Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 15 august 2012

Pierduti in misiune, la peste 40°C!

Departe de civilizație, având ca însoțitori doar stânci neprietenoase și o caniculă criminală...
scara pestera sfantului casian
Atât de aproape de un loc binecuvântat de Dumnezeu și, totuși, atât de departe de o sursă de apă...

Pe aici se încumetă doar caprele și oile și, totuși, doi cetățeni și-au croit drum pe cărările imposibile...

Nu începe o poveste fictivă de groază, ci aceasta este pățania REALĂ a doi curioși pe care i-a "mâncat pielea" să exploreze mai mult, și mai mult...

Este povestea noastră și cu aceste prime cuvinte ne vom aminti mereu despre aventura de la Peștera Sfântului Ioan Casian.  

Era sâmbătă, 28 iulie 2012. Ziua când toată lumea (aproape, noi urma să lipsim) avea să petreacă la Liberty Parade. Chiar dacă toată atenția se concentra spre plaja dintre Venus și Saturn, ne așteptam să întâlnim multă lume, la faimoasa grotă din Dobrogea. Ne înșelaserăm!

Deși, pe internet, n-am găsit poze de aici în care să nu apară vreun turist, se pare că există cel puțin o zi pe an când, la Casian, turismul intră în stand-by. Fix când aveam mai mare nevoie de oameni!

Ajungem imediat și acolo. Dar să începem cu... începutul.

Am pornit din orașul Mihail Kogălniceanu și am urmat DJ 222, spre Târgușor, așa cum ne sfătuise indicatorul spre Peștera Sfântului Casian, postat la una dintre intersecțiile din localitatea cu americani. Chiar înainte să ajungem în comuna pe care o căutam, un alt indicator ne-a făcut să cotim spre dreapta, forțându-ne să părăsim asfaltul și să chinuim mașina, vreme de aproximativ 3 km, pe un drum rămas în acea stare parcă de pe vremea colonizatorilor greci! Nu-l recomandăm automobilelor mici și cauciucurilor sensibile.

Apropiindu-ne de capătul drumului de calvar, am zărit, pe stânga, cocoțată triumfătoare pe un deal, o preafrumoasă mănăstire. Roșie și impunătoare, contrasta puternic cu peisajul arid și vegetația pitică din jurul ei. Aici trebuia să ajungem. La Mănăstirea Sfântul Ioan Casian.

manastirea sfantului ioan casian

Tot în acest punct de unde am surprins panorama, am găsit și floarea-soarelui
floarea soarelui dobrogea

floarea soarelui dobrogea

După câteva minute, am ajuns cu bine (și cu mașina întreagă) în fața porții de intrare. Ne-am lăsat autovehiculul într-o parcare improvizată, direct sub lumina soarelui, căci umbră nu era pe nicăieri. I-am cerut scuze, trebuia să suporte!

Chiar pe poartă, am găsit harta de mai jos și deja ni se înfiripase în gând dorința de a vizita și celelalte obiective, nu doar peștera pentru care veniserăm până aici.

harta obiective pestera casian
dacă vrei s-o consulți în detaliu, click stânga pe imagine sau click dreapta - open in a new tab/deschide în fereastră nouă
Văzuserăm un pic mai în spate o mică plăcuță care indica spre izvor, așa că nu ne-am luat vreun lichid cu noi, gândindu-ne că vedem repede peștera, apoi ne întoarcem și mergem spre izvor, unde ne-ar fi așteptat apă pură, rece și... buuună. Mai bună decât aia supra-încălzită pe care o lăsaserăm în mașină.

Intrăm în curtea mănăstirii unde nu zărim decât o bătrânică stând pe o bancă și un muncitor care lucra de zor undeva sub acoperiș. Atât! Nicio față bisericească, niciun turist, nimeni altcineva. Ok. N-o fi semn rău, ne-am zis. Urmăm micul indicator spre peșteră (la care urma să ajungem după 300 m), imediat în dreapta față de cum am intrat, și începem să coborâm. Dar, ce să vezi? Coborârea nu e deloc ușoară. Panta este destul de abruptă și e "accesorizată" cu roci ba mari, ba mici, creând un grohotiș beton!:D Și eu (n.r. Anda) purtam balerini!!! Cine naiba m-a pus???

