Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 23 mai 2013

Cel mai fotogenic punct de observatie dintr-un oras romanesc

De-a lungul anilor, încă puțini în buchetul vârstei mele, m-am urcat pe multe scări ca să ajung undeva sus, de unde să am o panoramă spre împrejurimile locului pe care-l vizitam. În turnuri de biserici și cetăți fortificate (Slimnic, Biertan, ca să dau doar două exemple), în Foișorul de Foc, în Arcul de Triumf, la restaurantul Panoramic, în Turnul Golia, în Primăria din Oradea, în turnul de televiziune al Galațiului, în Tulcea, la castelul din Lăzarea, în Cetățuia brașoveană și toate turnurile fostei cetăți, la cetatea Poenari și în câte alte locuri! Dar singurul loc care mi-a satisfăcut, în același timp, două mari pofte (de munte și de peisaj medieval) a fost... Turnul Sfatului din Sibiu. Prin urmare, strict subiectiv, îl consider cel mai fotogenic punct de observație dintr-un oraș, pe de o parte pentru că este frumos el în sine, dar și pentru că oferă panorame care-i lasă mască și pe turiștii străini.

panorama fagaras turnul sfatului


Tocmai ce-ai suspinat văzând imaginea de mai sus? Nici nu e de mirare, sunt și eu tare mândră de ce am capturat pe pelicula digitală :D Ca să nu fie niciun dubiu, trebuie să-ți spun că imaginea nu este trucată și reprezintă exact peisajul pe care poți să-l vezi și tu din Turnul Sfatului, dacă urci în dânsul într-o zi frumoasă, cu vizibilitate bună. Wow! Exact asta au exclamat niște germani și un asiatic când s-au apropiat de fereastra unde rămăsesem și eu cu gura căscată. Deja crescuse inima în mine de bucurie că România se prezintă atât de frumos! Nicio altă imagine n-ar fi fost mai potrivită să impresioneze niște străini și să ne facă reclamă. Munții Făgăraș au făcut o echipă pe cinste cu Sibiul, din care a rezultat România pe care o iubesc! Felicitări!

panorama fagaras turnul sfatului


panorama fagaras turnul sfatului


Era a treia oară când urcam în Turnul Sfatului, dar era prima dată când mi se arăta un peisaj atât de fabulos. Văzusem pe internet imagini asemănătoare și mi-era ciudă că nu-mi fusese dat și mie să mă bucur de ele, dar uite că România m-a recompensat în ziua când vizitasem Târgul de Paști.

Am urcat aceleași scări solide, am trecut pe lângă același ceas bătrân, dar încă în putere, am admirat aceeași expoziție văzută în Crăciunul lui 2012, am plătit tot la plecare aceeași sumă modică de vizitare (2 lei), dar priveliștea a fost parcă mai frumoasă ca niciodată. Pe lângă Făgărașii de neuitat, în Piața Mare se observau căsuțele galbene ale Târgului de Paști. În Piața Mică răsăriseră deja terasele, Podul Minciunilor se zărea într-un capăt și în mijlocul imaginii trona turnul Bisericii Evanghelice. În alt colț am surprins cinci turnuri de biserică într-un singur cadru, în altul m-am afundat cu privirea printre casele cu "părul" vopsit roșiatic, ascunzând căruntețea. N-aș mai fi plecat de acolo, prea frumos era! Voi veni și a patra oară, fără îndoială. 

Turnule, pregătește-te să mă impresionezi din nou! :)

ceas turnul sfatului


desen turnul sfatului sibiu


desen turnul sfatului sibiu


panorama piata mare targ paste turnul sfatului


panorama piata mare targ paste turnul sfatului


panorama piata mica turnul sfatului sibiu


panorama piata mica turnul sfatului sibiu


panorama sibiu turnul sfatului


panorama sibiu turnul sfatului


scara turnul sfatului sibiu


scara turnul sfatului sibiu


scara turnul sfatului sibiu


 Turnul Sfatului, vedere din Piața Mare
turnul sfatului vedere din piata mare sibiu


turnuri vedere turnul sfatului sibiu


vedere turnul sfatului sibiu


27 aprilie 2013. O zi de reținut, cu siguranță!

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!