Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 12 august 2012

Extraterestrii deghizati, unici in Europa

sculptura la tabara de sculptura magura buzauÎntr-un colț uitat de lume, pe o câmpie oarecare din județul Buzău, pare că extratereștrii și-au stabilit cartierul general. Giganți ciudați intră automat într-o stare de amorțeală, atunci când un trecător nimerește prin zonă, cu siguranță, din întâmplare. Se opresc din activitate, lasă totul baltă pentru câteva minute, cât timp sunt urmăriți cu avidă curiozitate și, în cele din urmă, sunt fotografiați.

După ce trecătorul pleacă, răsuflă ușurați că nu au fost descoperiți și își continuă treaba de unde o lăsaseră în stand-by. Ei nu știu că monahii de la mănăstirea Ciolanu, aflată la doar câțiva metri depărtare, veghează asupra lor, demult timp. Pentru slujitorii lui Dumnezeu, giganții nu mai au niciun secret. Pentru turiști, vor rămâne mereu un mister.

De fapt, nepământenii nu au nimic de-a face cu uriașii de piatră de pe câmpul de la marginea drumului județean 203 G. Deși, la prima vedere, par operele unor ființe de pe alte planete. Ele sunt... doar niște sculpturi. Nu știm de unde a venit inspirația pentru artiști (poate chiar extratereștrii sunt de vină:D), cert e că sunt realizate de OM. Deși nu par, ne repetăm.

toamna la tabara de sculptura magura buzau


Cântăresc muuult și, deci, sunt greu de manevrat (știi, ca la Stonehenge:P), semnificația unora este dificil de dibuit, iar aspectul câtorva nu te duce cu gândul la ceva omenesc. Și toate fac parte dintr-o tabără de sculptură UNICĂ în EUROPA. Ca să vezi, culmea, asta e în România!

sculpturi la tabara de sculptura magura buzau


Originea acestor nestemate nu e așa de îndepărtată pe cât am fi tentați să credem. În 1970, când se sărbătoareau 160 de ani de atestare documentară a Buzăului, domnului Gheorghe Coman i-a venit o idee. Poate atunci nu a considerat-o așa, dar s-a dovedit genială! Doar i-a adus țării noastre un sit unic pe continent.

Nenea Coman, așadar, a propus ca timp de 16 ani, 16 sculptori să îmbogățească peisajul de aici, cu orice le-ar trece prin cap. Și planul său a fost pus în aplicare, în fiecare august și septembrie, până în 1986. Au rezultat minunățiile pe care le putem admira și astăzi, la 26 de ani distanță de ultima creație.

sculptura la tabara de sculptura magura buzau


Din păcate (sau, de ce nu?, din fericire), Tabăra de Sculptură de la Măgura nu este faimoasă în rândul turiștilor români. Și noi (nostra culpa) am nimerit aici, din pură întâmplare și mânați de apetitul descoperirii de tărâmuri noi. Cei mai mulți dintre cei care au ajuns aici, nu au avut habar, înainte de a pleca de acasă, de locul pe care-l vor descoperi. Într-un fel, pare o situație tristă. Un obiectiv de importanță europeană e necunoscut în propria țară! Dar, pe de altă parte, poate e mai bine așa. E mai protejat de "entuziasmul" nestăpânit al unora dintre turiști, care nu se pot abține să nu distrugă (poate neintenționat) un pic din ceea ce tocmai au admirat.

Dacă rândurile de mai sus ți-au făcut poftă de ieșit în lume și vrei să nimerești dinadins la sculpturile unicat, iată ce trebuie să faci. Să-ți iei o mașină și s-o conduci pe DN 10 (Buzău-Brașov). Între localitățile Ciuta și Măgura, se va face un drum județean (are asfalt în stare acceptabilă) care poartă numărul de 203 G. Mergi pe el vreo 6 km până vei ajunge într-o zonă mai largă (un fel de poiană mare). Ei bine, acolo privirea îți va fi captată, instantaneu, de "extratereștrii" deghizați. Nu ai cum să-i ratezi. Sunt mulți. Și stau nemișcați. Nu se ascund de tine. Punct de reper: la drumul național este postat un indicator spre "Mănăstirea Ciolanu", de care vei da la câțiva pași de zona populată de sculpturi.

Îți dorim savurare plăcută (și cu responsabilitate, se înțelege)!:)

sculpturi la tabara de sculptura magura buzau

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI

4 comentarii:

  1. Interesante si frumoase sculpturi !

    RăspundețiȘtergere
  2. În acest weekend am fost și noi la Tabăra de Sculptură și am făcut fotografii. Că în 2011 când am mai fost le-am șters din greșeală.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai am vizitat aceasta tabara in weekendul ce a trecut! Faina coincidenta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Zona este minunata mai ales ca manastirea Ciolanu-i la o aruncatura de bat ; deci doua obiective care merita vazute.

    RăspundețiȘtergere