți au auzit, în care locuiesc puțin peste 10.000 de oameni, se găsește așa ceva! Dar nu pricep nici de ce mă mai mir astăzi, știind că România este o țară a surprizelor, uneori tare plăcute. 

Iată-mă, așadar, pe final de aprilie, în cel mai prielnic moment de a fi pe aceste meleaguri, când cei 40.000 de bulbi de lalele din peste 100 de soiuri își dau arama pe față, adică ne arată de ce sunt în stare :) Mă aflam alături de familie într-un loc drag sufletului meu, în ceea ce pentru mine a fost, este și va rămâne cea mai frumoasă grădină botanică din România

gradina japoneza jibou

marți, 10 mai 2016

Casa Comana: Legendarul paradis acvatic de la 30 km de Bucuresti

Pentru bucureșteni, pentru că lor le e cel mai la îndemână, week-end-ul poate avea mereu alură de vacanță, dacă poposesc pe meleagurile unde altădată Marii Paharnici greci țineau banchete legendare, Neajlovul își crea o veritabilă deltă, iar vestitul tren Orient Express trecea în iuțeală spre Istanbul.

Există, așadar, un loc atât de aproape de București de pare incredibil, la vreo 30 km în direcția Giurgiu, unde nu doar găsești legende, natură și oameni frumoși, ci devii parte din poveste. La Casa Comana, nu se vând povești, ci acolo este însăși povestea. Într-o zi obișnuită de week-end, îl poți întâlni pe Vlad Țepeș, poți să fii servit de Marele Paharnic, în pivnițe cu vinuri alese, să participi la spectacole folclorice, să călătorești cu Orient Express-ul, să te cațeri prin copaci sau să aluneci ca Tarzan de la unul la altul, să legi de un lacăt cele mai arzătoare dorințe sau să te dai în bărci pe ape senine, să te relaxezi la spa sau jucând biliard, să culegi legume din grădină, să călărești lipițani sau să explorezi un tărâm magic printr-o plimbare cu trăsura.

Și acesta e doar începutul :)  

panorama casa comana

sâmbătă, 7 mai 2016

Primul meu 1 Mai la Vama Veche

Poate părea un pic incredibil ca o bucureșteancă de 26 de ani, care n-a ratat an din viață fără să fi ajuns la malul Mării Negre, să trăiască de-abia la această vârstă experiența Întâiul de Mai în stațiunea unde celebrarea acestei date a devenit tradiție. Ei bine, recunosc, aveți în față această persoană și sunt... eu. 

Din start, trebuie să mărturisesc că nu regret dățile de 1 Mai pe care le puteam petrece aici și n-am făcut-o și asta nu pentru că Vama Veche nu ar mai fi ce-a fost (sâc!), ci pentru că aici nu sunt omul potrivit la momentul potrivit. Dar satul aflat la mai puțin de 1 kilometru de granița cu Bulgaria are farmecul lui aparte, o atmosferă pe care chiar nu am mai întâlnit-o în altă parte și cred că îți poate fi gazdă oricând poftești, nu numai la început de Mai. 

Cum a fost în 2016? Câteva impresii, în rândurile de mai jos:

vama veche 30 aprilie 2016

miercuri, 4 mai 2016

Cea mai tare experienta pe care o poti avea in Costinesti

Până la acceleranta dezvoltare și creștere în popularitate a Mamaiei, Costinești, odată un micuț sat pescăresc, era "stațiunea tineretului". Cine se mai gândea la Emil Costinescu, de unde i se trage numele, primar al Bucureștiului care avea o moșie pe aceste meleaguri, când petrecerile în aer liber se țineau lanț la discotecile deja legendare - Ring, Tineretului, Vox Maris? 

