Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 11 martie 2013

Trei Caldari: Povestea in care fiecare poza spune o poveste

Pe 25 februarie 2013, într-o zi de luni în care mai toți nemțenii trudeau de zor la locul de muncă, doi tineri trudeau, de asemenea, dar pe o cărare de munte ce străbătea o pădure fantomatică. Singuri într-o mare de ceață, mânați de o curiozitate arzătoare, se îndreptau prin zăpadă spre un obiectiv misterios: o piatră cât un om de înaltă, care posedă... 3 ochi!

Drumul până acolo, pe cât de înfricoșător, pe atât de atractiv, va fi presărat cu o intervenție telefonică a Salvamontului, care în loc să-i scoată din belea, i-ar fi afundat și mai mult pe drumul greșit. Noroc cu internetul de pe mobil! Trăiască Google Maps!

anda trei caldari piatra neamt

Atât de mult mi-a plăcut acest traseu, acum că stau la căldurică în confortul propriului cămin, încât mi s-ar fi părut că-l trădez dacă nu-i făceam reclamă prin imagini-tablouri, care să fie în stare să spună fiecare o frumoasă poveste. Așadar, am insuflat fiecărei poze din acest articol un anumit aer, pe unele le-am decorat ca pe niște mini-vederi, pe altele le-am lăsat să transmită mesajul prin simplitate, dar cert este că aproape toate au un numitor comun, pe care chiar dacă aș fi vrut, n-aș fi putut să-l exclud, darămite să-l uit - CEAȚA!

Coincidență sau nu, și de data aceasta, când mi-am propus să fac o tură cu telegondola din Piatra Neamț, vremea n-a ținut cu mine. Evident, e și vina mea că m-am nimerit în capitala județului tot în februarie, dar nu cred c-am ales eu să vin pe această lume tocmai iarna și nici sufletului nu pot să-i comand să nu adore orașul! Am vizitat urbea și în vremuri mai calde, dar când telegondola era încă în stadiu de proiect. Probabil, nu-mi este dat să admir Piatra Neamț "de la înălțime" decât printr-un filtru de ceață, ploaie sau ninsoare. Dar nici nu vreau să-mi refuz, de ziua mea de naștere, câteva clipe cu orașul meu de suflet.

Așadar, iată-mă la o zi distanță de aniversarea mea, urcând alături de Ionuț, într-una din primele telegondole care pleca într-o zi de luni*. 8 lei/persoană/urcare și duși am fost! Ne aflam într-o capsulă fabricată în 2006, care poate susține 8 persoane sau 640 kg. Mult mai stabilă și confortabilă decât orice alt mijloc de transport pe cablu, telegondola era bicuită de burniță și orbită de ceață. Sunt sigură că a făcut tot posibilul să ne simțim bine, dar nu putea face dânsa prea mult, fiind încătușată de același cablu pe tot traseul său de aproximativ 10 minute.

telegondola piatra neamt prin ninsoare


Și totuși, deși vremea ținea morțiș să fie rea, am reușit să dibuiesc, deschizând un gemuleț, căsuțele care se adunau unele lângă altele, parcă luându-se în brațe ca să le fie mai cald, străzile care șerpuiau printre ele și câțiva arbori care le țineau companie...

piatra neamt ceata vedere din telegondola


Când telegondola a ajuns în dreptul pădurii care îmbracă munțișorul Cozla, peisajul a devenit aproape... invizibil! Dar telegondola își continua ascensiunea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși mie mi-ar fi surâs să mă întorc...

piatra neamt ceata vedere din telegondola

ceata telegondola piatra neamt


Totuși, bătusem cale lungă până aici din București, așa că trebuia să fiu la fel de oarbă pe cât ceața încerca să mă facă și am ales s-o ignor... Pe cât posibil. Când am coborât din telegondolă, am zărit doi câini și un rege cu un snowboard în mână. Atât! Restul... era învăluit în ceață.

caini in ceata munte cozla

rege la carti cu snowboard cozla piatra neamt


Nu apucăm bine să ne orientăm (oare era posibil așa ceva?!) ca să știm încotro e drumul spre cele Trei Căldări (știam din singurul articol pe care l-am găsit despre această tură pe vreme de iarnă că trebuia să urmăm marcajul bandă albastră), că trece prin fața noastră, parcă ieșind din pământ, un nene cu o targă după el. Ăsta sigur e salvamont! Să mergem după el!

