Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 22 octombrie 2014

Polovragi: pestera in care poti sa faci orice iti trece prin cap!

În comuna gorjeană Polovragi nu trăiesc oameni normali. Este ceva în aerul de aici care nu e tocmai în regulă, altfel nu pot să-mi explic cum în cele două dăți în care am poposit la obiectivul care i-a conferit celebritatea națională, la peșteră, n-am dat de oameni... obișnuiți. Ce-i drept, deși săriți de pe fix în felul lor, au conferit Polovragiului un farmec aparte, o picanterie printre amintirile mele, exact ceea ce caută călătorul în peregrinările sale. 

Dar haideți s-o luăm cu începutul...

pestera polovragi

~

De pe drumul național 67 care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, se intră direct spre Polovragi, în dreptul unui indicator lămuritor. Se merge tot înainte prin comună până se cotește dreapta, conform altor indicatoare, la câțiva metri de intrarea în mănăstirea cu același nume. Se lasă mașina lângă gardul mănăstirii, pe maidan, apoi se merge înainte, pe jos, pe singurul drum mare vizibil, după o barieră. După aproximativ 15 minute de colindat pe un drum forestier ce străbate un peisaj înnebunitor, se cască la dreapta o gaură mare-mare blocată de un grilaj. În spate, în hăul cel negru, este Peștera Polovragi. Aceasta se vizitează numai în grupuri ghidate, vara din oră în oră (10-18), contra sumei de 6 lei/adult. Deși există taxă foto, achitarea acesteia este imposibilă - pe de o parte, ghida nu-ți ia acești bani dacă vrei să plătești, iar pe de altă parte, toți turiștii fac poze (cu blitz în neștire), fără să le pese de plata oarecarei sume. Evident, după cum puteți anticipa, ghida își are porția mare de vină. Dar să nu ne grăbim cu povestea... 

După cum spuneam, în Polovragi nu există oameni obișnuiți! De fapt, ca să fiu sinceră, ghizii care s-au perindat pe la această peșteră nu sunt tocmai ghizii turistici clasici, iar acesta nu este defel un compliment. Am descoperit înainte de 2008, într-o excursie cu părinții, traseul deschis publicului, lung de 600 m, ce beneficiază de electrificare. Dar nu a fost deloc o sarcină ușoară pentru un turist să vadă într-o duminică de vară o peșteră cunoscută din România! 

Deși ajunseserăm în fața peșterii în timpul programului obișnuit de vizitare, ia ghidul de unde nu-i și vizitează obiectivul dacă ai cum să treci de grilajul ferecat! Niciun anunț nu specifica motivul acestei anomalii, iar noi veniserăm până aici special pentru peșteră. Nu aveam cum să renunțăm ușor :) Din vorbă în vorbă cu cei de prin comună, aflăm unde stă ghidul și mergem după el acasă, când constatăm că acesta nu se trezise/uitase să vină la muncă, fiindcă era cam... prea... beat!!! Insistăm că vrem să vedem peștera, ne oferim să-l ducem cu mașina cale de 1 km până la locul de muncă și, după ce îl așteptăm minute bune în fața casei, timp în care presupun că a încercat să se dezmeticească, se urcă pe bancheta din spate, lângă mine, și duși am fost spre peșteră. Am avut, astfel, parte de un tur privat, toată peștera doar pentru noi trei; deși nu știu cât de sigur era nenea pe ce spunea, cel puțin m-a făcut să nu uit moartea portretizată pe un perete al peșterii și nici Scaunul lui Zamolxes, zeul suprem al dacilor. 

În august 2014 trecuse, deci, prea multă vreme de la această amintire și cum nu apucasem s-o deapăn la bordul celor mai frumoase povești despre România, că așa e cu turismul ăsta românesc, are prea multe locuri faine ca să mai ai timp să le digeri, să le așterni pe hârtie și să le dai mai departe, sosise așadar timpul să-i mai fac o vizită. De la prima întâlnire până la cea care avea să urmeze, Polovragiul își crescuse faima (prea) mult, eram foarte conștientă de acest lucru (și de oroarea mea de locuri prea turistice), dar n-a mai contat, dorul m-a împins de la spate, și din nou într-o duminică, m-am nimerit la Peștera Polovragi. 

