Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Pitestenii n-au habar cat de norocosi sunt!

Unul dintre ultimele trenulețe pe șine din parcurile românești încă își mai face datoria de a-i distra pe cei care vin în Parcul Ștrand din Pitești. Așa cum am mai spus, un asemenea obiectiv ar fi în stare să salveze turismul dintr-un oraș care nu e deloc printre primele destinații la care te poți gândi pentru un city break. Poate să nu pară prea important la prima vedere, dar deja astfel de distracții au ajuns o raritate. 

Da, există trenulețe prin parcuri, însă au fost înlocuite cu unele pe roți în detrimentul celor clasice, pe șine; trebuie să recunoști, nu se poate compara experiența! Fenomenul a căpătat amploare în ultimii ani, de când parcurile au început să intre în atenția primăriilor și să fie reabilitate. Thomas se plimba prin Orășelul Copiilor din București, acum șina a fost scoasă complet, însă pe traseu mai circulă un așa-zis trenuleț, cu roți. Un trenuleț trecea și prin Parcul Copiilor din Timișoara, chiar printr-un tunel al groazei încă în picioare. Un alt trenuleț făcea înconjurul unuia dintre cele mai mari parcuri din țară, Tăbăcărie din Constanța. A rămas doar o amintire! Exemplele pot continua. Din "cercetările" mele, o astfel de călătorie mai poate fi făcută în doar 3 locuri: Pitești, Baia Mare (Parcul Regina Maria) și pe Platoul Cornești (lângă grădina zoologică din Târgu Mureș). 

Tot nu sesizezi importanța acestor trenulețe? Gândește-te doar cât interes stârnește Mocănița din Maramureș! Iar dacă eu am fost în stare să vin de două ori în Pitești numai și numai pentru a mă da o tură cu trenulețul, sunt sigură că și alții ar fi în stare de aceeași aroganță, de ar avea habar că aici pot să-și permită să se folosească de una din distracțiile destinate copiilor. Sau numai eu sunt supărată că nu mai am voie să mă dau în leagăne sau să alunec pe tobogane, fiindcă am depășit demult gabaritul permis?

trenulet parc strand pitesti

O călătorie cu trenulețul din Pitești costă doar 5 lei/adult și 3 lei/copil și se poate face de vineri până duminică, între orele 10 - 18. Drumul durează aproximativ 10 minute și traseul înconjoară tot parcul. Ai ce vedea! Podețe colorate ce se arcuiesc peste un lac splendid, se trece prin fața unei gări și chiar printr-un tunel, pe fundalul salutului specific al locomotivei. Îți garantez, vor fi 10 minute în care îți va fi imposibil să-ți scoți zâmbetul de pe buze :) 

trenulet parc strand pitesti trenulet parc strand pitesti trenulet parc strand pitesti
trenulet parc strand pitesti trenulet parc strand pitesti trenulet parc strand pitesti

tunel parc strand pitesti

Dar Parcul Ștrand nu se limitează la trenuleț pentru a te îmbia la o vizită. Ce spui de o plimbare cu barca pe lac? 30 de minute costă 10 lei, dar fie vorba între noi, poți sta și mai mult, pentru că nu te verifică nimeni. Totuși, nu abuza :) Te poți "rătăci" cu mare plăcere pe diverse canale, trecând pe sub mai multe poduri, îți poți încâlci părul printre sălcii (am pățit-o!) sau te poți întâlni cu rățuște bucuroase să le analizezi destul de aproape, fără să fie speriate. 

Nu ai chef de dat la rame? Nu-i bai, hai să cutreieri aleile! Ai la dispoziție inclusiv o platformă futuristă ce oferă o priveliște faină rău, iar descoperirile nu se opresc aici. Parcul a fost modernizat recent, așa că nu vei putea pleca dezamăgit după timpul petrecut aicișea. Așadar, când vii în Pitești? Orașul mai are multe să-ți ofere. Aruncă o privire AICI :)

toamna parc strand pitesti ratusca lac parc strand pitesti pod parc strand pitesti pasare lac parc strand pitesti parc strand pitesti parc strand pitesti
lac parc strand pitesti lac parc strand pitesti lac parc strand pitesti lac parc strand pitesti lac parc strand pitesti parc strand pitesti

Cum ajungi?

Parcul Ștrand se află între Universitatea Pitești, râul Argeș și Mall Pitești. Cel mai ușor ajungi aici de la mall, mergând în direcția orașului, și la prima intersecție ia-o spre stânga, pe strada Costache Negri, în așa fel încât pe partea dreaptă să ai calea ferată. Mergi aproximativ 2 km și vei zări una din cele două intrări în parc, pe partea stângă. Călătorie pe cinste! Ciuuu.... Ciuuu




harta parc strand pitesti

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!