Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 26 iulie 2013

Romania pitoreasca. Si astazi, si acum 100 de ani

Dunărea, Marea, Carpații și Prutul - iată cele patru hotare care-ngrădesc pământul Țării Românești.

Aduși în Dacia de împăratul Traian, rămași aici, în urma celei mai vajnice lupte ce-au văzut timpurile vechi, am păstrat în sângele nostru vitejia acelor două popoare din care ne tragem. De-atunci au trecut aproape 2000 de ani. Multe războaie am avut și multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta. Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ținut piept, și nu ne-am dat, ș-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

sinaia 1900
Și-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el. 

Din strașina munților ce-nalță marginea țării de la Severin până la Dorohoi, râuri frumoase, dătătoare de viață, și nenumărate pâraie se despletesc, în cărări de argint, peste-ntinsele șesuri ale Valahiei și printre dealurile blânde ale Moldovii. Singură câmpia Ialomiței ș-așterne tăcută, netedă, uscată - vast ostrov însetat, în mijlocul atâtor ape ce-mpodobesc pământul României. Doarme sub șuierul vânturilor deșertul larg, nemărginit al Bărăganului. 


Astăzi, capitala noastră, care-a stat pitită prin munți atâtea veacuri, sporește - sigură și puternică - în mijlocul câmpiei dunărene, ridicând palat lângă palat, pe unde-și păștea odinioară turmele legendarul Bucur. Dâmbovița se minunează de strălucirea și mândrețea-n care se desfac malurile ei, ascunse până mai deunăzi sub pădurice de sălcii.

bucuresti 1900
De-aici, din mijlocul capitalei zgomotoase, îmi întorc gândurile pe unde am umblat. Multe din locurile frumoase pe care le-am văzut îmi revin acum, învăluite în farmecul depărtării, și parcă mă dojenesc, unele că n-am spus destul, altele că n-am spus nimic de ele. Multe vor fi iarăși pe care nu le-am văzut încă. Dar ceea ce se ridică mai luminos și mai sfânt în mijlocul amintirilor mele, podoaba cea mai aleasă și mai mândră-ntre podoabele țării, este poporul românesc.  În sufletu-i larg, nespus de duios, lămurit în focul atâtor suferinți, am găsit izvorul curat al frumoaselor lui cântece și înțelesul istoric al trăiniciei și stăruinții noastre pe acest pământ. În marea lui putere de muncă, de luptă și de răbdare, în mintea lui trează și-n inima lui caldă am găsit sprijinul speranțelor noastre și dezlegarea înaltei chemări a neamului nostru. Îl urmăresc cu gândul de-a lungul veacurilor, îl văd cu pieptul dezvelit în zloată și-n bătălii, muncind ca să plătească dările țării, luptând ca să-și apere pământul, căzând și ridicându-se iar, murind în șes și renăscând în munți, pururea tânăr, pururea mândru, cu toate nevoile ce-au dat să-l răpuie, și mă-ntreb: ce popor a avut pe lume o soartă mai aprigă și mai zbuciumată, ce neam de oameni a stat mai viteaz și mai întreg în fața atâtor dureri!


Unde-ar fi ajuns el astăzi dac-ar fi fost lăsat în pace!


"O lacrimă-i tremură-n glas, și graiul lui e un suspin", zice Michelet vorbind de poporul român. 

În adevăr, suferințele acestea au pus o blândețe divină pe figura țăranului nostru. Inima lui e plină de milă pentru cei nenorociți și limba lui e dulce și plină de mângâieri.

Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: "Sunt român!".

Romania_harta_statistica_agricola_1898

---

Mi-ar fi plăcut să spun că magistralele cuvinte de mai sus îmi aparțin, însă rândurile iscusite pe care tocmai le-ați citit au fost scrise în 1901 de către Alexandru Vlahuță. Cu 17 ani înainte de Marea Unire, România era mai săracă în Transilvania, zona mea preferată, dar nicidecum mai urâtă. Recent, am descoperit într-un colț prăfuit al bibliotecii de acasă o carte. "România pitorească", apărută în 1982, la editura "Sport-Turism". Trecute vremuri, defunctă editura, dar mai actuale ca niciodată tablourile narative pictate cu pricepute cuvinte în loc de pensule. În ultimul capitol, "Țara. Poporul", am găsit fragmentele pe care le-am citat. Cuvintele dansează ca-ntr-o horă și simți că atingi România cu fiecare filă întoarsă. Prea încântătoare descrierile ca să nu le deapăn la bord și să nu le păstrăm în cufărul amintirilor. 


Haideți să le savurăm încă o dată și... încă o dată!


car cu boi romania 1900

surse foto: 12, 3, 4

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!