Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 16 februarie 2013

Bisericile din camping

Până să ajung în orașul Geoagiu, prin care inevitabil treci dacă vrei să poposești în stațiunea Geoagiu Băi, n-aș fi crezut (deși în România ORICE este posibil) că se poate deschide un camping în curtea a două biserici, una dintre ele - printre cele mai vechi din țară. Nici că tot acolo există un hostel, care oferă drept serviciu gratuit susținerea de cursuri și traininguri în... da, ați ghicit... interiorul lăcașurilor de cult!

Pe 23 august 2012, când am deschis poarta campingului de pe strada Independenței, m-am uitat direct spre Rotonda - Capela Romanică de secol XI-XII, la care visam de ceva vreme să ajung. De fapt, îmi doream s-o văd după ce m-am îndrăgostit de, poate, cea mai veche biserică din Europa (Densuș) și asta pentru că Rotonda din Geoagiu este oarecum "rivala" ei, pentru că amândouă sunt construite cu materiale de pe vremea romanilor!

rotonda capela romanica geoagiu


Fiindcă Rotonda mi-a atras privirea instantaneu, era să calc direct într-un cort și, de acolo, într-altul. Noroc că hipnoza n-a putut acoperi muzica-regină peste toată curtea, care anunța, probabil, apropierea servirii mesei la hostel, în fața lui întinzându-se deja o masă lungă, ca-n ospățurile de demult.

Curtea era împânzită de tineri care nu vorbeau româna și care n-au catadicsit să-mi arunce nici măcar o privire. Probabil, arătam a româncă! Ajunsă în fața deja preaiubitei construcții, am tras un ochi înăuntru și n-am zărit picturi care să-mi stârnească strigăte de uimire, ci un perete circular complet alb în jurul căruia erau scaune moderne, care se potriveau "de minune" cu interiorul atât de vechi. I-am dat un ocol, am și atins-o pe alocuri, ca s-o am mereu în amintire și i-am spus cât de mult mă bucur că am ajuns, în sfârșit, s-o cunosc. 

rotonda capela romanica geoagiu


detaliu turn rotonda geogiu


Nu-mi venea să plec de lângă ea... Părea o bătrânică simpatică, care ar avea multe povești să spună, dar nu știu câte le-ar mai ține minte... Din păcate, nu puteam rămâne mereu acolo, mai sunt încă multe locuri unde trebuie să ajung și obiective cu care e musai să fac cunoștință. Unul dintre ele mă aștepta în aceeași curte: Biserica Reformată, cu două sculpturi funerare romane la intrare, în chip de lei.

biserica reformata geoagiu


lei biserica reformata geoagiu


Acesta este încă un loc în care o să revin și atunci am de gând să intru în Biserica Reformată (era închisă și n-am mai avut răgaz sau inspirație de moment să cer o cheie de la hostel) și, dacă se poate, să urc în turnul Rotondei. 

De reținut: ca să ajungi și tu aici trebuie doar să urmărești indicatoarele puse de Regio, care te îndrumă chiar de la drumul principal din oraș. Iar dacă te tentează să dormi lângă două monumente atât de atrăgătoare, ai toate detaliile (în maghiară, română și engleză) pe site-ul Geoagiu Christian Youth Centre.

Vizită plăcută și, de ce nu, somn ușor!:)

Aceste obiective sunt doar unele dintre locurile fascinante pe care le-am vizitat în perioada 18-26 august 2012. Vrei să le vezi și pe celelalte? 
Hop direct în vacanță!