Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 16 iulie 2013

Locul care l-ar face invidios pe Dracula, cel mai misterios castel din Romania

Există o domnișoară, care n-a mai apucat să fie doamnă, pe care o stimez nespus, deși n-am avut ocazia să o întâlnesc în carne și oase. O cheamă Iulia Hașdeu. Probabil, unora dintre voi le-a apărut pe chip un zâmbet amar, știind despre cine vorbesc, alții vor urma să fie impresionați.

tablou castel iulia hasdeu campinaIulia va avea mereu 19 ani, vârsta la care i-a spus "la revedere" tatălui ei și a plecat într-o lume unde tuberculoza nu există. Iulia este un Om (cu O mare), genial fiind un cuvânt prea modest care s-o descrie. La 2 ani știa să citească. Prima femeie româncă admisă la Sorbona și primul român care a absolvit prestigioasa instituție. Pentru Iulia, studiul, lectura, cântatul la pian și exprimarea prin poezii sunt cele mai mari plăceri, pe care le iubește cu atâta ardoare încât i-a permis somnului s-o răpească numai 4 ore/noapte. Cea mai mare comoară agonisită în doar 19 ani de viață este dragostea, ce dăinuie și dincolo de moartea fizică, a celui mai deștept român pe care l-a avut vreodată România, tatăl său - Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Pe Iulia n-am s-o pot întâlni niciodată, pentru că pământul a "suportat-o" doar până în anul 1888. Și totuși, sper că ați remarcat că vorbesc despre ea la prezent :D. Cred cu toată tăria că Iulia Hașdeu trăiește! Am cunoscut-o în repetate rânduri la Câmpina, unde și-a construit un castel demn de o minte genială (abundând de simboluri și mistere pe care musafirii sunt bineveniți să le descifreze, dacă vor să-și pună mintea la contribuție). Iar pentru că vorbim de un geniu, construcția castelului nu putea fi "clasică". Iulia l-a făurit după bunul său plac, transmițând toate detaliile din... lumea de dincolo!

castel iulia hasdeu campina


Fiori te trec pe șira spinării cum ajungi în fața casei Iuliei, casa în care, fizic, nu a trăit niciodată. Este o clădire unică în lume, neavând un stil arhitectural anume sau încadrându-se într-o anumită tipologie. Este frumos și înspăimântător în același timp, te atrage și te respinge. Cum pășești înăuntru, groaza te poate strânge de gât sau uluirea îți poate provoca sete de cunoaștere. Fie vrei să fugi cât mai departe, fie vrei să afli cât mai multe despre acest loc incredibil, despre familia Hașdeu, despre legendele ce roiesc în jurul crenelurilor și se aud spuse în fiecare colțișor din casă. 

Vezi oglinzile paralele unde dacă privești îndeajuns de mult poți ajunge să-ți zărești sufletul, uite gaura din perete ce duce spre camera de spiritism unde tatăl îndurerat vorbea cu fiica sa plecată în lumea celor drepți, iată biroul unde Iulia a vorbit pentru prima dată cu tatăl ei, acaparându-i mâna, ca prin vis, și forțându-l să scrie: "Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți ajungă".

Bazaconii? Povești de adormit copiii? Plăsmuirile unui tată îndurerat? Se prea poate sau... nu. 
Cert este că și astăzi sunt localnici care evită să treacă pe trotuarul din fața castelului, că fantoma Iuliei a fost zărită cu un buchet de margarete în mâini, găsite ulterior în grădina castelului, deși nu era vremea margaretelor, că pianul Iuliei mai cântă singur și este auzit de vecini, că la ședințele de spiritism, pe cât de absurde le-ar considera unii, participau intelectuali ai vremii, printre ei chiar și Nicolae Grigorescu, care locuia într-un conac în apropiere, astăzi muzeu, ori că în noaptea de Anul Nou, intrarea principală în castel se deschide în mod "inexplicabil" (accesul turiștilor se realizează pe o ușă laterală, nu pe ACEA ușă).

Pe scurt, povestea acestui destin tragic începe de la vârsta când copiii se joacă și nu știu ce e "cuvântul", vârstă la care Iulia era deja mare. Deja la 4 ani scria, la 5 ani compunea primele poezii, iar până la 8 ani putea vorbi în engleză, franceză ori germană! La 11 ani finaliza cursurile de la gimnaziul Sfântul Sava, din București, iar peste un an era deja la Paris. Iulia nu intra niciodată în vacanță. Învăța, învăța, învăța... până la surmenaj. În combinație cu aerul umed de la Paris, plămânii săi n-au mai rezistat, începând să fie măcinați de tuberculoză. Călătorește, de nevoie, în sudul Franței, Italia, Elveția, revenind apoi la București și ulterior la Agapia. Aerul din aceste zone, benefic altora, se dovedește inutil pentru un geniu. Revenită în capitala României, se stinge în brațele tatălui, pe 29 septembrie 1888. La doar 19 ani! Cine știe câte ar fi putut să mai facă dacă viața i-ar fi permis?


