Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 16 octombrie 2012

SRR: Ziua 1 – Baile Olanesti

Prima zi din infotripul balnear “Să redescoperim România” s-a “consumat”, cu precădere, în Băile Olănești, o stațiune pe care am lăsat-o cufundată în zăpadă și am regăsit-o colorată în toamnă.

canal toamna baile olanesti
Complexurile hoteliere “Maria”, “Parâng”, “Central”, “Alice”, “Bitu” și Presidentși-au deschis porțile pentru câteva zeci de agenți de turism, pentru o mână de oameni de presă și o… bloggeriță, aka eu:D

Olăneștii aveau ceva succes la turiști, marțea, pe 16 octombrie 2012. Cei mai mulți erau, după cum îți închipui deja, pensionari, dar străzile orașului erau bătute și de familii tinere, cu copii. Eu sunt de părere că e loc și pentru alte categorii de turiști. Tineri, bătrâni sau adulți în floarea vârstei; toți pot fi fermecați de dumbravele minunate care înconjoară stațiunea și de izvoarele tămăduitoare care sunt bune și ca tratament, dar și preventiv. Suveniruri sunt pentru toată lumea, magazine – destule, o farmacie e chiar în centru și o apă plată la un magazin lângă hotelul “President” are obișnuitul preț de 2 lei.

Iar pentru iubitorii de animale, nu există un loc mai bun pentru vacanță. Pisici-actori și căței simpatici de-abia așteaptă să-i bagi în seamă.

caine baile olanesti

Unde îți recomand să te cazezi?

Răspunsul depinde de buget și de planurile pe care le ai. Cel mai ieftin e Parângul, care nu este renovat, dar urmează să fie și este folosit, în special, pentru sejururile de tratament. Maria se pretează segmentului de business și events, având o sală de conferințe spațioasă și una pentru evenimente, la fel de generoasă. Centralul e bun dacă vrei să fii în buricul târgului”, Alice – intim și cochet, Bitu – 4 stele, deci pretențiile cresc, iar President e undeva între Central, Alice și Bitu, lângă Primărie și dispune de o piscină imensă. Despre fiecare hotel în parte, mai multe detalii și imagini faine din interior, AICI.

Din culise” îți pot spune că vârful de sezon este în iulie-august și că ofertele care au mare priză la public sunt pachetele sociale: “Hai la băi!”, “Decada balneară”, “Senior 55” s.a.  Eu îți recomand să descoperi farmecul unei stațiuni balneare când nu suferi de vreo afecțiune, de preferință iarna sau toamna. Prețurile sunt și scăzute, turiștii sunt câți trebuie să fie, nu în exces și dacă ești sănătos, totul pare mai frumos.

primaria baile olanesti portret caine toamna baile olanesti pisica charlie chaplin baile olanesti hotel president baile olanesti hotel parang baile olanesti hotel maria baile olanesti
hotel central baile olanesti hotel bitu baile olanesti hotel alice baile olanesti

Legendă: 1-Primăria din Băile Olănești; 3 - Charlie Chaplin:D; 4 - Hotelul President; 5 - Hotelul Parang; 6 - Hotelul Maria; 7 - Hotel Central; 8 - Hotel Bitu; 9 - Hotel Alice


Un pont: savoarea balneară nu are același gust fără o seară în compania chitării și a muzicuței. Mulțumim, Ovidiu Scridon!

.......................................

Timp de 7 zile, în intervalul 16-22.10.2012, are loc infotripul balnear "Să redescoperim România", organizat de Accent Travel & EventsTransilvania TravelParalela 45. Programul pentru ziua 2: Băile Govora, Târgu Jiu, Băile Herculane.

3 comentarii:

  1. Arata foarte bine hotelurile din pozele tale, renovate, curate...foarte bine ca se investeste si in aceste statiuni, pentru ca in ultimii ani cazusera multe in paragina si era pacat. Acum trebuie si promovate si propabil va mai dura pana isi vor castiga mai multi turisti, dar primul pas a fost facut, deci este bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dorinta din partea proprietarilor exista, dar a ramas incetatenita ideea ca statiunile balneare sunt doar pentru cei de varsta a treia. Mi se pare doar o prejudecata. Pana la urma, eu am fost deja in toate statiunile balneare din acest infotrip si m-as mai intoarce. Si, Slava Domnului, mai am mult pana sa ajung sa am nevoie de tratament. Baile Herculane este statiunea mea preferata si cred ca asa dovedesc ca orasele astea au multe de oferit, pentru toate categoriile de varsta. Trebuie sa fii si un pic curios sa le descoperi!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie imi place Herculane, si intreaga zona din jur, cred ca ti-am mai spus:). Cand am fost intr-o vara in concediu cateva zile acolo, multi cunoscuti au sarit cu gura la intoarcere "cum sa mergi la Herculane?!", "statiune de pensionari!", "statiune de tratament!" etc. Mi se par, vorba ta, prejudecati, si lipsa toatala de curiozitate sa iti descoperi tara ...Cred ca multi romani au devenit mult prea fitosi si neoriginali, urmand mereu, chiar si in vacante, acel "spirit de turma". Pacat :(.

    RăspundețiȘtergere