miercuri, 31 iulie 2013

Alexandra (BloguldeCalatorii): "Nu dati banii pe prostii, mergeti in calatorii!"

Bloggerița care va răspunde astăzi întrebărilor adresate chiar de România este Alexandra Roșu. Alături de soțul ei, explorează munții patriei și ai Europei, indiferent de dificultatea traseului, găsește zen-ul pe plajele grecești sau cutreieră străduțele înguste ale orașelor vechi, de multe ori gps-ul încurcându-i sau turiștii agansându-i, prilej numa' bun de a trage învățăminte, pe care le împărtășește, cu o nelipsită doză de umor, cititorii săi fideli (mulți, nenică!) pe BloguldeCălătorii.ro.

Alexandra a fost sursa mea de inspirație pentru Valea lui Stan (chiar am avut cu mine printat articolul ei) și de fiecare dată când știu că voi urca pe munte, arunc un ochi pe jurnalele sale, unde găsesc pe lângă o poveste la care și râzi cu lacrimi și ți se strânge inima de spaimă, informații complete ultra-necesare înainte să pornesc la drum: de la marcaje la porțiuni dificile ale traseului, de la timpii de parcurgere la sursele de apă, de la echipamentul necesar la locurile de adăpost s.a. Înainte să vă puneți bocancii în picioare, treceți pe la Alexandra pe blog și sigur va ajunge să fie sursa voastră nr. 1 pentru hoinăreli montane!

Ah, și să nu uit: Alexandra este fana listelor și ține evidența tuturor cheltuielilor din călătorii. Așadar, dacă vreți să știți cât vă costă o lună de miere prin Europa navigați pe Viajoa, un blog colectiv întreținut de 5 fete foarte pasionate de călătorii, unde subscrie și invitata interviului din această zi de miercuri. 

Alexandra, în crovurile din Mehedinți

marți, 30 iulie 2013

Consolandu-l pe cel care a pierdut in fata Sighisoarei

Fie că vă vine să credeți sau nu, cineva a avut tupeul să concureze cu Sighișoara și l-a provocat la duel pe celebrul și frumosul Turn cu Ceas. Cei din Saschiz au încercat să ridice un turn asemănător, mai frumos dacă se putea, încercând să demonstreze că nu sunt cu nimic mai prejos decât vecinii lor de la 20 km distanță. Deși ambele turnuri au suferit de un incendiu prin anii 1600, turnul din Sighișoara este cel care astăzi atrage sute de turiști zilnic, este fotografiat prea intens și este admirat de români și străini, deopotrivă. Turnul din Saschiz a pierdut bătălia frumuseții în ochii majorității, dar pentru mine este cel puțin la fel de frumos ca rivalul său.

Într-o zi de sâmbătă, dintr-un iulie încă nu foarte torid, am poposit lângă el, ca să-l consolez. Deși mi-a fost imposibil să-l bat pe umăr, m-a recompensat cu îndeplinirea unei dorințe demult lăsată pradă lui "asta e": mi-a deschis porțile bisericii evanghelice în curtea căreia trăiește. 

biserica evanghelica saschiz iulie 2013

duminică, 28 iulie 2013

Demult de temut, astazi de placut: Cetatea Saschiz

Deasupra unui sat pitoresc mureșean se înalță o pădure ce-nveșmântează un deal încoronat cu o încântătoare cetate de secol XIV. Construită de săteni pe post de refugiu în vremuri grele și agitate, astăzi rolul său este pur decorativ, un punct de frumusețe de unde se admiră alte puncte ce-ncântă ochiul turistului sau gâdilă creativitatea artistului.

După un urcuș de 30 de minute din centrul satului, urcuș când mai lin, când mai susținut, cetatea ce de jos părea măreață, acum îți pare foarte abordabilă, deschisă, primitoare.

cetatea saschiz iulie 2013

vineri, 26 iulie 2013

Romania pitoreasca. Si astazi, si acum 100 de ani

Dunărea, Marea, Carpații și Prutul - iată cele patru hotare care-ngrădesc pământul Țării Românești.

Aduși în Dacia de împăratul Traian, rămași aici, în urma celei mai vajnice lupte ce-au văzut timpurile vechi, am păstrat în sângele nostru vitejia acelor două popoare din care ne tragem. De-atunci au trecut aproape 2000 de ani. Multe războaie am avut și multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta. Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ținut piept, și nu ne-am dat, ș-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

sinaia 1900
Și-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el. 

Din strașina munților ce-nalță marginea țării de la Severin până la Dorohoi, râuri frumoase, dătătoare de viață, și nenumărate pâraie se despletesc, în cărări de argint, peste-ntinsele șesuri ale Valahiei și printre dealurile blânde ale Moldovii. Singură câmpia Ialomiței ș-așterne tăcută, netedă, uscată - vast ostrov însetat, în mijlocul atâtor ape ce-mpodobesc pământul României. Doarme sub șuierul vânturilor deșertul larg, nemărginit al Bărăganului. 

miercuri, 24 iulie 2013

Larisa Tais (BlogulLarisei): "Zona Cazanelor Dunarii este un loc care merita vazut cel putin o data in viata"

După cum v-ați obișnuit deja (sper), când e miercuri, e ziua apariției pe tejgheaua virtuală a unui nou interviu cu un blogger de turism. Astăzi este rândul unei bloggerițe, fidelă navigatoare la bordul celor mai frumoase povești despre România, care trăiește de câțiva ani în țara pe care o consider eu concurența nr. 1 pentru România, și anume Franța. Nu, nu va fi niciodată o concurență pentru România, ca țară pe de-a-ntregul, Bulgaria, Turcia, Spania, Italia sau pe unde mai fug românii noștri. Pe diverse sectoare putem găsi concurenți importanți (balnear - Ungaria sau all-inclusive - Turcia, Bulgaria), dar per total, România și Franța se aseamănă atât de mult, ceva de speriat. După părerea mea, strict ca atracții turistice (lăsând deoparte promovarea, infrastructura, serviciile), între aceste două țări ar trebui să se dea "bătălia" finală pentru titlul de "cea mai frumoasă țară din lume".

Dar să revenim la bloggerița noastră, Larisa pe numele ei. Ea-mi oferă (aproape zilnic) porția necesară de Franța, a doua Românie. Scrie delicios, că nu degeaba locuiește în Franța :D, și pozează apetisant, din același considerent. Alături de Azorel, cățelul ei super-drăgălaș, și de soțul căruia nu i-a spus "Da", ci "Oui", formează o familie fericită care descoperă, treptat, Franța, a doua lor casă. Scrie foarte bine în română, dovadă că școala românească e greu de uitat, așa că o puteți citi și voi, chiar dacă nu stăpâniți limba lui Voltaire. Dar vă avertivez, o să-nceapă să vă plac franceza, sur ma parole! Ups :D

După cum ați observat, eu m-am molipsit deja, nu că n-aș fi avut o pasiune pentru această limbă savuroasă încă din clasa a cincea. Dar deja am vorbit cam mult (cred că tot de la francezi mi se trage), așadar, ma chèrie, s'il vous plaît:
Sunt Larisa, m-am născut în București, într-o zi de toamnă și îmi place să spun că firea mea se identifică cu acest anotimp: caldă și rece în același timp, uneori mohorâtă, alteori însorită, câteodată tristă, altădată plină de voie bună, eu sunt la fel ca toamna, adesea  indecisă, dar mereu plină de contraste. Mi-s dragi drumețiile și munții, fotografia, natura, călătoriile și experiențele inedite pe care toate acestea acestea mi le oferă. N-am călătorit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, însă cred că încă nu este timpul pierdut. Am părăsit România pentru a urma omul alături de care am ales să-mi petrec viața și am ajuns în Franța, unde locuiesc pe  Valea Loarei, o regiune cu adevărat de poveste.  Scriu despre toate acestea de vreo câțiva ani pe Blogul Larisei, al meu adică și o fac cu mare plăcere, chiar dacă scrisul nu are nici cea mai mică legătură cu meseria mea. Scriu despre viață, despre munte, despre călătorii și despre toate locurile frumoase pe care am ocazia să le vizitez. Povestesc trăiri, întâmplări plăcute sau neplăcute, momente, experiențe, în speranța că vor fi de folos și altora sau se vor inspira din ele. Sunt o persoană optimistă, poate puțin idealistă uneori și cred că România, lumea, oamenii, viața, toate pot fi frumoase, dacă noi le îngăduim să fie, ceea ce de altfel încerc să transmit și cititorilor mei: să caute frumosul în tot ceea ce îi înconjoară! 

