Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 23 martie 2015

Drumul cel frumos care trece prin inima Romaniei (de la Sighisoara spre Fagaras)

România e fericita posesoare a multor drumuri splendide, cu peisaje care îți taie respirația și obiective care-ți ies în cale la tot pasul, fascinându-te cu ușurință. Multe astfel de drumuri s-au adunat în Transilvania, iar cele care străbat satele săsești sunt, fără excepție, de urmat, indiferent de anotimp. 

Cel despre care vreau să vă vorbesc astăzi este și mai cu moț, căci pornește dintr-un oraș-vedetă (Sighișoara), străbate sat după sat, fiecare posesor de o biserică fortificată, și trece fix prin centrul țării! Sună apetisant? Să vedeți cum este în realitate!

panorama dealu frumos transilvania

Drumul în cauză este format de fapt din două (DJ 106+DJ 105) și unește Sighișoara de Voila (11 km distanță de Făgăraș), via orașul Agnita, și este o alternativă de neratat la DN 13, ruta clasică dintre Brașov și Sighișoara.

Asfaltul era, în 1 Martie 2015, bun. Nu excelent, dar decent, iar traficul este în genere redus, deci vă puteți bucura în tihnă de unul dintre cele mai pitorești trasee din țară. Opririle obligatorii sunt:


Apold

Biserica fortificată din Apold este restaurată și arată încă și mai bine privită de pe dealul ce urmează imediat cum ieșiți din localitate. Chiar în vârful acelei culmi, în partea dreaptă cum veniți dinspre Sighișoara, puteți vedea și o gâlmă de deal care iese în evidență. La baza sa este un panou informativ care anunță că în zonă sunt habitate de pajiști de importanță europeană, gazdele unor plante și fluturi protejate în Europa. Merită să faceți un popas dacă nimeriți într-o zi caldă, privind așezați în iarbă spre biserica din Apold, administrată de către Asociația casApold.

Pentru a vizita biserica, trebuie să faceți o programare în prealabil la nr. de tel. 0722/208.495 sau e-mail casapold@gmail.com și să vă planificați excursia în perioada 30 apr - 15 oct, de luni până vineri între orele 10-13 și 14-17.

biserica fortificata apold biserica fortificata apold panorama biserica fortificata apold


Agnita

Este un orășel tipic de provincie, așezat pe Valea Hârtibaciului, între dealuri transilvănene ce se coc sub un soare blând. Principala atracție este biserica fortificată, în curtea căreia se află și școala. Are mai multe turnuri, care amintesc de diversele bresle meșteșugărești care activau la Agnita. Se ajunge la biserică trecând podul peste râul Hârtibaciu. Până în 1965, Agnita era legată de Sibiu și de Sighișoara printr-o cale ferată îngustă, iar după ce veți ajunge și voi aici nu veți putea decât să vă doriți cu ardoare ca o mocăniță să fie pusă în funcțiune pe acest traseu. Este un drum extraordinar de frumos, de care este păcat să nu se profite la maximum!

La prima mea vizită în Agnita, în urmă cu aproape 10 ani, am dormit într-un hotel tipic socialist, din centru, care astăzi este închis, și deși nu a fost deloc o amintire plăcută (holuri întunecoase și așternuturi pline de păr), Agnita a compensat cu o înghețață bună-bună, servită la o terasă de lângă hotel. Turismul din zonă însă merită mult mai mult, iar situația actuală nu sună bine deloc: nu am găsit un loc de mâncare, nici de cazare, iar poarta de la biserică era închisă, fără nicio informație legată de modalitatea de vizitare. Păcat, mare păcat!

biserica fortificata agnita biserica fortificata agnita biserica fortificata agnita hartibaciu agnita


Dealu Frumos

Înainte să ajungeți în satul Dealu Frumos, veți trece peste un... deal... frumos, în vârful căreia veți descoperi... CENTRUL ȚĂRII! Locul nu iese foarte mult în evidență, fiind marcat numai de un panou informativ mâncat de rugină, însă fără îndoială merită să vă opriți. Deasupra panoului, lângă un mormânt cu inscripții în germană, vă așteaptă o băncuță așezată sub un pom bătrân, de unde se deschide o panoramă impresionantă atât în direcția Agnitei, cât și spre Dealu Frumos, unde deja se profilează o altă biserică fortificată superbă. Pentru amatorii de date exacte, centrul țării nu se află exact aici, ci într-un câmp, undeva la 30 km de Dealu Frumos :)

