Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 9 iulie 2013

Taramul legendar din Banat faurit cu lacrimi din dragoste imposibila

Această poveste ar fi putut purta alt nume:

"Albastru de Voroneț" are un rival chiar în România - "Albastru de Ochiul Beiului"

sau

"Cum am mers pe jos pe un traseu pe care toți ceilalți mergeau cu mașina"

sau

"Așa arată o cascadă extraordinară atunci când o prinzi secată!".

Dar am preferat să pun accent pe acea poveste de unde a pornit totul, acea istorisire dintr-o vreme uitată demult, care justifică toată splendoarea ce astăzi poate fi admirată în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.


Legenda din sud-vestul României este de dată oarecum mai recentă decât ne-am fi așteptat. Nu vorbește despre balauri cu 7 capete sau zei care se răzbună pe pământeni pentru certurile lor din cer.

Pe vremea când acest ținut era sub stăpânire otomană, un turc cu funcția de bei (guvernator al unui oraș) vâna prin pădurile virgine ale viitorului Banat de sud. Se aștepta să prindă vreun exemplar faunistic, când a "agățat", de fapt, o preafrumoasă fată, așa cum vedem că sunt și acum toate româncele. Fata, fiică de cioban, s-a îndrăgostit de ochii beiului, iar turcul de chipul angelic și părul fetei în care soarele își răsfăța razele. Dragostea lor n-a ținut cont de religie sau alte prejudecăți, dar deși mi-ar fi plăcut să continui cu "au trăit fericiți până la adânci bătrâneți", povestea de față ia o turnură tragică, atunci când tatăl turcului află de relația lor și decide că e nepotrivită. În consecință, comandă uciderea fetei, în speranța că "ochii care nu se văd, se uită". Ironia sorții face ca tânărul amorez să afle de planurile tatălui său, dar nu reușește să ajungă la timp la iubita sa, pe care o găsește moartă, în vârful unei stânci. Disperat de durere, lacrimile îi izbucnesc formând lacul care astăzi se spune că a împrumutat culoarea ochilor beiului. Iar din vârful stâncii unde iubita sa zăcea, s-a pornit la vale o cascadă ca un văl de mireasă, mireasa care n-a mai apucat să fie. 

Tristă povestea, dar dragostea lor pare să dăinuie chiar și la secole distanță, lacul fără unde șezând la picioarele măreței cascade, într-un loc romantic prin excelență.

L-am descoperit alături de Ionuț la începutul lui august 2008, într-o zi extrem de toridă, în care nici măcar de dragoste n-aveai chef! Am venit dinspre satul Potoc și ne-am oprit la Podul Beiului, într-o parcare care deja la 9 dimineața era plină și dogorea. Ne-am răcorit rapid la Tunele, ca apoi să ne întoarcem în parcare și să pornim spre Lacul Ochiul Beiului și cascada Beușnița, protagonistele poveștii de adineauri. Nu am pornit, însă, înainte să ne asigurăm că acela era drumul (bandă albastră, vezi harta de mai jos). Un nene din parcare ne confirmă, dar se uită ciudat la noi când realizează că vrem să mergem pe jos. Îi spunem că vrem să ne plimbăm, el insistă să mergem cu mașina. Nu-l ascultăm și... rău am făcut! 

Cale de vreo 5 km am mers pe un drum forestier în stare foarte bună pe care tot veneau și plecau mașini și pe care asudam din greu din cauza zăpușelii, drept consecință oprindu-ne des să coborâm până la pârâul Beiului, de unde sorbeam apa cu nesaț, una dintre cele mai bune ape pe care le-am băut vreodată! Eram singurii turiști care abordaseră acest traseu pe jos, restul se grăbeau să găsească un loc bun unde să-ncingă un grătar. Cei mai mulți s-au oprit în jurul păstrăvăriei, într-o poiană largă, dar alții au preferat să se înțeleagă cu cei de acolo și au trecut cu mașinile fix prin păstrăvărie, pe unde drumul de mașină ar fi continuat. 

traseu spre cascada beusnita


traseu spre cascada beusnita


Noi, însă, nu ajunseserăm la destinație și deja ne întrebam cât mai avem. Pe drum, în partea dreaptă, la un moment dat, am zărit o plăcuță pe care scria cu alb pe fond albastru "Cascada La Văioagă" și ne-am delectat nițel cu spectacolul apei, dar noi voiam să fim părtași la un spectacol și mai grandios.

cascada la vaioaga 2008


După circa 2 ore, când nicio mașină nu ne mai stresa și când am rămas singuri cu natura, iată că zărim o mică baltă de un albastru ireal. Dacă aceasta era culoarea ochilor beiului, atunci oricine s-ar fi îndrăgostit de el! Cu siguranță! Nu vă lăsați înșelați de poze, mergeți și voi acolo și o să vă minunați încă și mai tare:

lacul ochiul beiului 2008


lacul ochiul beiului 2008


lacul ochiul beiului 2008


Din păcate, pe cât de extraordinar era lacul, pe atât de dezamăgiți am fost de Cascada Beușnița, care fix când am venit noi s-o vizităm s-a pus pe lenevit, doar un firicel anemic de apă dădea de înțeles că acolo e o cascadă. Am putut chiar să ne urcăm pe ea, dar priviți mai jos cât de frumoasă ar fi putut fi, probabil după o ploaie zdravănă. Extraordinar de frumoasă, ca fata ciobanului.

cascada beusnita secata 2008


cascada beusnita secata 2008


cascada beusnita secata 2008


cascada beusnita
sursa foto

De întors, ne vom întoarce. Am avut o tentativă în 2012, dar undeva pe finalul lui august, sunând la o pensiune din zonă, am aflat că este secetă, deci iarăși fata nu avea chef să-și etaleze pletele cristaline. Motiv de bucurie, însă, căci un alt obiectiv era, prin urmare, numa' bun de vizitat: Peștera Comarnic.

Cum ajungi?

Cel mai bun drum de acces ca stare a infrastructurii rutiere și pe care l-am abordat noi este din Oravița, pe DN 57, stânga DJ 571, apoi iarăși stânga pe DJ 571C spre Potoc, urmând tot înainte drumul până la parcarea din rezervație. În direcția Beușnița, puteți merge cu mașina până la păstrăvărie, economisind astfel o grămadă de timp. Dacă vă doriți să vă plimbați, traseul este foarte ușor, nu urci, nici nu cobori, dar este foarte lung. 

Harta traseelor turistice din Parcul Național Cheile Nerei
// click pe imagine pentru vizualizare în detaliu //

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!