Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 3 iulie 2013

Carmen Neacsu (ConsilierTurism): "Coloana Infinitului ne defineste foarte bine ca popor - o punte, o scara, intre pamantul acesta rabdator si cer"

Astăzi pornim într-o nouă aventură. Vom cunoaște oameni noi, frumoși și inteligenți, care au aceeași pasiune ca și căpitanul vostru de vas: blogging-ul de turism. I-am luat la întrebări, pardon, România i-a luat, ca și cum ar fi fost o persoană în carne și oase dornică să afle care-i sunt calitățile, ce i s-ar potrivi cel mai bine, dar și unde dă rateuri. Dacă-i plac sau nu răspunsurile, rămâne doar să presupunem.

Astăzi vă invit s-o cunoașteți pe Carmen. Carmen Neacșu. Colega mea de cameră din infotripul balnear "Să redescoperim România", o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, fost jurnalist și o prezență agreabilă la un pahar de ceai și nu numai. A văzut multe locuri din România, dar și din străinătate și m-a încântat cu poveștile ei despre Maroc sau Mallorca, completate cu un râs inegalabil, dar și cu un dram de obiectivitate, care mie îmi lipsește cu desăvârșire. Pe blogul său nu scrie pe cât de des mi-aș dori, dar și când se apucă să depene povești sau doar prezintă o știre din domeniu, nu o mai oprești! Rezultă articole stufoase, bine documentate, care la prima vedere te sperie din cauza lungimii lor apreciabile. Dar nu trebuie decât să citești o frază și te-a cucerit! Prin urmare, consider că este cea mai potrivită persoană care să deschidă această serie de interviuri.

carmen neacsu consilierturism

O las acum pe Carmen să se prezinte, înainte să fie luată la întrebări chiar de... România:

Ziarist specializat pe teme economice, am decis că pot deveni propriul meu “mogul” după peste 10 ani de presă la cele mai importante publicații din țară. Am lansat consilierturism.ro anul trecut, din dorința de a împărtăși și altora din experiențele mele de călătorie și de a prezenta cititorilor realitatea dintr-o destinație așa cum e ea, bună sau rea. Colaboratorii mei, ghizi și consultanți în turism, răspund întrebărilor cititorilor interesați de anumite destinații sau oferă sfaturi de călătorie, gratis.

1. Caracterizează-mă într-un singur cuvânt, maxim două.

Rădăcinile (mele).

2. Dacă mâine ai putea pleca oriunde în teritoriul meu, care ar fi destinația unde n-ai fost niciodată, dar ți-ai dori să ajungi?

Sarmisegetusa Regia. Este un loc care ar trebui mult mai mult promovat, protejat. Este doar al nostru, al românilor, și dacă în prezent nu ne cinstim istoria, viitorul nu sună deloc bine.

3. Care este locul tău preferat din "casa" mea, indiferent că este restaurant/ hotel/ munte/ mare/ obiectiv turistic? Care este locul pe care nu-l agreezi deloc?

Pe malul mării, pe o plajă pustie (încă), mai sus de Năvodari. Sunt căluți de mare în apă, calcanii te “mângâie” pe tălpi, nisipul e alb și fin, este unul dintre locurile care au rămas cumva neatinse de turismul de masă… 

Nu-mi plac deloc-deloc dealurile și munții defrișați sălbatic, oriunde ar fi ele. Nu-mi plac pajiștile și râurile pline cu gunoaie… Din păcate, parcă sunt tot mai multe și pare că nimeni nu face nimic pentru a schimba ceva în bine.

4. Care este mijlocul preferat de transport prin ograda mea?

Autoturismul, pentru că ai cea mai mare libertate de mișcare, deși știm cu toții cum stăm cu infrastructura rutieră!

5. Mare sau munte?

Depinde de anotimp :) Ai înțeles, ambele.

6. Care este “CEL MAI FRUMOS ORAS” al meu, după părerea ta și de ce?

consilierturism.ro sibiu
Sibiul este orașul meu “de suflet”, în primul rând pentru că arată așa cum ar trebui să se prezinte orice oraș din România. Are și istorie, și urme palpabile ale acesteia, ai ce să vezi, ce să faci, nu doar în oraș, ci și în împrejurimile acestuia. Oamenii sunt prietenoși și respectuoși, cumva se vede influența germană și din acest punct de vedere. Sibiul este foarte bine poziționat din punct de vedere geografic, îmi place imaginea sa cu turlele catedralelor strălucind în soare, pe fundalul munților… Nici Brașovul nu mă lasă indiferentă… De fapt, aceste două orașe își dispută întâietatea în fruntea topului personal. 

Dacă mă întrebai de locuri, îți răspundeam că-mi plac mai ales Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, mănăstirea Snagov și Cetatea Alba Carolina. Îmi place și Dobrogea cea rustică. Înțeleg de ce nu m-ai întrebat de locurile preferate, sunt foarte multe!

7. Dacă ar fi să alegi un singur simbol care să mă reprezinte, ce ai alege?

Coloana Infinitului! Cred că ne definește foarte bine ca popor: o punte, o scară, între pământul acesta răbdător și cer, către aspirațiile care ar trebui mai bine definite și asumate de fiecare dintre noi.

8. M-ai recomanda turiștilor străini ca destinație de vacanță?

Deja am făcut-o! S-au îndrăgostit de țara noastră, revin aici odată la doi ani. Din păcate, imaginea noastră în exterior continuă să lase de dorit. Mulți nu cunosc decât lucruri rele despre România și rămân uimiți când ajung aici, dacă ajung. Alții nu știu mai nimic despre noi, așa că nu au mari așteptări. Dar mare parte din cei care ne vizitează țara rămân plăcut impresionați.

9. Recomandă 3 bloguri de turism, care includ și turismul pe meleaguri mioritice, în afară de hailabord.ro.




Aș fi recomandat și tedoo.ro, însă se ocupă prea puțin de România.

10. Transmite un mesaj turiștilor români care mă vizitează.

România are multe locuri unice în lume și aceasta nu e o vorbă în vânt. Trebuie să ne redescoperim țara și să ne bucurăm de darurile ei, să le apreciem. Să ne lăudăm cu România chiar și când vizităm alte țări, pentru că sunt multe lucruri care au început să se schimbe în bine. Și să luăm atitudine când nu ne place ceva in calitatea serviciilor, atitudinea personalului, pentru că numai așa se pot îndrepta lucrurile.

---

"România întreabă, bloggerii răspund" este o inițiativă marca HailaBord, prin care încerc să promovez, încă o dată,  ideea de a călători prin România și frumusețea unei asemenea excursii, totodată prezentându-vă câțiva dintre bloggerii de turism, oameni minunați de la care mă inspir de multe ori și pe care îi citesc mereu cu drag. Timp de câteva luni, în fiecare zi de miercuri, un alt blogger va răspunde acelorași 10 întrebări adresate de cine altcineva, dacă nu chiar de... România? Sunt sigură că dacă ar avea ocazia, ar pune chiar și mai multe întrebări, ca să afle ce face bine și unde/cum ar trebui să se schimbe.

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!