Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 30 aprilie 2013

Parcul de sub Arini, padurea din mijlocul Sibiului

de-a v-ati ascunsele parcul de sub arini sibiuCine ar fi crezut că la doar 10 minute de vestita și aglomerata Piață Mare a fostei Capitale Culturale Europene se găsește o dumbravă leită cu surata ei posesoare de Muzeu al Satului, aflată la 6 km depărtare de același centru ispititor?

Ei bine, eu am aflat de existența acestei păduri din mijlocul orașului de-abia săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de vizita la Târgul de Paști. Să-mi fie rușine că am fost atât de habarnistă! Doar fusesem în Sibiu de prea multe ori ca să mai țin o evidență și nu trecusem pe aici? Gravă greșeală!

Deși poartă numele de parc, eu îl văd ca o pădure neșlefuită, lăsată în cea mai mare parte în voia ei, naturală, necosmetizată. Ceea ce face locul să fie și mai wow! Sunt alei asfaltate, un foișor, câteva podețe și niscaiva băncuțe, dar sunt mult mai multe poteci de pământ, pajiști de un verde ireal și un pârâu pe care nu-l ține în matcă vreo construcție antropică.

Fiecare smoc de iarbă pare să miroasă mai puternic decât în parcurile obișnuite, fiecare umbră lăsată de copacii parcă mai zvelți îți dă impresia unei răcori mai proaspete, fiecare susur al pârâului te transpune automat la poalele unui munte. Ah...! 

Poate este doar impresia mea, alimentată de o zi de sâmbătă care, la amiază, era insuportabil de fierbinte, deși mai erau încă 4 zile până la debutul lui mai. Poate acest parc nu este unul obișnuit! Este totuși unul dintre cele mai vechi din România (1856), deține 30 de specii de arbori exotici și cei mai bătrâni arbori se mândresc cu vârste de peste 150 de ani!

Dar vă invit să veniți aici, la Parcul de sub Arini (Erlenpark, dacă preferați), ca să vă formați propria impresie. Cert e că pe mine mă are deja în galeria de fani :D.

alee parcul de sub arini sibiu
alee parcul de sub arini sibiu
flori roz parcul de sub arini sibiu
papadie parcul de sub arini sibiu
parau parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
peisaj parcul de sub arini sibiu
plimbare ponei parcul de sub arini sibiu
pod lemn parcul de sub arini sibiu
pod parcul de sub arini sibiu
pod parcul de sub arini sibiu
primavara parcul de sub arini sibiu
veverita parcul de sub arini sibiu
veverita parcul de sub arini sibiu
veverita parcul de sub arini sibiu
// pentru vizualizarea optimă a pozelor, click pe una dintre ele și apoi, stânga<->dreaptă, se parcurge galeria //

Cum ajungi?

Cel mai simplu, pe jos, pornești din Piața Mare pe strada Nicolae Bălcescu (pietonală) și când ajungi la o intersecție mare (Piața Unirii), cotești scurt la dreapta și apoi imediat stânga pe bulevardul Victoriei, pe care-l urmezi până dai de intrarea în parc, pe stânga. Distanța: aprox. 1,5 km.

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!