luni, 29 septembrie 2014

In vizita la cea mai scumpa salina din Romania

salina praid harghita
Praid este pentru turismul românesc un exemplu de "Așa DA". Dacă un străin ar ateriza direct la Praid*, sigur n-ar înțelege de ce ne plângem de turismul nostru. Totul e foarte bine pus la punct, iar turiștii nu lipsesc niciodată, ba chiar mulți nici nu sunt români! Aș adăuga că ne-am priceput așa de bine să facem un obiectiv turistic important din Praid pentru că, fără supărare, ungurii și l-au promovat foarte bine; așa de bine încât, la plecare, turistul poate rămâne cu impresia că a fost frumos, dar supraevaluat.

Praidul se laudă, în principal, cu o salină. Până în 2009, a fost cea mai vizitată din România și îndrăznesc să cred că încă este, deși investițiile și promovarea intense din ultimii ani de la Turda o vor prinde curând din urmă, ba chiar o vor depăși, pe bună dreptate. Dată fiind faima sa deja îndelungată, nu ar trebui să mire că este și cea mai scumpă. Meritat ori ba, rămâne la latitudinea fiecărui turist în parte. Biletul normal, pentru 1 adult, costă 22 25 lei*, la care se poate adăuga taxa de parcare. Cum mai mereu cea mai mare comună din Harghita e plină de turiști, iar spațiul unei așezări tradiționale este limitat, întreprinzătorii locului au împânzit cam orice loc relativ mai larg cu așa-zise parcări, unde tariful pe o zi costă 10 lei, dacă nu te negociezi cu cel însărcinat să colecteze dările și îi menționezi că n-ai venit pentru ștrand, ci pentru salină :) 

capela salina praidDeși celebră fără doar și poate, ușor observabil și din numărul (prea) mare de tarabe cu suveniruri și alte nimicuri la prețuri de vedete, ea nu e chiar cea mai prietenoasă salină în care se poate intra. Prima mea tentativă de a o vizita, în urmă cu niște ani, a fost sortită eșecului, din simplul motiv că mi-a fost imposibil să înaintez mai mult de un pas de la intrare (o gură de tunel, având ca frontispiciu specifica urare a minerilor - "Noroc bun!"). Emana un miros atât de înțepător încât a fost pentru prima și singura dată până acum în viață când am simțit că mă sufoc instantaneu, că următoarea respirație va fi și ultima!

Am reușit, totuși, s-o cunosc, în iulie 2014.

*din păcate, este imposibil, cel mai apropiat aeroport e la 70 km distanță, la Târgu Mureș


sâmbătă, 27 septembrie 2014

In drum spre Lacul Rosu, nu uita sa faci un popas intr-o gradina exotica

parc dendrologic csiky gheorgheniGheorgheni este, în genere, o localitate de tranzit, prin care turiștii trec în viteză, grăbiți să ajungă la unele dintre cele mai faimoase obiective din România - Lacul Roșu, respectiv Cheile Bicazului. Cu trei străzi înainte de ieșirea din orașul harghitean, de pe DN 12C, un indicator încearcă din răsputeri să direcționeze spre stânga măcar o parte din turiști. Trec mulți, foarte mulți oameni pe această șosea, indiferent de anotimp sau sezon, însă nimeni nu ascultă de acea indicație.

Un localnic, însă, acum un secol, și-a pus tot sufletul în acel loc de care nimeni nu mai este astăzi interesat. Profitând de o moștenire, a cumpărat domeniul din jurul unui izvor recunoscut în zonă și a amenajat o grădină cu 185 de specii de arbori, lăsând la rândul său moștenire comunității din Gheorgheni un loc deosebit, cu efecte curative, oarecum exotic pentru împrejurimile care nu cunoșteau până atunci decât bradul. 

Mulțumită avocatului Csiky Denes Mor Eduard, Gheorgheniul a obținut un obiectiv turistic cu potențial, o oază de sănătate și relaxare, un loc de studiu, meditație și chiar învățare, un cadru ideal pentru amintiri de neuitat, un motiv perfect de mândrie pentru cei de-ai locului. Toate ingredientele pentru un colțișor de Românie din care tu nu poți să lipsești!


marți, 23 septembrie 2014

Asa sarbatoreste Bucurestiul de ziua lui!

Nici că se putea ocazie mai bună pentru București să arate de ce este în stare, că nu degeaba e capitală, ca la împlinirea rotundei vârste de 555 ani. Mulțumită lui Vlad Țepeș, care în 1459 scria despre București, un fapt aproape banal atunci, dar cu însemnătate extraordinară peste veacuri, Bucureștiul își știe astăzi (cu aproximație) vârsta. Nu e nici tânăr, nici bătrân, e fix cum trebuie să fie, e poate vârsta ideală când poate începe să devină acel oraș care știu că poate fi - orașul unde milioane de oameni să-și dorească să ajungă

Am speranța că de aici încolo, anii care vor urma pentru București vor fi din ce în ce mai buni. Primul pas bun l-a făcut chiar de ziua lui, pe 20 septembrie 2014, când s-a serbat în stil mare, așa cum îi șade bine unei metropole care se respectă. A făcut cinste invitaților cu un show unic în Europa - 5 proiecții 3D cu o durată a câte 5 minute și 55 de secunde, care au transformat 20.000 mp ai Palatului Parlamentului într-o imensă scenă de teatru.

Sunt sigură că orice străin s-ar fi nimerit după orele 23 în centrul Bucureștiului s-ar fi îndrăgostit, pe loc, apoi s-ar fi putut retrage la un hotel unde sigur ar fi avut o noapte plină de culoare și vise frumoase; cazare poate nu ar mai fi găsit în centru, dar dacă ar fi căutat pe internet informatii despre hotelul de langa aeroport Otopeni sau ar fi dat click aici pentru informatii care i-ar fi asigurat o ședere ospitalieră românească, sigur rămânea cu o părere bună despre noi - nu suntem chiar așa de înapoiați :D

bucuresti 555 palatul parlamentului proiectie


duminică, 21 septembrie 2014

Indrazniti un citybreak in Oradea, inaintea unuia european!


~ Responsabil pentru fotografii: maestrul Sony DSC-HX60V ~


Știu că vă grăbiți să plecați din România, dar înainte să treceți granița, uitați-vă înapoi: tocmai veți lăsa în spate un oraș minunat, care ar fi un preludiu excelent pentru următoarea destinație. Știu, Budapesta e atât de aproape, Viena vă așteaptă cu savuroasa ei sobrietate; dacă vă uitați bine pe hartă, nici Praga nu e la mare depărtare. Dar Oradea e aici, are din toate câte puțin și, dacă-i acordați măcar o jumătate de oră, vă va cuceri într-atât încât la întoarcerea în țară vă veți simți obligați să-i dedicați mai mult din timpul vostru.

piata unirii oradea


vineri, 12 septembrie 2014

Inca un motiv pentru care merita sa traiesti in Brasov, nu doar sa vizitezi: Parcul Noua

lacul noua parc brasovDincolo de amplasamentul său genial, în mijloc de țară, aproape de marile atracții ale României și fix în cea mai faină zonă a sa, fără îndoială, Transilvania, dincolo de oamenii care, fără nicio supărare pentru restul, sunt altfel, dincolo de turismul la superlativ și stigmatul de oraș muncitoresc excelent gestionat, Brașovul este un oraș în care merită să trăiești, excepția de la repetata zicală "păcat că e locuită". 

Oricât ne-am supăra noi pe România, Brașovul ne face să-i uităm multe. Deși am fost în orașul de sub Tâmpa de nenumărate ori, fericită fiică a unui brașovean, tot reușește să mă surprindă de fiecare dată! Nu știu cum reușește, nefiind unul din orașele mari ale țării în care se pot ascunde multe cotloane sau locuri mai greu de descoperit, dar cel mai mult mă nedumirește cum de mă face să-mi doresc, din ce în ce mai abitir, să mă mut aici, deși teoretic n-ar exista loc mai bun în România ca Bucureștiul în care aș putea să trăiesc.

E greu pentru un bucureștean să se declare cucerit de provincie, dar zău că nu am unde să găsesc în București un loc ca Parcul Noua! 

marți, 9 septembrie 2014

Paradox romanesc: cum sa fii un anonim cu nume celebru - Horezu

Căsuțe prăfuite își dau coate când mai trece vreun străin prin fața lor. Zâmbesc știrb când sunt fotografiate, apoi se rușinează că nu au fost pregătite pentru rarul eveniment. Își etalează mai cu mândrie balcoanele, atunci când sunt, totuși, apreciate. Apoi vine ploaia, vântul, rafale de durere; se chircesc sub poverile prea grele, dar rezistă încă o dată. Au supraviețuit de atâtea ori în lunga lor existență încât toanele vremii li se par suportabile; măcar alungă, temporar, monotonia.

Astfel credeam că gândesc casele de pe strada Unirii, din Horezu, județul Vâlcea, atunci când pășeam pe lângă ele, certându-mă cu ploaia și vântul care o luaseră razna într-o zi de vară ce se purtase până atunci foarte frumos. 
Mă certam în gând (cu ce folos oare?) și cu viața asta nedreaptă. Dacă n-aș fi știut unde mă aflam, m-aș fi păcălit foarte ușor crezând că mă plimb printr-un orășel de provincie uitat de lume, lipsit de viață, condamnat să putrezească. 

Ce ironie! Un pic mai încolo, în aceeași localitate, turiști de pretutindeni se opresc, fotografiază, cumpără. Oale, frumos zis - ceramică. Aici e tot Horezu. Un sit urban - monument istoric. Fratele mai mic nebăgat în seamă.

strada unirii horezu

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Ceahlau: De pe poteci de legenda, inapoi in prezent

Cu povestea Babei Dochia în minte, este mult mai interesant să dibuiești drumul prin ceața de pe vârf de munte. E scuza perfectă pe care a găsit-o Ceahlăul ca să ne îmbuneze că nu ne poate oferi priveliștile senzaționale, de care uneori e în stare. Nu le poți avea pe toate în viață! N-am primit panorame, dar ne-am mulțumit să vedem cum e să faci parte dintr-o legendă, pentru câteva ore. 

Plecând de la Cabana Dochia spre Cabana Fântânele și stațiunea Durău, parcă simțeam în spate avertizarea rece a personajului de legendă, spunându-ne să ne întoarcem la adăpost, ca să nu riscăm un rol într-o viitoare poveste nemuritoare. Am ascultat, parțial, glasul Dochiei și nu am urcat pe vârful Toaca, pierdut undeva în marea de alb și ploaie, ci ne-am grăbit să coborâm spre locurile unde n-aveam nevoie de cojoace. 

peisaj ceata ceahlau

miercuri, 3 septembrie 2014

Haideti sa pasim impreuna spre Manastirea dintr-un lemn!

Țin bine minte, copil fiind, cu exagerarea firească, când am văzut întâia oară biserica veche a Mănăstirii dintr-un lemn. Am privit-o cu teamă, era cea mai neagră biserică pe care o văzusem până atunci! La debutul lui august 2014, aveam să revin. Amintirile mă avertizau: voi vedea, în vârf de deal, o biserică mică, dar înspăimântătoare, de un negru care nu poate anunța niciodată ceva bun. Ce prostuță fusesem: o biserică nu inspiră nimănui ceva rău, ceva de care să-ți fie frică!

Când apusul cobora peste plaiurile vâlcene, aveam și eu să mă îndrăgostesc fix de cea de care odinioară mă temusem. Și fiind "căpitan de vas", aveam să fiu încă și mai bine primită!

manastirea dintr-un lemn chilii