Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 4 noiembrie 2012

Piatra Singuratica: Recompensa unui drum chinuitor

În vacanța de 9 zile pe care am petrecut-o prin România (unde altundeva?:D), nu ne-am putut abține să nu urcăm pe un munte. Oricare, cât de mic, dar frumos să fie (nu că ar fi vreun munte care să nu ne placă:P)! Și cum demult visam la un loc extrem de frumos de care aflasem întâmplător și știind că până la el urcarea ține cam o oră, 1h și 30', ne-am zis că pe 19 august 2012 e ocazia perfectă să ajungem acolo.

Cum se întâmplă de obicei, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe munte. Traseul a fost mult mai greu decât ne așteptam, căldura a fost mult mai greu de suportat decât anticipasem, dar și peisajul a fost mult, mult mai frumos ca-n poze.

Înainte de a porni la povestit, îți arăt doar o poză. Dacă ți se pare îndeajuns de fain locul, citește mai departe.  Dacă nu... ei bine, nu cred că există cineva căruia să nu-i placă PIATRA SINGURATICĂ!

cabana piatra singuratica hasmasul mare

Presupun că deja te întrebi unde este minunăția asta de peisaj, că vrei să ajungi și tu cât mai curând. 

Nu te mai țin în suspans... "Dihania" din spatele cabanei este "Piatra Singuratică" sau "Piatra Unică", cunoscută în zonă mai ales sub numele de "Egyesko". Deci, ai ghicit, ne aflam deja prin Secuime, mai exact deasupra orașului Bălan, în județul Harghita. "Stâncuța" locuiește la 1608 m, iar cabana care poartă, evident, același nume, stă 104 m mai jos.

Ca să ajungi la vecinii din masivul Hășmașul Mare, trebuie să urci pe munte. Nu există altă cale. Mă rog, ar mai fi o variantă, ATV-ul, dar chiar și nebunul cu care ne-am întâlnit pe traseu și care era la bordul unui asemenea vehicul NU ne-a recomandat, ca pe viitor, să-i urmăm exemplul. De fapt, nebunul nici nu urcase până la cabană, ci se oprise la un izvor, la aproximativ 15 minute distanță.

La PS, cel mai rapid ajungi din Bălan. Poți veni și dinspre Lacu Roșu, dar ăla este un traseu puțin circulat și recomandat celor care intenționează să petreacă mai multe zile pe munte. Dacă ești ca noi, mereu în criză de timp, dar disperat să vezi tot, atunci îți propun să urci din orașul minier. 

Amatorul de ATV venise pe traseul marcat cu triunghi roșu, care pornește de la capătul orașului, la scurt timp după ce drumul principal rămâne fără asfalt. Noi am preferat să ajungem la frumoasa destinație pe cel mai circulat traseu, marcat cu bandă albastră, care începe chiar din centrul orașului, pe lângă Biserica Romano-Catolică. Există și indicatoare, pe partea stângă a drumului, cum vii dinspre Sândominic.

Peisaje care se "derulează" pe măsură ce mergi spre Bălan
peisaj piatra singuratica

piatra singuratica vedere din balan

peisaj masivul hasmasul mare


Acces și cazare

Și dacă tot am pomenit de această localitate, trebuie să menționez că dacă nu dispui de o mașină, e cam peste mână să ajungi în Bălan. Poți ajunge cu trenul doar până-n Sândominic, iar de acolo poți merge pe jos, dacă ai timp și rezistență (vreo 11 km), poți lua autobuzul (dacă te nimerești la ora potrivită) sau poți să te negociezi cu un localnic posesor de automobil (dar ești la "mila" lui). În oraș, nu am zărit vreun hotel, dar asta nu înseamnă că n-ai unde să te cazezi. Cu aproximativ 1 km înainte să intri în localitate, pe partea stângă, există o pensiune de 3 stele. Nu am testat-o, pentru că, cu o seară înainte, am înnoptat în Izvoru Mureșului. Pentru cine nu știe, asta e o stațiune pentru practicarea sporturilor de iarnă, dar chiar și vara, cazarea este destul de scumpă și baie în cameră dublă NU primești la un preț decent (pe care eu îl văd undeva până în 100 lei).