O porțiune mai ușoară, unde ne-am putut opri în siguranță, să facem o poză. Priveliștea este demențială, dar ai grijă pe unde calci!
spre pestera sfantului casian


Reușesc să trec, numai eu știu cum, de această porțiune și mă aștept ca peștera să apară din moment în moment. Wrong! Urmează o secțiune îngustă de stânci mari și vegetație sălbatică, prin care te strecori și de unde pornesc mai multe poteci, fără vreun indicator disponibil. Noroc că știam că trebuie să tot coborâm, că cine știe pe unde ajungeam! Aici dăm de primii și singurii turiști, două femei și un bărbat, care urcau, gâfâind puternic. Deja ne gândeam la ce ne o să ne aștepte la întoarcere. Nici nu aveam idee!

spre pestera sfantului casian

Lacul Casian. Chiar dacă drumul nu e ușor, panorama este superbă
lacul casian


Și... gata, am ajuns? Nici pe departe. Acum vine partea mai frumoasă, o cărare ascunsă în umbră (ce plăcere...), pe care o parcurgi ajutat fiind de niște trepte de lemn, băgate cu greutate în roca dură. Din păcate, treptele sunt puse la o distanță destul de mare una de alta, așa că nu va fi ca o coborâre de la etajul blocului la parter, căci îți vei întinde destul de mult piciorul ca să ajungi la următoarea treaptă. Tot e mai bine așa, decât cum a fost până aici!

carare spre pestera sfantului casian

Mai urmează o scurtă porțiune lină, de-a lungul unui perete masiv și rece, mai urci treptele astea și... AI AJUNS.

carare spre pestera sfantului casian

Dar nu ai scăpat încă de pericol. Mai ai de escaladat o scară înaltăăă, care se zguduie din toate încheieturile cu fiecare pas pe care îndrăznești să-l faci pe ea. Și urcatul e chiar partea ușoară. Să vezi la coborâre cum e!

scara pestera sfantului casian

scara pestera sfantului casian

vedere din pestera sfantului casian


Ei bine, dacă ai curaj, vei nimeri în grota Sfântului Casian, unde te va întâmpina chiar dumnealui în persoană. Bineînțeles, nu în carne și oase, ci printr-o icoană mare, care te hipnotizează imediat cum pășești pe teren solid. Dacă ai timp, puteți sta de vorbă, are multe de povestit - a propovăduit credința, multă vreme, chiar în Egipt!

Refugiul unde s-a retras Sfântul Casian pentru a-și înfrâna poftele lumești și a se apropia de Dumnezeu este o peșteră fără stalagmite și stalagtite, dar foarte răcoroasă și ascunsă. Perfectă pentru sufletele în căutare de liniște sau turiștii doborâți de caniculă. Nu mai era nimeni aici, decât noi și Sfântul Ioan Casian, care ne privea pătrunzător, parcă încercând să ne avertizeze să nu facem prostia pe care urma s-o facem...

icoana pestera sfantului casian

vedere din pestera sfantului casian

lumanari pestera sfantului casian

interior pestera sfantul casian

cruce pestera sfantului casian

candela pestera sfantului casian


Când am părăsit răcoarea încântătoare și liniștea suavă, tulburată doar de sfârâitul lumânărilor aprinse cine știe cu cât timp înainte, ne-am dat seama că ne e sete. Dar răuuu... Și temperatura la ora 14 devenise critică. Și ne-am mai dat seama de un lucru: că tot ce am coborât, trebuie să urcăm la loc și chiar nu ne atrăgea această idee!

Deodată, ca o Fata Morgana, ne-a apărut în dreapta jos, printre buruieni, un mic indicator pe care de-abia se putea distinge "Spre izvor 15 min". Atâta ne-a trebuit. Setea era la cote alarmante, deci ideea unui izvor în apropiere (probabil chiar cel pe care-l zărisem pe hartă) ne surâdea. Și mai era ceva. Poate reușeam să ne întoarcem la mașină mai ușor, poate cu mai puțin urcuș sau, măcar, nu atât de abrupt. Am pornit pe singura cărare care părea să ducă undeva. Am mers ce am mers, dar n-am mai dat de alt indicator, marcaj sau orice semn care să ne arate direcția. Și cărarea părea să se termine. Nașpa! Ne-am întors până la un punct unde zărisem o potecă mai neînsemnată, poate pe acolo e drumul corect. Părea să coboare spre lac. Tot era bine. Și am mers, greu, prin tufe, spini, pietre tăioase. Și drumul iarăși s-a închis. Ok, o luăm înapoi. Să ne întoarcem pe unde știam, când izvorul trebuia să fie la mai puțin de un sfert de oră??? Nu. Am pornit, din nou, pe prima cărare care nu mai părea să continue. Ionuț m-a lăsat să aștept și s-a aventurat el primul, dând la o parte vegetația care-și recâștigase teritoriul, trecând la câțiva centimetri de un mare păianjen (pe care l-am remarcat doar eu, când am venit în urma lui). Am așteptat, am așteptat, Ionuț nu mai apărea. A venit, bineînțeles, după un timp care mie mi s-a părut veșnic, și m-a condus pe o cărare creată, practic, de el.

Evident, nu găseam niciun indiciu pe unde ar putea fi izvorul sau poteca pe care ar trebui să mergem. Dar nici să ne întoarcem înapoi, după ce ne-am chinuit atâta. Și am ajuns, iarăși, în situația de a nu mai ști pe unde s-o luăm. Era o mare probabilitate să nu mai știm nici pe unde am venit!

După ce am mers o vreme ori paralel cu lacul, pe care îl zăream, din când în când, prin vegetația luxuriantă, ori coborâm, ne-am hotărât să ne urcăm, renunțând la izvor și sperând că vom da, cumva, în drumul pe care venisem spre grotă sau, de ce nu?, direct în parcarea unde lăsasem mașina. Ne-am strecurat cine mai știe cum (cu Dumnezeu înainte, asta e clar!) și am ajuns la baza unui vârf de stâncă, de unde panorama era la fel de frumoasă ca peste tot pe aici (dar nu ne mai ardea să facem poze!). Din nou (oare pentru a câta oară?), nu mai știam pe unde s-o luăm. Ionuț pornește iarăși în explorare și, când se întoarce după alte "mii de ani", îmi spune că nu știe pe unde ar trebui să mergem, dar ne putem, din nou, croi drum sau ne putem întoarce, coborând, dacă mai știm pe unde am venit. Îți dai seama de disperarea pe care mi-a citit-o pe chip! De-abia venisem și până aici (să nu uităm, în balerini!), cum să mă întorc înapoi? Și setea deja mă dobora... Iar soarele încingea totul în jur...

Am decis să continuăm cumva, pe undeva, tot înainte, sus, lăsându-mă îndrumată de dragul meu explorator și... deodată am nimerit fix în drumul pe care coborâsem la peșteră, la câțiva pași de mănăstire. Cred că am fost atât de fericită, ca poate niciodată! Deja începusem să mă gândesc cum nu ne va mai găsi nimeni, cum vom supraviețui?!

Am parcurs puținul pe care-l mai aveam până la sălașul de cult, unde aș fi făcut aproape orice pentru... apă. Nu am găsit decât un robinet infect din care picura puțină apă, chiar lângă muncitorul pe care-l zărisem la plecare. Altcineva nu mai era în jur. Nici măcar bătrânica. Mi-am refulat pornirea de a consuma lichidul care probabil ar fi curs prin acel robinet și am fugit spre mașină, unde o apă sălcie și fierbinte a fost, totuși, stropul de energie de care aveam nevoie ca să mă bucur de... Cheile Dobrogei, spre care ne-am îndreptat imediat, lăsând peripețiile undeva în trecut...

Ce am învățat din toată această aventură?

1. Niciodată nu vom mai pleca neechipați. Chiar și un traseu de 5 minute se poate transforma într-unul mult mai lung. Vom avea apă și încălțăminte adecvată, chiar dacă nu avem mult drum de parcurs.