Îmi pare rău să văd această stațiune intrând într-un nemeritat con de umbră, dar pentru că nu mă las bătută, știu că poate redeveni atractivă foarte ușor. E nevoie doar de un imbold și de o poveste frumoasă :) Așa că astăzi a sosit momentul să vă spun cum de 1 Mai 2016 mi s-a mai împlinit un vis. Fix la Costinești!

hai la bord epava costinesti

duminică, 1 mai 2016

Care sa fie cea mai importanta manastire din Romania?
Eu mizez pe Curtea de Arges

Aseară, în cea mai importantă noapte a ortodoxiei, cea a Învierii, mii de oameni s-au adunat într-un singur suflet în această curte, deși imensă într-o zi oarecare, acum neîncăpătoare. Nu am fost acolo în acele momente, dar urmăream fascinată transmisia celor de la Pro TV. Profit, astfel, de acest prilej pentru a vă face o nouă recomandare, de data aceasta de a ajunge și voi la, consider eu, cea mai importantă mănăstire din România

Corespondentul Pro TV, Alex Dima, mi-a întărit convingerea că nu există un alt lăcaș de cult în țară care să adune laolaltă atâtea legende nemuritoare, atâtea capete încoronate și atâta faimă cât s-o întreacă. Așadar, dragi navigatori la bord, să purcedem spre Mănăstirea Curtea de Argeș!

manastirea curtea de arges

marți, 19 aprilie 2016

Un loc unde trebuie sa ajungi macar o data in viata: la Baile Termale Romane din Geoagiu Bai

Nu am întâlnit om care să nu se minuneze atunci când a văzut poze de la fața locului și să nu se mire, apoi, aflând că imaginile sunt din România. Nici om care să fi plecat dezamăgit, chiar și atunci când nu mirosea prea bine acolo. Nici nu s-ar fi putut închipui o altă reacție în fața unui obiectiv, zice-se, unic în lume. Pe deasupra, ținându-se încă foarte bine la venerabila sa vârstă de peste 2000 de ani! 

Dacă nu ți-ai dat încă seama, vorbesc despre Băile Termale Romane din stațiunea Geoagiu Băi, un loc ferit de ochii curioșilor, ascuns în pământ, dar care odată descoperit ți se lipește de retină și de suflet, de unde nu-l mai poți scoate defel. Cu avertismentul lansat, poți continua să citești mai departe :) Știi la ce să te aștepți: la un obiectiv pe care nu concep să nu-l vezi cât mai curând. Vei exclama ulterior că România e faină rău! Am zis!

baile termale romane geoagiu bai

duminică, 10 aprilie 2016

Monumentul de la Lutita: Nu e inchinat romanilor, dar e o parte din istoria noastra pe care n-ar fi rau s-o cunoastem

Frați concețățeni sași și români!
Dorim ca în această țără să domnească pacea și libertatea, de roadele dulci ale cărora să ne putem bucura împreună cu voi...

Din apelul Adunării Naționale Secuiești de la Lutița
16-18 OCT 1848


monument lutita

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Lolaia: Cea mai accesibila cascada din Retezat, preludiul celor 40 de lacuri glaciare

Chiar și în toiul iernii, drumețul amator de aer curat, sunete liniștitoare și peisaje de pus la suflet, se poate abate fără prea multe griji către poalele Munților Retezat, unde se prăvălește mereu o cădere de apă ca-n basme. Cu numele său extrem de melodios, Cascada Lolaia trăiește la 1.050 m altitudine și e fotogenică din cale-afară, îmbiindu-te cu putere să-i faci o poză (sau mai multe) de pe stativul special amenajat pentru selfie-uri ca la carte. Doar și pentru acest accesoriu pe care nu te aștepți să-l găsești într-o pădure, de altfel singurul de acest tip pe care l-am văzut la vreun obiectiv din România, și tot merită să te îndrepți spre această destinație.

Pe cuvânt de navigator la bord, eu mi-am adăugat vreo 2 ore în plus pe drumul spre acasă, în duminica de Sfântul Valentin 2016, numai ca să o văd și pe ea :) Nu mă întrebați dacă a meritat, vă arăt doar reacția atunci când am întâlnit-o pentru prima dată:

selfie cascada lolaia retezat

duminică, 3 aprilie 2016

Pofteste cu bine in Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti! Traditii si bunatati in aer liber

O vizită pe acest meleag argeșean este așa cum îi sugerează numele: delicioasă! Replica unui sat românesc, cu 35 de gospodării dichisite, cu biserica nelipsită din inima sa, având în interior o superbă pictură pe lemn, cu troița la răscruce de ulițe, primăria impunătoare, prin contrast cu străduțele prăfuite, pomii doldora de meri, floricelele cuibărite lângă garduri și roșiile strălucind sub soare. Și peste tot acest peisaj de secol XIX vin viile și beciurile cu acoperiș de stuf. 

biserica muzeul golesti

miercuri, 30 martie 2016

Vino pe malurile Timisului, in Lugoj!

De cel de-al doilea oraș ca importanță și mărime din județul Timiș, Lugoj pe numele său, mă leagă puține amintiri, dar nicidecum ușor de uitat. Este un orășel cochet, cu ritm și simțiri specific bănățene, dar neluat în considerare atunci când ne-am gândi la un city break. Și totuși, fără să se laude cu multe obiective turistice, merită să-i aloci măcar o oră pentru a face cunoștință, dacă te nimerești între Caransebeș și Timișoara. Cine știe, poate va reuși să te cucerească suficient de mult încât acea oră să se transforme într-o zi întreagă, poate în mai multe zile sau de ce nu în ani în care să tot revii, să-i tot fii oaspete?

Banatul, indiferent de unde l-ai privi, are acest efect asupra oricărui trecător; să nu spui că nu te-am avertizat :)

panorama lugoj

duminică, 27 martie 2016

Alo? Senzationalul? Ma gasiti pe Transalpina!

Cred că este singura căreia îi putem trece cu vederea mofturile. Ne întâmpină mai mereu destul de rece, chiar e neprimitoare de-a dreptul! Ba ne zgribulește printr-o singură pală de vânt de aproape ne trântește la pământ (frumoasă întâmpinare, ce să spun!), ba ne amăgește cu nițel soare și ne-arată un pic din farmecul său, ca o domnișoară ce-și dă jos numai o bretea de la sutien înnebunindu-și iubitul. Ba ne buimăcește total, făcându-ne uitați printr-o mare de ceață, ba își alungă norii și se pune în cea mai bună lumină, un fotomodel desăvârșit. Ba are ușile închise sub nămeți, ba își deschide porțile către prea mulți oaspeți. Își schimbă starea chiar de la un minut la altul, dar noi tot o iubim. 

Că e totuși Transalpina - șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din țară! :)

transalpina septembrie 2015

miercuri, 23 martie 2016

Surorile gemene din Moldova: Varatec si Agapia

Cele mai mari mănăstiri de maici din România s-au așezat într-un cadru pitoresc, chiar poetic, la numai 5 km distanță una de cealaltă, într-o zonă considerată a doua mare concentrare monahală după Muntele Athos. În Moldova, la o margine de pădure, unde zimbrii hoinăresc liberi și pe unde a pășit chiar și Eminescu, ce pe loc a fost fascinat de o pădure de... argint.

Dragi navigatori la bord, nu mai lungesc vorba, și vă invit la Mănăstirile Văratec și Agapia!

manastirea agapia iarna

sâmbătă, 19 martie 2016

Aici s-a nascut Mihai Viteazu de Transilvania.
Ce loc frumos!

La 25 km de orașul Deva, tot în județul Hunedoara, apare în calea drumeților o comună, aparent ca oricare alta din Transilvania. Ilia este numele ei, pentru mine o obsesie care m-a ținut ani de zile. Trecusem de câteva ori printr-însa, dar niciodată nu apăruse prilejul să “sar gardul” către o curte care îmi atrăsese atenția la un moment dat și care avea să-mi hipnotizeze gândurile după ce aflasem, bate-o vina pe curiozitate, că acolo se născuse un nene pe care-l cunoașteam foarte bine după nume, a cărui importanță în istoria regiunii era de necontenit și la a cărui familie fusesem, indirect, oaspete în mai multe ocazii, când le vizitasem conacele și castelele de pe tot cuprinsul Transilvaniei. 

