Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Rubinul din Cacica, una dintre cele mai frumoase biserici din Romania

În nordul țării, mai precis în județul Suceava, mi-a fost dat, acum câțiva ani, să văd o sclipire roșiatică deasupra caselor din comuna Cacica. Arăta splendid și se vedea de la distanță că acolo este ceva deosebit. Am insistat pe lângă părinții mei să ne apropiem și, după câteva strecurări printre gospodăriile bucovinenilor, m-am trezit în fața singurei Basilici Minor din România*. Frumusețea ei exterioară întrecea orice limite de rezistență, așa că... m-am îndrăgostit pe loc! De o biserică, aparent rece, nicidecum a cultului în care am fost botezată, ridicată de polonezi, nu de români, situată la 450 km de domiciliul meu, "perfect" ca să sufăr deja de dor, știind că o voi vedea rar. 

Au trecut anii, multe lucruri frumoase am mai văzut prin țară, dar gândul îmi revenea, des, la bijuteria din Cacica. Când dorul deja devenise prea dureros, am început o "campanie de promovare" cu o singură țintă - Ionuț -, cu scopul de a-l convinge că în scurta noastră tură de vara trecută prin nordul României, e musai să facem o escală, oricât de sumară, ca să revăd draga mea biserică. 

Pe 24 iulie 2013, dis-de-dimineață, pășeam pe lespezile de piatră din fața ei...

biserica catolica basilica minor cacica

Într-o dimineață de miercuri călduroasă de vară, când ora 7 de-abia intrase în tura de 60 de minute, atmosfera din jurul bisericii era atât de liniștită, de parcă nici vântul nu îndrăznea să spună ceva în preajma unei asemenea frumuseți impozante. Pașii mei, deși nu purtam tocuri, răsunau puternic și parcă o vedeam pe biserică strâmbând din nas că-i deranjez micul dejun. Dar când am zărit ușa deschisă, am înțeles că sunt binevenită. Deci și tu ești bucuroasă de revedere, draga mea.

Înăuntru, aceeași liniște suspectă pentru un bucureștean care nu cunoște, zilnic, decât agitație. Decorată nu foarte încărcat, tenul îi era alb, spre deosebire de alte biserici catolice, mai negre la chip. Primitoare, surâzătoare, minunată. Fiecare dimineață mi-ar plăcea să fie însoțită de o porție de Cacica! Atunci chiar n-aș putea spune vreodată că n-am avut o dimineață agreabilă...

M-am tot învârtit în jurul ei, nevrând să plec, dar angajații salinei de vis-a-vis începeau să ajungă la muncă, iar pe mine mă aștepta o nouă frumusețe. N-o puteam ignora. Dar cât am așteptat lângă intrarea în subteran, am tot aruncat priviri spre unul dintre obiectivele mele preferate. Și când am intrat în muzeul de sare, în loc să-mi iau o vedere cu respectiva atracție, am ales, în primul rând, una cu Biserica Romano-Catolică. Ce privire mi-a aruncat casierița! :)) 

Rămasul bun a fost dur, cel puțin pentru mine, dar sunt mulțumită că am revăzut-o și mi-am ostoit, pentru cine știe cât timp, dorul. De uitat, n-o voi uita niciodată. Cacica, my love!


biserica catolica basilica minor cacica biserica catolica basilica minor cacica interior biserica catolica basilica minor cacica 
interior biserica catolica basilica minor cacica interior biserica catolica basilica minor cacica

---

Biserica Romano-Catolică din Cacica a fost construită în stil neogotic, în 1904, de comunitatea poloneză din comună venită în zonă în urmă cu două secole, atunci când s-a descoperit salina. Pe locul său exista un alt lăcaș de cult unde se adusese din Polonia o reproducere a unei icoane făcătoare de minuni, care astăzi poate fi văzută în altar (vezi medalionul din imaginea de mai jos). Această icoană a atras de-a lungul timpului mulți pelerini cu ocazia sărbătorilor închinate Maicii Domnului; datorită acestui crescut interes, în anul 2000, Papa Paul Ioan al II-lea a conferit bisericii titlul de Basilica Minor, alăturându-se altor 1608 basilici minor din lume. Drept mulțumire, s-a ridicat o statuie a Papei în fața bisericii. Din informațiile mele, este singura biserică catolică din România care poartă acest titlu**!

biserica catolica basilica minor cacica

*, ** - vezi comentariul lui Carmen David
__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!