Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 7 noiembrie 2012

Cel mai bogat sat din Ardeal are una dintre cele mai frumoase biserici

biserica ditrau 2007
Județul Harghita este mândrul posesor al unei localități cu care țara noastră ar trebui să se mândrească. Nu știu prea multe așezări din România care să fii dat numele unui minereu foarte rar în lume și care, pe deasupra, să adăpostească două bijuterii de lăcașuri de cult, una dintre ele fascinându-mă din 2007 încoace, de când am zărit-o prima dată.

Vorbesc despre DITRĂU (Ditro, în maghiară), o comună situată la 13 km de Gheorgheni (prin care treci ca să ajungi la Lacu Roșu și Cheile Bicazului) și la 23 km de Toplița, fiind străbătută de DN 12, un drum în stare foarte bună la data la care l-am străbătut ultima oară, pe 19 august 2012, în cea de-a doua zi din vacanța de 9 zile.

Prima dată, am fost în Ditrău acum 5 ani, pe 10 aprilie. Vremea era cam posomorâtă și nu mi-am dat seama atunci că ea a fost aliata Bisericii Romano-Catolice mari (există și una mai mică și mai veche) ca să mă impresioneze într-atât de tare încât să n-o uit nici în 2012. Sau poate nu a fost vremea de vină, ci Biserica PreaSfântă Inimă a lui Iisus chiar este prea frumoasă, așa că nu am avut încotro și a fost musai s-o iubesc! 


Schimbare de look

Așa arăta în 2007:

biserica ditrau 2007


La prima vedere, pare înfricoșătoare și, recunosc, în fața ei, m-au trecut câțiva fiori. Dar încercând să trec de  prestanța ei care poate ține turiștii deoparte (enoriașii sigur o îndrăgesc), am descoperit un monument atrăgător, construit în 3 ani (1908-1911), în stil neogotic-eclectic, de arhitecții Kiss Istvan și Dorzsak Ede.

M-am bucurat tare mult când traseul vacanței noastre din această vară a trecut și prin Ditrău și așteptam cu nerăbdare s-o revăd. Mă gândeam... "Oare cum e acum? Arată la fel de bine, a avut cineva grijă de dânsa?". Răspunsul a venit destul de rapid, dar nu pot să neg că, într-un fel, m-a dezamăgit. Da, biserica pe care ajunsesem s-o iubesc părea mai tânără ca niciodată, zveltă și cochetă, dar tot aerul ei de "bau-bau", care impunea respect, dispăruse. Să fii fost tot vremea de vină, căci în august prinsesem un cer senin și un soare cu dinți sau straiele sale albe erau, totuși, prea imaculate?

biserica ditrau 2012


biserica ditrau 2012


crucifix biserica ditrau


Nici nu mai contează cum îi șade mai bine, până la urmă ține de preferința fiecăruia, important este că a fost renovată și se poate lăuda cu un nou look, demn de Mileniul III.

Oricât de mult îmi place de ea, nu pot s-o neglijez pe surioara mai mică, tot o Biserică Romano-Catolică, închinată Sfintei Ecaterina. Culmea, minunăția asta se află tot în Ditrău, o comună pare-se binecuvântată de Dumnezeu cu tot ce e mai frumos:

biserica ecaterina ditrau


Și dacă tot m-am apucat să laud Ditrăul, atunci s-o fac până la capăt! Pe vremea lui Orban Balazs (călătorul și scriitorul cu care am făcut cunoștință la Peștera Mare de la Merești), deci pe la jumătatea secolului XIX, cel mai bogat sat din Ardeal era considerat... ai ghicit... Ditrăul și aparținea de stațiunea Borsec. 

În aceeași perioadă, mai exact în 1866, aici s-a descoperit un minereu rarisim pe plan mondial, care se folosește ca piatră de construcție. Pentru că nu avea încă un nume, i s-a spus DITROIT. Evident, nu are nicio legătură cu orașul american Detroit, ci a împrumutat numele neaoșului Ditrău (sursa).

Eu nici nu știam lucrurile astea când am trecut prin această comună harghiteană și tot mi-a rămas undeva bine  înfiptă în amintiri. Tu, pentru că știi și cu ce se poate lăuda, apăi e musai să-i faci o vizită. 

S-a înțeles?:D

peisaj ditrau
__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca nu ratezi vreo poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI