joi, 31 mai 2012

Odorheiu Secuiesc: Interzis limba romana!

Probabil, în acest oraș din județul Harghita am simțit cel mai acut, din întregul Ținut Secuiesc, că suntem departe de țară, culmea! aflându-ne în România. Pentru că mai mult de 10 cuvinte în limba noastră dragă nu am putut citi! Din astea 10, erau unele scrise special ca să le înțelegem, pentru că era rost de bani (pensiune și înmatriculări auto), iar altele erau pe plăcile de intrare/ieșire din localitate și...cam atât:D În rest, maghiară cât cuprinde, oriunde întoarcem privirile, ca să ne săturăm! Eram intruși în propria patrie!

Primăria
primaria odorheiu secuiesc

marți, 29 mai 2012

Castrul roman Jidava, un pic de istorie langa Campulung

castrul roman jidava
Nu e cel mai cunoscut castru roman de pe teritoriul României. E, totuși, bine conservat. Constituie o reală lecție de istorie despre cei care au contribuit la ceea ce suntem acum: români. De la ei ne-au rămas multe lucruri, denumiri și obiceiuri, iar la Jidava îți poți da seama bine de asta. Uite doar un exemplu: drumurile romane se numeau "Via". Îți sună cunoscut? Data viitoare când te urci într-un mijloc de transport în comun, nu uita să ridici privirea la afișajul unde e trecut traseul. Vei avea surpriza să vezi acel via. De exemplu, în Bucureștiu, traseul autobuzului 104 este Arena Națională - Via Parc Izvor - Piața Operei.

Dacă treci vreodată pe DN 73, în direcția Câmpulung Muscel, nu uita să vizitezi și acest castru. Face parte din istoria noastră și vei afla, uimit/ă poate, cât de multe ne leagă de romani și că încă nu suntem așa de departe de vremurile lor, pe cât credeam.

Auzi cum plang ruinele de la Tatarastii de Sus?

Un apus sângeriu se reflectă pe zidurile bătrâne. Au trecut 3 veacuri de când au fost ridicate. La finalul secolului XVIII, erau în plină glorie, zvelte, puternice. Acum, la atâta amar de vreme distanță, este evident că timpul nu le-a iertat. De la turnul odată impunător, care străjuia intrarea, la grajdurile și conacul din care se mai disting doar câteva "amprente", la biserica din capăt, în care nu se mai țin slujbe, tot domeniul care aparținea familiei Bălăceanu este azi un loc blestemat. Doar hoții au mai avut curajul să pătrundă, pentru a-i răpi și ultima fărâmă de demnitate. 

Zidurile de 7-8 m sunt mâncate de buruieni, în biserică zac leșurile animalelor și cei 5400 mp de curte boierească își deplâng soarta nemiloasă. 

Ce turist ar îndrăzni să vină pe tărâmul disperării? 

luni, 28 mai 2012

Schitul din Postavaru si povestea ultimului pustnic din Romania

onufrie la schit postavaru
foto: Evz
Într-o poieniță din masivul Postăvaru, departe de lume, de agitație, de tot, trăiește domnul Onufrie. Are 63 de ani și a decis, în urmă cu 20, să se retragă în munți, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și pentru a-și căuta mântuirea. Singurii lui prieteni sunt doi câini (Lassie și Ionuț), câteva păsări și o pisică neagră. Până pe 15 august 2009, îl avea și pe măgarul Vasile, dar în acea zi a dispărut fără urmă, probabil fiindu-i furat. Noi l-am cunoscut pe Vasile, cu doar două luni înainte. Acum 3 ani, pe 7 iunie, înainte să ne întoarcem spre Poiana Brașov, am făcut un mic ocol spre schitul lui Onufrie. Am descoperit că poți fii fericit în natură, doar cu strictul necesar, în compania necuvântătoarelor și izolat de civilizație.




