Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Bijuteriile se masoara in aburi-putere

În România, există niște nestemate care nu se admiră din spatele unei vitrine atent lustruite, ci în aer liber. Oricât de atrăgătoare ar fi pentru hoți, aceștia nu le pot răpi, căci sunt foarte grele. Dar nici dacă ai foarte mulți bani, nu le poți cumpăra - sunt monumente istorice. Ca să le admiri, îți trebuie doar un bilet dus spre Reșița, că de întors nu va mai fi vorba, într-atât de tare te vei atașa de bijuterii, încât nu vei dori să le părășești!

Bun venit în Parcul Locomotivelor!


locomotiva parcul locomotivelor resita

Ideal ar fi să nimerești aici, în cartierul "Triaj", într-o zi cu mult soare, când frumusețile astea strălucesc mai ceva ca bijuteriile cu multe karate. Ca și metalele prețioase, sunt lustruite bine, îngrijite cu mare drag și expuse în așa fel încât să fie puse cât mai bine în evidență.  

De ce atâta interes pentru niște enormități înveșmântate în roșu și negru, "obeze" și bătrâne? Pentru că  vorbim despre niște... VEDETE, adică despre 16 LOCOMOTIVE cu ABURI, produse în perioada 1872-1959.

Istoria lor se întinde chiar mai departe, în 1771, când Maria Tereza a înființat Uzinele și Domeniile Reșita, primul mare centru siderurgic european. Au trebuit să treacă, însă, 101 ani până când prima locomotivă cu aburi din România și una dintre primele trei din sud-estul Europei să pornească la drum. Este vorba de Reșicza-2, proiectată de John Haswell, directorul fabricii de locomotive "St.E.G.", din Viena. Magnificul mijloc de transport cântărea 11,5 tone, avea 4,5 m lungime și "alerga" cu "incredibila" viteză de 11 km/h! Dar de ce vorbesc la timpul trecut? Capodopera trăiește încă bine și locuiește... ghici unde... în Parcul Locomotivelor. Ei, uite-o, nu-i așa că te îndrăgostești de ea, așa, în maxim 1 secundă?

prima locomotiva cu aburi resita

prima locomotiva cu aburi resita

Dacă deja te gândești ce bine te-ai juca și tu cu miniatura de mai sus (mică, mică, dar trăgea vagoanele după ea!), îți spun de pe-acum că este interzis cățăratul pe monumentele istorice și că este mereu prin preajmă un paznic care să te țină în frâu. Știu, este greu să te abții cu asemenea frumuseți în jurul tău, dar e mai bine așa. Locomotivele au o vârstă respectabilă și le-aș asemăna cu niște bunici. Crezi că tataie te-ar lăsa să-i țopăi în spinare?:D

Poate pe bunica Reșicza-2 ai îndrăzni, totuși, să te cațeri, dar e un bunic aici într-atât de impunător, încât nu poți decât să-l admiri de la distanță și să-ți scoți pălăria în fața unei asemenea măreții. Despre cine vorbesc? Dragă cititorule, îți prezint... CEA MAI MARE și, totodată, CEA MAI RAPIDĂ LOCOMOTIVĂ cu ABURI a Căilor Ferate Române:

cea mai mare locomotiva cu aburi resita

cea mai mare locomotiva cu aburi resita

Face parte din seria 142 (Berkshire), s-a născut în 1939 și a servit trenurile grele de persoane, distanțele lungi și traseele dificile. Iuțea oficial cu 110 km/h, dar se ținea bine și la 140!

placuta cea mai mare locomotiva cu aburi resita

Ca să-ți dai seama mai bine de dimensiunile ei impresionante, uite cam cât de mare îi e o roată (diamentru - 2 m):

roata cea mai mare locomotiva cu aburi resita

Dacă deja nu mai ai astâmpăr și de-abia aștepți să ajungi la "vitrina cu bijuterii" din aer liber, unică în țară, atunci trebuie să mai plusez. Iată și alte nestemate, care strălucesc, în Reșița, din 3 iulie 1972:

roti si trandafiri parcul locomotivelor resita

placuta locomotiva cu aburi resita

parcul locomotivelor resita

parcul locomotivelor resita

parcul locomotivelor resita

detaliu locomotiva resita

După cum ai observat deja sau te aștepți, vedetele "se conversează" doar cu cei din aceeași clasă socială. Așadar, cine le putea fi alături, dacă nu regii florilor - trandafirii?

trandafir parcul locomotivelor resita

Și, inevitabil, la "baza" stratificării sociale, se află cei umili, urâți, indezirabilii... șopârlele. 

soparla pe sina parcul locomotivelor resita

Promit că deși vedetele sunt inabordabile, ca toate celebritățile, de altfel, reci și tăcute, vor fi încântate să  adune mai mulți fani și, după ce o să faceți cunoștință, sunt sigură că nu le vei uita niciodată!

Cum ajungi?

Din centru

Mergi pe Bulevardul Revoluției din Decembrie (DN 58). Punct de reper: bulevardul din dreptul hotelului Semenic. După 3 km, pe partea dreaptă,  O SĂ LE VEZIII !

Din Timișoara

Vei veni pe DN 58B și, la prima intersecție mare, unde este o stație de benzină MOL, faci dreapta pe Calea Timișoarei. Vei ajunge la o pasarelă mare, tu mergi tot înainte și imediat cum treci de ea, pe partea stângă, O SĂ LE VEZIII !


Acest obiectiv este doar unul dintre locurile fascinante pe care le-am vizitat în perioada 18-26 august 2012. Vrei să le vezi și pe celelalte? 
Hop direct în vacanță!
__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI

8 comentarii:

  1. Interesant! Nu stiam de acest parc. Parca ma si vad intr-un tren din ala de epoca, tras de o locomotiva cu aburi....fain :)!

    RăspundețiȘtergere
  2. m-ai facut si pe mine sa visez cu ochii deschisi... Eu ma vad si cu o rochie superba in acel tren, facandu-mi vant cu un evantai si purtand manusi fine... Ah, gata, trebuie sa ma trezesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un album de nunta e fain de facut aici :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos reportajul vostru, ştiam de acest parc din Reşiţa, dar n-am fost. Fotografiile sunt minunate!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Anamaria: excelenta idee! Eu m-as lasa fotografiata in rochie de mireasa printre bijuteriile astea:D
    @Mira: Daca fotografiile te-au determinat sa mergi in parc, eu-s multumita. Trebuie sa mergi cat mai repede. Pentru o fata, Raiul este aici, printre bijuterii:)

    RăspundețiȘtergere
  6. ...o idee de ...evadare..intr-un loc deosebit..

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost de doua ori si nu regret, nu vezi des asemenea exponate. Mai ales ca sunt si intr-un frumos parc.

    RăspundețiȘtergere