Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 1 aprilie 2014

Cel mai complet ghid despre Cheile Zanoagei din Bucegi

Ora 9 a.m. Vreau să mă emoționez din nou.

Ora 10 a.m. Aceeași zi. Am plecat din București spre destinația care m-a cucerit pe vecie, la finelele lui 2011, în Bucegii sudici.

branduse de munte bucegiDe data aceasta aveam să-mi prelungesc nerăbdărea reîntâlnirii cu circa o oră, pentru a explora Cheile Zănoagei, spre care privisem atunci, dar nu mai apucasem să le cunosc, întunericul grăbindu-se într-o zi de iarnă să-mi răpească plăcerea, căci plăcere a urmat să fie, și pe care a încercat din nou să mi-o diminueze în antepenultima zi de martie 2014. Am făcut cunoștință cu Cheile Zănoagei pe fugă (mă rog, cam toate locurile le văd în grabă!), dar a fost suficient. Suficient cât să-mi doresc să mă întorc, suficient cât să-mi depășească așteptările, suficient cât să fiu sigură că am reținut că și ele sunt demne să existe în această țară minunată, România pe numele ei. Am ajuns târziu, de fapt foarte târziu, la debutul traseului (nu recomand nimănui să plece pe munte la ora 14!), astfel că a trebuit să dau turație turbo picioarelor pentru a evita întoarcerea la mașină pe întuneric, într-un loc din Bucegi care nu este foarte frecventat, Slavă Domnului!.

Din 2011 până în 2014, am încercat să-mi fac o idee despre ce mă aștepta acolo. Din păcate, prea multe nu am aflat/nu am văzut. Câteva poze cu niște poduri din lemn și impresia că este un traseu accesibil. Vara! Pe munte, însă, iarna nu pleacă nici când martie își ia tălpășița din calendar, ceea ce a făcut ca Ialomița cu ale sale chei să fie un pic mai mofturoasă decât mă așteptam, dar nu m-a împiedicat să-i văd frumusețea, mult mai accentuată decât mă așteptam. O reală surpriză! Totuși, Cheile Zănoagei nu sunt cele mai frumoase din România, iar unui turist care nu-și permite să le viziteze într-un weekend, locuind prea departe, nu îi vor putea suscita un interes maxim, dar întovărășite cu restul atracțiilor din Munții Bucegi sunt, fără îndoială, o destinație bună de savurat celor care iubesc natura și, în special, drumețiile.

Fiindcă aceste chei nu sunt foarte faimoase și sunt dezavantajate de lipsa unei descrieri amănunțite, încerc să redau mai jos un ghid de la mine putere numit complet, care sper să nu fie în van aruncat în vâltoarea internetului. Bineînțeles, orice altă informație care considerați că trebuie menționată sau orice întrebări aveți despre aceste chei (sau despre altele) se primesc cu drag în secțiunea de comentarii din subsolul articolului sau la adresa "redacției".

pod cheile zanoagei bucegi

Acces:

Varianta 1: Sinaia - direcția Târgoviște (DN 71) - dreapta pe DJ 713 - Cabana Cuibul Dorului - Șaua Dichiu - stânga spre Hotel Peștera/Padina - drum forestier* - dreapta spre Zănoaga/Peștera - camping Zănoaga - se trece apa pe un podeț din capătul din stânga al campingului și se urmează marcaj cruce albastră. Cuibul Dorului-Cabana Zănoaga: 16 km
*UPDATE 2016: tot drumul de la Cuibul Dorului până la camping este asfaltat impecabil.


panorama bucegi martie transbucegi branduse de munte bucegi branduse de munte bucegi
branduse de munte bucegi branduse de munte bucegi transbucegi martie 2014
transbucegi martie 2014 saua dichiu martie 2014 saua dichiu martie 2014


Varianta 2: Sinaia - direcția Târgoviște (DN 71) - dreapta pe DJ 714 (satul Glod, unde s-au filmat scene din filmul Borat) - sanatoriu Moroeni - continuare DJ 714, apoi:

- fie stânga Scropoasa, pornire de la lac prin chei, traseul pornește având barajul Scropoasa în stânga, nu există indicator

- fie tot înainte de la sanatoriu până la campingul Zănoaga - se trece apa pe un podeț din capătul din stânga al campingului și se urmează marcaj cruce albastră.


Varianta 3: telecabină Bușteni - Babele - telecabină Peștera - Padina - Bolboci - Zănoaga. Rezervați-vă pentru această variantă o zi de vară, de foarte dimineață până târziu seara și nu plecați la drum până nu ați verificat starea vremii și NEAPĂRAT starea de funcționare în acea zi a traseului de telecabină dintre Babele și Peștera (care este mai rar folosit) și orarul (ultima plecare!). Informații găsiți aici.

harta bucegi
click pe imagine pentru vizualizarea traseelor la dimensiunea optimă

Costuri: 0 (exceptând transportul până aici, proviziile și echipamentul). Nu se plătește taxă de vizitare, cel puțin la data de 29.03.2014. Se intenționează introducerea unei taxe de 5 lei pentru parcurgerea traseelor din Bucegi, dar încă nu se aplică.

Durată: 
Conform indicatorului dinspre camping Zănoaga (1 h 30' până la cabana Scropoasa). În sens invers nu există indicator. În funcție de condiția fizică, starea vremii, durata pauzelor s.a., traseul se poate parcurge, dus-întors, în 2 ore.

