Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 3 mai 2013

Povestea celui mai simpatic caine pe care l-am intalnit vreodata

caine postavaru
Este necesară doar o privire pentru a te îndrăgosti și n-ai nevoie de cuvinte pentru a comunica. O lecție învățată, în week-end-ul 16-17 martie 2013, de la un... câine. Femelă, loială, foarte încăpățânată, adultă, frumoasă, a nimănui. Așa aș putea-o descrie pe "Alba-Neagra", cățelușa care ne-a fost alături un week-end întreg (mie și lui Ionuț), care a trecut prin clipe de intensitate maximă fără să dea înapoi, până ce nemiloasa ceață ne-a despărțit, fără să ne putem lua rămas bun.

Aceasta este povestea ei. O poveste despre curaj, prietenie, bucurii... O poveste despre viață. Cea de câine.

Povestea începe într-o dimineață de sâmbătă, în cea mai celebră stațiune montană din România - Poiana Brașov. Tocmai coboram din telegondolă și ne îndreptam spre Valea Poienii. Mi-e ciudă că nu rețin exact momentul, dar cred că din dreptul boutique-hotelului Rizzo s-a ițit o cățelușă cu tâțe mari și blană murdară, dar cu un chip drăgălaș, pe care l-am îndrăgit pe loc. Nu a lătrat, doar a venit lângă noi și, timp de două zile, n-a mai plecat. Noi ne-am continuat drumul, dar cățelușa se ținea după noi. Degeaba am încercat să scăpăm de ea, nedorind s-o depărtăm de acasă, că ea se încăpățâna să ne urmeze. Atunci, ce era să facem? Mergem mai departe în 3.

O mai mângâiam din când în când, vorbeam constant (noi cu ea, ea doar din priviri) și ne lăsam ghidați printr-un fel de canion, așteptând-o pe cățelușă să ne arate drumul cel mai sigur pe unde să tot traversăm apa, de pe un mal pe celălalt și înapoi, de nenumărate ori. Mergeam unii lângă ceilalți sau când terenul n-o permitea, o lua înainte să inspecteze drumul și ne aștepta până ajungeam în dreptul ei. În astfel de momente ne amintea de câinele de la Cheile Orzei, care ne condusese (pe traseu!) până la mașina lăsată în fața unei cabane. Am crezut că și ea n-o fi fost de unde plecase și că, având ocazia să meargă cu noi, va ajunge acasă. Dar ea n-avea un cămin al ei și pe nicăieri nu era bine primită...

caine postavaruPână la primul popas, unde i-am oferit o bună parte dintr-o conservă, a mai ciugulit pâine. Nu pot să descriu bucuria ce-i colora imediat chipul și recunoștința din priviri! Apă consuma direct din râu, în mers, luând guri zdravene în timp ce înainta. Din păcate, aveam puțină mâncare cu noi, cât să ne ajungă pentru două zile și să nu ne rupem spatele cărând-o. Nici dacă renunțam la toată pentru ea, foamea nu și-ar fi astâmpărat-o! Dar nici noi nu puteam fi inconștienți, știind că este un week-end care ne va solicita, mergând doar pe jos, deci aveam nevoie de hrană.

După vreo 3 ore de colindat, am ajuns la pensiunea "Verde Crud", unde am înnoptat, pe valea Cheișoara. "Alba-Neagra" (cum am poreclit-o datorită blănii) a început să investigheze teritoriul și speram să-și găsească un loc aici, unde să fie adoptată. O bună perioadă după ce am intrat în pensiune, n-am mai zărit-o și deja începeam să regret că nici măcar nu ne luasem la revedere. Dar ce bucurie pe mine să văd apoi că i-a intrat rapid în grații dulăului de la pensiune, care se tot "dădea" la ea, dar Alba-Neagra nu-i răspundea la avansuri. Au format o echipă pândind un grătar care sfârâia într-o curte vecină și, după ce Ionuț a luat o binemeritată pauză în brațele patului, eu m-am strecurat în afara pensiunii și m-am îndreptat spre ei. Vai, ce bucurie pe Alba-Neagra când m-a văzut! A fugit direct la mine și au urmat momente lungi în care i-am mulțumit că ne-a însoțit pe un traseu mai greu decât anticipasem, am mângâiat-o, scărpinat-o... Ce mai, am iubit-o! Deja mi-o închipuiam pe pisica noastră de acasă fiind geloasă pe un asemenea tratament. După ce a fost mulțumită de recompensa drăgăstoasă primită, s-a hotărât să-l bage în seamă pe "stăpânul" locului - îl provoca, punându-se cu botul pe labe și cu fundul ridicat, apoi alerga în jurul lui. În tot acest timp, mă așezasem pe un leagăn din lemn și, când am dat să mă ridic, Alba-Neagra a renunțat la hârjoneli și mi s-a alăturat. M-a condus până la intrarea în pensiune, unde i-am zis să mă aștepte.

caine postavaruAm fugit spre cameră, de unde am furat bucăți de pâine, și când am ajuns în fața ușii mi-era teamă că n-am s-o mai găsesc. Deschid ușa și... Alba-Neagra mă aștepta, stând în fund. Am privit-o cum mânca de zor și apoi i-am spus "la revedere". Ea nu voia să plece, încerca să intre în interiorul pensiunii, dar din păcate nu aveam cum s-o ajut mai mult. Și numai acest gând mă omora!