cabana malaiesti blogul-larisei


luni, 22 iulie 2013

Panza albastra din tabloul verde al Tinutului Secuiesc si Libanul de Romania

De treci codri de smarald, de departe vezi sclipind ș-auzi mândra glăsuire a lacului de safir. Printre tufe și scaieți, iată apa cea albastră ce se-ntinde după parapeți. 48 m se ridică, spre văzduhul prea înalt, barajul finalizat în 1992, din pământ cu argilă și balast. Uite, vine o mașină, se oprește numaidecât, pasagerii să coboare ca să li se pună un nod în gât. Priveliștea te lasă mut, te uimește oricâte ai mai fi văzut. Fie mic, fie mare, Zetea te lasă cu gura-n căscare.

peisaj barajul zetea

vineri, 19 iulie 2013

Gradina secreta si sfanta din centrul Bucurestiului

Liniște și răcoare, într-un loc unde, cel puțin teoretic, răul are accesul interzis. Ce ți-ai putea dori mai mult într-o zi de vară? Dacă ai ochii închiși și deja ai uitat unde te afli, ți-ai putea închipui că ești în creierii munților, dar în loc de susurul gingaș al vreunui firav pârâu, auzi tropăitul grăbit al unor cai însoțit de scrâșnetul roților pe dalele tocite de vreme.

Bine te-ai întors în timp!

Deschide ochii și obișnuiește-te cu realitatea. E tot liniște, tot răcoare, dar te afli în centrul Bucureștiului! Da, în acel oraș campion la poluare fonică, la doi pași de terasele zgomotoase din Centrul Vechi. Închizi ochii la loc... Ce bine e aici, în curtea bisericii Stavropoleos!

gradina biserica stavropoleos bucuresti

miercuri, 17 iulie 2013

Ioana Budeanu: "Ador Constanta si plajele boeme, iubesc Brasovul, m-am reindragostit de Predeal, mi-a placut la nebunie Timisoara, m-am nascut in Iasi si traiesc in Bucuresti"

Pe Ioana Budeanu o știți deja. A urcat la bord mult înainte de începutul lui 2013, când și-a făcut simțită prezența printr-un guest-post, și n-a mai părăsit puntea unde se deapănă cele mai frumoase povești despre România. A călătorit mult înainte de acea luare de cuvânt și nu se oprește nici astăzi. Scrie despre călătorii, fără să se jeneze să împărtășească trăirile sincere pe care le-a avut în fiecare loc unde a pus piciorul și unde și-a lăsat o bucățică din suflet. Fiecare loc a ajutat-o să se descopere pe sine, iar prin ochii și penița sa iscusită, reușim și noi să ne identificăm cu fiecare colțișor de lume, mai îndepărtat sau mai aproape de casă... Ioana nu se oprește doar la descrierea destinațiilor însuflețite de cuvinte alese, subiectivism inerent și imagini spectaculoase, ci ne face și poftă de mâncare, ne amintește să fim oameni sau ne determină să nu uităm să fim feminine

Astăzi este rândul ei să fie luată la întrebări chiar de România: 

marți, 16 iulie 2013

Locul care l-ar face invidios pe Dracula, cel mai misterios castel din Romania

Există o domnișoară, care n-a mai apucat să fie doamnă, pe care o stimez nespus, deși n-am avut ocazia să o întâlnesc în carne și oase. O cheamă Iulia Hașdeu. Probabil, unora dintre voi le-a apărut pe chip un zâmbet amar, știind despre cine vorbesc, alții vor urma să fie impresionați.

tablou castel iulia hasdeu campinaIulia va avea mereu 19 ani, vârsta la care i-a spus "la revedere" tatălui ei și a plecat într-o lume unde tuberculoza nu există. Iulia este un Om (cu O mare), genial fiind un cuvânt prea modest care s-o descrie. La 2 ani știa să citească. Prima femeie româncă admisă la Sorbona și primul român care a absolvit prestigioasa instituție. Pentru Iulia, studiul, lectura, cântatul la pian și exprimarea prin poezii sunt cele mai mari plăceri, pe care le iubește cu atâta ardoare încât i-a permis somnului s-o răpească numai 4 ore/noapte. Cea mai mare comoară agonisită în doar 19 ani de viață este dragostea, ce dăinuie și dincolo de moartea fizică, a celui mai deștept român pe care l-a avut vreodată România, tatăl său - Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Pe Iulia n-am s-o pot întâlni niciodată, pentru că pământul a "suportat-o" doar până în anul 1888. Și totuși, sper că ați remarcat că vorbesc despre ea la prezent :D. Cred cu toată tăria că Iulia Hașdeu trăiește! Am cunoscut-o în repetate rânduri la Câmpina, unde și-a construit un castel demn de o minte genială (abundând de simboluri și mistere pe care musafirii sunt bineveniți să le descifreze, dacă vor să-și pună mintea la contribuție). Iar pentru că vorbim de un geniu, construcția castelului nu putea fi "clasică". Iulia l-a făurit după bunul său plac, transmițând toate detaliile din... lumea de dincolo!

castel iulia hasdeu campina

vineri, 12 iulie 2013

Multumescu-ti, tie, delta a Bucurestiului!