sâmbătă, 26 mai 2012

Ham-Ham @ Cabana Postavaru

Ieri îți spuneam că, la cabana Postăvaru, ne-a mai atras ceva, în afara panoramei "de milioane". Ne-am întâlnit acolo cu două pufoșenii. Adică ne-au întâmpinat, voioși, doi căței foarte, foarte simpatici, care au început imediat să se joace, spre bucuria noastră, nu între ei, ci cu noi. Unul era gri-maroniu, celălalt alb. Dar la fel de drăgălași și, dacă ne-ai întreba, n-am știi să-ți spunem care ne-a plăcut mai mult. Ne-am îndrăgostit de ei, așa că am hotărât ca un articol întreg să fie dedicat numai lor, pentru că merită. Bineînțeles, dacă ai altă părere și nu ți se par așa de drăguți pe cât ni s-au părut nouă, nu ezita să ne spui, doar știi că părerea ta contează pentru noi.

Acestea fiind zise, te invităm să iei și tu parte la joacă sau, pur și simplu, să te delectezi vizionându-i "în acțiune": 

catel cu limba scoasa la cabana postavaru

vineri, 25 mai 2012

Cabana Postavaru: Fata-n fata cu Bucegii

Dacă ai urmărit seria pe care am dedicat-o traseului din Postăvaru, atunci știi că urmează să vezi ceva fain. Foarte fain. Am tot anticipat momentul, știm că ești curios/curioasă, așa că nu te mai ținem pe jar. Acum e rândul cabanei Postăvaru să te surprindă. Nu neapărat prin confort, gustoșenia mâncării sau ospitalitate, ci prin amplasamentul pe care orice agent imobiliar l-ar prezenta unui client ca "trebuie neapărăt să-l vezi"...și ar fi sigur că încheie afacerea.

Așa că...
...atenție mare...
...(se aud bătăi frenetice de tobe)...
...suspansul crește...
...iată ce se vede de pe terasa cabanei:

Un pic de lapte de munte, de dimineata

Neața, dragi călători!

În meniul de astăzi avem ceva tare bun, care merge perfect pentru mic-dejun: lapte de munte (montmilch), cu care v-am familiarizat în povestea peșterii din Postăvaru. Articolul respectiv a fost "răsfoit" și de fidelul nostru călător Mihai Bobocea, căruia rândurile i-au amintit de expediția pe care a realizat-o acum aproximativ 2 luni, în Apuseni. Așadar, s-a gândit că ne-am bucura dacă ne-ar arăta ce a descoperit atunci, având în vedere că a dat, în prima jumătate a Peșterii cu Corali de la Câmpușel (Muntele Vulcan), de...

joi, 24 mai 2012

La Scena: La masa cu fantomele

După ce ne-am întors din Japonia direct în realitatea bucureșteană, ne-am zis că mai avem ceva timp de "pierdut" și câțiva bănuți de cheltuit înainte să ne întoarcem acasă. Așa că am poposit într-o casă albă, construită la începutul secolului trecut, de la intersecția Căii Călărașilor cu Strada Mântuleasa. Nici nu am intrat bine că primul instinct a fost s-o luăm la goană. Părea că intrăm într-o casă bântuită, din fiecare cotlon întunecos așteptându-ne să ne iasă în întâmpinare câte o fantomă. Dar am rămas. Și nu am regretat.

Bun venit la clubul-restaurant "La Scena"!

intrare la scena bucuresti

miercuri, 23 mai 2012

Zaleilah in finala. Hai Romania! (+retrospectiva Eurovision din 2004)

Urmăresc Eurovisionul din 2004 încoace, în fiecare an. Fără excepție. Și aseară am fost în fața televizorului, pe TVR, stând cu sufletul la gură până ce m-am liniștit, aflând că România s-a calificat în finală. Mandinga nu este trupa mea preferată. Nu-mi place melodia, chiar dacă e antrenantă și are un ritm care te prinde. Și, totuși, de ce am avut emoții? Pentru că acei 6 tineri reprezintă România. Îmi reprezintă țara pe care știi și tu (dacă citești de ceva timp acest blog) cât de mult o iubesc. Pentru că, practic, România e pe scenă în fața Europei și a lumii întregi. Pentru că acest concurs, dincolo de toate Teoriile Conspirației, este o modalitate excelentă de a ne promova patria.