În 2013, tot în luna august, mama Monicăi Columbeanu murise strivită de o stâncă fix în fața peșterii. Peste un an, chiar în ziua când eram eu acolo, la încheierea vizitei în peșteră, un tânăr era întins pe o bancă, cu capul spart; când m-am întors la mașină, o ambulanță s-a grăbit spre peșteră și, cât am zăbovit în zonă, nici nu se mai întorsese. Cam periculos locul, dragii mei navigatori, așa că vă rog mult să aveți grijă la stâncăria de aici și lăsați pozele "artistice" sau "iola" pentru alte zone, mai prietenoase.

Pericol-pericol, ați înțeles, dar ce ne facem că ghidul acela nu mai e aici, dar a fost înlocuit de o ghidă, cu mult peste anormalul aceluia? Din primele minute observi că nu e în regulă comportamentul ei când acceptă orice vizitator, fără măcar să-i atragă atenția asupra altui gen de pericol, chiar dacă acesta e încălțat în papuci (!), apoi împarte cu mărinimie lanterne cu care te îndeamnă, veselă, să ochești liliecii; ți-i arată cum aceștia s-au refugiat din interiorul peșterii (din cauza altor turiști, bineînțeles) spre un colțișor mai umbros de la intrarea în grotă, iar ea le bagă lumina în ochi, încurajându-te și pe tine să faci la fel. Se știe că lumina puternică îi deranjează, ghida de la Peștera Meziad, de exemplu, e chiar foarte atentă la acest aspect, pentru cea de aici, însă, jobul îi e o continuă distracție, după cum se va vedea și mai departe.

Când începe să recite "poezia" care se dorește ghidaj, ți-e foarte greu s-o urmărești. Pur și simplu trece de la un subiect la altul, revine la primul, și tot așa, are un stil "aparte". Probabil și din această cauză, mulți turiști dintr-un grup de vizitare o iau înainte, ghida rămânând cu ceilalți, continuând să expună informațiile alambicate, fără să-i pese de ceilalți și de ce ar putea să facă în peșteră, de capul lor. Cum să-i pese, dacă ea atinge apogeul de nepăsare atunci când se cațară pe o fostă stalagmită și se dă uța pe ea, mai ceva ca un copil! Vă jur, așa ceva nu o să mai vedeți nicăieri în altă parte și vă asigur că veți fi șocați! Ulterior, am văzut pe internet poze cu dânsa culcându-se și pe Scaunul lui Zamolxes, cu mine n-a mai îndrăznit :D Insistă, pe parcursul întregii vizite (care durează circa 45 minute), că peștera a fost locuită din cele mai vechi timpuri și că ne aflăm la alt nivel de vizitare decât la Muierii sau Urșilor, fapte care au cauzat aspectul nu foarte spectaculos al acestei peșteri. Așa e, dar uită că această degradare continuă zilnic și din cauza ei!

Când am ieșit din nou la lumină (se intră și se iese prin același loc), mă simțeam foarte prost. Nu acesta era turismul pe care-l voiam în România. Apoi, după trecerea timpului și calmarea nervilor, mi-am dat seama că peștera (sectorul turistic, evident) este oricum cam distrusă și nu prea se mai poate recupera. Însă, de ce să nu vedem și o parte bună în tot acest rău? Am putea-o promova ca atare, fiind singura peșteră (probabil din lume) unde poți să faci orice îți trece prin cap! :D 

intrare pestera polovragi pestera polovragi august 2014 casuta piticilor pestera polovragi
moartea pestera polovragi pestera polovragi ghid pestera polovragi
pestera polovragi august 2014
pestera polovragi august 2014

Prelungiți-vă șederea!

Dacă tot ați ajuns la Peștera Polovragi, poate doriți să petreceți mai mult timp în zonă. Aveți ce vedea! 

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!