Când m-am întors în cameră, a început o ploaie torențială, care m-a făcut instantaneu să mă gândesc la cățelușă și la posibilitățile unde ar fi putut să se adăpostească. Mă uitam în toate părțile de pe balcon și, la un moment dat, am zărit-o cuibărindu-se fix sub leagănul unde stătusem eu. Atunci mi-am dat seama că o iubesc!

Momentul de bucurie n-a durat foarte mult, căci undeva spre seară, când ploaia mai curgea, dar mai liniștit, aud niște schelălăituri și, când ajung pe balcon să văd ce se întâmplă, observ că Alba-Neagra fusese alungată de dulău și că încerca să se refugieze după o pensiune vecină. Atunci am crezut că am văzut-o pentru ultima oară...

Dar dimineața ce-mi văd ochii? Iarăși era împreună cu dulăul și se tot roteau, ca-ntr-o echipă bine sudată, în jurul unui tată însoțit de copilul său. Trebuia să ne continuăm drumul, dar m-am hotărât să nu plec până nu-i ofer cățelușei o conservă întreagă de fasole și cârnați. Dar cum să fac să nu zărească manevra și celălalt câine? Îl știam deja gelos, pentru că, în urmă cu o zi, când văzusem ce tratament de mângâieri primește o femelă, a venit și el la mine să primească atenție. Dar el era de-al casei, trăia bine, nu era câinele care ne însoțise de la Poiana Brașov.

peisaj valea cheisoara postavaruAșadar, m-am dus spre ei și tot o strigam și-i făceam cu mâna cățelușei mele, în dorința de a veni la mine și a se depărta de dulău. Din păcate, văzând că am ceva în mână, a venit la mine... dulăul, nu Alba-Neagra. Îl mângâi, îi vorbesc și încerc să-l îndepărtez. La un moment dat pare că pleacă și vine în schimb draga mea. O mângâi puțin, desfac conserva și, din grabă, mă tai la un deget, dar nu mă opresc să-mi oblojesc rana, am o misiune de îndeplinit. Nici nu apuc bine să bag mâna în conservă că se bagă-n față dulăul și-mi răpește partea de hrană pe care o aveam în mână. Dau să-l alung, mă răstesc la el, timp în care încerc să-l dau mai departe, cu puțină mâncare, ca să pot să-i ofer cei mai bun cățelușei. Dar nu am cu cine! Disperat să ia el mâncarea, mă prinde de bocancul de la piciorul drept, eu-l îndepărtez, îi dau și un pumn pe unde apuc, dar el se năpustește atunci asupra cățelușei. În tot acest timp, tatăl cu fiul se uitau ca un spectacol de divertisment și, din când în când, tatăl îmi spunea "Vezi să nu te muște!", iar Ionuț era deja plecat în recunoșterea traseului pe care urma să mergem.

Aruncam din mâncare peste dulău ca să ajungă la Alba-Neagra și când aceasta s-a întins pe jos, învinsă, în timp ce luptam cu dulăul care sărea la fața iubitei mele, mă chinuiam să-i bag mâncare printre dinții încleștați de frică. O imagine pe care vreau s-o uit cât mai repede!

ionut caine traseu postavaru
Când mi s-a terminat mâncarea, am plecat, în speranța că aici, lângă pensiuni, va mai avea de unde primi hrană. Gândul că o las într-o asemenea stare nu-mi dădea pace, dar ce mai puteam face? Incapabili mai sunt oamenii în momentul în care e cea mai mare nevoie de ei!

Am zbughit-o spre râul ce străbate Valea Cheișoara, ca să-mi tratez rana de la deget, apoi am fugit să-l prind pe Ionuț din urmă. Îi relatez peripeția, reproșându-i că nu a fost acolo să mă ajute, ținând dulăul ocupat, când arunc o privire înapoi și... și... nu-mi vine a crede ce văd! Alba-Neagra venea după noi!

Am iubit-o și mai mult atunci! Am observat că mai are bucăți de mâncare prinsă în blana din jurul capului, i-o luam și i-o dădeam să mănânce. Apoi mergeam mai departe și ea tot își băga căpșorul în mâna mea sau mi-o lingea când mă așteptam mai puțin.

