marți, 29 ianuarie 2013

Oradea, de la 50 m inaltime

Cel mai mare oraș scăldat de apele Crișului Repede este foarte frumos, chiar și când este supus unei renovări generale (de la sinagoga ortodoxă la Palatul Vulturul Negru și cetate). Dar privit de la o oarecare înălțime, frumusețea i se multiplică și se răsfrânge pe acoperișurile fiecărei căsuțe ori se reflectă în râul care gonește la concurență cu mașinile ce par niște piese Lego.

În după-amiaza celei de-a cincea zi din infotripul "Să redescoperim România", am văzut cu alți ochi... Oradea. Și până pe 20 octombrie 2012, era unul dintre orașele mele dragi, în care n-aș fi refuzat niciodată o plimbare, dar toamna trecută m-am reîndrăgostit de Oradea și sunt sigură că va fi o dragoste până la adânci bătrâneți! Așa de mult mi-a plăcut de ea când am privit-o de la 50 m înălțime, că nici nu s-au inventat cuvinte care să descrie sentimentul pe care-l trăiesc chiar și astăzi, la 3 luni distanță de la impresionanta regăsire!

Sincer, nu cred că ar putea rezista cineva farmecelor Oradei, atunci când o admiră din Turnul Primăriei!

panorama oradea din turnul primariei

luni, 28 ianuarie 2013

Și a fost Povesti din Lumea Mare cu bloggerii de travel

Emoții - mari. Povești - multe. Atmosfera - ca-ntre prieteni. Așa s-ar rezuma a 29-a ediție a evenimentului "Povești din LumeaMare", care a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie, la elegantul Finnish Cocktail & Club, din Centrul Vechi al Bucureștiului. Peste 80 de împătimiți ai călătoriilor s-au adunat într-o zi diabolică de iarnă pentru a-i vedea, a-i asculta și, de ce nu, pentru a fi inspirați de 11 bloggeri de travel (printre care și subsemnata), jumătate dintre autorii celor mai citite și iubite 22 de bloguri de călătorii din România.

Ce s-a întâmplat la finele unui ianuarie geros, chiar în inima Capitalei? Apăi, e de povestit, dragii mei, așa că așezați-vă confortabil, ca să dăm drumul aducerilor aminte!

panorama povesti cu lumea mare

povesti cu lumea mare editia 29

joi, 24 ianuarie 2013

Tot sufletul Apusenilor incape intr-o moara de apa!

Nu știu pe listele câtor români se află morile de apă ca obiective turistice demne de vizitat. Cert este că eu treceam adesea pe lângă ele, fără să bănuiesc ce univers fascinant se ascundea în spatele scândurilor de lemn și ce oameni agreabili le țin în viață, la două secole de la prima punere în funcțiune. Le vedeam în muzee ale satului sau nimeream pe lângă vreuna, din nimereală, pe coclauri mioritice, fără să mă opresc să facem cunoștință. Așa am procedat... până acum!

moara din rosia apuseni

Pestera Ursilor: De la agonie la extaz

Pe 22 august 2012, după ce am părăsit lumea subterană a unei peșteri după sursa oficială* - unică în Europa -, după alții** chiar din lume, eram determinată să scriu un articol de RĂU despre România, ceea ce pentru acest blog este cam atipic***. Eram așa de pornită, pentru că voiam ca prin cuvintele așternute pe fila digitală să încerc să schimb ceva, pentru că tocmai trăisem sentimentul de rușine că sunt româncă.

Dar când am ajuns acasă și am privit imaginile pe care le-am capturat în căminul urșilor desăvârșit de natură, mi-am dat seama că o asemenea minunăție de peșteră nu merită cuvinte grele, dure și tăioase, pentru că nu e vina ei că este condusă de români, majoritatea ignoranți la puterea fascinației pe care o pot trezi asemenea obiective în inimele oricărui turist, de oriunde ar veni.

Aceasta este povestea Peșterii Urșilor, așa cum mi-a fost dat s-o regăsesc, pentru a treia oară, într-o zi obișnuită de vară...

sala lumanarilor pestera ursilor

marți, 22 ianuarie 2013

Cuibusorul meu de calator

Deși călătorul este, prin definiție, mai mereu pe drumuri, vă dezvălui un secret încă de la început: fiecare are un loc unde se întoarce, din când în când, un punct de plecare spre alte aventuri. În cazul meu, locul pe care-l numesc acasă este un modest apartament de 2 camere dintr-un sector al Capitalei fără pretenții, al patrulea. Dar este îmbibat de atâtea lucruri frumoase care aproape mă împing să-mi părăsesc domiciliul pentru a explora noi și noi locuri, cât mai departe de căldura și protecția căminului meu.

si pisicile iubesc romania-geografia
Am realizat că-s înconjurată de hărți, cărți de geografie, globuri pământești și fotografii din călătorii, ca un criminal trădat de obsesia sa, de-abia săptămâna trecută. Atunci m-a trăsnit și întrebarea: "Dar ce or avea alți călători în casă?" Își țin și ei la loc de cinste trofeele pătate de "sângele" victimelor lor, în acest caz... destinațiile pe care le-au cucerit? Revin la "locul crimei" sau, ca măsură de siguranță dacă nu se vor putea întoarce, păstrează un suvenir de la proaspăta "victimă"? 

Întrebările ar fi rămas fără răspuns dacă nu le-aș fi adresat (într-o formă mai normală, ca să nu sperii pe nimeni:D) pe grupul de Facebook al Blogosferei de Turism. Așa s-a născut a treia inițiativă comună a călătorilor profesioniști din România, după cum îmi place să-i numesc pe colegii mei de breaslă. Mai multe detalii, la finalul articolului. 

Înainte să navigați direct la încheiere, vă invit să pătrundeți în cuibușorul meu de călător, care, sper eu, ascunde surprize... plăcute. Da, intrați cu încredere!

duminică, 20 ianuarie 2013

Best of Bucuresti 2012 si povestile din spatele fotografiilor

La invitația asociației "Bucureștiul meu drag", pe la începutul lunii și implicit al noului an, am realizat o selecție a celor mai bune 30 de fotografii pe care le-am capturat în București, în anul care de-abia s-a încheiat. Nu am imortalizat prea multe cadre în Capitală, pentru că prefer să-mi pun aparatul foto la treabă în locuri pe care nu le pot numi "acasă", dar trierea tot a fost dificilă. Nu pentru că aș fi posesoarea unor opere de artă, ci pentru că de fiecare imagine mă leagă ceva - o amintire dragă, o întâmplare de neuitat, un zâmbet, o strângere de mână sau un picur de ploaie prea insistent. M-am chinuit, m-am tot răzgândit, dar până la urmă m-am decis: acestea sunt, din punctul meu de vedere, cele mai "drăguțe" cadre din Bucureștiul lui 2012:

joi, 17 ianuarie 2013

Buzias, de la 2 la 4 stele

Cine ar fi crezut acum aproape 700 de ani, când Carol Robert de Anjou menționa pentru prima dată în istorie Buziașul, că o așezare mică dintr-o câmpie prea mare va avea un hotel de 4 stele, un parc unic în Europa și la doar 128 m altitudine se va lăuda cu aerul de munte specific înălțimilor de 800-1000 m? Probabil, dacă nu era Moș Bâzieș, singurul localnic din sat care avea apă bună de băut, nimic din tot ce avea să urmeze, nu s-ar mai fi întâmplat. Căci în ciuda aerului încărcat cu o concentrație de aeroioni negativi cu mult peste medie, a investițiilor SIF Transilvania sau a parcului cu colonadă, ceea ce a făcut din Buziaș o stațiune balneară chiar din 1811 au fost apele minerale din curtea moșneagului.

Aceasta este povestea unui oraș cu puțin peste 7.500 de locuitori, pe care îl consideram dedicat exclusiv turismului social. Mi-am dat seama, în a patra zi din infotripul balnear "Să redescoperim România", că mă înșelasem. Buziașul poate fi atractiv atât pentru oamenii de afaceri care-și pot muta, temporar, biroul la doi pași (efectiv!) de un colț de natură, pentru tinerii preocupați de sănătatea lor, pentru orășenii disperați să evadeze, măcar pentru un week-end, din orașele sufocante sau pentru călătorii "de profesie" care vor să cunoască locuri noi și deosebite.

Dacă v-am convins că merită să aflați mai multe, haideți cu mine în singura stațiune cu profil cardio-vascular din vestul României!

marți, 15 ianuarie 2013

In viteza printr-o statiune molcoma

lacul trei ape
Cred că am mai zis pe blog că eu și Ionuț nu avem aproape niciodată timp destul ca să ne bucurăm de tot ce ne poate oferi o zonă turistică.  Zilele când plecăm de acasă nu sunt la fel de numeroase pe cât ne-am dori (o combinație între datoriile profesionale, cheltuielile de acasă și bugetul rămas pentru hoinărit), dar și când suntem "pe drum" vrem să vedem cât mai multe. Aici nu mai e vina noastră, că România și lumea în general are atât de multe de oferit unor curioși ca noi. Intervin și preferințele personale: pe lângă munți și grădinile zoo după care suntem amândoi înnebuniți, eu ador bisericile catolice, parcurile, panoramele și toate trăsnăile care îi dau dureri de cap lui Ionuț, adică locuri și lucruri mai inedite, la care ajungi mereu greu, pe drumuri de coșmar (el e șoferul!), unde dai de un câine fioros, în cel mai bun caz. Pe de altă parte, Ionuț înclină spre locurile bănățene dragi pe care, de când l-am "răpit" în București, le vede mai rar, îi plac peșterile și pentru că jobul îl istovește de multe ori, ar prefera o vacanță liniștită, un sejur de relaxare.

După ce în ultima vacanță mai lungă am văzut multe, dar nici n-am prea avut răgaz să ne tragem sufletul, ne-am decis s-o luăm mai încet, ca să savurăm pe îndelete locurile cu care avem onoarea să facem cunoștință.

Acest lung preambul are sens, ca să înțelegeți frustrarea pe care am simțit-o când am "bifat" un nou obiectiv (pe care nici nu-l aveam în plan), dar a trebuit să-l părăsim la doar câteva minute după ce l-am salutat, pentru că ne grăbeam să ajungem la un alt obiectiv, la care, de altfel, am sosit cu puțin timp înainte de închidere.

luni, 14 ianuarie 2013

Pe acoperisul Semenicului

Cel mai înalt punct din Munții Semenic nu este, culmea, vârful Semenic, ci Piatra Goznei, care se laudă cu 1 m în plus față de vecinul său din est. Îi face în ciudă, aproape în fiecare zi, pentru că se pot privi în ochi, fără opreliști. Singurele dăți când "duelul" ia o pauză sunt acele zile când ceața intervine între ei și îi "calmează". Momentan, Semenicul pierde de fiecare dată și e cu atât mai frustrant pentru că handicapul este aproape insesizabil. Dar vârful Semenic nu are de ce să se plângă: nu o fi el călăuza din Caraș-Severin, dar oare după cine și-a primit numele un munte întreg?:D

pe piatra goznei semenic

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Unde te cazezi in Baile Herculane?

În a treia zi de infotrip balnear "Să redescoperim România" am poposit în stațiunea mea preferată. Cum, necum, ajungeam, în același an, de 3 ori în Băile Herculane. O dată în prima săptămână din 2012, când am ajuns până la "capătul lumii", a doua oară de Paște și în octombrie... împreună cu Paralela 45, Accent Travel&Events și TransilvaniaTravel.

panorama baile herculane foisorul rosu
Până acum, de fiecare dată când am ajuns acasă la sexy și puternicul Hercule, m-am cazat la pensiuni, ca Lorabella, o singură dată la un hotel și o noapte am petrecut-o în gazdă la o localnică, vara, când stațiunea este plină până la refuz. M-am ferit de hotelurile cu renume, pentru că mi se păreau neschimbate de ani de zile și, mă gândeam eu, condițiile de cazare vor fi aceleași ca acum, să zicem, 20 de ani. Cât m-am înșelat! În maxim 5 ani, după cum estima patronul de la Ferdinand, Băile Herculane va renaște. Adevărul este că, privind recent fotografii pe care le-am făcut acum câțiva ani în stațiune, chiar se vede o schimbare în bine. Chiar dacă nu toate clădirile au ajuns să primească liftingul atât de necesar, ruinele încep să se metamorfozeze în bijuteriile care contribuiseră la statutul de cea mai frumoasă stațiune din Europa, cu care se lăuda Herculanele în secolul XIX.

Îți țin pumnii, draga mea, să mă impresionezi și mai mult, că știu că ești în stare!

Haideți să parcurgem împreună o listă de 6 complexuri hoteliere, din care puteți alege cu toată încrederea, atunci când veți poposi la poalele Domogledului. Sunt sigură că măcar o dată-n viață ați trecut sau veți trece pe aici. Am notat cu "A" și "D" avantajele, respectiv dezavantajele pe care le-am sesizat, în scurta vizită prin lobby-urile, holurile, camerele, bazele de tratament, centrele spa & wellness și chiar prin lifturile din Herculane.


vineri, 11 ianuarie 2013

Iasiul a redevenit legenda! (guest-post)

Ioana Budeanu călătorește mult și scrie bine. Recent, a sărbătorit 5 ani de când își împărtășește experiențele, sentimentele și preferințele despre cărți, filme, muzică, dar mai ales călătorii, pe I's Blog

banner i's blog

A văzut Asia de Sud-Est, a explorat 6 orașe din Italia și Spania și a trăit 11 luni în Tenerife, de unde, evident, nu s-a putut abține să nu scrie:D Și bine a făcut! 

Nici România n-a fost ocolită. Dintre destinațiile cu care a făcut cunoștință, menționez câteva: Constanța, Brașov, Sibiu, Timișoara, Cluj, adică "crème de la crème" în materie de orașe mioritice. 

Presupun că deja v-ați format o imagine despre Ioana: este o bătrânică atipică, care a avut norocul să-și trăiască viața din plin, și care, sigur, nu e româncă! Ei bine, vă înșelați. Ioana este o moldoveancă simpatică, care până acum 7 ani, trăia în Iași. Un oraș mare, aglomerat, plin de cultură și istorie, în care sigur ai ce să faci. Dar pentru Ioana nu a fost de-ajuns. Lumea era atât de aproape și o aștepta! Bucureștiul a adoptat-o, dar nici el n-a reușit s-o țină prea mult pe acasă. Mapamondul este la picioarele ei! Și toate astea, la doar 34 de ani!

.............................................................................

Pentru că în Capitala Moldovei am ajuns o singură dată, pentru doar o zi, și pentru că (rușine să-mi fie!) încă Iașiul nu se află printre destinațiile care au beneficiat de o poveste la bord, îi dau cuvântul Ioanei, pentru a ne determina să-i cunoaștem (mai bine) orașul natal, urbea unde Mihai Eminescu se așeza sub un tei ca să-și găsească inspirația, unde Ion Creangă își creștea cele 30 de pisici într-o căsuță micuță și drăguță și unde călimara și ochelarii încă o așteaptă pe birou, pe Otilia Cazimir.

joi, 10 ianuarie 2013

Le multumesc romanilor pentru ca ne-au invadat candva tara

Vă lămuresc de la început: nu, nu mi-am pierdut mințile! Dar cum să nu fiu recunoscătoare când romanii ne-au lăsat ca moștenire un sit unic în lume? Pe deasupra, este frumos din cale afară, ceva ce pe mine m-a lăsat mască! În județul Hunedoara, adică exact unde le plăcea mai mult dacilor să-și trăiască viața, romanii au transformat ceea ce putea rămâne și astăzi o simplă... groapă într-un loc pe care nimeni nu-l va putea uita vreodată, de îndată ce l-a zărit. Dragi cititori, vă prezint... Băile Romane de la Geoagiu Băi!

baile romane geoagiu bai

Am imblanzit jungla din Banat!

Arborele este ca și omul. Are expresie, e vesel sau trist, agitat sau meditativ. Când își mișcă ramurile, aștept să vorbească. Nu m-ar mira și nu m-ar speria o pădure care ar vorbi - M Dracea

banca parcul dendrologic bazosu nou
Cuvintele de mai sus ne-au mers direct la inimă când ne-au strigat cu limbă de moarte, de-abia ținându-se cu ultimele puteri de un panou ramolit din Parcul Dendrologic de la Bazoș. În jurul nostru, al meu și al lui Ionuț, respira puternic o junglă deghizată în pădure. Tocmai scăpasem din tentaculele ei căptușite cu pânză de păianjen și cine mai știe ce și acum încercam să recepționăm mesajul cuvintelor pictate în vopsea albă.

Ne aflam undeva în Banat, cu o dublă misiune: încercam, disperați, să scăpăm de căldura infernală de la finalul lui august și doream să facem cunoștință cu un parc bătrân de 100 de ani. Misiunea a fost îndeplinită, deși la un moment dat am rătăcit minute bune din dorința de a vedea un castel care, de fapt, nu mai era demult prin preajmă. Dar s-o luăm cu începutul.

marți, 8 ianuarie 2013

Tismana: La manastirea visului implinit

Pe 17 octombrie 2012, după ce am văzut unde s-a odihnit Nicolas Cage, am pornit, împreună cu ceilalți participanți din infotripul balnear "Să redescoperim România", spre mănăstirea construită după un vis, întruchiparea certitudinii că dacă știi unde să cauți, toate visele ți se împlinesc. Mănăstirea Tismana nu ne aștepta în straie sobre, ci era înveșmântată în gustoasele culori ale toamnei...

manastirea tismana

luni, 7 ianuarie 2013

Dupa-amiaza in capitala celui mai sarac judet din tara*

strada garii giurgiu vechi
Vaporul trage pentru ultima dată aer în piept și virează spre portul dunărean. Eroul poveștii noastre privește din cabina sa, de care s-a săturat până peste cap, spre țărmul românesc, scăldat în lumina caldă a soarelui. Vede pământul. Ahhh, de-abia așteaptă să-l atingă, să-l sărute, să scape de atâta balans, să respire parfumul florilor, să scape de aerul împuțit de atâta pește, pește peste tot.

De îndată ce ancora se scufundă în Dunăre, eroul sare peste bord și aterizează pe dragul său pământ. Își curăță, superficial, cu mâinile, hainele prea mult purtate și-și pironește brațele în șolduri. Savurează, cu nesaț, cerul prea albastru, faleza aglomerată, copacii prea verzi, câmpul nemărginit care i se întinde în față. N-o să arunce nicio privire înapoi. Gata cu voiajul! E timpul pentru viață - zbuciumată, colorată, palpitantă. Pe uscat. Foarte curând va ajunge pe promenada din oraș, unde domnițe elegant îmbrăcate îl vor privi timide de sub umbreluțele delicate. El le va zâmbi ștrengar și va aștepta domnișoare curioase lângă Turnul Ceasornicului. Poate astăzi este ziua când își va găsi aleasa inimii. Este optimist. Dacă nu azi, mâine. Ar fi motivul ideal ca să rămână pe uscat. Ca să-l rețină ceva. Cândva, o va găsi. Giurgiu nu pleacă nicăieri...

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Ajun de Craciun in Sibiu: tiramisu, biserici, piete si mai ales bucurie

piata mica 24 dec 2012 sibiu
Ador să mă plimb de mână cu persoana iubită pe străduțe strâmte, tocite de miliardele de pași care le-au descoperit înaintea noastră, apoi să intrăm într-o biserică romano-catolică fermecătoare și să ne simțim mai bine primiți decât în lăcașurile propriei religii. 

O dimineață minunată în viziunea mea are gust de o prăjitură bună și miros de iarnă, într-o cafenea călduroasă, cu vedere spre un monument gotic, impunător, dar elegant, mărturie a trecerii secolelor și dovadă că viața merge mai departe, indiferent de vreme, războaie sau epoci. 

Un prânz de vis este, pentru mine, unul în care mă așez pe o bancă, savurând un preparat cu multe calorii, și privind spre o piață veche, dar încântătoare, mărginită de căsuțe colorate, alături de care felinare grațioase se odihnesc acum pentru a fi apte să lumineze toată noaptea.

Când visele ți se împlinesc și e Ajunul Crăciunului, ești cu siguranță fericit. Aceasta este povestea în imagini (și câteva cuvinte) a ultimelor ore petrecute în fosta Capitală Culturală Europeană, Sibiu, pe 24.12.2012:

joi, 3 ianuarie 2013

In Regatul Zapezii, la Paltinis

Zăpada a avut putere să se aștearnă în doar 26 cm, dar e de-ajuns pentru "zburătorii" de pe pârtii. La doi pași de freamătul clăparilor și a bețelor ce mușcă din omăt, dealurile dorm sub mantia protectoare imaculată. Ici, colo, zărești o stână părăsită, ale cărei bârne de lemn tremură la orice salut ranchiunos al vântului sau vezi, din loc în loc, la distanțe mari, câte un copac deșirat, care nu va rezista până la primăvară.

În vale, o comună de-abia se dezmorțește și hornurile gospodăriilor ardelenești încep să fumege spre cerul plumburiu ce vestește o nouă zi grea de iarnă. Rășinari se pregătește pentru a răzbate altor ore de decembrie, iar Păltiniș își împarte puful alb și rece între pârtii și dealurile dimprejur.

Bun Venit în Regatul Zăpezii!

peisaj telescaun paltinis


miercuri, 2 ianuarie 2013

Primul amurg din 2013 in Parcul Bazilescu

Este mic, dar frumos. Este exilat în nordul extrem al Bucureștiului, chiar mai departe decât Gara de Nord, dar merită să faci 1 oră și jumătate până la el, din sudul Capitalei. Nu are lac, insulă sau poduri, dar cândva era cât Herăstrăul. Are un singur obiectiv important, dar el este în paragină. Totuși, este superb chiar și ramolit.

Ai ghicit despre cine vorbesc?

teatrul de vara bazilescu iarna