S-a făcut că era o zi de octombrie 2015. Că ploua necontenit (doar ocaziile unice nu pot fi și perfecte, nu-i așa?). Că mă duceam spre Timișoara, deci n-aveam mult timp la dispoziție. Că obsesia mă rodea parcă mai rău ca niciodată. Că m-am oprit, din nou, și am privit din spatele gardului. Că ușa era ferecată și gardul cam imposibil de sărit cu una, cu două. Că tocmai atunci trecea pe acolo, pe bicicletă, un maghiar simpatic, care s-a băgat în vorbă și mi-a dezvăluit o intrare secretă. Că s-a pus pe povestit devenind un ghid ad-hoc. Că a refuzat să fie cinstit pentru bucuria pe care mi-a făcut-o (jos pălăria, domnule!). Că s-a făcut să fiu la momentul potrivit în locul potrivit și astfel să-mi îndeplinesc încă o mică dorință care nu mă mai lăsa în pace. 

Iată, pe scurt, cum am descoperit Bastionul Roșu și Castelul Bornemisza din Ilia, locurile natale ale lui Gabriel Bethlen, care fuse principe al Transilvaniei timp de 16 ani, prin vremea lui 1600. 

Astfel pot să declar, fără să greșesc, că locul unde s-a născut Mihai Viteazu de Transilvania este una dintre cele mai încântătoare curți nobiliare în care mi-a fost dat să mă plimb! Acum e momentul să pășiți și voi, alături de mine, pe domeniul din Ilia, unde vom găsi un bastion, un castel, un spital și doi ponei, toți nimerindu-se să se adune pe acest petic de Românie frumoasă. 

bastionul rosu ilia

luni, 14 martie 2016

Valea Uzului: Cum s-au unit destinele a doi munti intr-un baraj cu totul aparte

Munții Nemira și Ciucului sunt cei mai buni amici din 1973, salutându-se zi de zi, non-stop, printr-o strângere de mână lungă de 500 m. Acum 43 de ani s-a realizat o "prietenie" artificială între cele două grupe montane, s-a creat o legătură care musai trebuie să fie trainică și nicio "ceartă" să nu le dezlege legământul. Bineînțeles că nu i-a întrebat nimeni dacă le convine, dar sperăm cu toții că ce a ieșit le hrănește suficient și lor mândria, nu numai nouă. 

Între cei doi munți, așadar, se lățește un baraj cu totul aparte: este primul din România construit cu contraforți și, totodată, al doilea din Europa care s-a ridicat în acest stil! 

baraj valea uzului

joi, 10 martie 2016

Va asteapta o doamna de 600 de ani.
Vreti sa-i fiti musafiri?

Oare câte evenimente s-or fi petrecut sub ochii ei, în cei peste 600 de ani de existență? Câte lucruri o fi văzut și auzit, mititica? Știu sigur că m-a văzut pe mine, în cele trei dăți în care i-am fost oaspete. Am apreciat, chiar foarte mult, că m-a primit cu porțile larg deschise, fără să-mi arunce cu smoală în cap, fără să-mi țintească săgeți în piept și fără să se joace cu trapa de la "cursa de șoareci", iscusit amplasată, chiar în fața intrării principale. 

I-am mulțumit tacit și pentru că m-a lăsat să ies din închisoare, să mă uit spre fântâna din centrul curții fără să-mi dea un șut în dos și i-am fost recunoscătoare că mi-a permis să ciulesc urechile către camera de taină. M-am ofticat puțin că nu m-a așteptat cu masa pusă în sala de ospețe, dar având în vedere restul primirii exemplare, n-am avut cum să-i reproșez fix amănuntul acesta. 

Dragă Cetate Neamț, fac o plecăciune adâncă în fața ta! Drept recompensă pentru ospitalitatea de care ai dat dovadă de fiecare dată, îți ofer umila ocazie de a fi vedeta articolului de față. Știu că nu se ridică la nivelul amintirilor pe care mi le-ai dăruit, dar fac și eu ce-mi stă în putință. 

Semnat: A ta fidelă vizitatoare

cetatea neamtului ianuarie 2016

marți, 1 martie 2016

Inca o surpriza de pus la colectie: Cascada Clocota din Geoagiu Bai

Nu știu alții cum se comportă când sunt luați prin surprindere, dar eu a trebuit să mă așez pe una din băncile de lemn amenajate în fața ei (hmmm, înseamnă că știau cei din zonă ce efect poate avea, nu degeaba le-au pus acolo) și au fost necesare câteva secunde bune să-mi revin din șoc. Ce se întâmplase? Păi tocmai descoperisem o cascadă. "Așa, și?", m-ați putea întreba. Ei, bine, țin să precizez că nu aveam nicio tragere de inimă să o cunosc, nu mă așteptam la nimic deosebit, dar cascada s-a dovedit a fi... ULUITOARE! Adică așa:

cascada clocota geoagiu bai


Dacă n-ați văzut-o bine, haideți să ne apropiem:

cascada clocota geoagiu bai


Zbang! Îmi pare rău că nu o puteți auzi clocotind, dar nici că i s-ar fi potrivit vreun nume mai bine. Dragi navigatori la bord, tocmai ați făcut cunoștință cu Cascada Clocota. Să vă fie de bine! :)

duminică, 28 februarie 2016

Doar in Romania, pana si armata poate fi romantica

Nu aș fi crezut vreodată că voi sărbători Valentine's Day într-un loc care numai la romantism nu te duce gândul! Mai exact, pe teritoriul unei foste fabrici de armament, astăzi transformată în singurul complex turistic cu tematică militară din România și din această parte a Europei. 

Dar știți cum e, ochii văd, inima cere, iar când aici ordinele se execută, nu se discută, atunci nu puteam să nu ascult de ordinele primite de la inimă: "nu cumva să ratezi oferta bună lansată cu această ocazie", îmi zicea ea! 

camera TAB arsenal park orastie
Nu știu cine a creat-o, dar mare om a fost și țin pe această cale să îi mulțumesc, pentru că m-am ales cu amintiri de neuitat și cu un timp de calitate petrecut nu doar în army style, ci și în atipic mode :)) Au fost poate cei mai bine cheltuiți 500 de lei din viața mea, pentru care am primit două nopți de cazare în cel mai ciudat loc în care am dormit până acum (în jumătate de TAB!), o cină romantică de lux (cocktail Kir Royal, piept de pui umplut cu mousse de ardei și sos brun, cocktail de creveți cu sos de avocado, lava cake), 1 oră de SPA privat (numai noi doi și un spa la dispoziția noastră!) și două mic dejunuri, dintre care unul la pat. Opțional, fără costuri suplimentare, s-au organizat pentru îndrăgostiți două concursuri cu premii (de tir cu arcul și o rundă de airsoft). 

Astfel m-am ales cu o nouă recomandare din suflet specială pentru navigatorii la bord: oricând aveți prilejul (oferte sunt tot timpul anului), duceți-vă de bună voie și nesiliți de nimeni la Arsenal Park. Nu vă temeți că o să fiți puși la munci grele, spălat podele, făcut flotări și alergat în zori de zi! Bine, puteți face și asta, sau mai degrabă puteți descoperi cum armata poate fi și foarte distractivă, ori chiar romantică :)

arsenal park februarie 2016

miercuri, 24 februarie 2016

Deci aici se ospata cu asa patos nea Sadoveanu! :)

restaurant hanu ancuteiÎn vremuri de demult, când oamenii aveau cea mai de preț avere – timpul, check-in-ul obligatoriu se dădea la răscruce de vânturi, în Moldova, la intersecția marilor drumuri comerciale ce duceau la Roman, Iași sau Suceava. Acolo era o clădire ce a intrat în istorie și o duduie legendară, un han ca o cetate și o Ancuță trupeșă, gazda ideală. Nu era zi din an și oră din zi, când să nu răzbească afară urale de veselie, clinchete de pahare ciocnite și tărăgăneli lăutărești. Se așezau la masă persoane dintre cele mai diferite (de la negustori la preoți), se ghiftuiau cu cele mai apreciate bucate moldovenești, celebre în toate zările, și ca divertisment nu dădeau drumul la televizor (că nu se inventase), nu stăteau cu ochii în telefon dând play unui video de pe YouTube (lăutarii de lângă ei le țineau isonul), ci pur și simplu... povesteau. Și tot povesteau, câte-n lună și în stele, până când noaptea se transforma în ziuă și trebuiau să pornească din nou la drum.

Unul dintre mesenii de la Hanu Ancuței a fost și el un mare povestitor, care cu ochi critici și prin expertiza sa în ale istorisirilor cu tâlc, s-a apucat să facă un bine omenirii: a adunat într-o carte "crema" celor auzite între pereții groși ai hanului.

Domnule Mihail Sadoveanu, mă înclin! 

joi, 18 februarie 2016

Dovada ca la Densus se intampla minuni.
Sariti de veniti! :)

Nu sunt defel o persoană credincioasă, o ortodoxă practicantă, și nu-mi convine că dau pe la biserică mai degrabă pentru că o privesc ca un obiectiv turistic, nu ca un loc unde să mă reculeg. Dar trebuie să recunosc minunile, atunci când le văd! Oricum, sigur ceva nepământean se întâmplă la Densuș, în județul Hunedoara, că altfel nu pot să-mi explic cum o biserică pe care alții o consideră kitsch, pe mine mă fascinează și mă face mereu să zâmbesc când mă gândesc la ea, cum tot dânsa l-a cucerit iremediabil pe my partner in crime, de a ajuns să-mi vorbească despre ea oricând are, dar mai ales când n-are vreun motiv, și iaca din nou, cu ultima ispravă a lăcașului de cult suspect, care s-a petrecut chiar de Ziua Îndrăgostiților.

biserica densus februarie 2016

marți, 16 februarie 2016

M-am intors in camping-ul cu biserici si mi s-au indeplinit doua dorinte

Spuneam acum 3 ani că am rămas restantă cu două lucruri, după vizita inedită din orașul Geoagiu. Cumva, planetele s-au aliniat pe 13 februarie 2016, și odată ajunsă la poarta și gardul anchilozate din fața capelei romanice și a bisericii reformate, am simțit pe dată că urmează să mi se întâmple ceva memorabil.

Știți cum e cu intuiția feminină, nu a dat greș nici acum :)

rotonda geoagiu

duminică, 7 februarie 2016

Buftea, n-ai scapat de mine! Dupa 4 ani, m-am intors...

Cam la 20 km de București se află un imens parc, unde multe vedete și-au pus pirostriile, iar zeci de mii de tineri s-au distrat în zile de vară. Din 2012 încoace, cred că există și o listă neagră, de persoane care n-ar avea ce căuta aici, iar pe aceasta bănuiesc că aș fi și eu. Ferice de mine, că după 4 ani, nu mi-am mai anunțat vizita și am putut colinda nestingherită (ceea ce pentru acest loc este o raritate!), așa cum îmi dorisem mereu.

capela sfanta treime stirbey buftea

duminică, 31 ianuarie 2016

Dupa 7 ani, Bucurestiul are din nou cu ce sa se laude

7 ani (sau chiar mai mult, dar de ce să ținem cont cu atâta strictețe?) au durat restaurările la cel mai important lăcaș de cult mozaic din România - Templul Coral din București. În toată această perioadă, capitala noastră pierduse un monument de un potențial pe care nu l-am bănuit până în ultima zi din ianuarie 2016, într-o duminică dimineață, când mi s-a părut că toți turiștii din oraș (deloc puțini și în marea lor majoritate străini) aveau un singur scop: să vadă această sinagogă! 

Se pare că Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, centrul istoric și shopping-ul, obișnuitele atracții din București, nu pot concura cu așa ceva :) Toată lumea vrea să vadă, de acum, cu prioritate o... sinagogă! Dacă vrei să fii în trend, știi deja unde să îți dai check-in: pe strada Sfânta Vineri, la nr. 9-11. 

templul coral sinagoga bucuresti

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Neamt, cea mai mare si mai veche manastire din Moldova

Printre codrii deși cutreierați de zimbri, se deschide într-un luminiș o curte largă, bătrână, unde călugări în straie simple pășesc încet, pe dale de piatră, îngânând rugăciuni numai de ei știute. Ca o intrusă, m-am furișat o clipă în lumea lor și am simțit cum timpul nu mai are valoarea pe care o știam eu. Parcă nimerisem direct în vremuri medievale și nu aș fi greșit cu mult dacă mă vedeam în povestea lui Umberto Eco - "Numele Trandafirului". 

La Mănăstirea Neamț nu s-a petrecut nicio grozăvie, dar fiecare bucățică de piatră, fir de iarbă sau chiar aerul care suflă printre crăpături șoptește lucruri tainice, într-o limbă de demult, care poate fi descifrată numai de cei aleși, probabil de cei care au răbdare să asculte...

Eu, recunosc, n-am niciodată răgaz să mă umplu pe deplin de poveștile unui loc și, Slavă Domnului, fiecare loc vizitat din România are (prea) multe de spus. Chiar dacă mi s-a părut că timpul s-a oprit în timp ce colindam pe la Mănăstirea Neamț, știam că după ce părăsesc incinta zidurilor de piatră, timpul va reveni degrabă, mai accelerat, să mă tragă de mânecă. Timpul nu poate fi păcălit ușor, fir'ar!

manastirea neamt alb negru

vineri, 22 ianuarie 2016

Am descoperit intamplator cea mai veche manastire din Vrancea

România e mereu surprinzătoare; indiferent cât de bine ai crede că o cunoști, reușește cumva (nu știu cum, că suprafața îi rămâne aceeași!) să ascundă locuri nebănuite pe care ți le scoate în cale tam-nesam, de multe ori când n-ai chef decât să ajungi mai repede acasă. Așa și cazul de față. V-ați întrebat vreodată care este cea mai veche mănăstire din județul Vrancea? Probabil că nu. Nici eu. Poate dacă ar fi fost promovată astfel, mulți am fi știut răspunsul la întrebare. Altfel, în tăvălugul de informații cu care suntem bombardați zilnic și interesați de soluționarea problemelor de care ne lovim mereu, cine mai are răgazul să-și pună astfel de întrebări și să mai și găsească răspunsul?

Poate că ar fi cazul să fim mai curioși. Să-i cerem României răspunsurile pe care e de multe ori egoistă să le ofere. Căci altfel s-ar putea să treacă timpul pe lângă noi fără a ne bucura de acele mici bucurii care ne fac, până la urmă, fericiți. Când am intrat pe poarta unui cimitir micuț, îngrămădit pe un delușor, și am ridicat privirea spre o ruină oarecare uitată în moțul culmei, cu un soare anemic de decembrie bătându-mi pe spinare, parcă îmbiindu-mă să înaintez, eu am simțit cum crește inima în mine, cum întineresc și pentru câteva momente, clipa e doar a mea, sunt doar eu și acest loc uitat de lume, parcă așteptându-mă doar pe mine...

Pășisem în curtea celei mai vechi mănăstiri din Vrancea. Am bifat și isprava asta în panoplia de reușite turistice made in România :) 

manastire vizantea

vineri, 15 ianuarie 2016

Plopii fara sot ai lui Eminescu chiar exista! Ii poti admira si tu, la Iasi

bust mihai eminescu plopii fara sot iasiCred că astăzi, pe 15 ianuarie 2016, a fost mare sărbătoare mare la Iași sau cel puțin așa ar fi fost normal să fie. La 166 de ani de la nașterea poetului nostru național, orice romantic i-ar fi putut aduce un omagiu doar prin câteva vizite de o simbolistică aparte: s-ar fi putut așeza pe veranda de la Bojdeucă, unde obișnuia Eminescu să-și petreacă seri de vară de poveste alături de simpaticul și bunul său prieten Creangă (Doamne, ce prietenii existau pe atunci!), sau ar fi putut da un ocol teiului pe care l-a făcut celebru, din Parcul Copou, ori de ce nu, să coboare treptele de poezie de la Podul lui Eminescu, așa-zisa Râpă Galbenă.