Având în spate stația-terminus a telegondolei, am făcut stânga și imediat am dat de comandamentul salvamontului de pe Cozla. În interior, dibuim doi bărbați și o femeie. Cum vedeam că nu era chiar vremea cea mai bună să pornești pe un traseu, indiferent de cât de ușor ar fi el, îi întrebăm care e starea drumului până la Trei Căldări. Întrebarea avea și sensul de a le aduce la cunoștință că doi temerari se încumetă să meargă până acolo și... dacă nu ne mai întoarcem... să știe de noi! Unul dintre bărbați ne spune că putem merge fără probleme, pentru că zăpada este bătătorită! Nu spune nimic că ar fi o ceață diabolică, care ne-ar împiedica să mergem! Cum nu prea vedeam pe unde să pornim, îl întreb dacă singurul drum mare din dreapta salvamontului este cel pe care-l trebuie să urmăm. Aprobă și tace. Nu ne spune ce marcaj să urmăm sau alte indicații. Bun... Lasă că ne descurcăm noi!

Mergem câțiva metri însoțiți de acei câini, bucuroși că are cine să ne deschidă drumul. Trecem de rezervoarele care asigură zăpada artificială și când dăm de debutul unei pârtii neomologate, câinii ne spun "la revedere".

inceput traseu trei caldari cozla


Aici zărim marcajul, pictat pe copacii din dreapta pârtiei, doar că n-o putem lua pe acolo, căci zăpada este prea mare. Așa că mergem direct pe pârtie. Nu funcționa, dar nici prea încântați nu eram că mergem pe acolo, căci puteam pierde cu ușurință marcajul.

Imediat după ce pârtia cotește la dreapta, mai mergem câțiva pași când ne dăm seama că urmează să coborâm. Nu e bine! Din același articol știam că trebuie să mergem prin pădure. Bineînțeles, nicio pădure nu e atractivă când e împânzită de ceață, dar nu aveam încotro. Doar că... pe unde să intrăm în pădure? Marcajul era postat în așa fel încât puteam s-o luăm pe două cărări din stânga pârtiei. Menționez că nu aveam o hartă cu traseele de pe Cozla, pentru că nu am găsit așa ceva, dar deja era pregătit gps-ul de pe mobil să ne arate pe unde s-o luăm.

Prima încercare - o cărare perpendiculară pe pârtie. Greșit! Pași destul de mulți mergeau pe acolo până la un punct, dar conform gps-ului, nu era direcția care trebuia. Presupun că pașii căutaseră altceva pe acolo, mânați de nevoile primare ale stăpânilor lor...

A doua variantă, cea corectă, era tot o cărare străbătută de alți pași înaintea noastră (Slavă Domnului!), care pare că te întoarce de unde ai plecat, continuând câțiva metri paralel cu pârtia. Apoi este luată în primire de... pădure. Eu deja mă uitam bănuitoare peste tot în jurul meu, pentru că peisajul nu era deloc unul amuzant. Mă așteptam, din moment în moment, să aud vreun râset demonic sau din spatele fiecărui copac să răsară vreo figură spectrală... Numai imagini din filme horror mi se învălmășeau în minte și, continuând totuși traseul, recunoșteam amândoi că acesta este CEL MAI ÎNSPĂIMÂNTĂTOR traseu pe care am fost până acum! Ce era mai grav nu era nicidecum ceața, ci arborii care se scuturau de zăpadă fix când treceam noi prin dreptul lor și a căror încărcătură risca să acopere pașii după care ne ghidam. Adaugă și crengile căzute peste tot în jur, care ni se agățau de picioare, și cărarea îmbuibată de zăpada care doar pe pârtie era bătătorită; în pădure era doar puțin brăzdată de pașii altor temerari...

zapada in copaci cozla piatra neamt

padure in ceata cozla piatra neamt

traseu trei caldari in ceata

traseu trei caldari in ceata


traseu spre trei caldari iarna


copaci trei caldari cozla piatra neamt


copaci cu zapada muntele cozla


Privind acum imaginile, îmi dau seama că a fost un traseu incredibil de frumos, dar atunci doar voiam să ajung mai repede la acele căldări și să mă întorc la civilizație. Presupun că nu mai are sens să menționez, dar totuși o fac: nu ne-am întâlnit cu nimeni pe drum!

Și mergând noi pe traseul care în marea lui majoritate este drept, doar pe alocuri având câteva pante foarte abordabile, ajungem la o bifurcație. În stânga, coborând destul de vertiginos, marcajul bandă albastră, pe care-l urmasem până aici. În față, urcând ușor, cruce albastră. Pași erau în ambele părți. Pe unde or fi Căldările?

intersectie trei caldari cozla


Când Salvamontul te derutează!

Alegem să coborâm, crezând că nu mai e mult până la obiectivul nostru, mergem niște pași, când Ionuț este inspirat și verifică gps-ul. Căldările păreau chiar deasupra noastră, dar evident că "minunata" ceață nu ne lăsa să le vedem. Și totuși, eu știu că ăsta e marcajul, pe aici trebuie să mergem. Și că ar mai fi un drum care coboară spre un sat și... nu vrem s-o luăm pe acolo. Sigur crucea albastră la sat duce! Ionuț, ca de obicei, mă lasă singură în mijlocul pădurii (ouch!) și se abate de la traseu, urcând cam pe unde îi arăta gps-ul că ar fi cele Trei Căldări. Se întoarce după un miliard de ani, fără niciun succes. Atunci mă hotărăsc să sun la Salvamont, fiind convinsă că o să dau de cei cu care am vorbit înainte să pornim pe traseu. Dar care e numărul? 

Când am luat biletele pentru telegondolă, casierița ne înmânase două pliante - unul cu Schitul Vovidenia, altul cu o școală de ski. Pe cel de-al doilea pliant era un număr de telefon și fiindcă era vorba de ski, trecusem pe o pârtie, fie ea neomologată, ne-am gândit că va cunoaște cineva de acolo muntele și ne va îndruma sau ne va oferi numărul Salvamontului de pe Cozla. Femeia care a răspuns nu știa nimic. Fie! Îl rog pe Ionuț să caute pe Google, eternul și indispensabilul Google, numărul salvamontului. Îmi dictează un număr, formez, convinsă fiind că e numărul salvamontului local, când îmi răspunde o voce suavă, dar agitată, de femeie, care se recomandă de la Salvamontul Național. Îi spun unde mă aflu (Muntele Cozla/județul Neamț), că nu am o urgență, dar aș avea nevoie de o indicație, ca să știu ce traseu să urmez. Îmi face legătura către Salvamont Neamț, îmi răspunde un bărbat care la rândul lui nu mă ajută și-mi dictează un număr de telefon, al unui anume Adrian. 

Nu apuc bine să închid telefonul ca să-l sun pe acel Adrian, că-mi sună telefonul. Era femeia de la Salvamontul Național, care-mi spune, la fel de agitată, de parcă muream pe munte (deși i-am spus că nu e o urgență!), că-mi face ea legătura cu Adrian. Foarte frumos! Mulțumesc. Domnul cu pricina era de la Salvamont Cozla, exact de ce aveam nevoie. Îi spun la ce bifurcație am ajuns, pare blocat, și mă întreabă dacă am trecut de pârtie (oho, demult), dacă am trecut de stâlpul de electricitate (și de acesta!). Atunci să merg DOAR pe marcajul bandă albastră, pe coasta muntelui. Știind ce ne arăta gps-ul, îi repet că de la acea bifurcație, banda albastră coboară, nu merge pe coastă, așa cum e cazul crucii albastre, dar el insistă să merg pe banda albastră. Ah, și înainte să închidă, îmi spune că este vizibilitatea redusă din cauza ceții! Mda!!! Vești "noi"! 

Eh bine, pe cine să ascultăm acum? Pe gps sau pe salvamont? Eu înclin spre salvamont, Ionuț spre gps. Până la urmă, Ionuț decide să mă lase din nou singură în pădure (!) și se întoarce la acea bifurcație. Noroc că, pentru câteva momente, ceața se mai risipește și Ionuț mă strigă că... a văzut Căldările! Ghiciți unde erau? La nici 30 de secunde distanță de bifurcație, pe CRUCE ALBASTRĂ!!! 

Trecând pe lângă faptul că salvamontul nu cunoștea marcajele de pe propriul munte, cam asta era ce a văzut Ionuț. Încercați să dibuiți, dacă puteți, cei trei ochi:D

trei caldari in ceata


Nu era o priveliște prea încântătoare, dar... AJUNSESERĂM! M-am aruncat direct într-un ochi (vezi prima imagine din articol), chestie la care visam dinainte să plec de acasă, și nu-mi mai venea să mă ridic de acolo, pentru că era așa de cald și bine în scobitura aia... Am făcut o grămadă de poze, am tot înconjurat stânca și cele două bucăți de piatră care-i erau vecini și am remarcat că nu există vreun alt traseu care să continue de aici. Practic, dacă se apropia vreun pericol de pe drumul pe care am venit, nu aveam încotro, că tot pe acolo trebuia să ne întoarcem! Am remarcat, de asemenea, cu tristețe, că deși Trei Căldări este considerată o rezervație geologică de marmite eoliene, alți turiști nu și-au putut stăpâni bucuria de a ajunge aici și ori au pus-o de-un grătar, ori și-au lăsat semnătura :(

trei caldari cozla piatra neamt

trei caldari cozla piatra neamt


La întoarcere, am observat că premoniția cu dispariția potecii s-a adeverit. Zăpada căzută din copaci și burnița aproape ascunseseră pașii noștri, dar când am dat din nou cu ochii de pârtia neomologată, am fost fericiți că am supraviețuit!