Dar hai să trecem peste aceste amănunte organizatorice și să ne grăbim să urcăm, că timpul trece... Presupunem că ai ajuns deja în Bălan și cotești dreapta, pe lângă Biserica Romano-Catolică, nu de alta, dar pe acolo te îndrumă marcajul bandă albastră. 

Imediat pe stânga, o să găsești o parcare, unde poți să-ți lași, fără nicio grijă, mașina. În week-end, parcarea este gratuită. De aici, timp de câteva minute, vei savura un încântător preludiu, traseul mergând printre ultimele case ale Bălanului, cuibărite la poalele Hășmașului.

balan strada traseu piatra singuratica

balan strada traseu piatra singuratica

  
După preludiu, nu trecem la faza următoare, ci ne răcorim puțin, intrând în pădure. Sau, cel puțin, asta ar fi fost situația în mod normal, nu într-o zi de august venită parcă din Infern!

Cum s-au terminat casele, am dat de o mică poieniță, loc propice pentru grătare. După ce am traversat-o, a început, propriu-zis, traseul, care timp de aproximativ o oră, a continuat doar prin pădure. Aici mi-am dat seama că răcoarea poate fi speriată de un soare prea nervos și că nici falnicii brazi nu o mai pot ține aproape.

spre cabana piatra singuratica


Ne-am încins aproape imediat. Și nu numai din cauza căldurii, bate-o vina! Ci și pentru că urcușul era... diabolic! La început, nu a fost cine știe ce, cărarea urcând în serpentine scurte (era mai bine să fie mai lungi, totuși), dar apoi panta a devenit mai abruptă, mai severă, mai nasoală...

Sigur am fi suportat-o mai ușor dacă nu ne sâcâia și căldura, dacă, cu o zi înainte, nu ne-am fi "antrenat", timp de mai bine de 5 ore prin Cheile Tișiței (o să povestesc, cândva, și despre ele) și dacă, trebuie să recunoaștem, ne-am fi dus mai des pe munte măcar cu niște săptămâni înainte.

Dar, totuși, parcă tot era prea înclinată panta! Drept urmare, am făcut foarte puține poze în urcare, momentele de respiro fiind dedicate doar luării unor guri de aer și apă și reîncărcării cu ceva energie. Am tras  câteva cadre, însă, când ni se deschideau panorame frumoase, pe partea dreapta:

peisaj spre cabana piatra singuratica

peisaj spre cabana piatra singuratica

peisaj stana spre piatra singuratica

"Moara dracului"
panorama spre moara dracului



Din păcate, panoramele nu ne-au încântat din "proprie inițiativă", ci în acele zone pădurea fusese defrișată:(

În timp ce ne chinuiam să urcăm (mai mult eu mă chinuiam, ca de obicei Ionuț era Speddy Gonzalez:D), mi-am adus aminte ce mi-a spus un cititor de pe blog, Mădălin Focsa, despre traseu. El îmi spuse că durează cam 2-3 ore și mie nu-mi venise să cred, având în vedere că pe toate indicatoarele scrie 1-1h 30'! Eram sigură că noi ne vom încadra în timp, că n-avem cum să facem atât de mult. Adevărul este că, în total, până sus am făcut 2 ore, cu două pauze mai lungi: la izvor și în poiana care i-a urmat, unde răgaz de un sfert de oră, am consumat niște conserve și ardei gras.

Și dacă tot am zis de izvor, hai să ți-l arăt. Am ajuns la el cam după o oră de urcat și chiar dacă eram echipați cu apă, tot ni s-a părut ca o oază, cu apa-i susurând la picioarele unei stânci imense.

izvor langa piatra singuratica

izvor langa piatra singuratica


Cu puțin timp înainte să ajungi la izvor, vei întâlni pe dreapta, într-un copac, un indicator spre punctul de belvedere "La Pândă", spre care ai mai face jumătate de oră. Dacă nu trebuia să ne ținem de un anumit plan, sigur am fi ocolit pe acolo, că prea suna interesant. Dar rămâne pe altădată. Bineînțeles, dacă tu ai fost, nu ezita să-mi spui cum ți s-a părut;)

