Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 24 ianuarie 2013

Pestera Ursilor: De la agonie la extaz

Pe 22 august 2012, după ce am părăsit lumea subterană a unei peșteri după sursa oficială* - unică în Europa -, după alții** chiar din lume, eram determinată să scriu un articol de RĂU despre România, ceea ce pentru acest blog este cam atipic***. Eram așa de pornită, pentru că voiam ca prin cuvintele așternute pe fila digitală să încerc să schimb ceva, pentru că tocmai trăisem sentimentul de rușine că sunt româncă.

Dar când am ajuns acasă și am privit imaginile pe care le-am capturat în căminul urșilor desăvârșit de natură, mi-am dat seama că o asemenea minunăție de peșteră nu merită cuvinte grele, dure și tăioase, pentru că nu e vina ei că este condusă de români, majoritatea ignoranți la puterea fascinației pe care o pot trezi asemenea obiective în inimele oricărui turist, de oriunde ar veni.

Aceasta este povestea Peșterii Urșilor, așa cum mi-a fost dat s-o regăsesc, pentru a treia oară, într-o zi obișnuită de vară...

sala lumanarilor pestera ursilor

Tocmai plecaserăm de la Peștera cu Cristale din Mina Farcu, zâmbete largi ne însuflețau chipurile după ce făcuserăm cunoștință, doar noi doi și ghidul, cu o bijuterie subterană unică în Europa, când la nici 40 km distanță am ajuns la Chișcău.

Aici, un cu totul alt peisaj: viermuială de oameni și mașini ca-ntr-o metropolă asiatică, copilași care insistă, chiar dinainte să cobori din automobil, să le cumperi un suvenir de 3 lei cu întruchiparea dizgrațioasă a unui așa numit urs, restaurantele se întrec în mirosuri cât mai grețoase și tot drumul care urcă spre Peștera Urșilor este invadat de chioșcuri care nu vând vise, ci kitsch-uri: genți extravagant de colorate, magneți de frigider cu termometru (care, evident, nu funcționează cum trebuie), așa-zise roci din peșteră și câte și mai câte.

Când ajungi la casa de bilete, surpriză!, îți cumperi destul de repede bilet. 15 lei/adult, același tarif ca la Peștera cu Cristale. Accesul se poate face doar în grup și alături de ghid. Există și o taxă foto (tot 15 ron), pe care eram gata s-o plătesc, pentru că veneam a treia oară aici și voiam să plec de data aceasta cu poze bune, dar când doamna de la ghișeu ne-a spus că nu primim niciun ecuson (în orice caz, nimic vizibil care să ateste că am "voie" să fotografiez), ci doar un simplu bon și când am văzut deja câtă lume ar urma să intre în același timp cu noi în peșteră, am decis că ar fi fost o cheltuială inutilă. Raționamentul s-a dovedit corect.

Urcăm la primul etaj, unde este un fel de sală de așteptare și un bar de unde poți să-ți cumperi doar produse locale (adică sucuri sau apă doar de la European Drinks, care are fabrica în apropiere, nu Coca-Cola sau Pepsi!). 

bar pestera ursilor


Tot aici, există un fel de terasă în aer liber, cu câteva mese și scaune, care deja erau ocupate. Înapoi înăuntru. Pentru cât timp? Fără număr, după cum ar zice "rapsozii cu dușmani, bani și femei". Deși pe site-ul oficial al peșterii (da, există așa ceva!) scrie că "intervalul de timp dintre intrarea a două grupuri nu este mai mare de 20 minute", în sala de așteptare am zărit acest afiș:

afis pestera ursilor


Practic, ca să poți vizita Peștera Urșilor poți aștepta de la minim 20 de minute până la... infinit?! Și, pe deasupra, afli această informație după ce ți-ai cumpărat bilet!

Noi am nimerit aici într-o zi de miercuri, în perioada concediilor. Nici nu vreau să-mi închipui ce ar fi fost în week-end! După ce au trecut cele 20 de minute, ne-a fost clar că trebuie să cumpărăm ceva de la bar, măcar ca să treacă timpul. Ne-am dat seama și că altceva în ziua aceea nu mai puteam vizita și că o reorganizare a itinerariului se impune.

În timp ce vedeam și ne enervam că minutele trec și noi încă n-am intrat în peșteră, am descoperit lângă noi un grup de, credem noi, olandezi. Ne-am adus aminte instantaneu de pățania de la Cheile Turzii, dar în același timp, văzându-i deja nerăbdători și la fel de nervoși, ne-am simțit prost. Noi, ca turiști români. Ne părea rău de impresia pe care le-o lăsăm, fix la un obiectiv pe care, totuși, îl promovăm. Eu, dacă aș fi fost turist străin în România și toată experiența care avea să urmeze ar fi avut loc, nu cred că mă mai întorceam pe plaiurile lui Vlad Țepeș, indiferent cât de Dracula ar fi! Se pare că acest sentiment nu le este familiar celor care se ocupă de peșteră, căci după mai bine de o oră, am fost chemați să intrăm în peșteră.