traseu trei caldari in ceata
În dreapta, după acel dâmb, este pârtia neomologată și pașii sunt formați pe cărarea pe care trebuie s-o urmați, paralel cu pârtia. Poza este făcută la întoarcere

Când am ajuns în dreptul salvamontului, eram și mai fericiți că suntem întregi, că am luat deciziile corecte, că am făcut-o și pe asta! Mai nasol era că trebuia să coborâm și ceața era și mai densă decât la urcare. Dar înainte să înfruntăm "inamicul", ne-am dus la "Popasul Haiducilor", chiar lângă telescaun (nu telegondolă!), unde ne-am reîncărcat bateriile. Imaginea este surprinsă la nivelul inferior, pentru că acolo se servea și de mâncare, dar decorul cu adevărat frumos, cu blănuri și șemineu (pe care n-am mai apucat să-l pozez), este la primul nivel de la intrare, lângă toaletă. Prețurile nu sunt dintre cele mai ieftine, că deh, ești chiar lângă pârtie, dar ciorbele sunt bune și pentru ceva cald, după o asemenea aventură, cred că am fi fost dispuși să dăm aproape oricât!


popasul haiducilor cozla piatra neamt



Și înainte să alegem varianta cea mai proastă de coborâre (telescaunul - tot 8 lei/persoană; se plătește la coborâre), care ne-a expus la un frig paralizant, ne-am delectat cu poezioara de la finalul meniului:

Turtureaua vântului, bate-n poarta gândului,
Iat'cântă și ciripește și la gazdă se gândește,
Să fiți boieri sănătoși, c-ați ajuns la noi frumoși,
Și găzdoaia veseloasă, o tomnit vires prin casă,
Pe la uși cu flori de ruji, la ferești cu flori domnești,
Și pe masă cinci suieji!

Și iată-ne în telescaun! Singurii care coborau, destui, în ciuda ceții, care urcau. Vă las în compania traseului filmat în cea mai mare parte de Ionuț, care a rezistat cu stoicism, fără mănuși, vântului tăios. Ne vedem jos!

telescaun piatra neamt in ceata

telescaun piatra neamt in ceata




La baza telescaunului nu există restaurante, nici măcar un chioșc, dar sunt wc-uri ecologice. Am pornit spre scările care urmau să ne conducă spre oraș. 

strada acces telescaun piatra neamt

A urmat admirarea unei părți frumoase din Piatra Neamț, care mi-a amintit de casele de la poalele Tâmpei din Brașov. Am trecut de Biserica "Sfântul Nicolae" și am intrat în cartierul Obor. Ca să vă îndreptați spre centru, așa cum am făcut și noi, de la strada principală (Obor) trebuie să faceți dreapta. Veți trece pe lângă un mall, iar la intersecția mare urmați strada din dreapta (Petru Rareș) și în jumătate de km veți da de cel mai romantic centru istoric din România.



Dacă v-a plăcut tura noastră, vă invit să o experimentați și voi! Presupun că vara este și mai încântătoare!:)


De reținut:

1. Pârtia pe care am mers la începutul și finalul traseului este una pentru începători, care era în curs de amenajare. În curând, va fi deschisă, așadar traseul va suferi modificări. Nu cred că se va merge pe lângă arborii din dreapta pârtiei, pentru că n-ai avea cum să traversezi, în siguranță, pârtia. Așadar, presupun, că traseul va fi remarcat prin stânga pârtiei și pe aceeași parte veți intra în pădure.

2. Nu există nicăieri pe traseu indicatoare și nici surse de apă. Vă sfătuiesc să urmați doar cărările care par umblate și un gps în rucsac n-ar strica. Semnal gsm la Cosmote și Orange există pe tot traseul. Vodafone n-am avut cum să verific.

3. Traseul a durat, la dus, 1 h și 15 minute, cu tot cu sunat la Salvamont și orientat în zona pârtiei, la întoarcere - aprox. 45 minute. Vara se poate face în 30 minute/sens.

*în această zi, telegondola funcționează începând cu ora 12. Punct de plecare: gara Piatra Neamț, vis-a-vis de Pensiunea Lido

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!