Aseară, pe scena de la Baku (Azerbaijan)
mandinga semifinala 1 eurovision 2012
foto: eurovision.tv

Cetatea Slimnic, mandra si in zapada

Știm că numai la iarnă nu-ți stă capul acum și că de-abia aștepți vara și o bălăceală în mare. Dar am găsit imaginile astea și nu ne putem abține să nu ți le arătăm acum. Doar nu vrei să așteptăm până vine, din nou, anotimpul geros?

Fotografiile care urmează să te încânte (sperăm:D) au fost imortalizate pe 6 ianuarie 2007, la cetatea Slimnic aka cetatea Mândră. Așa o cheamă în germană:) Unele au fost realizate cu un Olympus, altele au fost capturate prin intermediul unui aparat cu film Kodak KB18, apoi transpuse pe CD.

Vizionare plăcută!

cetate slimnic iarna

Poiana Ruia - Verdeata cat vezi cu ochii

După ce am văzut intrarea în Peștera de Lapte, am mers înainte până am dat de o bifurcație. În stânga - triunghi albastru (nu aveam treabă pe acolo). În dreapta - ne intersectam, un pic mai încolo, cu banda albastră (traseul care venea de la Crucurul Mare - da, așa se numește:P), apoi cu poteca de la halta Timișu de Jos (cruce albastră) și, cărarea ar fi continuat pe bandă galbenă. Aia era direcția pe care trebuia s-o urmăm, pentru că intenționam să ajugem aici:

poiana ruia
Poiana Ruia

marți, 22 mai 2012

Green Tea: Japonia, India si Micul Paris la un loc

Vineri, pe 18 mai, prietena noastră Andreea Sbarcea, știind că tot timpul ne e dor de ducă, dar și ca să ne cinstească de ziua ei, ne-a scos din oraș. Nu la propriu, ci doar prin intermediul imaginației. Ne-a pus să alegem: Japonia, India sau Micul Paris? Am ales, până la urmă, prima variantă și ne-am lăsat purtați spre Țara Soarelui Răsare, cu un frappe și un ceai de cireșe alături. 

salonul japonez green tea bucuresti
Salonul Japonez de la "Green Tea"

luni, 21 mai 2012

La plimbare prin Orasul Lalelelor

Cu ce impresii am rămas după ce am descoperit Piteștiul în numai 6 ore? Numai bune. E un oraș curat, plin de verdeață, foarte religios (am găsit câte o  biserică la aproape fiecare colț de stradă!), în care chiar ai ce vedea și în care, în mod sigur, nu te plictisești. Vom reveni!... că mai avem câteva zone de explorat pe care timpul nu ne-a permis să le descoperim într-o sâmbătă de la începutul lui mai.

Hai cu noi într-o plimbare prin Pitești - Orașul Lalelelor!

Primăria
primaria pitesti si petunii

duminică, 20 mai 2012

Wikipedia ajunge pe cladiri. Pe cand si in Romania?

De la Radu, via RedOrbit, tocmai am aflat de o idee GENIALĂ. Dar pe cât de grozavă este, pe atât de departe e de România. Din păcate... Dar hai să vedem despre ce e vorba. 

Shire Hall, 1724. Aici s-au ținut unele dintre cele mai celebre procese din istoria britanică. În prezent, e folosită pentru reuniuni ale comunității locale, nunți, conferințe s.a.
shire hall wikipedia

Pestera de Lapte, din Postavaru

De la refugiul despre care am povestit în articolul anterior, puteam să mergem în dreapta (direct spre cabana Postăvaru), înapoi spre Poiana Brașov (20 min) sau în stânga (30 min până la Peștera de Lapte). Înapoi nu aveam de ce să ne întoarcem, căci vremea era faină și de-abia plecaserăm pe traseu. Dacă o luam spre dreapta însemna să ratăm ce era în stânga. Nu ne-a luat mai mult de o secundă să ne hotărâm că Peștera de Lapte e de neratat, numai și pentru numele, cel puțin ciudat.