Tatăl este, evident, distrus. Își iubea până la exasperare fiica, iar toate rugăciunile și eforturile sale s-au dovedit în zadar. Chiar și cel mai inteligent om este incapabil în fața inevitabilului! Așa cum Hașdeu a recunoscut, îi rămâneau două variante: să se împuște sau să înnebunească. Ori... poate o a treia opțiune, spiritismul. Această idee a încolțit când, la biroul său din București, s-a petrecut o scenă bizară: 

Trecuse șase luni de la moartea fiicei mele. Era în martie - iarna plecase: primăvara nu sosea încă. Într-o seară umedă și posomorâtă, ședeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. Dinainte-mi, ca întotdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane. Cum? nu știu, nu știu, nu știu; dar fără ca s-o știu, mâna mea luă un creion și îi rezemă vârful de luciul hârtiei.
Incepui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic.
Deodată, mâna mea se puse în mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simtii deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: "Je suis heureuse; je t'aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire" Julie Hasdeu. ("Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți ajungă")
Era scris și iscălit cu slova fiicei mele.


Atunci Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost sigur că spiritul dragei sale fiice este încă prezent în această lume, doar trebuie invocat. Și, evident, îi trebuie un loc unde să... locuiască, departe de ochii curioșilor ori a prostimii pline de prejudecăți. Așa a luat naștere, în 3 ani (1893-1896), templul închinat Iuliei, castelul de la Câmpina care îi poartă numele. Chiar dacă aici s-au petrecut lucruri pe care creștinii fervenți le-ar condamna, Hașdeu nu și-a lepădat credința și locul abundă de simboluri creștine, de la planul castelului în formă de cruce, la statuia lui Iisus care veghează de la un balcon interior până la lămpile din odăi. Poate explicația vine de la numele său, "deu"-deo-Dumnezeu. Sau poate Hașdeu a considerat că posibilitatea de comunicare cu fiica sa decedată este o compensație divină. Dar explicațiile nu-și au rostul în privințe de sentimente... 

Dacă vii la castelul din Câmpina, ia audio-ghidul și lipește-l de ureche. Este un fel de telecomandă care te poartă prin toată casa unei familii... fericite, a cărei legături nu țin cont de barierile fizice. Iulia este acolo, e prezentă, o simți. Moartea i-a oferit și un "beneficiu": poate fi în două locuri, în același timp. O regăsești și pe aleea principală de la Cimitirul Bellu, unde-ți dai seama de la o poștă că acela este un mormânt mai "altfel", al ei. Spre deosebire de Câmpina, unde fotografiatul este permis (sau era permis ultima dată când i-am făcut o vizită, 2009), la Bellu trebuie să ai aprobare sau să riști o poză cu telefonul mobil. Nu se pricepe Iulia la tehnologiile de ultimă generație, dar sigur va fi încântată dacă o vizitezi și aici, și petreci câteva clipe alături de ea, poate povestindu-i ultima carte citită.

mormant-iulia-Hasdeu
sursa foto

Revenind la Câmpina, aerul din jurul castelului este impregnat de mister, o atmosferă în care se distinge, din plin, o mare dragoste. Dragostea unui tată care și-a pierdut cel mai de preț bun și... l-a regăsit. Într-o formă sau alta. Este, cu siguranță, un loc unic în România, unde, cred eu, trebuie să ajungeți măcar o dată în viață. Din acest considerent, nu m-am putut abține să nu mă gândesc că (virgulă) conceptul "castel cu fantome și legende care-ți ridică părul de pe ceafă" i s-ar fi potrivit mai bine lui Dracula decât castelul Bran. Empatia se face simțită mai degrabă la tragedia unei familiei decât la pofta unuia de sânge. Dar pentru astfel de analogii, în perspectiva unui brand de țară mereu neexistent, este nevoie de o minte genială. Iar geniile se nasc rar și apun repede. De exemplu, în 1888. Poate n-ar strica să invocăm spiritul Iuliei: le-ar dicta celor de la Ministerul Turismului, așa cum a procedat odată cu tatăl ei, cum se construiește o... țară, de această dată. 

detaliu castel iulia hasdeu campina
birou castel iulia hasdeu campina
castel iulia hasdeu campina
castel iulia hasdeu campina
fotoliu castel iulia hasdeu campina
gaura spiritism castel iulia hasdeu campina
lampa castel iulia hasdeu campina
masute spiritism castel iulia hasdeu campina
oglinzi castel iulia hasdeu campina
oglinzi castel iulia hasdeu campina
statuie iisus castel iulia hasdeu campina
statuie iisus castel iulia hasdeu campina
detaliu castel iulia hasdeu campina

Cum ajungi?

De la gara din Câmpina, urcați pe podul de peste DN1/E 60 și urmați strada (Nicolae Grigorescu) până la prima intersecție, unde faceți stânga și mergeți pe Bulevardul Carol 1 (ocolind lacul) până în dreptul castelului, care va apărea, după 700 m, pe stânga. Pe drum, vă puteți opri și la Casa Memorială Nicolae Grigorescu, unde pictorul și-a petrecut ultimele clipe din viață.

// Citate preluate de la FormulaAs //

__________________________ 
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!