Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 2 octombrie 2013

Iulian (Trans-Ferro.com): "Dumnezeu ne-a dat in tara aceasta tot ce-si putea dori orice popor din lume, mai ramane sa si apreciem ceea ce avem si sa nu ne mai plangem atat"

Iulian este, aș putea spune fără să am vreun dubiu că greșesc, o vedetă în blogosfera de turism românească. De formație asistent medical, el este cel care ne-a strâns pe toți laolaltă, călătorii români cu blog, în jurul unei comunități strânse, unde nu e rost de orgolii și antipatii, ci în care toți suntem prieteni cu ceilalți și ne ajutăm reciproc. Din câte am înțeles, doar în nișa de turism există atât de multă preocupare pentru cel asemenea ție din aceeași branșă și, atât pe mine, cât și pe toți ceilalți posesori de blog de turism ne-a ajutat enorm crearea acestei comunități. Mulțumim, Iulian!

Iulian este recunoscut și pentru pasiunea sa enormă pentru trenuri și călătorii pe calea ferată, pasiune pe care încearcă (și reușește!) s-o transmită și celorlalți, prin blogul trans-ferro.com. Îl înțeleg perfect de ce preferă să pornească la drum cu trenul, mijlocul meu preferat de transport fiind același, chiar și în România! Lui trebuie să-i mulțumesc și pentru că m-a convins să-mi creez profil personal de Facebook (în cazul meu, nefiind un moft, ci o necesitate), prin urmare sunt onorată să vi-l prezint astăzi, prin intermediul răspunsurilor oferite întrebărilor adresate de... România. Vă asigur că va fi o lectură plăcută!


trans-ferro gara sinaia

1. Caracterizează-mă într-un singur cuvânt, maxim două.

Grădina subCarpatică :)


2. Dacă mâine ai putea pleca oriunde în teritoriul meu, care ar fi destinația unde n-ai fost niciodată, dar ți-ai dori să ajungi?

Sulina. Sulina este un tărâm aflat între, un loc în care (consider că) poţi găsi răspunsul multor întrebări. 


3. Care este locul tău preferat din "casa" mea, indiferent că este restaurant/ hotel/ munte/ mare/ obiectiv turistic? Care este locul pe care nu-l agreezi deloc?

Lacul Rosu Muntii Vrancei trans-ferroNu pot alege un singur loc, aşa că voi spune că Muntele este locul meu preferat din România! Nu există locuri pe care nu le agreez deloc în acest moment, iar dacă totuşi am făcut-o la un moment dat, a fost din cauza anumitor persoane care n-au respectat legea universală a ospeţiei. Omul sfinţeşte locul – avem vorbe şi proverbe foarte frumoase, nu reuşim să le şi punem în practică însă. Dumnezeu ne-a dat în ţara aceasta tot ce-şi putea dori orice popor din lume, mai rămâne să şi apreciem ceea ce avem şi să nu ne mai plângem atât. 


4. Care este mijlocul preferat de transport prin ograda mea?

Trenul, bineînţeles. Este sigur, confortabil, îmi oferă spaţiu şi libertate de mişcare, pot lucra sau pot dormi în timpul călătoriei. Când spun că pot lucra, mă refer la faptul că pot ţine legătura prin internet cu cititorii blogului :) Călătoria cu trenul îmi oferă de asemenea posibilitatea de a-mi scrie jurnalele de călătorie, de multe ori inspirate de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Tren de plăcere sau Live blogging din trenul spre Cluj Napoca sunt câteva exemple de articole scrise în urma călătoriilor cu trenul.


5. Mare sau munte?

Remarcare traseu in Muntii Vrancei trans-ferro
Munte! Copiil fiind, am fost dus la mare prima dată de către părinţi şi muntele l-am descoperit mult mai târziu. Urc pe munte din 2008, de când m-am înscris în Şcoala de Munte Pathos. Acela a fost un moment decisiv pentru traseul meu în viaţă, din acel moment nu m-a interesat decât să călătoresc. Muntele este cel care m-a primit întotdeauna cu ospitalitate şi spun acest lucru chiar şi când am trecut prin vânturi puternice, ploi torenţiale şi ninsori abundente. Muntele are o ofertă bogată pentru orice călător: îi arată limitele sau îl ajută să şi le depăşească, îi arată dacă merge pe munte cu prieteni sau cu necunoscuţi şi de multe ori îi transformă pe cei din urmă în prieteni, îi arată că există speranţă şi îi dă amintiri pentru o viaţă. În plus, aproape toţi oamenii pe care i-am întâlnit pe munte sunt oameni de calitate. Cumva, se face această triere într-un mod simplu şi nedureros (sper!), procesul este oarecum similar cu pragul de incompetenţă pe care îl atingem toţi la un moment dat în viaţă. Cei care rămân mai jos probabil nu pot urca. 


6. Care este “CEL MAI FRUMOS ORAS” al meu, după părerea ta și de ce?

Lupoaica Cluj Napoca trans-ferroFrumuseţea unui oraş este dată în primul rând de locuitorii săi şi de evenimentele care au avut loc şi au loc acolo.
Sunt îndrăgostit de Cluj-Napoca de la prima vedere, de acum 11 ani, când m-am plimbat prin el preţ de câteva ore. Clujul e tânăr, e tolerant, e cosmopolit şi foarte românesc în acelaşi timp! În urma unei plimbări la ceas de seară mi-am permis chiar să-l compar cu Buenos Aires, datorită unor coincidenţe fericite: doi tineri îşi sărbătoreau iubirea ciocnind un pahar de vin roşu pe Podul Elisabeta şi în Cazinoul Vechi din Parcul Central se dansa tango.  
Am spus că m-am îndrăgostit iremediabil de Cluj, însă iubesc de asemenea Timişoara şi Iaşiul. În fiecare din aceste oraşe descopăr un nou mod de a simţi şi de a trăi româneşte, atât de diferite şi totuşi atât de asemănătoare între ele! Timişoara este capitala atitudinii româneşti şi Iaşiul este capitala noastră culturală. Ce să mai, iubesc toată România şi încerc să şi arăt acest lucru, nu mă rezum doar la vorbe! 


7. Dacă ar fi să alegi un singur simbol care să mă reprezinte, ce ai alege?

Stejarul. Deşi nu sunt de acord cu simbolurile care reprezintă statornicie – deh, defect de călător – cred că României i se potriveşte un astfel de simbol. Stabilitatea – câteodată fiind sinonimă cu rigiditatea – ne caracterizează poate cel mai bine, deşi multe ghinde au fost luate de vântul low-cost care zboară spre vest. 


8. M-ai recomanda turiștilor străini ca destinație de vacanță?

Întotdeauna recomand România turiştilor, indiferent că sunt români sau străini. Le dau sfaturi, le pun la dispoziţie ghiduri, îi cazez atunci când pot (prin CouchSurfing) şi în limita timpului liber le arăt Bucureştiul sau alte locuri. În 2012 am organizat prima călătorie pentru cititorii blogului şi am avut ca participanţi doi străini, o estoniancă şi un spaniol, cărora le-am arătat Castelul Pelişor şi Braşovul cu ocazia Nopţii Muzeelor. 

castelul pelisor trans-ferro


9. Recomandă 3 bloguri de turism, care includ și turismul pe meleaguri mioritice, în afară de hailabord.ro.


Am recomandat intentionat trei bloguri mai puțin cunoscute. În mod normal, recomand TOATE blogurile de calatorie! :)


10. Transmite un mesaj turiștilor români care mă vizitează.

Cei care coordonează transportul şi turismul în România au nevoie de feedback pentru a se adapta nevoilor noastre. Dacă ai sugestii/reclamaţii sau vrei pur şi simplu să-i mulţumeşti cuiva pentru un serviciu bine efectuat, nu te sfii să faci acest lucru! Pe moment ţi se pare că pierzi câteva minute, însă următorul călător sau poate chiar tu, când vei reveni în locul respectiv, vei beneficia de servicii mai bune! De exemplu, îi poți mulţumi mecanicului de locomotivă pentru că ai ajuns cu bine la destinaţie, îi poţi mulţumi ospătarului dacă te-a servit promt, îi poţi mulţumi unui ghid care a venit de acasă pentru a-ţi deschide uşa unei biserici fortificate. Dacă ai reclamaţii, le poți lăsa la locul respectiv sau le poţi trimite prin poşta clasică/email sau telefonic. Social media şi siturile de rewiev-uri sunt foarte bune pentru a ne exprima părerea despre un anumit hotel/restaurant sau obiectiv turistic.

botosei viscri trans-ferro
Nu mai puţin important este cum şi pe ce ne cheltuim banii. Se ştie că în călătorie avem tendinţa de a fi “mână spartă” şi de a cheltui mai mult decât este necesar. Putem alege să cumpărăm produse tradiţionale româneşti – fie că discutăm despre consumabile sau despre produse de folosinţă îndelungată. Banii noştri pot – şi trebuie - să sprijine micii producători şi familiile care poate nu au altă sursă de venit. În loc să ne cazăm la hoteluri cunoscute, ne putem caza la pensiuni familiale sau la hosteluri, în loc să ne facem cumpărăturile de la supermarket putem cumpara brânză, miere şi vin, ceramica de Horezu, ii de la producătorii tradiţionali.

Nu în ultimul rând, CFR Călători are mare nevoie de sprijinul nostru. Putem renunţa la (unele) drumuri cu automobilul, fie că sunt în interes de serviciu sau de plăcere. Când plecăm în interes de serviciu ajungem în siguranță şi odihniţi la destinație şi putem lucra pe laptop în timpul călătoriei, iar biletul ne este decontat de firmă. Când călătorim de plăcere avem mai mult spaţiu pentru bagaje, siguranţă mai mare, preţuri mai mici cu până la 25% (dacă ne cumparăm biletele din timp) şi posibilitatea de a întâlni oameni pe care poate nu i-am cunoaşte cu altă ocazie.

---

"România întreabă, bloggerii răspund" este o inițiativă marca HailaBord, prin care încerc să promovez, încă o dată,  ideea de a călători prin România și frumusețea unei asemenea excursii, totodată prezentându-vă câțiva dintre bloggerii de turism, oameni minunați de la care mă inspir de multe ori și pe care îi citesc mereu cu drag. Timp de câteva luni, în fiecare zi de miercuri, un alt blogger va răspunde acelorași 10 întrebări adresate de cine altcineva, dacă nu chiar de... România? Sunt sigură că dacă ar avea ocazia, ar pune chiar și mai multe întrebări, ca să afle ce face bine și unde/cum ar trebui să se schimbe.


UPDATE 03/10/2013: Discuție pe Facebook în legătură cu acest interviu

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!