Peștera de Lapte
pestera de lapte

vineri, 18 mai 2012

Pe partie, vara! In Masivul Postavaru

Acum o săptămână, când ne întrebam de ce iubim munții, ne-am adus aminte că în ultima zi din 2011 am promis că vom povesti de o tură care se încheiase la cabana Postăvaru. Uite că am ajuns în mai și noi nu ne-am ținut de cuvânt. Rușine să ne fie!;) Ei bine, nu vrem să te dezamăgim, așa că azi îți prezentăm prima parte a traseului.

verdeata postavaru

joi, 17 mai 2012

Parcul din Padurea Trivale: Plimbare printr-un basm

În ultima porțiune pe care am parcurs-o prin Pădurea Trivale (imediat după mănăstirea cu același nume, în direcția orașului), codrul piteștean este amenajat cu băncuțe, poduri, foișoare, felinare. Asta ar fi descrierea pragmatică. Pe noi, însă, decorul (natural și artificial) ne-a determinat să privim parcul dintr-o altă perspectivă: un pic ireală și plină de romantism.

parc trivale pitesti

miercuri, 16 mai 2012

Manastirea Trivale: linistea dinaintea furtunii

flori manastirea trivale pitestiAm ales acest titlu pentru că am ajuns la frumoasa mănăstire cocoțată pe un deal doar cu câteva ore înainte ca 10.000 de oameni! s-o ia cu asalt. Ce căutau atâtea persoane acolo, sâmbătă, pe 5 mai? Toți își doreau să atingă moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. "Bine, bine", ai putea spune, "dar nu pot face asta în fiecare zi? De ce tocmai atunci?" Ei bine, era pentru prima dată când aceste oseminte sfinte ajungeau în Pitești. Cum suntem un popor foarte credincios, cel puțin cu numele,  dacă nu și cu fapta, argeșenii nu puteau rata o asemenea ocazie. Dacă a beneficiat vreunul din cei zece mii de binecuvântarea dumnezeiască sau dacă au asistat la o minune săvârșită ad-hoc nu știm, cert e că îmbulzeala și leșinurile au ținut locul evenimentelor religioase.

Pe la 5 după-amiaza, când am trecut pe la mănăstirea Trivale, coada de-abia se forma și încă era liniște. Era frumos. Mai apoi, s-a declanșat "urgia". Norocul nostru că nu mai eram prin preajmă și că am urmărit totul din fața televizorului, a doua zi.

marți, 15 mai 2012

Pranz in aer liber la Cornul Vanatorului

Dacă nu am putut lua micul dejun în aer liber, în Turia, ne-am mulțumit cu un prânz în grădina de vară a complexului  de 3*** "Cornul Vânătorului", din Pitești. Uite cum a fost să păpăm sub un foișor, înconjurați de verdeață, la peste 100 de km distanță de prăfuitul și zgomotosul București:

cornul vanatorului pitesti vedere din foisor

duminică, 13 mai 2012

Plimbare prin Parcul Lumea Copiilor

Ăsta e parcul prin care eu (n.r. Anda) mă plimb des cu rolele. Ăsta e parcul care adăpostește una dintre cascadele din București singura cascadă din București*. Ăsta e parcul "lui Piedone", primarul sectorului 4. E un parc cochet, frumos amenajat de doar 3 ani, cu siguranță una din atracțiile sectorului în care locuim. E Parcul Lumea Copiilor.

parcul lumea copiilor bucuresti

intrare parc lumea copiilor bucuresti

sâmbătă, 12 mai 2012

Surpriza de pe acoperis. In Brasov (+imagini din Centrul Vechi)

Un alt motiv pentru care iubim orașele medievale din România (Slavă Domnului că avem multe!), pe lângă aerul plin de istorie care răzbate din arhitectura deosebită a clădirilor, este faptul că, într-o simplă plimbare pe aleile bătătorite de atâta vreme, poți vedea pisici "în acțiune", pe acoperișurile cărămizii ale caselor. În București, le vezi mai mult cotrobăind prin gunoaie:(

pisica pe acoperis strada republicii brasov
Pe Strada Republicii, în Brașov

vineri, 11 mai 2012

De ce iubim muntii?

pod retezat
În Retezat - foto: Clipe Hoinare
Muntele – un uriaș cu față de granit, păr electrizat de fulgere sau cu plete de zăpadă, îmbrobodit cu fulare de ceaţă” - Eugen Barbu

În munte, linia dreaptă e rareori drumul cel mai scurt între două puncte” - Felix Germain

Probabil știi deja că suntem îndrăgostiți de munți și nu ratăm nicio ocazie să mai escaladăm unul. Din păcate, nu mereu avem răgazul să abordăm un traseu montan și, pentru a ne "calma" dorul de ducă, evadăm din București în alt oraș, cum a fost cazul și week-end-ul trecut, în Pitești.

Chiar și când suntem plecați din Capitală, gândul ne stă tot la creste, marcaje, cărări și pante;) Inspirați de citatele de mai sus, ne-am gândit la motivele care ne determină să iubim munții atât de mult și la argumentele pe care le-am furniza unui sceptic, care încă nu a descoperit MUNȚII. 

Așadar, iată cu ce ne-au cucerit munții, atrăgându-ne, mereu, înapoi la înălțime:

joi, 10 mai 2012

Hai la Zoo Pitesti!

Suntem doi copii. Și probabil vom fi mereu. Așa că nu am putut rata ocazia ca în vizita din Pitești să nu trecem și pe la grădina zoologică. Știam că e mică, dar că e situată într-un cadru natural superb. Știam cum să ajungem, fără să întrebăm vreun localnic. Dar nu știam că o să ne placă așa de mult!

urs balaceala zoo pitesti

miercuri, 9 mai 2012

Circuit: Izvorul Munk-Foisorul Galben-Grota cu Aburi-Foisorul Rosu

În ultima zi (luni, 16 aprilie 2012) pe care aveam s-o petrecem în vacanța de Paște de la Băile Herculane, vremea ne-a făcut în ciudă. Adică, după ce vineri seara, sâmbătă și duminică ne-a "onorat" doar cu averse de ploaie de diferite intensități, acum urcase pe cer un ditamai soarele și timpul era numai bun pentru urcat pe munte. O singură piedică: la 16:52 trebuia să ne urcăm în tren. Nu mai aveam răgaz de abordat traseul pentru care venisem, de fapt, în stațiune (Crucea Albă-Vârful Domogled). Dar aveam timp (așa crezusem de dimineață) pentru un traseu care ne plăcea.

Într-un final, am poposit în gară cu doar 2-3 minute înainte să ajungă trenul și am bătut, probabil, orice record de mâncat-viteză (2 feluri, salată, suc/bere - în mai puțin de un sfert de oră).


Băile Herculane, vedere de la Foișorul Roșu

panorama baile herculane de la foisorul rosu

luni, 7 mai 2012

Corbii de Piatra: Interzis cu jderii!

Poate cea mai simpatică interdicție pe care am întâlnit-o în călătoriile noastre prin România, am descoperit-o în județul Argeș, la mănăstirea Corbii de Piatră. Am fost acolo în 2008, dar și după 4 ani ne-a rămas în amintire avertizarea de la intrare: "ATENȚIE! SE INTERZICE ACCESUL ÎN M-STIRE CU ANIMALE - CÎINI, PISICI, JDERI, ETC."

accesul interzis cu jderii corbii de piatra

Ne-am mirat atunci, cum ne mirăm și acum, de ce ar ține cineva un jder ca animal de companie, pe care să-l scoată la plimbare în curtea unei mănăstiri? Este prădător, furând ouă și atacând iepuri și găini, iar în perioada de împerechere, atât femelele, cât și masculii, scot sunete stridente, care în mod sigur ar tulbura somnul îngrijtorului. Și, totuși, dacă nu ar fi întâmpinat, cei de la mănăstire, probleme cu jderii, atunci nu le-ar fi interzis accesul, nu-i așa? Din păcate, animăluțele astea se cațără foarte bine și sunt capabile de salturi înalte, în plus nici nu știu să citească. Credem că ar trebui să găsească alt mod de a-i împiedica să pătrundă pe pământ sfânt, că de domesticit ne îndoim că e cazul - ar însemna să-ți aduci dușmanul în propria ogradă.

jder
foto: daunatori.info

Dar ce am căutat noi tocmai la Corbii de Piatră, "în inima țării ca la un capăt de lume", după cum spunea Irina Luca, în documentarul TVR 1 dedicat acestor locuri, din seria "Dincolo de hartă"? Păi, am vrut să vedem o biserică băgată-n piatră, care pare să susțină o ditamai povara pe umeri. Ești deja curios/oasă?

Hai s-o descoperim împreună!

manastirea corbii de piatra

Biserica de lemn cu aer conditionat

S-a născut în 1627, dar încă ține pasul cu vremurile. Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva", din Pitești, e o "bătrânică" modernă și cochetă. Când a împlinit 369 de ani, adică în 1996, a decis că e timpul pentru o schimbare. Look-ul îmbătrânit a fost uitat și bisericuța s-a transformat într-un lăcaș de cult de ultimă generație. Ca să-și aducă aminte de tinerețe, și-a păstrat bârnele de lemn. Ca să fie mereu "proaspătă" și "învigorată", s-a "accesorizat" cu aer condiționat, pe care-l "poartă" mereu pe partea dreaptă. Iar pentru un lifting complet - un pic de stil: multe flori, în culori cât mai vii, purtate ca medalioane, la intrare.

Vino cu noi s-o cunoști îndeaproape!

biserica lemn cuvioasa paraschiva pitesti

duminică, 6 mai 2012

Am vizitat Pitestiul in 6 ore!

Ăsta da record pentru explorarea unui oraș cu aproape 172.000 locuitori!

Primăria din Pitești
primaria pitesti si petunii

vineri, 4 mai 2012

Moscheea din spatele blocului

Cum ar fi să te trezești în fiecare dimineață în Turcia, dar în același timp să nu părăsești România? Ar fi imposibil, nu-i așa? Ei bine, nu fii atât de sigur/ă. Bucureștenii care locuiesc la Eroii Revoluției au această oportunitate în fiecare zi. Nu trebuie decât să se uite pe geam, în spatele blocului, și dau nas în nas cu o MOSCHEE! Așa că, măcar în primele momente înainte să se dezmeticească din somn, pot crede că s-au trezit într-o țară unde 99% din populație e musulmană!

moschee eroii revolutiei bucuresti

miercuri, 2 mai 2012

1 Mai la Mogosoaia

Ca mai tot bucureșteanul care nu a avut posibilitatea să evadeze din Capitală spre mare sau munte, m-am decis să petrec Ziua Muncii la Curtea Domnească de la Mogoșoaia. Probabil, am fost atrasă de afișul de mai jos sau pentru că din 2007 nu mai poposisem pe aceste meleaguri, cert era că voiam să mă bucur de primăvară într-un loc care "respiră" istorie și al cărui pitoresc te cucerește pe vecie. Mi-am dat seama rapid că nu mi-am ales cea mai potrivită zi pentru contemplare, dar am fost mulțumită că am ieșit în natură. Cu siguranță mi-ar fi plăcut mai mult ziua de ieri, dacă alături de mine ar fi fost Ionuț, dar ce crezi că făcea el când eu mă plimbam pe pietrișul din jurul Palatului de la Mogoșoaia? Sărăcuțul de el...muncea. Da, de Ziua Muncii! Nu toată lumea e așa norocoasă ca mine:D


afis-1-mai picnic mogosoaia
foto: palatebrancovenesti.ro

marți, 1 mai 2012

De retinut, pe Transfagarasan

Știm, am mai povestit despre cel mai frumos drum din lume AICI și AICI, dar tocmai ce am descoperit pozele pe care le-am făcut în prima noastră tură împreună pe Transfăgărășan, adicătelea în 2008. Și așa de faine îs, că nu le puteam ține doar pentru noi. Profităm de ocazie și să învățăm ceva, căci tot acum 4 ani ne-am pus pe pozat plăcile informative de pe DN 7C și nu am apucat până acum să-ți spunem cât de înalt e Barajul Vidraru sau la ce altitudine e Bâlea Lac. Așa o să fii informat/ă din timp pentru 1 iulie, când Transfăgărășanul se deschide oficial.

serpentine transfagarasan 2008