Recent, în imediata apropiere a centrului țării a apărut o pensiune (Elisabeta), unde vă recomand să luați masa, dar dacă aveți nevoie, puteți chiar înnopta. Eu am "testat" doar un prânz, însă nu am avut ce reproșa localului (de la preparate la curățenie și promptitudine, un real exemplu de AȘA DA în turismul românesc!).

centrul tarii dealu frumos panorama centrul tarii dealu frumos biserica fortificata dealu frumos


Merghindeal

Despre biserica fortificată din Merghindeal nu vă pot spune mare lucru, decât că este în același stil cu Dealu Frumos și este înconjurată de noroaie :) De la un localnic am aflat că pe dealul vecin mai sunt și astăzi niște bunkere, iar că slujbe la biserică se fac foarte rar, din lipsă de enoriași. Totuși, nu pot să-mi explic de ce, mereu mi-a plăcut cum arată biserica asta! Și are și un nume pe care odată ce-l reții, cred că greu îți mai e să-l uiți :)


biserica fortificata merghindeal biserica fortificata merghindeal biserica fortificata merghindeal


Cincu

Dintre toate bisericile pe care le veți fi văzut deja pe acest drum (unele pe care nici n-am mai apucat să le menționez acum), cea de față este... supremă. Chiar dacă aspectul său exterior este cel mai auster, biserica din Cincu este cea mai mare bazilică romanică dintr-un sat săsesc și este, de asemenea, unică prin apărarea care se făcea doar dinspre latura vestică. Această biserică trebuie vizitată cu atât mai mult în interior, deoarece se poate vizita tot timpul anului și adăpostește o orgă minunată, tuneluri secrete săpate în stâncă și trei clopote care chiar se fac auzite, în adevăratul sens al cuvântului, la fiecare sfert de oră. De sus, de lângă ele, se deschide o panoramă perfectă în toate direcțiile, dar atenție că vântul este extrem de puternic.

Am putut s-o vizitez într-o duminică de sărbătoare (1 Martie), pe la ora 16:30 și am nimerit ghidul perfect - o tânără care a sosit pe bicicletă, în maxim 10 minute din momentul în care am sunat-o, și care ne-a arătat tot, dar absolut tot, și a răspuns la orice întrebare. Foarte simpatică!

Vizita se poate planifica direct la fața locului, sunând la 0784/451.853 sau 0268/244.112 și costă 5 lei/persoană. Fotografiatul este permis, fără restricții.

bazilica cincu partituri bazilica cincu bazilica cincu
orga bazilica cincu panorama bazilica cincu panorama bazilica cincu cheie bazilica cincu


Cincșor 

Pentru a vizita biserica, trebuie să vă adresați la familia Theil Michael, la casa nr. 178 (tel. 0268/517.510) sau la familia Cseh Emeric, la casa nr. 197 (tel. 0268/517.515) ori să sunați în prealabil la Asociația Susținătorilor și Prietenilor, la nr. 0756/584.739. Intrarea costă 5 lei/pers.

Prima dată când am văzut-o, m-a marcat printr-un detaliu pe care nu-l văzusem la alte biserici fortificate, și anume: pe zidul exterior erau notate cu roșu cotele diferitelor inundații care s-au abătut asupra localității. De Mărțișorul 2015, însă, aceste notații nu se mai zăreau sau n-am mai știut unde să le caut. La vizita voastră, să fiți cu ochii în patru! :)

biserica fortificata cincsor

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!


3 comentarii:

  1. Peste drum de biserica evanghelică din Agnita (în sens opus față de Valea Hârtibaciului) se află casa parohială, unde poți ruga preotul să îți dea cheia ;-) De acord cu cazarea, nu există vreo infrastructură hotelieră, dar se mai practică agroturismul. Iar în ceea ce privește mâncarea, am găsit un local care, ce-i drept, nu arăta grozav, dar găteau de nota 8/9 :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit la bord, Cristian!
      Mulțumim pentru ponturi, bune de luat în seamă când revenim în zonă.

      P.S. Pentru că, cumva, s-a pierdut mesajul Ionelei, îl redau încă o dată mai jos:
      27.03.2016 10:31 AM
      La Cincsor, in anul 1985, Sergiu Nicolaescu a realizat cateva scene din filmul "Noi cei din linia intai".

      Anda
      27.03.2016 11:41 AM
      Încă un motiv să facem o vizită la Cincșor. Mulțumim pentru informație, te mai așteptăm oricând, cu drag, la bord! :)

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere