Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 25 ianuarie 2015

Popas idilic in Banat

Într-o zi obișnuită, nu trec multe mașini prin preajma sa, iar atunci când o fac, prea puține se opresc. De altfel, cu excepția sezonului rece, are și o "scuză": e destul de scurt și, în goana kilometrilor, de-abia apuci (sau nu) să-l zărești prin vegetația deasă. Vorbesc despre Lacul și Barajul Gura Golumbului (Gura Porumbelului, în traducere din graiul bănățean), situat la câțiva kilometri de recent faimoasa Cascadă Bigăr, cea mai frumoasă din lume!

lacul gura golumbului

Excelent amplasament, ați putea spune, dar mai niciun străin de aceste locuri nu are habar de el. Nu e, într-adevăr, cel mai chipeș lac pe care o să-l vedeți, dar nici pe departe cel mai dizgrațios! Îl recomand, însă, pentru un răgaz binemeritat după un drum lung sau ca un popas neplanificat, care are toate șansele să devină memorabil. Știți cum se spune, "nu contează destinația, ci călătoria"; iar cum cel mai probabil veți trece prin preajmă în drum spre Cascada Bigăr și țintiți acea destinație, fără a avea habar de ce mai puteți întâlni pe drum, va fi chiar o reală surpriză să vă încărcați cu un recital de ciripit de păsărele sau cu un moment de liniște deplină, care rar, foarte rar este spulberat de altă mașină, cu pasageri prea grăbiți să ia o gură de aer, să se bucure de un peisaj idilic. 

Tot ce trebuie să faceți ca să savurați o bucățică din Banat este să fiți atenți la drum, pe DN 57B, între Bigăr și bifurcația acestei șosele cu DN 58, spre Anina, apoi să parcați în dreptul său; atât de accesibil este, chiar la drumul mare! :D Nu vă spun exact unde se va ivi. Bineînțeles, puteți trage cu ochiul în secțiunea "Locația", imediat sub articol, dar aș prefera să fie o surpriză, un bonus la următoarea excursie :)

cabana privata lacul gura golumbului lacul gura golumbului baraj gura golumbului


P.S. Dacă tot sunteți în zonă și vă plac locurile ascunse și inedite, poate mergeți și pe Valea Poneasca (1 km de la DN 57B), imediat după lac, în direcția cascadei Bigăr, în dreptul bornei de 13 km până în orașul Bozovici. Veți găsi acolo un baraj parcă fără sens, cu o vale seacă în spatele său. Puteți afla mai multe despre barajul uitat între munți, aici.

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!