marți, 29 septembrie 2015

Cine doreste o plimbare SF prin Bucuresti?

Printre atâtea atracții care se înghesuie în capitala noastră mare, cred că parcurile ar trebui să fie vizitate cu prioritate. Sunt destule (deși nu pare la prima vedere sau în statistici), per total arată bine, fiecare pare să aibă un specific al său și propriul public și, ceea ce cred că le scoate în evidență față de altele, este existența unei bălți/fântâni/izvor/lac, practic niciunuia nelipsindu-i componenta acvatică. 

Cel mai "nou" parc din București ar putea redirecționa o parte dintre turiști către un cartier care nu este obișnuitul traseelor turistice clasice, dar care ar putea oferi o experiență de-a dreptul sțiințifico-fantastică acelor călători care cutează să ajungă în Drumul Taberei, faimos pe plan național nu pentru parcul în care s-au investit 75 milioane €, ci pentru veșnicul defect al lipsei infrastructurii subterane. Aici, metroul este cel mai dorit beneficiu, nu plimbările prin natură și, totuși, fiindcă prea mult timp s-a ținut lăcatul peste acest parc, cam singura oază de verdeață din zonă încă de pe vremea comuniștilor, s-au făcut și proteste în cinstea lui! Atâtea lupte s-au dat pentru redeschiderea sa, atâția bani s-au alocat, încât ar fi chiar păcat să nu profiți și tu de acest univers SF cuprins în 30 ha. 

parc moghioros drumul taberei

duminică, 27 septembrie 2015

Fiecare metru cub de apa spune o poveste!

Oricine ajunge să-l viziteze mai pe îndelete, descoperă că Banatul este o regiune captivă într-un timp parcă al său, cumva nemuritor, rămas într-o continuă stagnare într-un univers fabulos, aparte de restul României. Este un amalgam de trăiri și simțuri ceva de speriat, cu multe colțuri de țară neștiute aproape de nimeni, sărace până la extrem, dar pitorești din cale-afară, cu orașe făloase (da, Timișoara, la tine mă refer!), cu minuni parcă ieri descoperite (Bigăr, nu te ascunde!), cu locuri unice, altele cu legende extraordinare și cu oameni, se știe, de pus pe rană. 

moara firiz eftimie murguUnul dintre aceste locuri bănățene prin definiție este și comuna Eftimie Murgu, așezată la capătul a 7 km absolut dezastruoși de parcurs cu o mașină oarecare, undeva între Oravița și Băile Herculane. Deși poartă numele unui revoluționar pașoptist, astăzi comuna este mai degrabă liniștită, dar este totuși animată zilnic de un zbucium... ceva mai pașnic :) Chiar dinainte de a zări primele case și mult după ce se străbate tot satul, călătorul este însoțit de o muzică greu de descris, dar sigur de neuitat, întreținută de 21 de mori de apă

Nu se mai găsește un loc asemănător în țara noastră, fiind de altfel cel mai mare complex mulinologic din sud-estul Europei. Atrage instant cu un amestec intens de povești (depănate cu fiecare metru cub de apă curs pe Valea Rudăriei, râul care a dat startul la toate acestea), cu un peisaj de juri că-i ireal (Cheile Rudăriei sunt niște maestre!) și cu oamenii ăia calzi și buni la suflet, care au desăvârșit ce a dat natura, și care te invită cu inima deschisă să le descoperi minunata lume, fără să aștepte în schimb vreo recompensă bănească, ci care se mulțumesc cu un zâmbet și cu sclipirea din ochii tăi, când au înțeles că ești cucerit de ceea ce ei au parte zi de zi. 

moara trailoanea eftimie murgu

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Experienta unei cine in cel mai vechi restaurant din Romania

După cum poate știți, Sibiul este unul dintre orașele mele favorite, iar șirul dăților când i-am fost oaspete a fost pierdut demult. Cred cu tărie că mi-a pătruns atât de mult în suflet și pentru că, în urmă cu 10-11 ani (Doamne, chiar am ajuns să am amintiri atât de îndepărtate???), mi-a cucerit papilele gustative și m-a făcut să mă simt foarte bine într-unul din multele și deosebitele sale restaurante. Nu știam pe atunci că era cel mai vechi restaurant din România, nici nu plătisem din banii proprii consumația, dar aveam să nu mai uit niciodată pieptul de pui cu mac à la Dracula pe care l-am devorat prima oară în vara lui 2004, iar un an mai târziu, tot în luna iulie, aveam să repet experiența. 

Nu știam în 2005 că va fi ultima dată când voi avea în față pieptul de pui camuflat într-un strat generos de mac, cu ochi și colți vampirici făcuți din vreo legumă, cu interiorul gustos aducând a cordon bleu. Era gustul și aspectul Sibiului meu, care la un deceniu distanță, avea să fie pierdut pentru totdeauna! Pentru mine, însă, Sibiul va rămâne mereu și o bucățică de "Butoiul de aur" :)

butoiul de aur sibiu noaptea

marți, 22 septembrie 2015

Bear Grylls, te provoc sa supravietuiesti junglei din Sibiu!

Dragă Bear Grylls

Știu că nimeni nu te poate întrece în măiestria de a rumega un gândac rânced cu zâmbetul pe buze, ai fost deja în România (prin Apuseni - Groapa Ruginoasa), unde te-ai descurcat de minune, bineînțeles, ocazie cu care am aflat și eu cum arată un excrement de urs (informație care m-a făcut să plec degrabă din Cheile Orzei), de aceea cred că este cel mai nimerit să mă adresez ție. 

Tocmai pentru că îmi ești simpatic, îți lansez următoarea provocare. Cred că ar fi trebuit să-ți zic în engleză, dar noroc că s-a inventat Google Translate, te descurci tu cu limba română. Mai greu îți va fi sigur să duci la îndeplinire această misiune: să supraviețuiești prin Canionul Mihăileni!

Semnat: o fană de-a ta, care are în palmares o astfel de reușită! :)

~

Lăsând scrisoarea deoparte, la care presimt că nu voi primi niciodată răspuns (dar nu se știe niciodată, nu?), Canionul Mihăileni (de care probabil acum auzi prima oară) sau Râpa lui Brod, cum i se mai spune (de la numele unui sătean care avea pământuri în zonă) este de departe cel mai sălbatic loc din județul Sibiu și poate cea mai mare surpriză pe care o poți avea în această parte de Transilvania. Se ascunde perfect între peisaje divine, biserici fortificate, drumeaguri de țară proaspăt asfaltate, la circa 50 km de fosta noastră capitală culturală europeană. Teoretic, ar trebui să fie mega-faimos, practic, nici măcar toți localnicii din satul aflat la doar 1 km distanță nu știu de existența sa. Deși pare un miraj (mai ales dacă îl vezi cine știe prin ce coincidență în vreo poză pe internet sau îl remarci într-un colț de hartă, așa cum am dat și eu întâmplător când îmi planificam un circuit în zonă), te asigur că e cât se poate de real și un astfel de loc CHIAR există în România! 

canionul mihaileni

joi, 17 septembrie 2015

Uneori, frumusetea poate fi infricosatoare. La Rapa Rosie!

Inevitabil, roșu atrage mereu toate privirile. Nu e de mirare, deci, că ți-e imposibil să nu remarci și apoi să nu-ți mai poți lua privirea de la un simplu deal! Ar fi putut fi unul banal, ca multe alte ridicături din lumea asta mare, dar a fost suficient să se "îmbrace" în roșu și deja a ieșit din anonimat. Fiindcă a crescut în România, unde doar atât nu e niciodată suficient, a mai plusat cu "accesorii" maiestuoase, care îl fac ba o orgă naturală, ba o cetate impunătoare, ba orice poate concepe o imaginație bogată. Te-a "manipulat" frumos - roșu de deochi + înfățișare schimbătoare în funcție de cine îl privește. Așa deal numai în România putea exista! :) 

Vorbesc despre Râpa Roșie, cu care ați făcut deja cunoștință în 2012, o rezervație unică în țară, pe care o găsești ușor lângă orașul Sebeș, în județul Alba. O poți vedea binișor chiar de pe autostrada Sibiu-Orăștie, dar promit că merită din plin să părăsești șoseaua asfaltată și s-o iei pe un drumeag de pământ, ca apoi să mergi la pas, cu chiu, cu vai, până la baza râpei. Numele dizgrațios nu-i trădează deloc chipul de ținut minte!

rapa rosie sebes

marți, 15 septembrie 2015

In vacanta, oricine ocoleste farmaciile. In Sibiu, pe una dintre ele, o s-o cauti inadins

N-am ținut evidența exactă a celor multe dăți când am avut ocazia să străbat ulițele bătrâne ale Sibiului, dar cert este că orașul îmi este deopotrivă familiar și foarte drag. Deși îl credeam arhicunoscut și lipsit de mari secrete pentru mine, iaca m-a surprins din nou! Știam că este o urbe a premierelor naționale (ca și Timișoara sau Iașiul), știam că aici, în 1494, s-a deschis PRIMA FARMACIE din țară, dar eram sigură că nu avea cum să se fi păstrat până în zilele noastre un loc cu asemenea însemnătate, căci totuși îmi știu bine România și cum se comportă, în general, cu istoria! 

Într-un fel, avusesem dreptate. Fix clădirea care a adăpostit prima farmacie din România nu se mai poate vizita acum. Dar chiar în Piața Mică, unul dintre locurile emblematice, mustind de turiști, prin care nu mai țin minte de câte ori am trecut și de câte ori am privit indiferentă spre semnul de "muzeu" înscris pe una dintre frumoasele clădiri, se află, totuși, o farmacie. Veche. Cam din secolul XVI, când chiar aici s-a înființat cea de-a treia farmacie din Sibiu, La Ursul negru

Chiar dacă nu e întâia pe firul istoriei, e o mare realizare să-i treci pragul și să pătrunzi într-un univers aproape neschimbat de peste 4 secole!

muzeul farmaciei sibiu

vineri, 11 septembrie 2015

Desi au fost trasi pe sfoara, sasii din Sibiu tot s-au ales cu o panorama de exceptie, de care ne putem bucura si noi astazi

fereastra turn biserica evanghelica sibiu
Nu cunosc originea expresiei "a fi tras pe sfoară", dar am o vagă bănuială că sașii sibieni sunt cei care au avut nenorocul să o înțeleagă întâia oară. 

Vanitoși din cale-afară, așa cum îi știm pe ardeleni, evident că și-au dorit ca biserica lor să fie cea mai cea, de ce nu, cu cel mai înalt turn din Transilvania. Au plecat, deci, la Bistrița (v-am mai zis eu cât de important era orașul la un moment dat) pentru... inspirație. Aici deja se construise biserica unde astăzi urci cu liftul, cu un turn de 75 de metri, iar sibienii pur și simplu s-au dus și s-au pus pe măsurat înălțimea turnului. Nu vă așteptați să fi folosit o riglă, un metru de tâmplărie sau cine știe ce alt instrument, au apelat la o simplă frânghie care le-a arătat cât de lung e turnul.

Cum se obișnuiește în Ardeal, nu pleci de la gazde fără să fii tratat cum se cuvine, așa că sibienii s-au pus de un ospăț cu bistrițenii, aceștia din urmă dovedind că nu-s defel proști (tot ardeleni fiind, știau ce le poate pielea), i-au îmbătat zdravăn pe musafiri și le-au tăiat pe ascuns o bucată din frânghie.

Întorși acasă, sibienii s-au pus pe treabă, convinși că rezultatul le va aduce mândria să aibă biserica cu ăl mai înalt turn din Transilvania. 

Nu pot decât să-mi imaginez câtă mânie au simțit, după un secol și jumătate de lucrări, când or fi aflat că visul nu li s-a îndeplinit și au fost, literalmente, trași pe sfoară. De aceea, probabil, înălțimea turnului nu e un număr fix, ci măsoară 73,34 m. Evident, pățania e o legendă, dar tare mă tem că pe undeva are un sâmbure de adevăr. Altfel nu-mi pot explica de ce biserica din Bistrița a tot suferit incendii (ultimul chiar de dată foarte recentă - 2008). Sunt aproape sigură că blestemele sibienilor de la ospăț (și ale urmașilor lor) i-au ajuns din urmă! 

Sibienii au fost nevoiți să se "mulțumească", însă, cu o panoramă senzațională (chiar dacă de la o înălțime nițel mai redusă), cu al doilea turn cu ceas ca vechime din România (și aici au ratat, cumva, supremația în fața ceasului din Cisnădie), dar s-au revanșat cu "minora" și "locala" bucurie că biserica a rămas, la atâția ani distanță de la finalizarea construcției ei, cea mai înaltă clădire din oraș, servind cea mai mare comunitate de credincioși luterani din România

Duminică, 6 septembrie 2015, am urcat și eu, în sfârșit, în turnul de pomină, după mai multe încercări nereușite cauzate de eterne restaurări sau nepotriviri cu programul de funcționare. Pun pariu că sunteți nerăbdători să aflați cum e acolo!

peisaj medieval sibiu