Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 1 decembrie 2015

Barajul si Lacul Poiana Rusca: Inca un colt de basm din Banat ascuns de ochii lumii

Nu ştiu cum se face, dar avem noi, românii, un apetit aparte ca fix locurile care ne-ar face cinste, fără nici măcar să ridicăm un deget, să le ținem atât de ascunse parcă dinadins ca nici măcar noi să nu mai avem habar de ce avem în țara asta! Un astfel de exemplu este și cel de astăzi: barajul de 75 m înălțime Poiana Rusca, cu lacul aferent ținut în spate. 

Poți da de el numai din pură întâmplare, printr-un straniu noroc sau prin cine știe ce coincidență, ori dacă te plictisești la un moment dat și te roade curiozitatea să citești o hartă, așa cum am făcut eu cândva. Așa am descoperit că undeva în munți, pe unde nu mai călcasem niciodată, se cască o băltoacă, cam mare să o mai ignor, spre care pot ajunge relativ lejer cu mașina, undeva în dreapta drumului european 70 dintre Caransebeș și Băile Herculane. 

În toamna lui 2015 am reușit să ajung acolo, iar concluzia nu o mai pot ține până la final: a fost wow! Mult peste ce mă așteptasem. Un peisaj desprins parcă dintr-o imaginație (prea) bogată, o pustietate dulce, ce nu deranjează, o mână de oameni zăriți de-a lungul unui drum care s-a lungit mai mult decât îmi propusesem inițial, dar făr' de părere de rău, cu bănățence făloase, rujate puternic chiar dacă se plimbă printre căpițe de fân, nu pe lângă magazinele dintr-un mall. M-am ales astfel cu o nouă recomandare pentru voi, dragi navigatori la bord: faceți voi cum puteți și mergeți pe DJ 608, între Teregova și Plugova, și pregătiți-vă pentru clipe în care pur și simplu veți vrea să stați să inhalați tot aerul curat, să nu irosiți vreo respirație, să pozați tot, fără să ratați măcar un unghi, să vă uitați de jur împrejur și să nu vă săturați.

baraj poiana rusca banat

Cele 139 de hectare de lac fotogenic, cuibărit în sudul Munților Țarcu (culmile mai înalte se pot zări în depărtare), s-a născut incredibil de recent. De-abia în 2006 s-a întregit peisajul ce în 1982 începuse să se transforme, odată cu proiectul construirii sistemului energetic pe Râul Rece. Inițial planificat a se ridica la înălțimea de 95 m, barajul Poiana Rusca are astăzi cu 20 de m mai puțin, dar rămâne în ciuda acestui handicap, una dintre cele mai interesante lucrări hidrotehnice din România. De altfel, mândrie mare pe el, alimentează hidrocentrala Râul Alb din Feneș (vecin un pic mai la nord), care nu e nimeni alta decât prima hidrocentrală complet automatizată din România!

Stă barajul singur-singurel, sprijinindu-se pe doi versanți și ținuându-i companie lacul pe care l-a creat, fără să-l deranjeze blițuri de la turiști sau cine știe ce activitate intensă. E o liniște în jur cu greu de suportat pentru un orășean, dar cu care oricine se obișnuiește rapid. Promite delectare de oriunde l-ai privi, trebuie doar să vină cineva să-l vadă, că el nu se poate deplasa să-și facă reclamă!

lac poiana rusca banat lac poiana rusca banat lac poiana rusca banat lac poiana rusca banat
baraj poiana rusca banat baraj poiana rusca banat baraj poiana rusca banat

Cum ajungeți?

Varianta 1

Între Armeniș și Teregova - indicator de la E70 spre Rusca (3 km). Drumul este betonat, într-o stare acceptabilă și potrivit oricărui tip de mașină. Se traversează satul și se continuă tot înainte încă 8 km, tot pe drum betonat (iarna cred că este un sector dificil), până se ajunge la o bifurcație, de unde vă puteți continua aventura după propriul chef, că tot o să fiți încântați. 

  • În stânga se merge spre aparent singura pensiune din zonă (Wittmann) și spre Carpates Adventures (cred că se ocupau de ceva activități în zonă - de exemplu, închirieri ATV, n-am găsit mai multe informații recente)
  • în dreapta se poate ajunge în satul Cornereva, iar de aici se poate ieși din nou la E70, după ce ați fi străbătut în prealabil un ținut de poveste. 

Pe ambele drumuri de la bifurcație puteți zări barajul de la o oarecare înălțime (nu se circulă efectiv pe el, iar coborârea este interzisă), însă dacă vreți să faceți un tur al întregii zone, iar timpul nu vă este suficient, vă recomand să alegeți varianta din dreapta. Tot drumul până în Plugova (ieșirea la E70) are undeva la 30 km (poate un ocol cam mare, dar promit că merită să nu vă întoarceți pe același drum).


Varianta 2

Din Plugova - indicator de la E 70 spre Cornereva (15 km). Din Cornereva se continuă tot înainte până zăriți lacul, apoi veți ajunge la baraj, și la bifurcația unde un drum o ia la dreapta (spre Carpates Adventures/Pensiunea Wittmann) continuați tot înainte până în Rusca, de unde veți reveni la E 70.




__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!