După ce ne-am încărcat bateriile la izvor, am ocolit prin stânga măreața stânca și imediat pădurea a început să ne spună, treptat, "La revedere". Mai întâi, am urcat o pantă mai largă, accesorizată cu un pic de grohotiș, apoi am nimerit într-o imensă poiană, unde, după cum am spus deja, am halit:D

ionut si moara dracului

popas poiana langa piatra singuratica


Era maaare și frumoasă, dar ce să vezi, era tot în pantă! Aceasta este ultima porțiune din traseu și ți se pare că nu se mai termină. Zărești deja cabana și pare că nu te apropii deloc, deși picioarele deja "te certa". Dar odată ajuns lângă Piatra Singuratică, eu îți recomand să te trântești în iarbă și să te uiți de la baza solului spre roca gigantică. Sentimentul reușitei este poate mai intens ca niciodată!

cabana piatra singuratica alb negru


De la cabană poți privi spre încântătorul vârf Hășmașu Mare, spre care și noi intenționam să ne continuăm drumul, dar eram deja prea obosiți și trebuia să ne întoarcem în timp util ca să mai prindem deschis castelul Lăzarea (voi povesti și despre el, cu siguranță). Până pe vârf, ar mai fi fost doar o oră, dar deja nu mai credeam că atâta vom face până acolo!

privind spre hasmasul mare


Cabana beneficiază de panouri solare (o bilă albă), dar paturile arătau destul de murdare și cadrurile erau cam scorojite, iar când am întrebat dacă putem servi ceva (de băut/mâncat), cabanierul a cam strâmbat din nas. Lângă cabană există și un fel de refugiu, dar care nu poate fi utilizat, pentru că acoperișul e spart. În apropriere, niște bârne de lemn sunt vopsite în culorile Ungariei. 

Pe Piatra Singuratică se poate urca și Ionuț era nerăbdător s-o escaladeze. L-a întrebat pe același cabanier cum e traseul până acolo, dacă îl poate aborda cu adidașii din dotare și răspunsul a fost, fără ezitare, afirmativ. Însă când Ionuț a început aventura, și-a dat seama că ungurul voia să mai scape de un român! Mai ușor îi era dacă apela la toporul din dotare:

topor langa cabana piatra singuratica


Escaladarea este puțin spus periculoasă și românașul meu s-a văzut nevoit să renunțe la ultima porțiune, pentru că ține mult la viață.

În timpul în care el sfida moartea, eu mă culcasem la umbră, sub un copac, și ascultam muzică (la căști). Dar când s-a întors și mi-a arătat pe unde urcase, am zis că nu e zdravăn! Apăi asta DA nebunie!

vedere de la piatra singuratica


vedere de la piatra singuratica


spre piatra singuratica de la cabana


spre piatra singuratica de la cabana


spre piatra singuratica de la cabana


Pe lângă pietroiul solitar, aici mi-a plăcut foarte mult de un... cuțu, căruia nu-i păsa de naționalitatea noastră și  chiar dacă ne-a lătrat puțin, eu am perceput "ham-ham-urile" ca fiind saluturi.

caine la cabana piatra singuratica

caine la cabana piatra singuratica


Când am reușit să ne urnim din locul ăla prea fain pentru România, aș îndrăzni să spun, știam că până jos, pe același traseu, facem tot între 1 oră și 1 oră jumătate. Așa scria pe indicatorul de lângă cabană. Iarăși am zis (nu ne învățasem lecția!) că noi facem mai puțin. Ce naiba? E coborâre, pentru numele lui Dumnezeu! Dar, ce să vezi, panta abruptă parcă e mai greu de abordat în coborâre!

coborare de la piatra singuratica


coborare de la piatra singuratica


Știu că nu pare prea nasol în poze, dar mă crezi pe cuvânt, da? În părțile chiar dure, nici n-am mai îndrăznit să mă opresc:D Tot luând-o în jos, vertiginos, mă tot întrebam: "Cum? Pe aici am urcat? Cum am reușit?"

Eh, am ajuns cu bine înapoi la mașină, după 1 oră și 25 de minute, așa că sunt mândră că am bătut timpul cu 300 de secunde:D



Acest obiectiv este doar unul dintre locurile fascinante pe care le-am vizitat în perioada 18-26 august 2012. Vrei să le vezi și pe celelalte? 
Hop direct în vacanță!

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca nu ratezi vreo poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI