Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 6 septembrie 2013

Parcul Central din Vatra Dornei sau padurea din mijlocul celui mai mic oras al Sucevei

Nu m-aș fi așteptat ca într-o localitate cochetă, alături de clădiri stilate, să dau de o pădure în toată regula. Nu m-aș fi așteptat nici ca în această bucată de "aur verde" să nu-mi fie teamă de jivine, s-o pot explora în papuci ori să fie foarte populată, așa cum se întâmpla într-o zi de marți, la mijlocul verii lui 2013.
Dar iată cum România m-a surprins din nou!

parc vatra dornei iulie 2013

Poate dacă aș fi nimerit aici într-o zi mai puțin aglomerată sau România ar mai fi avut răbdare și nu m-ar fi tras de mânecă pentru a-mi arăta și alte locuri frumoase, în aceeași zi, m-aș fi întâlnit cu faimoasele veverițe care poartă toate, fără nicio deosebire, numele de Mariana

Dar chiar și ratând atracția principală a Parcului Central din Vatra Dornei, cel mai recent și cel mai mic oraș al județului Suceava, vizita nu a fost defel ratată.

Desprinzându-mă de peisajul urban, am pătruns într-un tărâm feeric, cu parfum de brad, prospețime și răcoare savuroasă într-o zi caniculară de vară.

M-a frapat aerul de munte, care m-a acaparat imediat ce am intrat în ceea ce credeam că va fi parc, dar s-a dovedit a fi mult mai mult. Acel aer duduia de sănătate, prim urmare, pe bună dreptate, s-a format aici o stațiune. Se simțea atât de puternic că n-ai fi crezut că ești încă pe teritoriul unui oraș și la doi pași trec în grabă mașini. M-am trezit într-o pădure veritabilă și doar amenajările (plăcute ochiului, de altfel) îmi aminteau că sunt, totuși, într-un parc.

Catedrala Sfânta Treime, foișorul, băncile, aleile, podețele, spectaculosul Izvor Santinelă (amenajat în 1896 și purtând numele unei societăți culturale patriotice din oraș) ori izvorul de apă plată din capătul de nord erau reperele de activitate umană. În rest, natură cât cuprinde, verde intens, sănătate la tonă!

De aceea nu m-am mirat să-l văd catalogat drept "Nature.Fitness.Park", dar m-a surprins invitația (în engleză!) de pe diverse indicatoare, să parcurg "Nordic walking", de care am aflat apoi că ar fi compus din 6 trasee. Cred, dar nu bag mâna în foc, că este singurul parc din România cu o astfel de titulatură, alăturându-se unui parc din Finlanda și unora din Merano și Brunico, Italia. Dacă poți veni cu informații suplimentare în legătură cu acest program turistic, te rog să nu te sfiești să le faci publice.

biserica ortodoxa parc vatra dornei
foisor parc vatra dornei 
foisor parc vatra dornei
izvor parc vatra dornei 
izvorul santinela vatra dornei
izvorul santinela vatra dornei 
parc vatra dornei iulie 2013
parc vatra dornei iulie 2013 
parc vatra dornei iulie 2013
parc vatra dornei iulie 2013 
parc vatra dornei iulie 2013
parc vatra dornei iulie 2013 
__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!