A urmat o înghesuială pe scări (mai trebuie să urci un nivel până la intrarea propriu-zisă), mai ceva ca în autobuzele din Capitală, la orele de vârf! Apoi au urmat alte minute de așteptare până trecea fiecare turist de barele de protecție, care cu ani în urmă (în a doua mea vizită) mi se păreau SF, și apoi hai să mai așteptăm nițel, că până acum n-am avut deloc răgaz, nici să ne tragem sufletul! Dacă au gândit să ne țină pe toți înghesuiți la etaj, într-un mic spațiu dintre barele de protecție și ușa masivă care dădea spre peșteră, doar ca să apucăm să studiem panourile informative de pe pereți, atunci aș fi declarat că este o mișcare înțeleaptă!

geneza si evolutia pesterii ursilor ursul de pestera panou pestera ursilor alte animale ce au populat pestera ursilor
// click pe imagini pentru studiere în detaliu //

Dar tot zic că eram mulți și ne înghesuiam, dar n-am spus cam câți eram. Eu estimez că eram peste 50 de persoane și grupul care ne-a urmat a fost chiar mai numeros! Nu mă credeți? Poftiți dovezile!

intrare in pestera ursilor lume multa la pestera ursilor coada in pestera ursilor
pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012 coada in pestera ursilor


A doua imagine mi se pare a fi reprezentativă. Eu eram prinsă între grupul meu și cel care a intrat după noi. În stânga, jos, este grupul "urmăritor", a cărui capăt nu se zărea din acel punct, dar continuarea lui se vede în a treia poză, iar pe pasarela de sus era grupul "meu", care se întindea mult în dreapta jos și mult după colțul de sus. Așa de multă lume era încât nici n-am putut-o cuprinde într-o singură fotografie!

În tot timpul pe care l-am avut la dispoziție să reflectăm asupra condiției umane sau să visăm la cai verzi pe pereți, ne-am făurit un plan. Pentru că mai fusesem aici și știam că se vizitează, în cea mai mare parte, unul în spatele celuilalt, eram conștientă că se prea poate să nu auzim nicio explicație a ghidului, dacă nu ne bulucim să fim primii la intrare, ceea ce deja era cam imposibil. Așadar, i-am propus lui Ionuț să facem în așa fel încât să fim ultimii din grup, ca măcar să ne bucurăm, pe îndelete, de peisaj și să putem face poze liniștiți, poate chiar scăpând să ne întrebe cineva dacă am plătit pentru asta sau nu.

Zis și făcut! Intrăm noi ultimii într-o deja mare de blitz-uri, care lezau fiecare părticică din peșteră, trezind brusc natura și făcând-o să stea "dreaptă" în fața armatei de turiști. Era clar din primele secunde în care am pătruns în lumea magică, udă și milenară, că toată lumea face poze, fără să-i pese cuiva că trebuie plătită o sumă de bani pentru acest beneficiu. Am ajuns rapid să fim modele în cine știe câte albume de familie, căci toată lumea voia să-și prindă moaca lângă vreo stalactită și te trezeai cu blitz-uri în ochi, pentru că efectiv nu aveai unde să te ascunzi, ca să dispari din cadru. Am început și noi să imortalizăm minunățiile pe lângă care treceam, ghidul era deja departe, dar nu apucam să zăbovim prea mult, pentru că ne împingea din spate o doamnă-supraveghetor.

Cine a fost vreodată într-o peșteră și și-a dorit să facă poze decente, știe că imagini bune se capturează dacă aparatul stă nemișcat, pe o suprafață dreaptă, deci nu în mâna fotografului și se setează un timp de expunere mai îndelungat. Și nu se folosește blitz-ul! Dar în timpul vizitei în această peșteră nu ai timp de așa ceva. Așa că, deși la primele cadre n-am făcut uz de blitz, în încercarea de a proteja frumusețile pe lângă care treceam, văzând nepăsarea celor din jur și graba cu care ne zorea femeia din spate, am tras și eu cadrele cu blitz. Noroc (pentru pozele mele) că peștera este foarte luminată și "exponatele" bine puse în valoare.

pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012
pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012 detaliu pestera ursilor 2012
detaliu pestera ursilor 2012 pestera ursilor 2012 fund de urs pestera ursilor detaliu pestera ursilor 2012

coloana in formare pestera ursilor


Despre istoric sau sălile vizitate nu vă pot spune prea multe, pentru că am reușit să auzim vocea ghidului doar 1 minut (!) imediat la intrare (când am fost inspirată să înregistrez momentul) și încă o dată de-abia la capătul sectorului turistic, când am surprins o conversație interesantă între ghid și un turist. Ghidul tocmai spusese că din dreptul celebrului schelet de urs începe un alt sector al peșterii, unde accesul turiștilor este interzis. Un turist, probabil lezat de o asemenea "nesimțire", întreabă de ce nu poate să meargă și acolo. I se răspunde că totul ține de protejarea unei minuni a naturii, că se fac cercetări... Degeaba, turistul insistă, întrebând când se termină cercetările. Ghidul îi răspunde că tot timpul este ceva de cercetat, că sectorul e dedicat doar speologilor, bla bla bla. Nu știu cum a continuat dialogul, pentru că eram ocupată cu două lucruri:

1 - să reușesc să ajung să revăd scheletul acela, pentru că în tot acest timp, turiștii care au fost tot timpul în față nu se clinteau din jurul oaselor, ca să poată vedea și cei din spate obiectivul principal al peșterii și, până la urmă, a trebuit să-mi pun în aplicare "bucureștenismul" și să zic un "Pardon" răstit, însoțit de datul din coate, ca să mă strecor prin mulțime

schelet pestera ursilor 2012


2 - îmi spuneam în gând: "Doamne ajută că nu e toată peștera deschisă publicului, cine știe ce s-ar fi ales de ea? Și, Doamne, cum insistă unii să calce în picioare natura, chiar nu le-a ajuns cât au văzut până aici, că toată vizita a durat cam o oră?"





În fine, conversația nu m-a enervat într-atât cât a reușit s-o facă următoarea acțiune a ghidului. Cu tupeu, a scos din geacă un dvd și ne-a sfătuit să-l cumpărăm, căci toate informațiile pe care le-a prezentat se găsesc și pe suport digital. În traducere, dacă nu ați dat atenție celor spuse de mine (sau, de fapt, dacă n-ați avut cum să mă auziți), scoateți încă 5 lei din buzunar și veți fi mulțumiți de vizită! Să mai adaug că dvd-urile păreau piratate? În sensul că aveau o copertă care părea scoasă la o imprimantă ieftină și că fața dvd-urilor nu era "branduită", ci era lăsată în varianta originală, cu numele producătorului, așa cum le cumperi din piață, cu 1 leu. Și haideți să vă mai spun ceva, că nu mă pot abține. Ionuț a intrat în vorbă, la un moment dat, cu supraveghetoarea și s-a arătat minunat de câtă lume vizita peștera, făcând analogie cu Peștera cu Cristale. Femeia a răspuns că așa e vara, dar a scuturat din cap când a auzit numele acelei peșteri. Nu o cunoștea deși este, la o adică, chiar peste deal, și dânsa lucrează în branșă!

Dar gata cu răul! Fuse și se duse!

Acum, hai să privim vizita dintr-o altă perspectivă, așa cum mi-aș fi dorit să fie acest articol de la capăt la coadă, ignorând tot factorul uman și punând accent exclusiv pe natură:


Poarta se deschide cu greutate, căci în spatele ei trăiește un "greu" al speologilor. Este un loc neprimitor pentru oameni - rece, umed, întunecat -, dar care pentru o familie de urși era, acum peste 10.000 de ani, "acasă". Din păcate, chiar și locul în care te simți cel mai protejat se poate trasnforma într-un coșmar. Așa e viața! Chiar și pentru viețuitoarele cu blană...

Acest loc a fost scena unor evenimente cumplite, când singura cale de acces a urșilor (denumiți mai apoi, de cavernă) spre exteriorul care le oferea hrană s-a surpat. Forțați de împrejurări, locatarii au devenit canibali până ce și ultimul dintre ei a murit de foame...

În 1975, primul om urma să descopere casa frumuseților, dar și a ororilor... Zeci de oase zăceau aruncate pe o podea umedă, iar din pereți curgeau, necontenit, lacrimi... O durere care nu se va stinge niciodată...

