Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 5 iulie 2015

O scurta plimbare de vara prin cea mai faimoasa gradina botanica din tara

Când spui "grădină botanică", inevitabil te gândești la cea din Cluj, probabil cea mai faimoasă din țară. Este, într-adevăr, un obiectiv de neratat într-o vizită prin "orașul-comoară" al Transilvaniei, de aceea mi-a fost imposibil să nu-i fiu oaspete în toate cele trei dăți în care am vizitat, un pic mai pe îndelete, urbea de pe malul Someșului Mic. 

De-abia m-am întors dintr-o nouă explorare, desfășurată sâmbătă, 4 iulie 2015, și chiar dacă n-am avut la dispoziție mai mult decât un pic peste un ceas, a fost o agreabilă experiență, pe care sunt deja nerăbdătoare s-o repet. Da, chiar și a patra oară și a mia oară, n-ai putea să te plictisești de un loc viu, mereu în schimbare, mereu frumos, indiferent de anotimp!

gradina japoneza cluj vara

La invitația BCR și alături de simpaticul director al grădinii, domnul Vasile Cristea, am revăzut colțuri dragi sau am descoperit lucruri noi, ca de exemplu că mă aflam în primul obiectiv turistic al Clujului, că deși par tot cactuși, formațiunile înalte, cum vedem în filmele cu "vestul sălbatic", sunt de fapt agave, din care se poate face și tequila, sau că există un cactus (din cel adevărat :P) care se numește, foarte sugestiv de altfel, "Scaunul Soacrei". 

scaunul soacrei


Am văzut în premieră cum arată o mimoză și cum se comportă la un excitant puternic - dacă pui sub frunzele sale, pentru câteva secunde, flacăra unei brichete, ele încep imediat să se strângă, ca-ntr-un fel de domino, iar noaptea, de exemplu, procesul e cam același, căci se duc "la culcare" :) Evident, își revin ulterior, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar pietrele rotunde, răspândite la marginile aleilor și care decorează întreagă grădină, sunt de fapt trovanți ("bombe de feleac"), specifici zonei și datând din epoca sarmatică, deci cu hăt, 7 milioane de ani în urmă!

Dacă aveți prilejul, încercați să întrebați de domnul Cristea, sunt sigură că va fi foarte încântat să vă prezinte minunile cu care se mândrește "copilul" său, grădina, iar voi veți rămâne, pe veci, îndrăgostiți de acest mic paradis clujean, pe care îl veți înțelege mai bine decât ar putea el să vă vorbească. Cereți să vedeți și liliacul transilvănean, care ar mai trăi doar pe Valea Iadului din județul Bihor, sau îndrăzniți să atingeți floricele anume știute de director, de lângă Pârâul Țiganilor, care îți explodează în mână! Ați ajuta astfel planta să polenizeze!  

Deși atracția principală rămâne Grădina Japoneză, cele 14 ha de natură cu aspecte din toate colțurile lumii ar mai vedea două calități demne de menționat - Sectorul Alpin, unde te simți ca-ntr-o veritabilă pădure, și Turnul de Apă, de unde poți privi spre orașul vibrant, care în ritmul său ardelenesc, tot e vioi! Nu degeaba Cluj-Napoca este în 2015 Capitala Europeană a Tineretului :)

alee gradina botanica cluj vara alee gradina botanica cluj vara cactusi gradina botanica cluj cactusi gradina botanica cluj floare gradina botanica cluj
floare gradina botanica cluj floare gradina botanica cluj floare gradina botanica cluj flori gradina botanica cluj gradina botanica cluj vara
gradina japoneza cluj vara gradina japoneza cluj vara sector america gradina botanica cluj vara sera gradina botanica cluj vara trandafiri gradina botanica cluj vara
trandafir gradina botanica cluj vara trandafir gradina botanica cluj vara trandafiri gradina botanica cluj vara trandafiri gradina botanica cluj vara trunchi urias gradina botanica cluj

~

Program de vizitare:

  • grădină: zilnic 8-20
  • sere: zilnic 9-18, cu ultima intrare la 17:45

Bilet: 8 lei/pers. Nu se percepe taxă foto decât în scopuri comerciale. 

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!