Impropriu denumit "deltă", pentru că nu s-a format la gura de vărsare a vreunui râu, Lacul Văcărești ar putea fi un paradis coborât din cer fix într-un mare oraș, dacă ar fi îngrijit pe măsură. Chiar și în condițiile actuale, dacă reușești să-i ignori molozul de "pe umeri" sau "transpirația" provocată de gunoaie felurite, o plimbare pe deasupra sau prin groapa ce s-a dorit lac de acumulare pe vremea lui Ceaușescu este o încântare și va fi mereu una dintre recomandările mele pentru cei care vin în București și caută obiective inedite.

În prima zi din iulie 2013, pe o vreme cu "toane", când prea fierbinte, când amenințătoare cu ploi, am revenit în colțișorul paradisiac din Capitală, acasă la gâze, păsări și stuf. 

lacul vacaresti delta bucuresti iulie 2013

miercuri, 10 iulie 2013

Romulus (TuristinTaraMea): "Trebuie sa invatam sa ne cunoastem si sa ne apreciem tara - are multe de oferit si de aratat, daca stim sa o iubim"

Continuăm aventura descoperirii României prin ochii bloggerilor de turism. Dacă miercurea trecută am făcut cunoștință cu acel consilier în turism de care țara noastră ar avea mare nevoie, astăzi haideți să-l cunoaștem pe Romulus Andrei-Bena, un domn cu două mari pasiuni: istoria și arhitectura. Pe blogul său, Turistînțaramea, scrie atât în română, cât și în engleză, despre locuri din România unde până și istoria, o materie pe care mulți dintre noi n-am agreat-o niciodată, este, de fapt, foarte frumoasă. Din păcate, nu așterne rânduri digitale pe cât de des am simți nevoia, dar și când o face, sunt musai de citit!

Îl las acum pe Romulus să se prezinte, înainte să fie luat la întrebări chiar de... România:
Sunt pasionat de istorie şi de călătorii, din combinaţia acestor pasiuni şi din dorinţa de a povesti şi de a arăta şi altora ce am văzut în România, am început blogul Turist în ţara mea. Am ambiţia să vizitez toată România şi să scriu despre toate punctele de interes din ţara noastră, precum şi despre obiectivele legate din punct de vedere istoric sau cultural de România. 

marți, 9 iulie 2013

Taramul legendar din Banat faurit cu lacrimi din dragoste imposibila

Această poveste ar fi putut purta alt nume:

"Albastru de Voroneț" are un rival chiar în România - "Albastru de Ochiul Beiului"

sau

"Cum am mers pe jos pe un traseu pe care toți ceilalți mergeau cu mașina"

sau

"Așa arată o cascadă extraordinară atunci când o prinzi secată!".

Dar am preferat să pun accent pe acea poveste de unde a pornit totul, acea istorisire dintr-o vreme uitată demult, care justifică toată splendoarea ce astăzi poate fi admirată în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

duminică, 7 iulie 2013

Densus, posibil cea mai veche biserica din Europa

Nu pot să mă gândesc la Densuș fără să zâmbesc larg. Doar și când aud acest nume, mă bucur dintr-odată, ca și cum ar avea ceva magic care mă poate transforma atât de ușor. Cu siguranță, acest efect nu provine de la vreo calitate deosebită a localității din județul Hunedoara, a aerului parfumat de câmpie asezonat cu răcoarea Retezatului din apropiere, nici chiar de la bijuteria care locuiește aici, biserica din piatră neavând vreo putere magică, cel puțin una recunoscută oficial și de care să fiu conștientă. Dar mă leagă numai amintiri frumoase de acest loc, un loc liniștit din sud-vestul României binecuvântat cu o biserică deosebită, un loc în care am fost deja de două ori, dar în care m-aș întoarce în nenumărate dăți.

biserica densus 2008

vineri, 5 iulie 2013

Moartea poarta numele de Ciudanovita

Există locuri în România care ar trebui șterse de pe hartă, uitate, lăsate istoriei. Sunt locuri unde domnește doar moartea, oamenii fiindu-i demult victime, marionete în voia unei sorți prea crunte. Și totuși, în astfel de locuri, viața se încăpățânează să nu se predea. Încă mai trăiesc oameni în locurile damnate, încă se nasc copii, încă mai pasc animale și soarele continuă să urce pe cer chiar și aici, deși moartea se simte în aer, stă după colțul caselor și rânjește cu coasa în mână. 

