Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 7 decembrie 2013

#CalatorpeValeaPrahovei: In sfarsit, in Muntii Baiului!

peisaj muntii baiului
În 2012, când am aflat de planul construirii unei noi șosele alpine (a câta, Doamne?), nu i-am înțeles rostul, dar mi-am promis să ajung acolo, la înălțime, înainte ca asfaltul să muște din pajiști. Mulțumită celor de la TurismMarket, am reușit să-mi îndeplinesc dorința, sâmbătă, 26 octombrie 2013, doar ca să realizez că răspunsul la nelămurirea mea este... "pentru că se poate". Munții Baiului sunt acei munți pe care nu-i bagă nimeni în seamă, deși mai toată lumea îi vede odată ce a intrat pe Valea Prahovei. Bineînțeles, n-au nicio șansă să rivalizeze cu maiestuoșii Bucegi, iar cum aceștia din urmă au deja pe umeri șoseaua Dichiului (care, fie vorba între noi, sper să nu se-ntindă niciodată spre Babele, ci mai degrabă să coboare direct spre Moeciu), de ce să nu scoatem din anonimat și pe amărâții de Baiului? Câți s-ar urca pe ei (șoc și groază, pe jos!), dacă dinspre Azuga poți scăpa de pante chinuitoare cu ajutorul telegondolei sau, pentru 500 de lei/mașină, poți avea parte de aventură în toată regula la bordul unui Jeep, în care să ajungi dinspre Azuga spre Sinaia într-un timp record, în unele zile chiar mai repede decât pe DN 1? 

peisaj muntii baiului

Și, totuși, Baiului este un munte, iar eu iubesc munții. Deși uneori îmi vine să-i blestem pentru efortul la care mă supun, mereu "uit" ce mi-au "făcut" data trecută și mereu tânjesc să mă întorc pe ei, nu la ei. Prin urmare, ador farmecul lor natural și dacă nu e absolut necesară trasarea unor bucăți de asfalt (de exemplu, aprob construirea drumului dintre Cerna Sat și Câmpu lui Neag, deși e la limita Parcului Național Retezat), aș vota să ne oprim aici cu șoselele alpine. Dichiu, Transfăgărășan, Transalpina, TransRarău sunt destule. Dar, cum spuneam la început, pe Baiului se poate. Pentru că acea cărare de munte la care visam este de fapt un bulevard în toată regula, doar că încă nu este asfaltat. În zonă s-a deschis deja o afacere de succes (Stâna Zamora), toamna se plimbau câțiva turiști exact ca-ntr-un parc (aici chiar și niște adidași sunt ok, traseul de creastă fiind extrem de abordabil în lipsa zăpezii), iar Bucegii, ei bine, Bucegii, nu se văd nicăieri mai frumos ca din Baiului. Iar dacă vreau să-i protejez mai mult pe Bucegi, pentru că ei se pot lăuda cu rezervații însemnate, atunci mai bine mutăm toți turiștii în Baiului, să vadă, Domne', Bucegii cum trebuie. Oricum, ar fi crunt să răpim cuiva oportunitatea de a vedea următoarele panorame aproape incredibile, așa că dacă facilităm accesul (mai mult decât e deja facilitat), poate mai mulți români ar conștientiza cât de frumoasă este, de fapt, țara noastră. Sigur ar ajunge la această concluzie când ar zări de pe Baiului și Postăvaru, Piatra Mare, Munții Neamțului și, cu puțin noroc, poate chiar Ciucașul.

Prima mea întâlnire cu Munții Baiului am făcut-o în stilul aventuroso-pantofar, la bordul unui Jeep pus la dispoziție de Escapade Adventure Park Zamora, a culminat cu două opriri pentru savurarea la maxim a minunatelor priveliști și a concluzionat cu un prânz la Stâna Zamora, o premieră pentru mine în sensul că a fost întâia oară când m-am apropiat de o stână fără să fiu pasibilă de o linșare :D

Fuse bine, până la o următoare întâlnire (că sigur va mai fi cel puțin una!), să-mi trăiești Baiului! Asfaltat sau... nu :)

jeep baiului

animale stana zamora

foc ceaun stana zamora


azuga vedere baiului costila panorama baiului fan stana zamora baiului jeep zamora baiului panorama bucegi baiului 
panorama bucegi baiului panorama bucegi baiului panorama bucegi baiului panorama crucea caraiman baiului panorama piatra mare baiului 
jeep zamora baiului panorama piatra mare baiului peisaj muntii baiului peisaj muntii baiului peisaj muntii baiului 
peisaj muntii baiului
peisaj muntii baiului


__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!