Zăpada pufoasă "îmbracă" aleile bătrâne ale Curții Domnești. Bănci mai tinere se "cuibăresc" fie singure, sub câte un felinar, fie se strâng în grupuri mici, pentru a-și ține de cald. Deși e final de februarie, iarna încă nu și-a luat "la revedere" de la orașul ce trăiește, liniștit, la picioarele mai multor "gâlme" montane, printre care Pietricica și Cozla, cele mai faimoase.
Chiar în "inima" urbei, iarna e încă stăpâna-absolută: ține la respect clădirile fastuoase, ține sub papuc cărările străbătute de-a lungul vremii de mii și mii de pași și provoacă fiori de gheață oricărui trecător care îndrăznește să arunce un ochi în fosta Curte Domnească a lui Ștefan cel Mare.
La venirea serii, "inima" orașului începe să "pompeze" culoare și căldură. Felinarele "mângâie" zăpada, într-o încercare de a îmbuna iarna și de a o determina să plece mai repede. Băncile absorb, cu nesaț, ocrotirea felinarelor, chiar dacă sunt cele mai norocoase locuitoare, fiind singurele care se bucură de lumină hrănitoare atât ziua, cât și noaptea.
Turnul zvelt, de 19 m, vasalul iernii, supraveghează întregul perimetru, ca să nu izbutească primăvara să se infiltreze înainte de vreme, înainte ca iarna să dea ordinul de retragere.
Aceasta este doar o zi obișnuită din anotimpul rece, petrecută în Piatra Neamț. Pentru moldoveni, da, este banală, dar pentru mine e o continuă minunare!
Pe 24 februarie 2013, nu puteam să fiu decât într-un singur loc: în Piatra Neamț. Orașul meu de suflet era, fără discuție, companionul ideal pentru sărbătorirea zilei mele de naștere și, totodată, datorită romantismului pe care-l degajă prin toți "porii" săi istorici, era foarte nimerit și pentru celebrarea Dragobetelui, Ziua Dragostei la români.
Oraș mic ca populație și suprafață, dar mare în ospitalitate și ofertă turistică, capitala județului Neamț mi-a demonstrat (de parcă mai era nevoie!) că istoria poate fi... frumoasă. O vizită într-o fostă bancă (Petrodava), actualmente Muzeul Cucuteni, deținătoare a celei mai mari colecții din sud-estul Europei dedicată epocii eneolitice, o plimbare pe urmele lui Ștefan cel Mare în curtea veche de mai bine de 500 de ani, o privire admirativă spre Biserica "Sfântul Ioan", făurită în stil moldovenesc, sau un popas în fața arătosului Muzeu de Artă (momentan, închis pentru renovare) au fost cadourile pe care orașul meu drag mi le-a făcut de ziua mea. Și nu s-a oprit aici! Dar mai multe vă va dezvălui chiar el, în poveștile următoare...
Acum să lăsăm imaginile să vorbească în locul meu și al Pietrei Neamț:
|
|
 |
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