În 2012, al nșpelea om urma să redescopere casa frumuseților, dar și a ororilor... Din pereți se prăvăleau picuri de apă care sudau, cine mai știe de când, opere de artă, asemeni sculpturilor din bisericile catolice. Într-o sală mai largă, străluceau zeci de lumânări, pentru a pomeni pe vecie sufletele care au pierit aici, iar la loc de cinste stăteau moaștele - oasele unor urși anonimi strânse laolaltă pentru a forma un nemuritor carnivor.



sala lumanarilor pestera ursilor

sala lumanarilor pestera ursilor


-------------------------------------------------


Sugestiile mele pentru ca vizitarea să fie mai ok pentru toată lumea:


1. În perioada concediilor (nu doar vara, ci și în zilele de Sărbătoare) ar trebui prelungit programul de vizitare, după ora 17. Știu că angajaților s-ar putea să nu le convină această schimbare, dar ea este sezonieră și cu un stimulent financiar (sigur există fonduri pentru așa ceva, doar și din vânzarea de bilete!), sigur vor fi mai înțelegători. De altfel, presupun că toți angajații sunt localnici, așa că nu cred că au mult de parcurs până acasă, în așa fel încât o prelungire a orarului până spre orele 21-22 să nu-i împiedice să mai ajungă acasă, în lipsa unui transport de noapte. Dacă există această problemă, din nou, sigur se poate găsi o soluție, prin transport asigurat de administratorii peșterii.

2. Diminuarea numărului de turiști care intră într-un grup. Cred că o vizitare optimă se poate realiza cu maxim 15-20 de persoane, în așa fel încât toată lumea să poată auzi informațiile transmise de ghid și, practic, să simtă fiecare turist că a meritat să plătească vizitarea! De altfel, supravegherea este mai facilă când ai de-a face cu mai puține persoane, ceea ce poate contribui la o mai bună prezervare a peșterii.

3. Eliberarea de bonuri de ordine, cu precădere în perioadele când fluxul de turiști este mare. Având în vedere că se intră pe grupuri și toată lumea se strânge în același loc, mi s-ar părea normal să știu sigur că prind un loc în primul grup care urmează, pentru care am așteptat deja niște minute bune, în loc să risc să mi-o ia altcineva înainte, care de-abia a apărut.

4. Pentru a fluidiza traficul de turiști, poate n-ar strica să-i determini să vină în vizită și în perioada când, în mod normal, nu prea vine lumea. Cum poți face asta? Cu reduceri substanțiale la tarife (de exemplu, toamna) sau chiar cu zile de gratuitate, tot în perioadele mai puțin frecventate. Aici pot interveni și pensiunile din zonă, care pot oferi sejururi care să includă vizitarea peșterii pentru toată familia. Astfel, se mărește numărul turiștilor care au reușit să viziteze peștera și se diminuează numărul de doritori pentru lunile mai pline.

5. Poate cea mai importantă sugestie este următoarea: dragi angajați, informați-vă asupra concurenței! Știu că, momentan, peștera este celebră și turiștii vin în număr mare, este a doua cea mai vizitată peșteră din România (după Muierii, care a fost și prima electrificată), dar situația aceasta frumoasă s-ar putea să nu dureze la nesfârșit. Eu sunt o excepție că am vizitat Peștera Urșilor de 3 ori și probabil mai sunt ca mine turiști care pot veni aici în week-end (din Oradea sau Cluj, de exemplu), dar cei mai mulți dintre români vin o dată, au văzut-o, nu mai revin, că mai sunt multe alte locuri de văzut în România și în lume. Nu mi se pare normal să nu știi că peste deal, practic, tocmai s-a deschis o peșteră unică în Europa, care de anul acesta va beneficia și de un trenuleț care va facilita vizitarea și îi va distra copios pe turiști, care poate să-ți "fure" o mare parte dintre vizitatori și, ca să vezi, te poți trezi că peștera se închide, pentru că nu mai face profit! Dacă ești în cunoștință de cauză, poți lua măsuri în așa fel încât să mă faci să revin și să te menții în top.


Concluzie

Peștera este magnifică! Frumoasă din orice unghi, chipeșă din cale-afară. Dar ea trebuie vizitată cu cap și dacă nu-s în stare cei care se ocupă de ea și nici cei care au transformat această zonă într-un bâlci turistic, atunci capul trebuie să și-l pună la contribuție turistul. Trebuie să-și seteze nivelul răbdării la maxim, să fie surd la orice-l înconjoară și să vadă doar ce-i frumos. Și cel mai important - să vină aici în extra-sezon. Ah! Și să deschidă ochii bine când un intrus încearcă să se infiltreze în acest sanctuar:D

galeata in pestera ursilor


* www.pesteraursilor.net
*** excepție face articolul despre Marila și cel despre Buftea


Acest obiectiv este doar unul dintre locurile fascinante pe care le-am vizitat în perioada 18-26 august 2012. Vrei să le vezi și pe celelalte? 
Hop direct în vacanță!