Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 22 iulie 2013

Panza albastra din tabloul verde al Tinutului Secuiesc si Libanul de Romania

De treci codri de smarald, de departe vezi sclipind ș-auzi mândra glăsuire a lacului de safir. Printre tufe și scaieți, iată apa cea albastră ce se-ntinde după parapeți. 48 m se ridică, spre văzduhul prea înalt, barajul finalizat în 1992, din pământ cu argilă și balast. Uite, vine o mașină, se oprește numaidecât, pasagerii să coboare ca să li se pună un nod în gât. Priveliștea te lasă mut, te uimește oricâte ai mai fi văzut. Fie mic, fie mare, Zetea te lasă cu gura-n căscare.

peisaj barajul zetea


Poeziile sunt însoțitoarele perfecte ale acestei povești, despre un loc care-ți revitalizează creativitatea și-ți demonstrează că-i adevărată zicala "românul s-a născut poet". La 22 km de Odorheiu Secuiesc, unde Târnava Mare are întâlnire cu pârâul Șicasău, barajul Zetea ține în spatele lui un lac de 234 ha și 44 mil de mc. de apă. Construit ca un scut împotriva inundațiilor, astăzi este un loc preferat de pescari sau de cei care caută o gură de Rai și nu vor s-o găsească în lumea de dincolo :)

Dacă traversezi barajul și mai continui câțiva km pe sub brațele lungi ale copacilor, vei descoperi curând o căsuță. Mai încolo încă una. O mașină. Încă o casă și gata, apoi din nou civilizația se retrage din vedere. Știu că nu o să mă crezi, dar jur că e adevărat (am și dovezi fotografice), tocmai ai vizitat Libanul! Satul Liban, din județul Harghita, nu țara din Asia. 

Deloc exotic, cum te-ai putea aștepta de la analogia cu destinația asiatică, harghiteanul Liban este un sat de vacanță, unde locuiesc foarte puțini oameni, atunci când locuiesc, adică în... vacanță. Primărie, școală sau biserică sunt "concepte" prea abstracte pentru Liban. Este tărâmul liniștei, o liniște poate prea "asurzitoare". Libanul este casa calmității prea "zguduitoare" și a naturii în stare prea pură. Orășenii ar putea fie să dea bir cu fugiții, fie să nu-și mai dorească să plece. Eu m-am situat în ambele ipostaze, la interval de 4 ani distanță.

În 2005, într-o a nu știu câta tură prin Ținutul Secuiesc, mamei mele îi vine neinspirata idee de a nu ne întoarce pe același drum pe care venisem. Ce-ar fi s-o luăm pe DJ 138, pornind de undeva de la Suseni, că n-am mai fost niciodată pe acolo și pare un peisaj frumos? Nu mai conta că se însera, am ascultat-o. Drumul s-a dovedit imediat execrabil, dar cum să te întorci din drum? La un moment dat, dăm de o barieră lăsată, în dreptul ei fiind multe plăci de avertizare. În față, drumul fără de asfalt, un tunel de întuneric. Părinții mei o iau înainte, nepăsători la dorința mea de a ne apropia și a citi ce scrie pe acele plăci. Bănuiam că drumul poate fi închis, iar scenarii de filme horror se amestecau în mintea mea tânără. Drumul a rămas la fel de groaznic, dar condimentat cu și mai mult suspans, având în vedere că eram singurul Logan ce străbătea pădurea în beznă, la mama naibii în Harghita! Într-un luminiș, la lumina lunii, zărim și două case, nicio placă de intrare/ieșire din vreo localitate. Urma să aflăm acasă, când am verificat traseul, că acela fusese Libanul și că drumul fusese în acea perioadă, închis, din cauza unor inundații. După un timp care mie și lui tata ni s-a părut o eternitate (noi rămăsesem treji și comentam peripeția, el conducea, eu de frică, mama adormise demult, ha ha), pe partea dreaptă zărim, tot la lumina lunii, un luciu de apă. O apă mare. Atunci am prins și un post de radio, Europa FM, unde crainicul anunța, vesel, că este ora 0. Ne aflam în dreptul lacului de acumulare Zetea, unde asfaltul și-a făcut apariția și a pus punct coșmarului nostru, dar... doar pentru câțiva km. Căci mama s-a trezit și a rămas la ideea că NU trebuie să ne întoarcem spre Brașov pe același drum mare și național, ci tot pe niște județene. Evident, a adormit din nou și tot ce-și mai amintește este o porțiune unde eram flancați de stuf. Eu și cu tata știm mai multe și... nu de bine. Dar asta este o altă poveste.

În 2009, am revenit tot cu părinții, dar și cu Ionuț, din sens invers, dinspre Odorheiu Secuiesc. Cât de schimbat era totul privit la lumina zilei! Mă rog, a zilei spre înserare, căci, culmea, tot târziu m-am nimerit în zonă. Lacul nu mai era fantomatic și drumul, ei bine, drumul se asfaltase și chiar era într-o stare foarte bună! Mai că nu-mi venea să cred. Iar Libanul devenise dintr-un "bau-bau", un loc feeric unde, cu siguranță, mi-aș petrece vacanțele, concediile, week-end-urile, toate zilele libere. Totuși, a rămas în memoria afectivă a familiei mele ca un "loc rău", un loc de care povestim adesea, cu titlul de "peripeție". Una pe care, sincer, eu nu mai vreau s-o trăiesc!

barajul zetea 2009
barajul zetea 2009
barajul zetea 2009
casa de vacanta liban romania
casa de vacanta liban romania
curte casa de vacanta liban romania
drumul spre barajul zetea
peisaj barajul zetea
peisaj barajul zetea
peisaj barajul zetea
peisaj liban romania 2009
pod borna kilometrica liban romania

// inspirație de la MonitorulBT // 

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!