Apoi a venit momentul cel mai critic. Când am ajuns aproape de bifurcația spre Cheile Râșnoavei, unde aveam programare pentru o tură cu tiroliana, drumul a trecut printre alte vile și pensiuni, din curțile cărora s-au năpustit asupra noastră cete de câini. Cățelușa s-a pus în poziția de atac înfruntând câte 3 câini deodată, ținându-ne pe noi în spatele ei. Când n-a mai făcut față, a venit lângă noi. Noroc cu spray-ul cu piper al lui Ionuț, care i-a obligat pe câini să ne latre mai de la distanță. Unul dintre agresori deja nu mai vedea cu un ochi, dar tot nu se lăsa! Feroce animale!

caine muntii predealuluiCu chiu, cu vai, ajungem la Cheile Râșnoavei, unde unul dintre alpiniștii care se ocupa de senzațiile tari ne spune că a mai văzut-o pe Alba-Neagra, vara trecută, tot acolo! Cine știe de unde venise și cu cine? Mai mare mi-a fost mirarea când am văzut-o urcând pe stânca de care era agățat cablul de tiroliană, așteptându-ne să ne distrăm și apoi coborând cu noi, pe o cărare care și ei i se părea imposibilă!

Apoi a mers mai departe cu noi până la cabana Poiana Secuilor, de lângă mai celebra Trei Brazi. La Cheile Râșnoavei a mai primit pâine, pe drum a mai primit crochete de cașcaval. Carne nu mai aveam de unde să-i dau, un nou motiv să mă înfurii pe mine!

Cu câțiva metri înainte să ajungem la cabană, o vedem cu o ia înainte, dând din coadă fericită și dispărând din raza noastră vizuală. După câtva timp, o zărim cum zburdă în Poiana Secuilor și deja ne gândeam că aici era casa ei!

caine rasnoaveiCând ajungem la ușa de intrare în cabană, ne zărește și se postează acolo, unde ne-a așteptat cât timp am luat prânzul. La ieșire, eram deja pregătiți cu o pungă mare cu pâine, "doar" pentru ea. Ne depărtăm puțin și n-apucăm să fâșâim puțin, că se bagă în față un alt câine, tot mascul. Deja presupuneți ce părere mi-am făcut despre genul masculin, în general! De data asta nu m-am lăsat, îi aruncam și masculului câte o felie, cât mai departe posibil, cele care mai cădeau pe jos, le opream imediat cu piciorul ca să nu le înhațe el, dar când deja nu mai puteam să scap de acest nou dulău, care tot sărea în sus, am băgat pâinea la loc, știind că Alba-Neagra ne va urma și că o să avem ocazia să-i dăm restul mai încolo.

Doar că... ne-au urmat amândoi! Ionuț a luat niște pietre de pe jos, le-a aruncat înspre noul câine, dar s-a speriat Alba-Neagra, nu noul venit! Prin urmare, Alba-Neagra ne urma undeva mai spate, iar masculul undeva mai în față. Ionuț tot încerca să-l alunge, dar deși se mai retrăgea, revenea rapid în spatele nostru. Iar Alba-Neagra era mereu în spate, cu ochi triști fixându-ne... și o ceață păcătoasă umplea valea, ea se chinuia să nu ne piardă din priviri, noi tot întorceam capul să n-o pierdem nici noi, dar nu ne puteam opri (aveam un tren de prins)... Și, pe nesimțite, ceața s-a pus ca un zid între noi! Noi n-o mai zăream, nici ea pe noi. Și nici n-am putut să ne luăm rămas bun! Ultima dată când am văzut-o, mergea încet pe poteca dintre cabana Poiana Secuilor și cabana Trei Brazi, pe lângă brazii înalți și sfidători, iar ceața o înfășura ca-ntr-un giulgiu...

Probabil, nu ne vom mai întâlni niciodată... De la una dintre cele mai dragi ființe ne-au rămas doar amintirile. Și pozele. Sperăm că ești bine, draga noastră, oriunde ai fi! Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, iar gândurile noastre de bine se vor îndrepta mereu spre tine. Cu siguranță, nu te vom uita niciodată! Ce norocoși am fost că te-am întâlnit, draga noastră cățelușă!

caine spre rasnoaveiț

spre cheile rasnoavei


spre cheile rasnoavei


P.S. Dacă vă veți întâlni vreodată cu "Alba-Neagra", vă rugăm să ne dați de știre. Și oferiți-i un dumicat, o vorbă bună, o mângâiere. Fără frică. Va aprecia și după ce o veți cunoaște, veți fi, cu siguranță, alți oameni. 

catelusa postavaru

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!