Echipament necesar: nu aveți nevoie de un echipament prea elaborat, un rucsac și niște bocanci sau încălțăminte de munte/cu aderență de la bună în sus sunt suficiente pentru o tură scurtă, de o zi. Bețele de trekking mai mult vă încurcă aici.

Sugestii pentru continuarea călătoriei:

1. Lacul Scropoasa - Cheile Orzei: lacul se poate vedea în întregime în 5-10 minute de la cabana Scropoasa (vezi fotografiile următoare), spre chei se ajunge în circa 1 oră

baraj cheile orzei martie 2014 lacul scropoasa martie 2014 baraj cheile orzei martie 2014
baraj cheile orzei martie 2014 baraj cheile orzei martie 2014 lacul scropoasa martie 2014
lacul scropoasa martie 2014
baraj scropoasa martie 2014

2. Cascada 7 Izvoare: la 10 minute de cabana Scropoasa

cascada 7 izvoare 2014 cascada 7 izvoare 2014 cascada 7 izvoare 2014


2. Lacul Bolboci - Cheile Tătarului - Padina - Peștera Ialomiței: la cabana și barajul de la Bolboci se ajunge în 30 minute pe jos de la campingul Zănoaga, de aici putându-se continua pe jos (dar preferabil cu mașina, pentru economisirea timpului), drumul trecând prin Cheile Tătarului, se ajunge pe platoul Padina, locul unde se ține PadinaFest și unde verile sfârâie grătarele; de acolo, în maxim 30 minute, pe jos, se ajunge la Peștera Ialomiței


Bine de știut:
1. Exceptând lunile de vară, dar nu vă bizuiți neapărat pe data din calendar, asigurați-vă că nu vă lipsesc proviziile (în special, mâncare). Dacă apă vă puteți procura direct din râul care străbate cheile (de ce nu?), mâncare nu veți avea de unde să luați, nici unde să serviți un ceai. Cabana Scropoasa este închisă, la fel și campingul Zănoaga. Alternative ar fi la cabana Zănoaga sau Bolboci (15 min, respectiv 30 de la camping).

2. Aveți în vedere că traseul este destul de departe de restul obiectivelor/atracțiilor/punctelor de acces din Bucegi. Luați în calcul și timpul parcurs până ajungeți aici. De asemenea, fiind o zonă nu foarte expusă la soare, puteți întâlni porțiuni (chiar și vara!) cu gheață sau noroi care vă pot îngreuna parcurgerea traseului. De asemenea, și drumul până la acest traseu poate fi acoperit de zăpadă, gheață, noroi, pe anumite porțiuni.

3. Este o zonă destul de izolată, dar un punct salvamont se găsește vis-a-vis de campingul Zănoaga și în chei se poate prinde semnal gsm de la Cosmote.

4. Mașini se pot parca la ambele capete ale traseului.


Recomandat: oricui, indiferent de vârstă, atâta timp cât este echipament corespunzător în picioare și nu se află la prima ieșire serioasă pe munte. Traseul are câteva porțiuni mai dificile, dacă aveți grijă de copii, îi puteți lua, dar de preferat ar fi să ieșiți la drumeție pe acest traseu cu copii de peste 10 ani


Descriere:
marcaj cruce albastră, foarte bine marcat, nu există risc de rătăcire, se urmează firul apei, traseul alternează porțiunile dificile cu poteci ideale de plimbare

- dinspre camping Zănoaga:
durata pe indicator: 1 h 30', parcurs de mine și Ionuț în 1 h
varianta mai puțin solicitantă, dar mai periculoasă: 60% plat, 30% coborâre, 10% urcare

Se pornește din stânga campingului Zănoaga, se trece apa pe un podeț, apoi se urmează firul apei în stânga, fiind vizibile deja niște stânci impozante. Poteca se strecoară des prin stânci, se coboară pe unele (pe alocuri, dificil, mai ales când încă sunt acoperite de zăpadă), se traversează două poduri din lemn vopsite în negru, se trece prin apă la o cascadă, iar traseul se apropie de final când poteca se lărgește și traversează, circa 5 minute, o poiană

- dinspre cabana Scropoasa:
durata pe indicator: inexistentă, parcurs de mine și Ionuț în 45-50 min
varianta mai solicitantă, dar mai ușoară: 60% plat, 30% urcare, 10% coborâre

Se pornește din dreptul barajului Scropoasa, nu pe drumul care urcă, nici pe cărarea care mărginește lacul, ci pe poteca dintre cele două case (atenție! cabana Scropoasa este casa cocoțată la o oarecare înălțime, este închisă). Traseul trece circa 5 minute printr-o poiană, apoi cărarea urcă printre stânci, se trece prin apă la o cascadă, se traversează două poduri din lemn vopsite în negru, iar traseul se apropie de final când poteca se lărgește, dând într-o altă poiană unde se găsește o căsuță și apoi campingul Zănoaga

Poze:

stanci cheile zanoagei martie 2014 traseu cheile zanoagei bucegi cascada cheile zanoagei
cascada cheile zanoagei cascada cheile zanoagei traseu cheile zanoagei bucegi
traseu cheile zanoagei bucegi floare cheile zanoagei traseu cheile zanoagei bucegi
traseu cheile zanoagei bucegi pod cheile zanoagei traseu cheile zanoagei bucegi
pod cheile zanoagei pod cheile zanoagei pod cheile zanoagei
pod cheile zanoagei cheile zanoagei bucegi traseu cheile zanoagei bucegi
traseu cheile zanoagei bucegi cheile zanoagei bucegi camping zanoaga bucegi

indicator cheile zanoagei


Drum bun, dragi navigatori, și numai cărări însorite!

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!