Sau, așa cum o să propun mai jos, ar fi fost de neuitat o plimbare printre "Plopii fără soț", pe lângă care adesea a trecut. Incredibil sau nu, ei încă mai există, semn că poveștile sunt reale și romantismul nu moare cu una, cu două, și chiar în era tehnologiei omniprezente, niște copaci bătrâni pot reuși să te aducă înapoi în epoca eminesciană când și dragostea parcă avea alt parfum...

joi, 14 ianuarie 2016

Mausoleul Marasti: o descoperire personala din "Pe aici nu se trece!"

Multe din vizitele mele prin România nu au fost planificate și poate de aceea le-am privit cu mai multă îngăduință, reușind astfel să mă cucerească mai ușor. Țara noastră, de altfel, incită la spontaneitate și curiozitate, prin lipsa promovării unor anumite obiective, prin absența unor indicatoare, dar prin lăsarea câtui indiciu te miri pe unde, care-ți stârnește o poftă nebună de a nu merge indiferent mai departe, ci a coti spre acel loc necunoscut, în speranța că vei descoperi o comoară nebănuită de nimeni. La noi, încă sunt șanse să descoperi un astfel de loc, care să fie pentru câteva clipe doar al tău, de care să n-aibă nimeni habar până când îți va fi prea greu să-ți ții gura și să nu spui de el și altora :) 

Obiectivul de astăzi este din aceeași categorie, a celor neplanificate, care și din această cauză, recunosc, poate mi-a rămas mai cu ușurință într-un loc anume la inimioară, atât de mult m-am atașat de el! A venit, ca multe altele, într-un moment nepotrivit, grăbindu-mă spre București, când deja orele normale de vizitare se încheie și când în buzunar mai aveam fix cei câțiva lei necesari pentru a-mi asigura intrarea. M-am îndreptat spre aici datorită unui indicator răsărit brusc, la o intersecție dintr-o comună vrânceană, la care ajunsesem tot dintr-o pură întâmplare, după ce urmărisem un alt indicator spre un alt obiectiv și tot așa parcă tot veneau curiozitățile, numa-numa să nu ajung mai repede acasă :) Deodată mi s-au activat amintirile din liceu, când am avut mereu cea mai mare medie la istorie din clasă, deși nu trecuse niciodată de 8 (!), și nemuritorul front Mărăști-Mărășești-Oituz parcă a prins viață în fața ochilor mei. Doar câțiva kilometri mă despărțeau de locul primei bătălii din cele trei acolo unde, se va ști mereu, "Pe aici nu se trece!". 
Cum aș fi putut rezista tentației?

mausoleu marasti

duminică, 10 ianuarie 2016

Cascada Lotrisor, suntem numai ochi si urechi catre tine!

La numai 2 km distanță de unul dintre cele mai circulate drumuri din țară, Valea Oltului cea mereu dominată de vuietul mașinilor și agitația obișnuită transportului intens, se poate ajunge în inima pădurii, unde după o călătorie ce lasă în urmă zgomotele civilizației și se iau la cunoștință trilurile păsărilor acompaniate de susurul izvoarelor, urechea îți este din nou atrasă de o nouă neliniște. Încet-încet, revine vuietul, larma, necontenitul murmur. Dar, curios, nu te întorci spre DN 7, nici nu nimerești pe altă șosea importantă, ci te salută cu bucurie... o cascadă!

Nu-i "tace gura" niciodată. Nici iarna. Nici măcar în primele zile din an, când toată lumea e amorțită, așa cum am reîntâlnit-o, pentru a treia oară, chiar pe 1 Ianuarie 2016. Și de ce s-ar opri din vuit? Are o poveste de spus și noi suntem datori să o ascultăm, căci, ce să vezi, nu natura îi este mamă, ci incredibil sau nu, noi, oamenii i-am dat naștere! Lotrișor, draga noastră, suntem ochi și urechi! :)

cascada lotrisor iarna