2. Nu vom mai aborda trasee nemarcate, dacă mergem într-o zonă necunoscută. Au mai fost cazuri când ne-am abătut puțin de la traseul oficial, dar cunoșteam perimetrul. Așadar, ne vom înfrâna pofta de explorare dacă nu mai zărim cărarea, nu avem o hartă detaliată cu noi, suntem singuri și nu știm pe unde naiba ne aflăm!

Undeva lângă peșteră, când încă mai aveam putere să ne minunăm de natura dezlănțuită
langa pestera sfantului casian

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI

8 comentarii:

  1. Foarte frumose fotografii. Cum am mai spus, unt multe de vazut in Dobrogea desi ea este vizitata mai mult pentru litoral. Trebuie doar descoperite :). Iar referitor la patanii, bine ca s-au terminat cu bine, si apoi orice patanie este o invatatura de minte pt data urmatoare ;).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne bucuram ca-ti plac fotografiile. Pana la urma, e important ca am invatat ceva din toata aventura, chiar daca am invatat pe calea... mai grea:D Si Dobrogea chiar e faina si are multe de aratat, asa cum zici si tu. Cu un pic de curiozitate, Dobrogea se descopera usor...

    RăspundețiȘtergere
  3. Atat de frumoase fotografiile... Dobrogea este minunata, dar pentru multi inseamna mai ales litoral... Oricum spiritele aventuroase intotdeauna vor porni sa exploreze noi locuri. Din orice aventura de genul asta inveti ceva si asta e important. Lectiile primite ne ajuta sa ne bucuram si mai mult de calatorii si sa mergem mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate, Dobrogea nu este celebra pentru "continent", ci pentru litoral. Dar mai promovam noi un loc mai putin cunoscut, mai promoveaza altceva si... Dobrogea va primi recunoasterea pe care o merita. Si in urmatoarea expeditie, vom avea un bagaj mai mare de "invataminte" pe care va trebui sa-l luam cu noi;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Superb! Si fotografiile! Dobrogea este foarte frumoasa, mie imi place in mod special primavara sa merg, mai-iunie, cand sunt macii in floare, berze si randunele multe. Va recomand si Dervent, Celic Dere, in caz ca nu ati fost, si orice satuc tatarasc cu geamie:). De asemenea, va recomand Sinca Veche (Templu si manastirea), jud. Brasov, daca puteti sa ajungeti acolo din Transfagarasan, ca sa aveti parte de un drum de vis prin podisul de la poalele muntilor, plin de curbe care, datorita ierbii foarte inalte nu se pot ghici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ne place si noua Dobrogea, desi primavara n-am apucat inca s-o cunoastem. Dar deja ne-ai facut pofta de o noua vizita, in primavara.

    La Dervent (http://hai-la-bord.blogspot.ro/2012/02/manastirea-dervent-20-si-surpriza-din.html) si Sinca Veche (http://hai-la-bord.blogspot.ro/2011/04/credinta-poposit-la-poalele-fagarasului.html) am fost si ne-a placut tare mult. La Celic Dere n-am ajuns inca, dar icoanele de acolo sunt de vazut. Iar geamiile sunt faine oriunde, chiar in Bucuresti - http://hai-la-bord.blogspot.ro/2012/05/moscheea-din-spatele-blocului.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Multe puncte comune la aceste peripetii de la Manastirea Ioan Casian. Nici noi nu am intalnit nici un calugar, erau doar muncitorii de la biserica cea noua care se construia, nu am gasit nici noi izvorul desi ni s-a spus ca drumul e mai usor decat la pestera, iar la pestera nu a ajuns decat sotul meu, eu si copilul am ramas pe la jumatatea drumului. Ati avut lanterna sa vedeti pestera. Noi am fost anul acesta la inceputul lui august.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca acest loc este unul al peripetiilor prin definitie ;) Nu am avut lanterna cu noi, pentru ca ni s-a parut suficienta lumina care intra de afara si cea de la lumanari si chiar ne-a fost suficienta pentru explorarea micii pesteri.

      Multumesc ca ne-ai impartasit si experienta ta, Mihaela.

      Ștergere