Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 30 august 2012

Comoara din Valiug

Într-o așezare liniștită de la poalele muntelui Semenic, te-ai aștepta să găsești căruțe care se târăsc pe ulițele prăfuite, țărani ieșiți la sfat în pragul porții și gospodării îngrijite într-o ordine exemplară.

Văliugul nu face excepție de la peisajul tradițional al satului, însă are ceva în plus: o comoară.

Nu săriți, căutătorilor de relicve îngropate! Comoara e la vedere. E o biserică romano-catolică, atât de frumoasă încât te-ai aștepta s-o găsești într-un muzeu, nu în mijlocul unui sat din județul Caraș-Severin.

biserica piatra valiug iarna

Prima dată am descoperit-o cu iarna pe umeri, în ultima zi din 2008, când mi-am petrecut primul Revelion alături de Ionuț. Dacă aveam o haină pe măsură, aș fi îmbrăcat-o cu ea. Mie mi-era foarte frig și dârdâiam, dar biserica nici nu se clintea, părea să reziste cu stoicism.

biserica piatra valiug iarna

Am reîntâlnit-o săptămâna trecută, pe 26 august, transpirată sub mânia caniculei. M-am bucurat să văd că a supraviețuit acelei ierni. După circa 4 ani încă se ține bine. A trăit 151 de ani, primind loviturile sau mângâierile vremii, mai rezista încă 4, nu? Sper să o ducă bine mulți ani de acum înainte, că tare-mi place de ea!

biserica piatra valiug vara

biserica piatra valiug vara

Din păcate, n-am apucat niciodată să intru înăuntru (mereu ușa a fost închisă), dar când mă voi întoarce la ea (sigur mai revin s-o văd), o să mă interesez, o să aflu cine are cheia și o să intru! De ce îmi doresc atât de tare s-o descopăr și mai mult? Pentru că adăpostește o bucată din crucea lui Iisus! Și asta e ceva de văzut, chiar dacă ești ateu!

Despre frumoasa biserică trebuie să-ți mai spun că e patronată de Sfântul Francisc de Asissi, datează din 1861 și e construită din piatră, beton și cărămidă nearsă, iar acoperișul e de tablă cu șarpantă. Niște detalii într-un fel neimportante, odată ce ai văzut cât de arătoasă este!

Cum ajungi?

Dacă vrei s-o cunoști și tu, vino din Reșița, pe DJ 582, drumul care urcă spre Semenic. Cum intri în Văliug, vei nimeri într-o piață mare, cu indicatoare în mijloc. Lași în urmă drumul județean și cotești spre stânga. Mergi înainte aprox. 150 m, apoi drumul cotește ușor, continuând pe "două brațe". Poți alege oricare variantă, căci după alți 250 m, ajungi la comoară. Dacă mergi pe primul braț, o vei zări din față, dacă o iei pe cel de-al doilea, o vei privi din spate. Evident, e frumoasă de oriunde ai admira-o!:)

detaliu turn biserica piatra valiug vara


Acest obiectiv este doar unul dintre locurile fascinante pe care le-am vizitat în perioada 18-26 august 2012. Vrei să le vezi și pe celelalte? 
Hop direct în vacanță!

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe Facebook. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu, gratuit si rapid - vezi AICI

4 comentarii:

  1. Foarte interesanta! Constructiile astea din piatra sunt de-a dreptul impunatoare! Faine poze!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cheia bisericii se afla la dna Marghit care locuieste in spatele bisericii, in curtea scolii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ați venit la bord! Vă mulțumesc mult pentru informație și vă mai aștept oricând, cu drag! :)

      Ștergere