Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 29 mai 2014

Dor de mare... in 17 imagini delicioase

marea neagra mai 2014Există unele locuri pentru care pare că s-a inventat special Instagram-ul. Sunt locuri unde, indiferent când ajungi la ele, te simți, instantaneu, în vacanță. Un astfel de loc este litoralul, chiar și cel românesc. O fi el murdar, dar e al nostru. O fi el scump, dar cele mai de preț bunuri sunt amintirile, cele pe care le făurești aici și nu le uiți niciodată. O avea el multe hibe, dar când îl vezi pentru prima dată, îi treci multe cu vederea.

Pe 24 mai, am poposit pentru prima dată în 2014 la malul Mării Negre. Tot atunci, a fost întâia dată când soacra mea a văzut, simțit și mirosit marea. În urmă cu vreo 6 ani, îmi aduceam prietena cea mai bună pe litoral, o premieră pentru ea. De când m-am născut, nu cred că a trecut an în care să n-ajung aici. Dar cred că marea, chiar privită de pe malul românesc unde mulți evită să mai calce, are farmecul său de necontestat, chiar și pentru cei care n-au în familie marinari.

În următoarele imagini încerc din răsputeri, chiar abuzând de efecte și filtre de culoare, să vă fac dor de mare, de marea noastră, Pontus Euxinus. Sper că nu veți rezista ispitei! :D

Veți găsi cadre din Mamaia, care se pregătea de zor pentru un nou sezon estival, cu șantiere omniprezente, dar de care se uita repede odată ce făceai cunoștință cu apa, incredibil de caldă, de plăcută pentru acea perioadă a anului. În urmă cu un an, înghețasem la o simplă atingere, acum îmi păruse rău că nu aveam costumul de baie la îndemână. Veți vedea și câteva capturi de la evenimentul "Regata Marilor Veliere", unde veți putea remarca deja cunoscutul velier Adornate sau faimosul Bric Mircea. Cazinoul, cel care ar putea deveni simbolul litoralului românesc și ar fi în stare să susțină un întreg brand, nu putea lipsi. S-a strecurat și un peisaj dobrogean, din preajma orașului Cernavodă, pe nedrept ocolit de turiști și privit doar de la distanță.

Savurare plăcută și nu uitați să debarcați pe litoralul autohton oricând aveți ocazia!

mamaia mai 2014 plaja modern constanta peisaj cernavoda
velier adornate constanta sexy regata marilor veliere constanta bricul mircea constanta
cazino constanta mai 2014 capac canal constanta portret marea neagra mai 2014
portul tomis constanta mai 2014 marea neagra mai 2014 mamaia mai 2014
mamaia mai 2014 lacul tabacarie constanta mai 2014 marea neagra mai 2014

panorama constanta

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!