Un astfel de loc este Ciudanovița. Poate vă sună familiar, dacă ați apucat să "răsfoiți" articolul despre minunatul viaduct din apropierea sa. Atunci, în 2010, promiteam un articol mai detaliat despre această Ciudanovița, dar uite că s-a făcut 2013 și de-abia acum mă țin de promisiune. Ciudate mai sunt căile Domnului sau, în acest caz, ale morții, căci Dumnezeu i-a uitat demult pe acești cărășeni!

joi, 4 iulie 2013

Otopeni, acel oras in care esti, uneori, nevoit sa stai

Otopeni este un orășel aflat în umbra unui mare oraș, acompaniat de "muzica" avioanelor și a mașinilor de pe DN 1, oraș nou și curat, făurit parcă pentru a "lua ochii" străinilor și a le demonstra că au aterizat în Europa, nu în Lumea a Treia. Chiar și fiecare hotel în Otopeni contribuie la această imagine, neavând mai puțin de 3 stele și, cel puțin teoretic, oferind toate condițiile pe care un turist se așteaptă să le primească pe continentul european.

Dragi cititori din toate colțurile țării, ciuliți bine urechile și fiți cu mare băgare de seamă, căci urmează să vă ofer câteva ponturi pe care le veți include în bagaj la următoarea călătorie spre destinații externe, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă!

aeroport henri coanda

miercuri, 3 iulie 2013

Carmen Neacsu (ConsilierTurism): "Coloana Infinitului ne defineste foarte bine ca popor - o punte, o scara, intre pamantul acesta rabdator si cer"

Astăzi pornim într-o nouă aventură. Vom cunoaște oameni noi, frumoși și inteligenți, care au aceeași pasiune ca și căpitanul vostru de vas: blogging-ul de turism. I-am luat la întrebări, pardon, România i-a luat, ca și cum ar fi fost o persoană în carne și oase dornică să afle care-i sunt calitățile, ce i s-ar potrivi cel mai bine, dar și unde dă rateuri. Dacă-i plac sau nu răspunsurile, rămâne doar să presupunem.

Astăzi vă invit s-o cunoașteți pe Carmen. Carmen Neacșu. Colega mea de cameră din infotripul balnear "Să redescoperim România", o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, fost jurnalist și o prezență agreabilă la un pahar de ceai și nu numai. A văzut multe locuri din România, dar și din străinătate și m-a încântat cu poveștile ei despre Maroc sau Mallorca, completate cu un râs inegalabil, dar și cu un dram de obiectivitate, care mie îmi lipsește cu desăvârșire. Pe blogul său nu scrie pe cât de des mi-aș dori, dar și când se apucă să depene povești sau doar prezintă o știre din domeniu, nu o mai oprești! Rezultă articole stufoase, bine documentate, care la prima vedere te sperie din cauza lungimii lor apreciabile. Dar nu trebuie decât să citești o frază și te-a cucerit! Prin urmare, consider că este cea mai potrivită persoană care să deschidă această serie de interviuri.

carmen neacsu consilierturism

marți, 2 iulie 2013

Haideti la castelul din Gornesti in singura zi din an cand poate fi vizitat!

Vara este un anotimp prielnic pentru plimbări odihnitoare. Drept urmare, ce mai poate fi mai indicat în luna iulie decât un weekend departe de oraș, dar aproape de natură și monumente istorice? Ne aranjăm rucsacul, urcăm în autocar şi facem o mică incursiune în trecut, un bun motiv pentru a înlătura rutina.

Pe 20 iulie are loc cea de-a treia ediție a Zilei Castelului Teleki din Gorneşti, singura ocazie din an în care reședința conților Teleki îşi deschide porțile pentru publicul larg. După ce echipa de la MonumenteUitate a fost atât la prima ediţie, în 2011, cât şi la cea de anul trecut, ne-am gândit ca împreună cu prietenii de la Hoinari Români şi Viajoa să organizăm o plecare în număr mai mare din București. Așadar, am pus la cale o excursie sau, mai bine zis, primul nostru “castle break”. 

afis castle break gornesti