Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 29 iunie 2015

Aventura marcata cu punct rosu - Demo la Valea lui Stan

De la prima mea explorare a spectaculosului canion Valea lui Stan, un singur lucru esențial s-a schimbat: traseul a fost, în sfârșit, marcat! Punctul/cercul roșu este ghidul oficial al unora dintre cele mai faine 5 ore pe care le poți petrece în România. O vale adâncă, la bazele căreia te afli tu, o furnică nesemnificativă, stânci prea înalte care te înconjoară mai mereu, porțiuni unde te iei cu mâna de cap incapabil să dibui pe unde naiba să mergi, ca la o privire mai atentă să descoperi o scară ascunsă prin tufișuri, un lanț prins la limita riscului sau o potecă răsărită cine știe de unde. 

valea lui stan paste 2015

Cu ocazia vacanței de Paște din 2015, coborând din munții care hibernau și dând de cei care sărbătoreau deja primăvara, am trecut și prin curba de unde se pornește spre fantasticul traseu. Neplanificat, pur și simplu realizând că e acolo și că a trecut cam multă vreme de când nu l-am mai salutat. Îndeajuns dor s-a acumulat încât n-am rezistat tentației de a-i mai face o vizită, cât de scurtă. Tot mergând și mergând, redescoperind locurile dragi sau cele care mi-au dat înainte mari emoții, altele reactivându-se și de această dată, realizam, cu ciudă, că timpul nu e de partea mea, nici echipamentul, și că trebuie să mă întorc, că mi-am făcut hatârul, mi-am ostoit, nițel, pofta de aventură. Dar mai mergeam și tot mai voiam. M-am oprit, însă, la punctul cel mai interesant, așa, parcă să-mi fac mai mult "rău".

La cea mai verticală scară.

Mi-am reamintit tot ce ar fi urmat, am privit în urmă cu bucurie pentru tot ce am revăzut, și m-am întors, conștientă că și alte minunății de-abia așteptau să mi se arate în acea zi. 

A fost ca la un joc, mult așteptat. Ai varianta demo, care-ți face o poftă nebună de și mai mult, și mai mult, însă ca să obții toată distracția trebuie să faci ceva în plus (să plătești sau să fentezi legea, hackuind). În cazul meu, nu aveam ce să plătesc (accesul este încă gratuit) și nici cum să păcălesc timpul sau picioarele (aveam la îndemână încălțăminte de iarnă sau balerini, deci zero alternative). 

M-am ținut însă de o promisiune, aceea de a reveni, și m-am liniștit că deși e marcat, gradul de periculozitate și adrenalina n-au pierit defel. 3 aspecte rămân valabile și absolut necesare de îndeplinit:

  • timpul (trebuie să pleci devreme la drum, e un traseu-circuit care durează circa 5 ore și jumătate)
  • echipamentul (nu ai ce căuta aici în papuci și niște mănuși de cățărat sunt de mare ajutor)
  • vremea (atenție să nu fi plouat mult înainte)

Și fii cu băgare de seamă: semnul lipsește de la bun început pe diverse porțiuni, unde chiar dacă nu-mi erau străine, știind că traseul e marcat, încercam să mă iau după el, nu neapărat pe unde credeam că e mai accesibil. Sfatul meu: urmărește firul apei până ajungi la scara din poza numărul 4-5 și oriunde ți se pare că e mai ușoară parcurgerea, ia-o pe acolo!

valea lui stan paste 2015 valea lui stan paste 2015 valea lui stan paste 2015 valea lui stan paste 2015 valea lui stan paste 2015


Dacă ți-am făcut poftă cu acest demo la Valea lui Stan, îți ofer gratis toată joaca :)
Hai pe traseu, atunci când încă nu era marcat!
Partea I | Partea II


__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!